Judecătorul clujean Lucian Buta a cerut la începutul săptămânii, printr-o scrisoare deschisă, diriguitorilor din justiţie, măsuri pentru asigurarea calităţii în dosarele penale. Buta cere majorarea schemelor de judecători şi personal auxiliar în domeniul penal, desfiinţarea procedurii camerei preliminare şi efectuarea unei normări reale a muncii.

Lucian Buta a fost mediatizat intens când a achitat inculpaţii din dosarele de corupţie Oprişan şi Noapteş, în ciuda unor presiuni intense din partea procurorilor anticorupţie.

Doamnei judecător Simona Marcu, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii

Domnului prof. univ. dr. Tudorel Toader

Domnului deputat Florin Iordache, preşedinte al Comisiei parlamentare speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei

Onoraţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii

Stimate Domnule Ministru al Justiţiei

Stimaţi membri ai Comisiei parlamentare speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei

Numele meu este Lucian Buta şi sunt judecător la Judecătoria Cluj-Napoca.

În contextul în care în ultima perioadă în societatea românească se manifestă un interes general pentru independenţa justiţiei doresc să vă aduc în atenţie un aspect neglijat al acesteia: supraîncărcarea normei de muncă a judecătorului în condiţiile noilor coduri.

Începând din anul 1999 de când sunt judecător am constat degradarea progresivă a condiţiilor de muncă. Mă refer aici cu precădere la judecătorul în materie penală. Momentul de la care încărcarea cu dosare a devenit imposibil de controlat l-a constituit intrarea în vigoare în luna februarie 2014 a Noului Cod Penal şi mai ales a Noului Cod de Procedură Penală.

După cum cunoaşteţi Noul Cod de Procedură Penală a introdus ca o noutate separarea funcţiilor intrajudiciare, care a fost ridicată la rang de principiu. Situaţia este inedită în Europa întrucât punerea în practică a acestui principiu face ca, în concret, în persoana unui singur judecător să se regăsească toate cele trei funcţii judiciare „separate” (judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară şi judecătorul preşedinte sau membru al completului de judecată). Fireşte că în sistemele de drept din care a fost împrumutată separarea funcţiilor intrajudiciare acestea sunt exercitate de persoane diferite, fiecare beneficiind de un personal auxiliar corespunzător. În ţara noastră un singur judecător şi un singur grefier asigură fiecare o triplă funcţie, iar fiecare dosar are o dublă complexitate, o dublă birocraţie şi de fapt o dublă judecată, prin legiferarea şi modificările survenite ulterior în procedura de cameră preliminară.

La 4 ani de la introducerea sa, camera preliminară s-a dovedit a fi o instituţie cronofagă, generatoare de birocraţie şi deficitară pentru toate funcţiile procesuale, în mod deosebit pentru apărare şi pentru jurisdicţie. Prin modul confuz de reglementare, care a determinat numeroase intervenţii ale Curţii Constituţionale şi modificarea „filosofiei” iniţiale, a condus la o adevărată babilonie a conduitelor procesuale. A generat un formalism care a anihilat, în bună măsură, funcţia sa de control al legalităţii. Caracterul greoi al procedurii nu a reuşit să atingă eficienţa procesuală a unei instituţiei abandonate în mod nefericit în anul 2006: restituirea pentru completarea urmăririi penale reglementată de art. 333 CPP anterior, text abrogat prin Legea nr. 356/2006. În acest context consider salutară propunerea lansată în spaţiul public de renunţare la procedura camerei preliminare.

Să adăugăm la acestea faptul că într-o instanţă cum este Judecătoria Cluj-Napoca nu (mai) există dactilografi, motiv pentru care fiecare judecător îndeplineşte şi această funcţie redactând personal mii de pagini de considerente pe an. În plus, fiecare judecător are şi atribuţii suplimentare (judecătorul delegat cu executarea, cu analiza practicii de casare, cu învăţământul profesional al personalului auxiliar, etc.) care reclamă proceduri specifice, unele foarte laborioase. Toate acestea în condiţiile unor scheme de personal care nu satisfăceau necesarul nici anterior intrării în vigoare a noilor coduri.

Am constatat că anterior intrării în vigoare a noilor coduri s-au semnat de către Guvernul României două memorandumuri şi a fost iniţiat un proiect de hotărâre, care viza modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Justiţiei, prin care se prevedea suplimentarea schemelor de judecători şi personal auxiliar în vederea implementării noilor coduri. Cu toate acestea, la nivelul Secţiei Penale a Judecătoriei Cluj-Napoca nu s-a produs nicio majorare a numărului de judecători. Raportul dintre numărul judecătorilor în materie penală de la Judecătoria Cluj-Napoca şi numărul procurorilor de la parchetul local este acela de un judecător la 3,37 procurori, fără a mai socoti faptul că sesizarea instanţei se face, suplimentar şi prin autosesizare şi de către justiţiabili şi de către alte parchete. Urmărind comparativ ponderea personalului de specialitate în diferite instanţe din ţară am constatat că există discrepanţe majore, chiar între instanţele de acelaşi grad.

Cunosc faptul că în cursul anului 2017 la una dintre judecătoriile de sector din Bucureşti a fost suplimentată schema de personal cu 10 judecători, în condiţiile în care din partea respectivei instanţe nici măcar nu s-a solicitat acest lucru. În schimb, cererile repetate şi demersurile motivate de suplimentare efectuate de Judecătoria Cluj-Napoca au rămas fără efect. Nu numai din acest exemplu ci şi urmărind în timp activitatea CSM, în diferitele sale componenţe, am ajuns la concluzia că modul în care acesta se preocupă de resursele de personal reprezintă o alchimie de nepătruns.

Apoi, aprecierea complexităţii muncii unui judecător în materie penală trebuie să ţină seama de inflaţia legislativă şi de tărâmul mişcător al noilor coduri. De la intrarea în vigoare a acestora şi până în prezent s-au pronunţat aproximativ 60 de decizii ale Curţii Constituţionale de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate, peste 50 de hotărâri prealabile ale ÎCCJ de dezlegare a unor chestiuni de drept şi numeroase recursuri în interesul legii. O dinamică în care aproape fiecare zi aduce noutăţi legislative şi jurisprudenţiale obligatorii.

De peste 10 ani soluţia de aur pentru acoperirea sporului de cauze o constituie una sigură: creşterea normei de muncă. Formal, Consiliul Superior al Magistraturii a emis o hotărâre referitoare la normarea muncii judecătorului prin atribuirea unui punctaj fiecărei cauze şi a unui punctaj general pe complet, însă, în realitate, acest punctaj general nu poate fi atins niciodată ori a fost cu totul eliminat. Practic, nu există o normare efectivă a muncii. Numărul de cauze pe judecător este neplafonat, putând fi oricât de mare.

Serviciul de permanenţă presupune că magistratul care exercită funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi se află la dispoziţie 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pe lângă activităţile sale zilnice de judecător de cameră preliminară şi preşedinte sau membru al unui complet de judecată.

Urmările acestor deficienţe sunt, din perspectiva judecătorului, supraaglomerarea, extenuarea, riscul superficialităţii, vulnerabilizarea poziţiei sale ca urmare a depăşirii termenelor legale de îndeplinire a lucrărilor. Prelungirea timpului de muncă până târziu în noapte, cu mult peste 8 ore pe zi, munca în weekend, petrecerea unei părţi semnificative a concediului de odihnă la birou, reducerea la minimum a timpului liber reprezintă constante ale activităţii multor judecători din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca.

Din perspectiva sistemului de justiţie cea mai gravă consecinţă este afectarea independenţei instanţei ca şi componentă a dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 din CEDO. Supraaglomerarea influenţează negativ calitatea actului de justiţie. Sunt afectate celeritatea procesului şi termenul rezonabil de judecare a cauzelor, care prezintă riscul unor noi condamnări ale României la CEDO. Multe dintre situaţiile din justiţie care au indignat, pe bună dreptate, opinia publică se explică, pur şi simplu, prin supraaglomerare.

Cu excepţia scandalului protocoalelor discuţia despre independenţa justiţiei constituie o savanterie, câtă vreme nu este asigurată nevoia de bază a asigurării unor scheme de personal corespunzătoare.

În concluzie, Noul Cod de Procedură Penală şi problemele de personal pe care le-a acesta le-a generat şi accentuat reprezintă un adevărat seism în desfăşurare. Această modificare nu se compară cu Noul Cod de Procedură Civilă intrat în vigoare înaintea celui penal, s-ar părea cu un succes care, în discursul public s-a reportat triumfalist şi asupra noii proceduri penale.

Consider că remedierea acestor deficienţe ar trebui să ţină seama, în ordine, de următoarele priorităţi: majorarea schemelor de judecători şi personal auxiliar în domeniul penal corespunzător funcţiilor intrajudiciare exercitate, desfiinţarea procedurii camerei preliminare, efectuarea unei normări reale a muncii ţinând cont de toate funcţiile exercitate de un singur magistrat precum şi de dinamica legislativă.

În final doresc să vă aduc la cunoştinţa că am recurs la acest mijloc de comunicare pentru a-mi împlini datoria de conştiinţă de a epuiza toate căile de acţiune ce ar putea conduce la soluţionarea problemelor menţionate. Închei cu speranţa că observaţiile mele vor fi analizate şi valorificate corespunzător. De acum responsabilitatea se află în sarcina domniilor voastre.

Cu stimă,

Lucian Buta

Cluj-Napoca,

24.05.2018