Conservatorul se adaptează mediului cultural artistic
Vasile Jucan, rectorul Academiei de Muzică Gh Dima susţine n discursul de inaugurare a anului universitar, adaptarea învăţământului artistic la cererea pieţei.
Distins Auditoriu, Stimați colegi, Dragi studenți,
Ne aflăm în fața unui nou început: pentru unii dintre noi, început de an universitar; pentru alții, început al unei noi etape de formare; pentru colectivul nostru didactic, începutul unei noi perioade de aplicare a metodelor și proiectelor menite să vă asigure dezvoltarea și succesul. Toate aceste ,,începuturi” pe care fiecare dintre noi le experimentăm acum, într-o formă sau alta, sunt posibile datorită existenței unui sistem educațional, managerial, artistic, și administrativ perfecționat, mereu orientat către binele studenților noștri, al vostru.
„Sistemul” poartă denumirea de Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, instituție care, prin asigurarea unui corp profesoral competent sub raport profesional și acoperitor sub raport numeric, are în vedere dinamica pieței muncii și adaptarea la direcțiile configurate de mediul cultural-artistic.
Fie că vom face referire
– la oferta didactică și programele de studiu ale celor două facultăți din structura noastră organizatorică,
– la programul de studii masterale, la activitatea științifică și creatoare din cadrul Școlii doctorale „Sigismund Toduță”,
– la rolul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic sau al Departamentului de Educație Continuă și Învățământ la Distanță,
vom constata o orientare multilaterală, realistă și, în același timp, de perspectivă în raport cu resursele intelectuale, umane, materiale de care dispunem și un set de obiective clar delimitate.
Pentru că transmiterea și asimilarea eficientă a cunoștințelor trebuie să fie urmată de pragmatism, activitatea artistică a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, materializată prin stagiunea de recitaluri și concerte este susținută preponderent de comunitatea academică, de la studenții din anul I până la cadrele didactice titulare. Nu lipsesc, desigur, manifestările artiștilor invitați și colaborările cu instituțiile de profil din țară și din străinătate. De asemenea, organizarea numeroaselor conferințe și sesiuni de comunicări științifice, dar și existența unor publicații periodice în ediții de înaltă calitate îi încurajează pe muzicologii tineri sau experimentați în exersarea abilităților teoretice.
Deschiderea și cooperarea internațională este un alt deziderat în care Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” a investit pe parcursul ultimilor ani și care ne-a transformat, atât ca instituție, cât și ca spațiu geografic-cultural, într-un pol de interes pentru parteneri culturali de renume mondial. Derularea acțiunilor de tipul festivalurilor, concursurilor, congreselor, simpozioanelor, competițiilor sau cursurilor de tip masterclass și a mobilităților internaționale pentru studenți, cadre didactice și personal administrativ ne-au adus nu mai puțin de 80 de parteneri activi și colaborări permanente sub diverse forme. Una dintre manifestările recente, având implicații solide asupra conexiunilor cu dinamica instituțiilor omoloage la nivel internațional, a fost Conferința Europeană pentru Cercetare Artistică, organizată în luna martie a acestui an în parteneriat cu Asociația Conservatoarelor din Europa. Tot de dată recentă este și implementarea specializărilor cu predare în limba engleză, la nivel de licență și masterat, precum și în limba franceză (Art du Spectacle Musical). Numărul tot mai sporit de studenți străini care ne calcă pragul ne confirmă importanța procesului de internaționalizare și impactul pe care învățământul și cercetarea artistică românească le pot manifesta și peste graniță.
Asigurarea acestei calități și viziuni multilaterale, rigoarea profesională și managerială sunt însă rezultatul mai multor decenii de dedicare din partea unor personalități marcante ale vieții muzicale românești. Zece decenii, ca să fim mai preciși. A trecut un secol de când prima instituție de învățământ muzical în limba română, Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică a fost înființat la Cluj cu scopul de a asigura artiști – cântăreți, instrumentiști, actori – pentru Opera Română și Teatrul Național, înființate în aceeași perioadă, dar și profesori de muzică pentru școlile de toate gradele. Atât primul director, compozitorul, dirijorul și profesorul Gheorghe Dima, cât și continuatorii acestuia au reușit să păstreze nivelul maxim al pregătirii muzicale universitare, o misiune pe care ne-o asumăm și astăzi cu reverență.
Iată-ne în anul centenar al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”. Pe lângă evenimentele pe care le-am pregătit pentru a marca acest moment istoric, primul dintre acestea fiind Concertul Aniversar din data 26 noiembrie (despre care veți afla mai multe în perioada următoare), se cuvine să privim înspre acest trecut plin de semnificație, pentru a ne aprofunda identitatea, a ne asuma prezentul și, mai ales, viitorul. După cum deja veți fi constatat, resursele există, demersurile necesare au fost inițiate, iar responsabilitatea se află pe umerii fiecăruia dintre noi, potrivit cu măsura ce ne-a fost împărțită. Credem însă în succesul colectiv al muncii, al talentului și al viziunii pe care o împărtășim.
De aceea, în noul an universitar vă doresc, la fiecare pas, mult succes!