Profesorul clujean Dorin Isoc oferă o soluţie pentru creşterea calităţii doctoratelor româneşti. Acesta aşteaptă publicarea cercetărilor doctorandului în reviste de specialitate.

Statul român nu are nici un drept să oblige la publicarea tezelor de doctorat !

Liberalismul se manifestă, prin excelenţă, prin grija de a elimina funcţional statul din toate acţiunile şi activităţile care au semnificaţie şi importanţă pentru societate.

Eliminarea statului sau diminuarea rolului acestuia in orice mecanism social este posibilă şi utilă atunci când soluţia găsită sau aplicată se autoîntreţine.

In concluzie, statul român nu are nici un drept să solicite publicarea tezelor de doctorat susţinute!

Despre doctoratul din România…

In ciuda faptului că doctoratul este o formă de studii prezentă de multă vreme în universităţile româneşti, statutul său este în continuare unul bâlbâit.

Motivele sunt legate de cei doi actori esenţiali: doctorandul şi conducătorul tezei de doctorat.

Primul este, de cele mai multe ori, puţin motivat şi slab pregătit să ducă la capăt o cercetare aproximativă şi lipsită de finalitate.

Cel de-al doilea actor este cel mai adesea slab calificat şi motivat în organizare si cu o redusă competentă în activitatea de cercetare. El este preocupat mai ales de completarea facilă a normei sale didactice si de cercetare pe care activitatea birocratică de îndrumător i-o aduce.

Nici unul din cei doi nu are motivare să facă treabă de calitate. Nenorocirea este că rezultatele acestei cercetări bâlbâite afectează în mod negativ portofoliul activităţii de cercetare a universităţii sau a ţării.

In lumea civilizată a cercetării, calitatea activităţii este dată de numărul de lucrări publicate în reviste de specialitate, iar acest număr de lucrări şi calitatea lucrărilor sunt dependente de gradul de finanţare publică şi privată.

In România, o finanţare lipsită de bază aplicativă, împinge cercetarea şi rezultatele ei într-o zonă profund sterilă.

La această stare de fapt, mai trebuie adăugată o imagine cu totul eronată asupra tezei de doctorat.

In accepţiunea şcolii româneşti teza de doctorat este forma supremă de concentrare a rezultatelor cercetării doctorandului, este o lucrare de valoare exceptională pentru stiintă. Nimic mai eronat!

Teza de doctorat este, în sine, un document administrativ în care este raportată o activitate de cercetare. Teza de doctorat este o lucrare de absolvire a unui ciclu de calificare profesionala a doctorandului. Teza de doctorat este numai o dovadă că un om poate face si cercetare, este calificat să facă activitate de cercetare.

In acest fel, teza de doctorat trebuie doar să sintetizeze rezultatele cercetării şi nu trebuie să le prezinte ca atare. Teza, în sine, este o lucrare, dar nu este cu necesitate ca o lucrare de valoare stiintifică exceptională. Prezentarea reală a rezultatelor cercetării se face cu adevarat în publicaţiile de specialitate sau în alte publicaţii dedicate, unde aceste lucrări sunt recenzate cu competenţă şi oferite studiului unui grup de cititori calificat şi interesat.

Astfel, teza de doctorat, în sine, are la bază raportarea rezultatelor cercetării în lucrări publicate în reviste de specialitate.

O astfel de viziune pune în evidenţă faptul că în momentul susţinerii tezei, componentele sale au fost deja publicate şi au trecut deja un examen serios si pertinent în lumea stiintifica de acceptabilitate, originalitate şi autenticitate al unor recenzori calificaţi.

Starea de fapt a plagiatului în tezele de doctorat

Regimul doctoratului din România face ca tezele de doctorat să fie nişte colecţii de informaţii insuficient argumentate, neverificate şi lipsite de aplicaţii.

In condiţiile în care Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro dovedeşte că în România plagiatul este un atribut esential al multor dascăli ai şcolii superioare de la preşedintele Academiei Române la cel mai modest profesor, transmiterea tradiţiei lipsei de integritate pare o cale firească.

Tradiţia lipsei de integritate şi o lipsă de calificare în materie de cercetare şi coordonarea cercetării duce doctoranzi la rezultate cu totul lipsite de relevanţă.

Peste aspectele personale ale plagiatului si plagiatorilor se suprapune tot mai mult grija instituţiilor de a ascunde adevărata stare de fapt. In acest fel, se creează adesea organe şi organisme ale Ministerului Educaţiei în alcătuirea cărora se regăsesc profesori plagiatori dovediţi. Interesul lor personal şi de grup, suprapus intereselor politice meschine manifestate prin presiuni subterane fac din starea lipsei de integritate academică din România o stare cronică de afectare a societăţii şi de stimulare a corupţiei „gulerelor albe”.

In universităţi s-a instalat “omerta”. Orice manifestare de opunere la degradarea integrităţii academice este catalogată drept afectare a imaginii instituţiei, drept calomnie.

Aceste condiţii maschează o realitate crudă: plagiatul la studenţi şi doctoranzi este un efect al influenţei mediului care oferă cele mai nefericite exemple de cum nu trebuie procedat. Exemplele sunt încă mai nefericite atunci când se ţine seama de faptul că existenţa şi succesul în instituţie al profesorilor plagiatori nesancţionaţi reprezintă modele pentru tinerii care cunosc doar această realitate.

Soluţia practică de evitare a plagierii în tezele de doctorat

In cadrul activităţii de prevenire si de cercetare a căilor de prevenire a plagiatului desfasurate in mod sistematic de asociaţia GRAUR (Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară) din Cluj-Napoca, a rezultat o soluţie practică uşor de aplicat şi cu efecte benefice asupra activităţii de cercetare a universităţilor. Soluţia noastră are următorii paşi:

Pasul 1. Doctorandul îşi face cercetarea în condiţiile impuse de universitatea unde este înscris.

Pasul 2. Rezultatele parţiale ale cercetării efectuate sunt publicate la momentul finalizării etapelor de lucru, si nu la finalul redactarii tezei, în reviste de specialitate.

Pasul 3. Teza de doctorat este redactată ca o sinteză a articolelor efectiv publicate.

Pasul 4. Comisia de evaluare şi admitere la susţinere a tezei de doctorat procedează la evaluarea sintezei şi a articolelor publicate.

Pasul 5. Apare o presiune benefică asupra activităţii de organizare a cercetării doctorandului.

Ulterior susţinerii tezei de doctorat, fiecare doctorand are dreptul potrivit legii dreptului de autor să-şi aducă opera, în orice măsură doreşte, la cunoştinţa publicului.

Teza depusă, potrivit procedurii legale în bibliotecile anume precizate, poate fi inspectată sau consultată în condiţiile unei lucrări oarecare deja publicată.

Din soluţia prezentată este evident că orice organ sau organism al statului nu-şi mai găseşte vreun rol activ, mai ales în cenzurarea sau controlul administrativ al tezei de doctorat, inclusiv prin impunerea condiţiei ilegale şi abuzive de obligare la publicare a acesteia.

Procedura dată este una bine definită şi răspunde tuturor cerinţelor activităţii şi standardelor legilor în vigoare.

Este de precizat că nu există nici o restricţie ca universităţile la rândul lor să condiţioneze finalizarea pregătirii prin doctorat de publicarea tezei ca lucrare de sine stătătoare. Acest lucru are însă caracter procedural şi are caracterul unei relaţii contractuale specifice.

Efecte previzibile

Soluţia propusă elimină isteria actuală nefirească privind tezele de doctorat plagiate.

Aplicarea soluţiei propuse creşte în mod implicit calitatea tezelor de doctorat şi elimină orice fel de acţiuni care ar putea fi asimilate corupţiei sau lipsei de profesionalism.

Soluţia propusă sporeşte in mod firesc volumul portofoliului de lucrări publicate al cercetării româneşti.

Soluţia propusă constituie o cale firească de respectare a legii dreptului de autor şi de responsabilizare a doctorandului.

(Această soluţie este însuşită de GRAUR şi va fi dirijată către Ministerul Educaţiei şi organele de media în vederea evaluării şi aplicării imediate).