Mugurel Scutăreanu participă postum la festivalul naţional de romanţe Crizantema de aur
Tenorul Alexandru Mânzat, fost câştigător al festivalului Crizantema de Aur a prezentat joi seara, la ediţia curentă a manifestării, la secţiunea creaţie, romanţa „Nu te cred primăvară”, a regretatului muzician clujean, Mugurel Scutăreanu.
Interpretul (sursă foto TVR) ne-a explicat că a descoperit în creaţia lui Scutăreanu mai multe piese de valoare, inclusiv romanţe, care merită a fi audiate. Din repertoriul său componistic fac parte o operă (Patimile), un balet Povestea vânătorilor), valsuri. Mugurel Scutăreanu a fost un violonist de excepţie şi reputat dirijor de muzică clasică şi populară.
„Ploi de aur se frâng/ Şi se cern peste crâng/Adieri de april/ Zâmbet cald de copil”
La preselecție s-au înscris 16 romanțe în primă audiție, din care au fost admise 10 romanțe.
Compozitorii și lucrările admise în concursul final:
APOSTOL STELIAN – „Ioană, Sfântă icoană”, BADRAJAN SVETLANA – „Tu ai uitat”, BARDAN CONSTANTIN „Când ai albit, iubite ?”, BRATU VOICESCU IONEL – „Ochii mamei”, COVACI VIOREL – „Din scrisori facem palate”, GHIBEA ANA – „Amintire”, IONIȚĂ ION – „Nu mai veni…”, KERESTELY JOLT – „Plec de la tine lăcrimând”, POPOVICI TITEL – „Inimă, de ce mă dori ?”, SCUTĂREANU MUGUREL – „Nu te cred, primăvară !”
Juriul preselecției desemnat de U.C.M.R a avut următoarea componență:
MARIUS ȚEICU – COMPOZITOR
DUMITRU LUPU – COMPOZITOR
VIOREL GAVRILĂ – COMPOZITOR
MIRCEA DRĂGAN – COMPOZITOR
ALINA MAVRODIN VASILIU – DIRECTOR ARTISTIC AL FESTIVALULUI NAȚIONAL „CRIZANTEMA DE AUR”
În cadrul primei seri a festivalului a mai evoluat şi tenorul Sorin Lupu de la Opera Naţională Română din Cluj, acompaniat de Orchestra Arcadia, formată din muzicieni clujeni.
Vă facem cunoscut că în perioada 20-22 octombrie 2016 se va desfășura în municipiul Târgoviște, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, cea de-a 49-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”. Festivalul este organizat de Consiliul Local Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, în coproducție cu TVR și în parteneriat cu Radio România.
PROGRAMUL ȘI NOUTĂȚILE EDIȚIEI A 49-A
Festivalul „Crizantema de Aur” va fi transmis integral în direct pe postul TVR 3 în perioada 20-22 octombrie 2016, începând cu ora 18.00, în fiecare seară. Postul TVR 2 va transmite în direct selecțiuni din Seara de Gală, începând cu ora 21.45. Postul Radio România Antena Satelor va transmite în direct sâmbătă, 22 octombrie, ora 18.00, Gala Laureaților Concursului de Interpretare și Creație și, de la ora 21.45, recitalul „Romanțe de Aur” cu voci populare și iubite ale scenei muzicale românești.
Pentru prima oară în istoria sa, Festivalul „Crizantema de Aur” se va desfășura sub Patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO ;
În acest an am inițiat procedurile oficiale la Comisia Națională a României pentru UNESCO și la Ministerul Culturii în vederea înscrierii ROMANȚEI ROMÂNEȘTI pe lista Patrimoniului cultural imaterial UNESCO;
Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România a revenit în calitate de colaborator al Festivalului, în vederea reluării și profesionalizării Concursului de Creație a Romanței;
Ediția a 49-a a Festivalului „Crizantema de Aur” va fi structurată pe trei mari secțiuni: Concursul de Interpretare; Concursul de Creație; Recitaluri extraordinare susținute de mari artiști din România și din Republica Moldova, acompaniați de orchestre și de dirijori profesioniști.
Pentru creșterea calității artistice a Concursului de Interpretare, am realizat, în perioada mai-iunie 2016, preselecții regionale cu jurii de specialitate, formate din reprezentanți ai studiourilor regionale ale TVR, ale Radio România, laureați ai Trofeului „Crizantema de Aur” și alte personalități muzicale, la: Opera din Craiova – 23 mai; TVR Cluj – 25 mai; TVR Iași – 28 mai; Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța – 20 iunie; Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” din București – 23 iunie; Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște – 25 iunie.
Concursul de interpretare va aduce la rampă 14 concurenți selecționați în urma preselecțiilor regionale;
Pentru creșterea calității artistice a Concursului de Creație, am realizat, în data de 16 iunie 2016, în colaborare cu UCMR, preselecția națională, jurizată de compozitori desemnați de UCMR;
Concursul de Creație va îmbogăți patrimoniul muzical al festivalului cu 10 romanțe în primă audiție;
Programul festivalului cuprinde și 4 Medalioane componistice dedicate creației de succes a compozitorilor Henry Mălineanu, Aurel Giroveanu, Dan Mizrahy și Ioan Tomescu, ale căror romanțe vor fi interpretate de laureați ai Festivalului „Crizantema de Aur”: Domnica Sorescu, Corina Dragomir, Geanina Munteanu, Ina Elena Dincă, Pavel Păușan, Vasile Topârceanu, Cristian Lorand, Bogdan Hrestic;
După Concursul de Interpretare, vor susține Micro-recitaluri deținători ai Trofeului „Crizantema de Aur”: Rodica Pop-Seling (Trofeul 2015), Constantin Florescu (Trofeul 1978);
Un medalion inedit va fi realizat de Elvira Gocz – „50 de ani cu romanța prin lume”;
Recitalurile extraordinare din acest an vor fi difuzate în fiecare seară în direct pe TVR 3 începând cu ora 21.45, după următorul program:
Joi, 20 octombrie: Recital „Surorile romanței” – romanțe, șansonete, canțonete și fado-uri interpretate de Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu, Sorin Lupu și Daniel Pop (ultimii doi – laureați ai Festivalului „Crizantema de Aur”);
Vineri, 21 octombrie: Recital „De amorul romanței” – cu Alina Mavrodin și Florin Georgescu; Recital „Romanța ca un Talisman” – cu Alin Oprea și trupa „Talisman”;
Sâmbătă, 22 octombrie: Recital extraordinar „Podul de Crizanteme Târgoviște-Chișinău”, cu participarea extraordinară a compozitorului Eugen Doga. În program: romanțe pe versuri de Mihai Eminescu și Veronica Micle, interpretate de laureați ai Festivalului „Crizantema de Aur” și de artiști consacrați ai scenei lirice românești, alternate cu piese orchestrale celebre din creația compozitorului Eugen Doga;
Recital extraordinar „Romanțe de aur” cu: Matilda Pascal Cojocărița, Mirela Spînu, Traian Jurchela și Ionuț Fulea;
Acompaniază orchestrele „Dor românesc” – dirijor Ștefan Cigu,
„Romanța” – dirijor Lucian Vlădescu și „Arkadia” – dirijor Marius Hristescu;
Prezentatori: Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu; Miruna Ionescu și Silviu Biriș;
Juriul Concursului de Interpretare: Voicu Enăchescu (Președinte), Florentina Satmari, Matilda Pascal Cojocărița, Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu, Florin Georgescu, Traian Jurchela, Ionuț Fulea și Alina Mavrodin;
Juriul Concursului de Creație (desemnat de UCMR): Eugen Doga (Președinte), Marius Țeicu, Mircea Drăgan, Dumitru Lupu și Viorel Gavrilă;
Juriul Presei: reprezentanți ai TVR, Radio România, ai presei de specialitate.
Regulamentul oficial al festivalului prevede în acest an ca toți concurenții de la secțiunea Interpretare să includă în repertoriul de concurs și o romanță dintre cele lansate și premiate la concursurile de Creație ale Festivalului Național „Crizantema de Aur” de-a lungul anilor, pentru creșterea calității artistice a Concursului de Interpretare și pentru promovarea creației de romanțe;
Realizarea culegerii muzicale „100 de romanțe lansate la Crizantema de Aur”, în vederea actualizării, îmbogățirii și promovării repertoriului național de romanțe românești, lansate și premiate la Concursurile de Creație ale Festivalului Național „Crizantema de Aur”;
Sâmbătă, 22 octombrie, ora 19.30, va avea loc evenimentul dedicat aniversării a 60 de ani de la intrarea României în UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură).
Zilnic vor avea loc, în pauzele dintre secțiuni, evenimente dedicate lansărilor de albume, monografii, culegeri de romanțe și CD-uri.