Suparat pe om, Dumnezeu a ales anul acesta sa nu il viziteze de Pasti.
De ce ar face-o? (Text preluat de la dna judecător Adriana Stoicescu).

De ani buni am transformat Craciunul intr-o petrecere cu rochite rosii si scurte.
O alergatura disperata dupa cadouri inutile, doar pentru a bifa inca o sarbatoare petrecuta cum se cuvine, nu-i asa, in familie.
De cele mai multe ori, in spatele usilor inchise, dincolo de beculete si ornamente, oamenii se regasesc in aceeasi minciuna, pigmentata cu certuri, cu violenta si ura.
Sau multa, infinita, dureroasa indiferenta.
Acolo nu e loc pentru El.

Pastele a devenit un necesar pretext al unor petreceri zgomotoase, cu si mai putine haine decat de Craciun.
Dudui pline de piosenie ne invata sa tinem postul corect, sa traim cu Dumnezeu in suflet; apoi ne marturisesc, pline de evlavie, clipind din genele false, cum vor petrece ele Sfintele sarbatori, in cluburi de fite, cu sampanie de 2000 de euro, dupa ce au dat o fuga sa ia nitica Lumina, fara sa le treaca macar prin cap ce ar putea insemna asta.

Craciun sau Paste, le-am transformat in orgii alimentare, cu mancaruri udate din belsug cu alcool, totul culminand cu vizite la urgenta sau un cutit infipt intr-un comesean care ne-a furat, in urma cu jde ani, caii de la bicicleta.
Printre mese intinse si pline, simbol de netegaduit al fibrei crestine traditionale, ne prefacem ca intelegem.
Ca simtim.
Ca traim.

De ce ar mai veni?
De ce ne-ar mai crede?
Il luam in deradere de sute de ani.
L-am scos din case si din scoli.
L-am alungat si din biserici si am pus in locul Lui tarabe.
Ne folosim de El doar cand ne e greu.
Ii batjocorim pe cei care cred. Credinta este desueta, iar lumea are azi alte preocupari si alti idoli.

De fapt, Si-a dat seama de mult ca jucam la cacealma.
A acceptat ca, in tot timpul asta, am trisat. E firea umana, Si-a spus.
A sperat mereu ca vom intelege, doar suntem creati dupa Chipul Sau.
Dar, in final, a obosit, probabil sa ne mai astepte.

Sa nu ne amagim.
Virusul nu va schimba nimic.
Vom mai fi piosi o luna-doua. Ne vom ruga mai abitir acum, pentru ca la anul, pe vremea asta, sa radem iar de cei care isi fac cruce cand trec pe langa o biserica.
Vom mai fi darnici o luna-doua, fara a uita, insa, sa precizam suma, ca doar nu o sa ratam prilejul de a arata cat de buni si generosi suntem.
Vom citi sau cel putin vom posta coperti de carti la moda.
La anul pe vremea asta vom fi iar la gratar si mici si bere si orice altceva pentru ca, nu-i asa, cartile sunt o pierdere de timp.

In timpul asta, supararea Lui e infinit mai mare decat a noastra.
E mult mai indurerat decat noi acum.
Suferinta Crucii se repeta iar si iar, fara ca cei pentru care a fost acolo sa inteleaga ca nu putem exista fara El.
Ca dincolo de dogme si teorii, de doctrine si filozofii, singurul mare adevar care va ramane este imensa Lui iubire fata de micile vietati care se cred si se proclama stapanii Universului, care cred ca pot muta muntii si schimba cursul apelor, care cred ca pot ajunge pe alte stele, dar care se prabusesc ca un castel de carti de joc in fata suferintei reale.

Adriana Stoicescu, preşedinte Tribunalul Timiş