Să crezi că învingi natura de acasă, înseamnă să fii naiv
În absenţa părerii specialiştilor, virusologi sau sociologi, apar teorii mai pe stil spartan. Jurnalistul Mihai Miclăuş scrie sec şi spune ca un inginer proiectant ceea ce umaniştii nu îndrăznesc să aştearnă pe hârtie. Are şi moartea ceva natural în ea.
Să crezi că poți învinge natura stând acasă, asta înseamnă să fii naiv.
Virusurile au apărut pe planetă cu milioane de ani înaintea noastră și noi ne-am pus acum în cap să le stârpim. Sau cel puțin pe unul dintre ele.
Alții, adepți ai teoriilor conspiraționiste, încearcă să ne convingă că virusul terorist a fost creat în laborator.
A venit din natură, stați liniștiți. Ca o modalitate de protecție, am putea gândi, doar că natura nu e la fel de parșivă și răzbunătoare pecum omul.
Dar, a venit ca o necesitate. E tragic că mor oameni, dar e tragic doar pentru apropiați, nu și pentru planetă.
Am văzut în ultimele zile scrieri patetice de genul acei oameni care au murit, chiar dacă erau de-odată cu Cheile Turzii, ar mai fi putut trai dacă nu se infectau, s-ar mai fi putut bucura de viață, și-ar mai fi putut strânge în brațe nepoții, copiii, iubitele – uneori cu 60 de ani mai tinere decât ei. SFÂȘIETOARE GÂNDURI! Dar numai pentru niște fete mari ajunse la menopauză.
Idioțenii mai mari scrise la modul cel mai serios rar am citit. Realitatea e că nu noi am fost infectați, ci NOI AM INFECTAT PLANETA, cum spunea agentul Smith in Matrix.
Fără aceste virusuri, care în majoritatea copleșitoare a cazurilor nici măcar nu le fac oamenilor mare lucru, ne-am asfixia cu toții. Luptăm cu disperare să prelungim viața octogenarilor cu riscul de a o sacrifica pe a nepotilor noștri. Cu cât trăim mai mult, cu atât mai mult arătăm cât suntem de egoiști față de cei care vin după noi.
În mod normal, speranța de viață a omului e de 30 – 35 de ani. Atât era în Paleolitic. După câteva mii de ani, în Roma Antică, deși civilizația evoluase enorm, speranța de viață era cam tot pe acolo. Nu s-a prea îmbunătățit decât, poate, cu 3 – 4 ani.
Abia după alte 2000 de ani, la începutul secolului XX, speranța de viață depășise, cu puțin, 40 de ani. A crescut cu 10 ani în alte 2 milenii.
Ce s-a întâmplat în ultima sută de ani? Speranța de viață s-a dublat!! A ajuns la 80 de ani în Europa de Vest; în România e de 75.
Apa potabilă și descoperirea antibioticelor au fost elixirul! Plus vaccinurile, care au eradicat boli care, cu 100 de ani în urmă, făceau prăpăd.
Sigur că nu poți lăsa un bătrân să moară, doar pentru că a depășit o vârstă, sigur că lupți ca să-l salvezi. Dar nici să nu facem din moartea lui o tragedie planetară, în condițiile în care, dacă bătrânul octogenar se năștea doar cu 75 de ani mai devreme, în mod normal trăia cu vreo 40 de ani mai puțin. Așa că el a primit 40 de ani de viață bonus, doar pentru că s-a născut în secolul XX, dar, pentru noi, nu e suficient. Avea cancer în fază terminală, dar l-a ucis Coronavirusul. Dacă nu-l infecta virusul, mai trăia puțin. Mai vrem câteva zile, săptămâni sau luni, pe lângă deceniile primite cadou.
Faptul că el moare e o dramă pentru familia lui, nu și pentru umanitate și, mai ales, nu pentru natură.
Mai mult, moartea lui nu e una violentă, nu își dă ultima suflare în chinuri groaznice, așa cum se murea chiar și acum 200 de ani, când nu erau atâtea calmante. Ca să nu vorbim de cei care au trăit în secolul XIV, în vremea ciumei. Care ciumă, apropo, se estimează că a omorât atunci intre o treime și o jumătate din populația Europei. Și, să vezi lipsă de compasiune, la 600 de ani după, istoricii consideră că acea pandemie a fost o oportunitate care a ajutat la dezvoltarea Europei. Pentru că populația de atunci era prea numeroasă și resursele de hrană limitate.
Peste sute de ani poate așa se va vorbi și despre Covid-19, cu toate că, cel mai probabil, pandemia nu va face prea multe victime încât să se amintească de ea mai mult decât cea mai mare isterie planetară din istoria de până la noi.
Natura nu face altceva decât să încerce să mai reașeze lucrurile în făgașul normal și să mai reducă din imensa populație a celui mai mare prădător al planetei.
Sigur, pentru noi e o dramă, dar la scara macro trăim cei mai buni 50 de ani din întreaga istorie a omenirii, iar anul 2020 o să fie contabilizat poate doar la capitolul panică.
Să acceptăm că natura face ceea ce a făcut de la apariția vieții. Își omoară exemplarele bătrâne și bolnave, ca să poată apărea altele tinere și sănătoase.
Cât despre statul în casă, singurul argument plauzibil e că prea multe îmbolnăviri dintr-o dată ar crea o criză uriașă în spitale pe care nu o putem gestiona pe termen scurt.
Mihai Miclăuş, jurnalist