Reţetele tradiţionale cu miel de Paşte mustesc din jurnale
Ce mâncau bunicii de sărbătorile pascale, ne arată istoricii şi scriitorii muzicieni, extrem de generoşi cu detaliile şi denumirile tradiţionale ardeleneşti. Vasile Lechinţan şi Radu Ţuculescu trec în revistă experienţe personale din copilărie, mult mai apetisante decât reţetele transmise prin OM-uri.
Elogiu bravelor femei de la ţară, de altădată. Pregătirea mâncărurilor
Ca să întreţii o civilizaţie în satul de altădată, ca să fii “în rând cu lumea” – cum zicea mama adeseori, în satul de altă dată femeile munceau enorm, de dimineaţa până seara târziu. Şi să ne îmaginăm că erau munci care astăzi au dispărut, femeile trebuiau să lucreze inclusiv pentru a asigura îmbrăcămintea familiei şi lenjeria de pat cât mai frumoase, de la pus cânepa în grădină şi lâna la spălat şi vopsit, până la tors, la ţesut, croit şi cusut, totul din munca mâinilor bravelor noastre mame, bunici şi surori.
Dar să trecem în revistă câteva munci. În primul rând, prepararea hranei cea de toate zilele. La noi în sat, în copilărie, una dintre mâncărurile frecvente, gustoase şi săţioase era tocana de pui cu pătrunjel – vara, tocana de miel – de Paşti, tocana de oaie cu mulltă ceapă – foarte gustoasă, toamna, tocana de carne de porc cu cârnaţi, iarna. Sigur că aici se mai pot adăuga tocana de carne de raţă, de găină, de cocoş, de iepure, de viţel – mai rar, de ciuperci – gălbiori mai ales, de bureţi – parcă era de carne de pui, aşa era de gustoasă, de porumbel etc. Toate tocănile erau preparate numai cu mămăligă. Putem spune că erau mâncăruri princiare, atât erau de bune.
Citiţi aici reţeta întreagă în Jurnalul din anii ciumei Covid al istoricului Vasile Lechinţan, istoric
Vedeam cum parul lung al fetelor lua foc, iar in jurul bisericii aluneca un sarpe in flacari
In simbata Mare, era interzisa mincarea. Tata veghea cu strictete. Doar dupa ce ne intorceam de la Inviere, dupa miezul noptii, incepea festinul. Toata ziua mama gatea, iar noi, copii, eram nauci de amestecul mirosurilor. Ciorba de miel, friptura cu garnitura din usturoi verde tocat, pulpa de porc dezosata, legata in stergar aspru si fiarta in vin rosu, ouale, cozonacii si cornulete cu magiun de prune si rahat si, mai ales, mielul umplut!! Mama taia maruntaiele plus oul in bucati geometrice si facea un adevarat mozaic pe fiecare coasta. Un deliciu, n-am mai mincat de atunci niciodata ceva atit de bun. Noi, copiii, coboram pe ascuns in pivnita si ne umpleam burtile cu mere. Pentru mine, inconjuratul bisericii la miezul noptii, cu luminari in mina, era un moment magic, un drog! Vedeam cum parul lung al fetelor lua foc, iar in jurul bisericii aluneca un sarpe in flacari…Am gasit aceasta poza cu dragii mei parinti care ne-au parasit in urma cu zece ani. Si m-au incoltit amintirile. Imi dau tircoale, ca un sarpe in flacari…
Radu Ţuculescu, scriitor