În motivarea deciziei prin care arăta discriminarea făcută între persoane vaccinate şi nevaccinate, magistratul Radu Duşa a arătat că prelungirea stării de alertă de către Guvern nu a fost justificată.

Justiţia a pus Guvernul cu boticul pe labe

Judecătorul, unul dintre cei mai competenţi pe materia contencios, a desfiinţat pur şi simplu juriştii Guvernului. Atât oportunitatea, cât şi motivarea prelungirii stării de alertă. A criticat dubla măsură la impunerea restricţiilor. La şcoală nu este voie, la mall da.

Frizează orice logică juridică ca nişte acte de valoare juridică inferioară să ultraactiveze actului normativ în baza cărora acestea au fost emise.

Instanţa constituită din: PREŞEDINTE Radu-Rareş Duşa Grefier Iuliu Traian Crişan. Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii KAPCZA MIKOLT KRISZTINA şi MARIN GABRIEL în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI şi intervenientul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, având ca obiect anulare acte administrativ cu caracter normativ HG nr. 531/12.05.2021.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamanţii KAPCZA MIKOLT KRISZTINA şi MARIN GABRIEL şi pentru intervenientul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, reprezentant convenţional consilier juridic Inăşescu Alexandra, cu delegaţie de reprezentare depusă în şedinţă publică, lipsind pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează faptul că prezenta cauză se află la al doilea termen de judecată, stadiul procesual fond. Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Cauza a fost amânată în vederea citării intervenientului accesoriu MINISTERUL AFACERILOR INTERNE.

Reclamanţii depun în şedinţă publică, în probaţiune, înscris reprezentând rata de incidenţă a îmbolnăvirilor la această dată. Curtea acordă cuvântul asupra excepţiilor invocate de către pârât şi intervenientul accesoriu.

Având cuvântul reclamanta KAPCZA MIKOLT KRISZTINA solicită respingerea excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile. Arată că actul atacat este un act administrativ normativ pentru care nu este obligatorie efectuarea procedurii prealabile deoarece acesta a intrat deja în circuitul civil. Totodată, precizează că această excepţie a fost respinsă în toate dosarele anterioare care au avut un obiect similar.

Cu privire la excepţia lipsei de interes în promovarea acestei acţiuni solicită de asemenea respingerea afirmând că motivarea acestei excepţii nu conţine niciun argument concret ci doar susţineri generale. Subliniază că în calitate de cetăţeni români toţi sunt obligaţi să respecte aceste restrângeri ale drepturilor fundamentale prin urmare dincolo de interesul public există şi un interes personal în această cauză.

Se solicită anularea acestui act normativ deoarece în mod concret restrânge drepturi fundamentale care le aparţin reclamanţilor precum şi tuturor celorlalţi cetăţeni.

Curtea acordă cuvântul şi asupra excepţiei lipsei de obiect privind măsura purtării măştii în spaţii publice. Reclamanta arată că se invocă această excepţie cu toate că, chiar partea adversă a modificat pe parcurs actul atacat. De aceea solicită a se avea în vedere măsurile existente astfel cum a fost modificat HG nr. 531/12.05.2021 în două rânduri.

Curtea după deliberare, raportat la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile dispune respingerea acestei excepţii. Astfel, Curtea apreciază că se impune respingerea deoarece ca urmare a modificării art. 7 din Legea 554/2004 şi intrării actului în circuitul civil, a aplicării imediate a efectelor acestuia o eventuală parcurgere a etapelor plângerii prealabile ar fi fost oricum soluţionată după iesirea din vigoare a actului şi epuizarea efectelor sale juridice. Instanţa arată că în ceea ce priveşte celelalte excepţii puse în discuţie, acestea vor fi unite cu fondul cauzei .

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, în temeiul art. 244 C. pr. Civ. instanţa declară închisă cercetarea judecătorească iar în condiţiile art. 392 C. pr. Civ. deschide dezbaterile judiciare şi acordă cuvântul părţilor prezente. Având cuvântul reclamanta KAPCZA MIKOLT KRISZTINA solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Precizează că cererea se raliază pe două paliere: legalitatea actului de prelungire a stării de alertă şi oportunitatea acestuia deoarece instanţa în baza plenitudinii de jurisdicţie având dreptul de a verifica atât legalitatea, cât şi oportunitatea unui act administrativ normativ.

În ceea ce priveşte aspectul de legalitate solicită a se observa că Legea nr. 55/2020 în baza căreia sunt emise actele normative şi sunt prelungite perioadele de stare de alertă prevede în cadrul articolului trei mai multe condiţii cumulativ, care trebuie îndeplinite pentru emiterea acestor hotărâri de guvern. Astfel, este vorba despre amploarea, intensitatea, caracterul excepţional, urgenţa situaţiei şi evoluţia necontrolată a situaţiei care provoacă necesitatea prelungirii stării de alertă. Arată că în prezent, în momentul emiterii HG astfel cum a fost modificată niciuna dintre aceste condiţii nu mai era îndeplinită. După o perioadă de peste un an de stare de alertă nu se mai poate susţine că sunt împlinite condiţii precum excepţionalitatea, gravitatea sau amploarea situaţiei epidemice care se află într-o continuă scădere. De asemenea, nu mai poate fi susţinut caracterul necontrolabil al situaţiei raportat la faptul că efectele au devenit controlabile şi nu mai poate reprezenta o situaţie de urgenţă. Prin urmare, legalitatea emiterii Hotărârii de Guvern este pusă sub semnul întrebării. Conchide arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru emiterea actului administrativ atacat. Face trimitere la Hotărârile Curţii Constituţionale a României unde s-a stabilit că lipsa de claritate, de previzibilitate, de securitate a unei norme juridice, în sine, poate constitui motiv de nelegalitate. Sub acest aspect indică ultimul articol din Hotărârea de Guvern nr. 531/12.05.2021 în care este prevăzut faptul: „toate măsurile luate anterior în baza hotărârilor de guvern începând cu nr. 394 şi până acum, toate măsurile luate în baza acestora îşi menţin valabilitatea în măsura în care nu contravin Anexei.” Afirmă că este vorba despre o serie de Ordine comune ale diferitelor ministere care au fost abilitatea să emite Ordine în aplicarea Hotărârilor de Guvern, pe diferite domenii de activitate. Or, aceste Ordine sunt acte normative cu valoarea juridică inferioară Hotărârilor în baza cărora sunt emise. Frizează orice logică juridică ca nişte acte de valoare juridică inferioară să ultraactiveze actului normativ în baza cărora acestea au fost emise. Face trimitere la avizul Consiliului Legislativ care a statuat lipsa de claritate, previzibilitate şi securitate a normelor în baza cărora se solicită o anumită conduită cetăţenilor.

Referitor la lipsa de oportunitate a acestor măsuri solicită a se observa că în Notele de fundamentare a acestor măsuri de restrângere a dreptului nu se prevede niciun fel de criteriu obiectiv şi clar raportat la care se iau aceste măsuri. Dacă în lunile iulie şi august 2020 au fost cazuri foarte multe de contaminări produse pe baza virusului SARS COV-2 în momentul de faţă acestea tind spre zero. În acest sens a fost depusă acea situaţie care atestă o rată de 0,20 de îmbolnăviri/1000 de locuitori pentru Cluj. Nu există niciun criteriu obiectiv care să indice perioada până la care mai trebuie suportată situaţia ce generează starea de alertă astfel încât este imposibil de determinat cât se va mai prelungi starea de alertă. O altă lacună a actului administrativ atacat este dată de faptul că nu există nici un fel de documentare ştiinţifică care să ateste eficienţa măsurilor luate pentru a se putea observa proporţionalitatea, condiţie de legalitate a actului administrativ. Afirmă că în cazul multora dintre prevederile actului se poate observa dubla măsură, astfel în unele locuri este permis ca cetăţenii să meargă, însă în alte locuri le este oprit accesul. Exemplifică trimiţând la cazul festivităţilor de absolvire în care unii părinţi nu au fost lăsaţi să participe fără dovada vaccinării sau unui test PCR însă pe de altă parte, accesul la mall este permis tuturor fără vreo restricţie. Susţine că există foarte multe restricţii care nu au o logică clară şi care denotă dubla măsură privind aplicarea lor.

Având cuvântul, reclamantul MARIN GABRIEL arată că sediul materiei privind discriminarea este dat de Ordonanţa nr. 137/2000 care priveşte regulile după care se pun în aplicare principiile statului de drept, respectarea dispoziţiilor constituţionale. Prin actul normativ atacat se doreşte ca o anumită categorie de cetăţeni, aceia aleşi de Statul Român, emitentul actului normativ 3 prin organele sale, va beneficia fără nicio altă condiţie de o viaţă mai bună prin acces la activităţi culturale, sportive etc. Emitentul acestor acte normative, Guvernul României, înţelege să facă deosebiri între categoriile de cetăţeni prin prisma opţiunii de a se vaccina. Egalitatea şi accesul liber la drepturile şi libertăţile fundamentale sunt garantate prin Constituţie şi prin Tratatele Internaţionale. Discriminare în situaţia pendinte este una directă şi denotă încălcarea principiului ierarhiei normelor juridice prin emiterea acestor Hotărâri de Guvern. Afirmă că prin actul atacat şi prin actele anterioare se efectuează o diferenţiere a cetăţenilor Statului Român în vaccinaţi şi nevaccinaţi. Susţine că acest comportament relevă indiferenţa faţă de cetăţenii aceleiaşi ţări, plătitori de impozite privind accesul acestora la diferite activităţi. Astfel cum toată lumea plăteşte impozite, într-un cuantum mai mare sau mai mic, toţi ar trebui să fie trataţi egal. Este imoral ca doar o categorie să beneficieze de anumite drepturi prin astfel de măsuri discriminatorii. Susţine că ar trebui să existe o normă legislativă foarte previzibilă. Impunerea vaccinării reprezintă o forţare a cetăţenilor de a adopta o anumită conduită. Mai mult, niciun producător de vaccin nu poate garanta imunizarea, nu garantează faptul că cel vaccinat nu o să mai transmită virusul şi nu indică nici termenul pentru care o persoană rămâne imunizată. Chiar şi acele efecte negative înscrise în prospectele vaccinurilor sunt atât de puţin previzibile în acest moment pentru că toate se află în studii clinice încât măsura impunerii vaccinării este mult prea abuzivă pentru a sta la baza unei discriminări. Este o adevărată excludere din societate a persoanelor care aleg să nu se vaccineze. Guvernul României nu precizează nicăieri că imunizarea naturală, respectiv trecerea prin boală sau efectiv imunitatea în faţa acestui virus. Aceasta este discriminarea de facto, pe de o parte se impune măsura vaccinării pentru care nimeni nu garantează exhaustiv iar pe de altă parte, nu se ţine cont de realitatea autoimunizării. Luarea în calcul a tuturor variabilelor pentru păstrarea sănătăţii publice, inclusiv imunizarea naturală ar scădea gradul de discriminare. Există norme legale care sancţionează discriminarea iar aceste norme prevăd şi situaţii de excepţie, însă în prezent la un grad de infectare de 0,20/1000 a se susţine că minim 60% din populaţie trebuie să fie vaccinată este prea mult. Curtea pune în discuţie alternativa efectuării testării, precum şi modul în care reclamanţii sunt afectaţi personal de aceste măsuri având în vedere că a fost invocată şi excepţia lipsei de interes raportat la modul în care reclamanţii sunt afectaţi. Reclamantul MARIN GABRIEL arată că alternativa la aceste impuneri ale Guvernului ar fi acele soluţii temporare cu costuri ridicate care nu sunt la îndemâna oricărui cetăţean. Astfel, pentru a participa săptămânal la un meci al echipei favorite, o persoană ar trebui să plătească aproximativ 300-400 de lei în fiecare săptămâna cu toate că testele antigen care costă mult mai puţin sunt omologate, nu sunt acceptate de către autorităţi. Singura derogare, este cea prin care s-a stabilit că pentru meciurile de la Campionatul Europena ce se va desfăşura pe Naţional Arena din Bucureşti vor fi acceptate şi acele teste antigen cu costuri de 30-40 lei, însă aceasta este o excepţie care întăreşte regula. Impunerea folosirii ca alternativă a acestor teste este împovărătoare pentru o familie care ar dori să plece în străinătate în vacanţă. Astfel, consideră că în cazul în care ar exista alternativele acestea ar trebui să fie în regim gratuit. Prin costul ridicat al alternativelor acceptate de autorităţi, respectiv testarea PCR, vaccinarea devine o impunere şi nu o opţiune. Aspectul vaccinării trebuie să fie opţională pentru fiecare cetăţean. La interpelarea instanţei în sensul afectării pe plan personal a reclamanţilor de măsurile impuse, reclamantul Marin Gabriel arată că se află în imposibilitatea de a participa la evenimente culturale. Dă exemplu pe reclamanta KAPCZA MIKOLT KRISZTINA care este pasionată de activităţi sportive care se desfăşoară în săli de sport precum şi de activităţi culturale. De asemenea, reclamantul Marin Gabriel arată că este pasionat de spectacole muzicale, frecventând Filarmonica şi nu poate participa deoarece nu este vaccinat sau trebuie să prezinte un test negativ. La interpelarea instanţei dacă i s-a cerut să facă dovada testării, acesta precizează că da, i s-a solicitat un test negativ şi la Filarmonică, şi la teatru. De altfel, inclusiv în mass-media s-a evocat faptul că se condiţionează participarea de efectuarea unui test PCR. Reclamanta KAPCZA MIKOLT KRISZTINA arată că în urmă cu o săptămână, în municipiul Cluj-Napoca, în incinta Cluj-Arena, au avut loc Campionatele Naţionale de Atletism iar participarea spectatorilor a fost limitată la procentul de 25% din capacitatea arenei cu condiţia ca 4 aceştia să fie vaccinaţi sau să prezinte un test PCR sau antigen care să ateste un rezultat negativ cu toate că suprafaţa arenei este una foarte mare şi activitatea sportivă se desfăşura în aer liber. Acesta este un caz concret în care o persoană este împiedicată să vizioneze o competiţie sportivă fiind incidentă discriminarea. Reclamantul MARIN GABRIEL consideră că interesul pentru un asemenea demers este prezumat deoarece atât timp cât reprezentanţii autorităţilor publice ies în mass-media şi indică public faptul că doar pentru cei vaccinaţi va fi permis accesul în sălile de spectacole culturale, artistice şi sportive. Nimeni nu şi-ar asuma un refuz în scris raportat pentru o persoană care nu s-a vaccinat sau nu are un test efectuat. Consideră că este depăşit cu mult principiul proporţionalităţii între măsura luată şi rezultatul produs, unul păgubitor sau care include costuri foarte mari pentru cei care nu se vaccinează. Totodată, restricţiile ar trebui să fie temporare şi limitele temporare ar trebui să fie precis reglementate şi ancorate în realitate. Curtea solicită lămuriri dacă în ce priveşte accesul în sălile de sport sau în restaurante reclamanţii nu au fost lăsaţi să intre sau dacă au fost întrebaţi dacă sunt vaccinaţi. Reclamantul MARIN GABRIEL arată că în ce priveşte restaurantele nu poate da un răspuns deoarece nu a mers, însă în locaţiile în care numărul de participanţi este mai mare precum teatrele, arenele sportive (în aer liber sau interior), participarea este cu siguranţă condiţionată. Reclamanta KAPCZA MIKOLT KRISZTINA, exemplifică prin faptul că la meciul de baschet UBT Cluj-Napoca- Voluntari accesul a fost condiţionat de dovedirea efectuării vaccinului. Având cuvântul reprezentanta intervenientului MINISTERUL AFACERILOR INTERNE precizează că îşi menţine poziţia procesuală exprimată în cuprinsul cererii de intervenţie. Arată că accesul în sălile de sport precum fitness şi aerobic este necondiţionat de existenţa unei dovezi privind vaccinarea. Din această perspectivă, solicită respingerea acţiunii formulată de reclamanţi. În replică, reclamanţii arată că accesul în sălile de sport pentru a se practica fitness şi aerobic accesul este necondiţionat ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti şi nu datorită unor măsuri mai puţin restrictive ale autorităţilor. Curtea, în temeiul art. 394 C. proc. Civ. având în vedere actele existente la dosar şi poziţia procesuală susţinută de părţile litigante în şedinţă publică, declară închise dezbaterile judiciare şi reţine cauza în pronunţare. C U R T E A Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamanții Kapcza Mikolt Krisztina şi Marin Gabriel au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în întregimea HG nr. 531 din 12 mai 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi anexelor, anularea parțială privind purtarea măștii de protecție în spații deschise, organizarea de petreceri în spații private, interzicerea circulației în intervalul 2200 – 0500 . Examinând texte de lege art. 53 Constituţie, art. 2 lit. a OUG 21/2004 privind Situaţiile de Urgenţă, art. 2 Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, raportat la pandemia de Covid-19, care constituia justificarea permanentă de prelungire de 10 luni a stării de alertă, suntem în realitate în prezenţa unei menținerii ilegale ale stării de alertă rezultă fără echivoc din art. 5 al. 2 din HG – ului atacat care prevede că se prelungeşte aceeaşi stare de urgenţă care a fost instituită prin HG 394/ din mai 20201, având în vedere dispoziţia expresă, în sensul că actele normative emise anterior îşi menţin aplicabilitatea. Ori în măsura în care o HG – emisă pe o perioadă limitată în timp iese din vigoare – şi actele emise în baza ei îşi prind valabilitatea, eficacitatea fiind emise în executarea actului normativ cu valoare superioară. Pentru gestionarea pandemiei Covid-19 nu se mai poate invoca nici urgenţa, nici excepţionalitatea, nici evoluţia necontrolată, prin urmare menţinerea acestei stări, care creează mari tensiuni şi generează consecinţe negative multiple, echivalează cu denaturarea scopului său. În momentul de faţa evoluţia pandemia nu mai este ceva imprevizibil, cum era la debutul pandemiei. Acum se pot face previziuni, aprecieri cu privire la modalitatea de gestionare şi control al pandemiei, astfel că măsurile nu mai au caracter de urgenţă. 5 În consecinţă recurgerea guvernului la prelungirea repetată a stării de urgenţă bazat pe acelaşi motiv, se constituie într-un exces de putere care trebuie sancţionat de justiţie. Menţinerea în continuare a măsurilor ce restrâng drastic drepturi fundamentale contravine în mod flagrant art. 53 din Constituţie, nu este nici proporţională, nici necesara raportat la situaţia concreta din acest moment, şi nu a fost nici la instituire. Prin hotărârea de guvern atacată sunt încălcate drepturi fundamentale ale omului, fără a exista nici o dovadă de nici un fel cu privire la utilitatea, necesitatea şi proporţionalitatea acestor restricţii, care nici în România nici pe plan mondial nu au produs niciun efect. Prin urmare în baza art. 148 al.2 şi 4 din Constituţia României reclamanții solicită instanţei să aplice în cadrul competenţei sale direct şi prioritar dispoziţiile art. 52 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamental a UE. Suntem în prezenţa unei suprareglementări care cauzează insecuritate juridică şi paralelism legislativ prohibit de Curtea Constituţională. O serie de măsuri ca de exemplu purtarea măştii, închiderea şcolilor, a restaurantelor se dispune ba prin hotărâri ale Comisiei Judeţene de Situaţii de Urgenţă ba prin Hotărâre de Guvern pentru întreaga ţară, prin urmare populaţia este dezorientată, înfricoşată şi pur şi simplu nu mai ştie ce comportament i se pretinde. Cu privire la purtarea măştilor în spaţii deschise: Nu există, nu se face referire la nici un studiu serios în sensul că purtarea măştilor în aer liber ar avea vreun efect sau că nepurtarea măştilor ar fi dus la creşterea numărului de infectări. Virusul „nu atârnă în aer,, nu pluteşte, şi nu poate fi luat din aer-doar din contacte personale cu cineva infectat. Interzicerea circulaţiei în intervalul orar 2000 -0500 . Nicăieri niciodată, în niciun mod nu s-a demonstrat că numărul de infectări creşte datorita vreunei întâlniri, noaptea. Măsura constituie o gravă încălcare a vieţii private şi a libertăţii de mişcare, fără nicio proporționalitate cu scopul urmărit, având în vedere ca întâlnirile, circulaţia de noapte sunt oricum reduse. În generat putem afirma că măsurile luate nu-şi demonstrează în niciun mod eficacitatea, prin urmare sunt disproporţionate, încălcând principiul – „ în primul rând să nu faci rău,, – valabil nu numai în medicină. În concluzie prin Hotărâre de Guvern sau OUG nu se pot restrânge drepturi fundamentale potrivit art. 53 de Constituţie, deci măsurile sunt împotriva legii. Mai este de observat, că în ultima perioadă s-au restrâns în mod succesiv tot mai multe drepturi şi libertăţi, fără ca eficacitatea lor să fie demonstrată printr-un studiu ştiinţific. La data de 18 mai 2021 reclamanții Kapcza Mikolt Krisztina şi Marin Gabriel au depus precizări, solicitând anularea art. 31 din anexa 2 privitoare la condițiile impuse – de vaccinare — testare, – precum şi toate celelalte prevederi ale acestui articol introduse prin HG 550/2021. Însăşi modificarea HG, 531/2021 – la o zi după adoptarea ei, denota cu claritate lipsa oricărei note de fundamentare temeinice. Cu privire la solicitarea subsidiară de anulare art. 31 din HG, modificaţi aceasta este vădit discriminatorie şi în consecinţă nelegală, deoarece încalcă – art. 16 – egalitatea în drepturi – art. 22 – art. 23 – art. 25; art. 26, art. 33 – art. 34 din Constituie în contradicţie şi cu tratatele internaţionale care interzic discriminarea, şi consacră consimţământul liber cu privire la orice intervenție medicala asupra propriei persoane. Se încalcă art. 1 şi 2 din OG. 137/2000. Prevederile criticate constituie în mod vădit o presiune privind exercitarea unui drept într-un anumit fel, cea ce se constituie într-un abuz de putere evident. Prevederea în sensul testării este şi ea discriminatorie, fiind absurd să impui oricărei persoane să se testeze din 3 în 3 zile, contra unor costuri considerabile, şi punându-i în acest fel întro poziţie de netă inferioritate faţă de cei vaccinaţi. De asemenea se introduc măsuri diferite, la situaţii similare, de exemplu accesul în mail-uri şi magazine nu este condiţionat de nimic – fără niciun fel de explicaţie raţională sau logică. 6 Pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului a depus întâmpinare prin care solicită anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată, pe cale de excepţie; respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, pe calc de excepţie; respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes, pe cale de excepţie; respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Pârâtul consideră că se impune anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată având în vedere dispozițiile art. 197 Cod pr.civ.. Raportat la dispoziţiile art. 16 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru cât şi la cele ale art.17 alin.2 din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, solicităm instanţei de judecată să verifice îndeplinirea, de către partea reclamantă, a obligaţiei legale de plată anticipată a taxei de timbru. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii administrative prealabile este susţinută prin prisma faptului că, sub aspectul regularităţii învestirii instanţei specializate de contencios administrativ cu cererea de anulare a H.G. nr.531/2021, sesizarea a fost făcută în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor Legii nr.554/2004, invocată chiar de reclamantă ca temei de drept al acţiunii. În sprijinul susţinerilor sale, pârâtul invocă dispoziţiile art. 7, art. 14 alin.(1), art.12 din Legea nr. 554/2004, cu referire şi la art.193 Cod pr.civ. În cauza dedusă judecaţii, atât timp cât reclamanții solicită anularea Hotărârii Guvernului nr.531/2021, este necesară, ca şi condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, îndeplinirea procedurii prealabile faţă de emitentul acestui act administrativ. În concluzie, deoarece reclamanții nu depune la dosarul cauzei dovezi cu privire la faptul că s-ar fi adresat emitentului, anterior sesizării instanţei, cu o plângere prealabilă în ceea ce priveşte revocarea Hotărârii Guvernului nr. 531/2021, prezenta cerere de chemare în judecată este inadmisibilă şi vă solicităm respingerea acesteia. Excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a H.G. nr. 531/2021 este întemeiată pe faptul că reclamanții nu fac dovada interesului legitim, personal, născut şi actual, condiţie de exerciţiu a oricărei acţiuni în justiţie, deci şi pentru promovarea prezentei cereri de suspendare şi anulare a Hotărârii Guvernului nr. 531/2021. În cauza dedusă judecăţii, exerciţiul dreptului la acţiune şi recunoaşterea interesului legitim nu pot interveni decât în condiţiile prevăzute de art.21 şi art.52 din Constituţia României, republicată, şi de legea aplicabilă căii procedurale alese, respectiv de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Or, reclamanții nu probează existenţa încălcării vreunui drept personal, recunoscut de lege, prin adoptarea actului administrativ contestat sau unui interes legitim, astfel cum sunt acestea definite la art.2 alin. l) lit. o) şi lit. p) din Legea nr.554/2004, iar motivele prezentate ar putea fi incluse în categoria interesului general. În concluzie, solicită instanţei să admită excepţia invocată şi să respingă cererea de suspendare şi anulare a H.G. nr.531/2021 ca fiind lipsită de interes. Pe fondul cauzei, solicită respingerea cererii de anulare a H.G. nr. 531/2021 ca neîntemeiată, având în vedere că aceasta a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art.3, art.4, art.6 şi art.71 alin. l) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. La elaborarea actului administrativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, regulament aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.561/2009, proiectul hotărârii fiind avizat şi de Ministerul Justiţiei. Aşadar, actul normativ care face obiectul acţiunii a fost emis pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi, în mod evident, nu conţine soluţii legislative care să fie contrare cu concepţia sau finalitatea urmărită de actele de bază. 7 Reclamanta susţine că hotărârea Guvernului contestată încalcă grav drepturile fundamentale garantate de Constituţie şi tratatele internaţionale privind egalitatea în drepturi, dreptul la gândire, dreptul la libertatea conştiinţei şi de religie. Toate măsurile dispuse atât în perioada stării de urgenţă, cât şi în prezent, în perioada stării de alertă, au fost instituite în limitele permise de Constituţia României. Conform normei juridice referite, trei condiţii cumulative trebuie respectate pentru ca anumite drepturi ale persoanelor, să poată fi restrânsă, in condiţii legalmente corecte, în contextul stării de urgenţă. Ingerinţa trebuie să fie prevăzută de lege Potrivit C.E.D.O., prin lege se înţelege orice act normativ care este accesibil şi previzibil. Restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor în stare de urgenţă nu este dispusă de Guvernul României, prin hotărârea contestată sau celelalte hotărâri prin care a fost prelungită succesiv starea de alertă, ci este prevăzută într-o lege, anume Legea nr.55/2020. Ingerinţa trebuie să urmărească un scop legitim În acest caz măsurile care ne limitează drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie să aibă drept scopuri protejarea sănătăţii şi siguranţa publică. Convenţia europeană enumera scopurile care pot da caracter legitim restrângerii unui drept relativ; securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei, protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, împiedicarea divulgării de informaţii confidenţiale sau garantarea autorităţii şi imparţialităţii puterii. Din nou, şi această condiţie este îndeplinită, măsurile fiind dispuse în vederea prevenirii şi împiedicării răspândirii ia nivel naţional a virusului SARS-CoV2. Ingerinţa trebuie să fie necesară şi proporţionala într-o societate democratică. Curtea europeană a apreciat că ingerinţa trebuie să răspundă unei nevoi sociale imperioase. Autorităţile statului sunt cele care vor aprecia necesitatea ingerinţei, pentru că ele dispun de o marjă de apreciere, mai mult sau mai puţin vastă în funcţie de dreptul în cauză. Jurisprudenţa Curţii europene cere ea ingerinţa să fie proporţională cu scopul legitim urmărit. În concret, a proporţionalităţii pe care o face Curtea europeană ţine cont de existenţa nevoii sociale, or, în speţă, toate măsurile sunt dispuse în scopul îndeplinirii obligaţiei ce-i incumba Statului Român, potrivit art.34 alin.(2) din Constituţia României, unde se stipulează faptul că statul est e obligat să ia măsuri pentru asigurarea […] sănătăţii publice. Astfel, se poate aprecia că măsurile stabilite de autorităţi în contextul combaterii pandemiei de coronavirus au fost subsumate obligaţiei statului de ocrotire a sănătăţii publice, fiind adoptate şi implementate avându-se în vedere necesitatea asigurării unui just şi proporţional echilibru intre drepturile şi libertăţile fundamentale, în ansamblul lor. Toate măsurile au fost luate în limitele legale, având la bază principiul priorităţii interesului public şi protejarea sănătăţii publice, astfel că nu se poate discuta despre un exces de putere în impunerea restricţiilor, acestea fiind absolut necesare dată fiind situaţia de fapt. Faţă de acestea, pârâtul apreciază că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de anulare a Hotărârii Guvernului nr.531/2021. La data 25.05.2021, Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, aceasta fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 3 alin. (1) pct. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 137/2020 şi art. 61 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă şi motivată de faptul că Ministerul Afacerilor Interne are calitatea de iniţiator al actului normativ contestat. Prealabil analizei fondului acţiunii, intervenientul a invocat următoarele excepţii: Excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de către reclamanți, pentru lipsa procedurii prealabile în temeiul prev. art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire şi la prevederile imperative ale art. 8 alin (1) din aceeaşi lege, care reglementează obiectul acţiunii judiciare în această materie şi la art. 193 din Codul de procedură civilă. Intervenientul susţine că reclamanți nu au înţeles să se conformeze dispoziţiilor legale imperative, prin aceea că a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea prezentei cauze fără a fi îndeplinit procedura prealabilă, fapt pentru care se solicită să se constate că demersul reclamantei în justiţie e profund viciat ab initio şi, pe cale de consecinţă, neavenit sub aspectul admisibilităţii. 8 În ceea ce priveşte obligativitatea formulării plângerii prealabile în cazul actului normativ, aceasta subzistă chiar şi după modificările aduse dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prin Legea nr. 212/25.07.2018, prin introducerea alin. (5) la textul de lege indicat, excepţia reglementată prin alineatul nou introdus vizând, actele administrative cu caracter individual. Or, atâta timp cât legiuitorul a omis să corijeze în această privinţă Legea contenciosului administrativ, respectiv să coreleze ipoteza de sub art. 7 alin. (5) referitoare la actele administrative care au începui să producă efecte, cu conţinutul art. 7 alin. (11) din acelaşi act normativ care stabileşte termenul în care se poate efectua plângerea prealabilă în cazul actelor administrative cu caracter normativ, singura concluzie ce se impune, cu evidenţă, este aceea a obligativităţii efectuării plângerii prealabile anterior promovării unei acţiuni în anularea actului administrativ cu caracter normativ. În aceste împrejurări, având în vedere faptul că reclamantul nu face dovada parcurgerii procedurii prealabile, iar excepţia lipsei procedurii prealabile este o excepţie de fond, absolută, iar prin efectul pe care îl produce este o excepţie peremptorie, dirimantă, singura soluţie posibilă în prezenta cauză este aceea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă, fapt cate face, totodată, inutilă cercetarea în fond a pricinii. Raportat la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. înţelegem să invocăm şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii pentru următoarele motive: Prin normele cuprinse în art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004 se oferă subiectelor de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia sancţiunea juridică a anulării unui act administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant, fiind realizată astfel distincţia dintre contenciosul subiectiv de contenciosul obiectiv. Reclamanții au iniţiat demersul său pentru anularea actului contestat şi nu a dovedii vreo vătămare proprie care să-i fi fost produsă prin actul administrativ dedus judecăţii, invocarea unor argumente generale nefiind suficientă pentru realizarea acestui demers, din perspectiva art. 8 din Legea nr. 554/2004. Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nuanţează reglementarea de la art. I alin. (I) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot invoca vătămarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. Textul nu distinge în privinţa condiţiei subsidiarităţii, iar reclamanta nu a relevat nici un interes privat al său, în obţinerea măsurii suspendării executării actului administrativ contestat. Trebuie realizată distincţia între calitatea de persoană vătămată, astfel cum este aceasta prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) teza finală – în sensul că sunt asimilate persoanei vătămate şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, care reprezintă norma generală şi situaţia particulară a persoanelor fizice de drept privai care pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat, ceea ce constituie norma de excepţie. În prima ipoteză descrisă, prin Decizia nr. 8/2020, Î.C.C.J. (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov. În esenţă, prin normele cuprinse la art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1), Legea nr. 554/2004 oferă subiectelor de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv. în cadrul căruia sancţiunea juridică a anulării unui act administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant. Excepția lipsei de obiect a cererilor subsidiare de anulare a măsurilor privind purtarea măștii de protecție în spații deschise și interzicerea circulației în intervalul 2200 -0500 Prin HG 550/2021 au fost aduse modificări HG 531/2021, fiind eliminate aceste restricții. Pe fondul cauzei, intervenientul solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată. 9 Prevederile Legii nr. 554/2004 consacră regula contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat numai dacă se dovedeşte că a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim, iar condiţia vătămării, în sensul art. 2 lit. a din Legea nr. 554/2004 se face prin raportare la noţiunea de interes legitim, care poate fi atât public, cât şi privat, în funcţie de aceste criterii, legea diferenţiind calitatea reclamantului. Reclamanţii se limitează la simple afirmaţii şi aprecieri proprii, susţinând că măsurile introduse prin actul administrativ atacat sunt în mod vădit ineficiente şi neadecvate situaţiei pe care încearcă să o prevină, invocând astfel, în mod abstract, încălcarea intereselor cetăţenilor prin restrângerea unor drepturi, tară a invoca o vătămare produsă prin încălcarea unor drepturi sau interese legitime concrete, private. Mai mult, cererea de chemare în judecată are un caracter general, fără a fi aduse dovezi în sprijinul susţinerilor, iar în cuprinsul acesteia nu au fost indicate drepturile fundamentale care fi vătămate prin măsurile dispuse. În lipsa indicării, în concret, a drepturilor a căror restrângere îi vatămă pe reclamanţi, nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale a acţiunii în anularea unui act administrativ, lipsa unui drept sau interes legitim vătămat, fapt pentru care cererea este neîntemeiată. Reclamanţii au invocat o serie de motive pentru care măsurile sunt lipsite de necesitate şi disproporţionate, respectiv faptul că măsurile afectează viaţa economică şi faptul că nu s-a demonstrat că purtarea măştii în spaţii deschise, interdicţia de a circula pe timpul nopţii sau închiderea restaurantelor ar preveni răspândirea virusului. În conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, denumită în continuare Legea nr. 55/2020, starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii. Începând cu luna martie 2020, în cadrul şedinţelor acestui Grup au fost prezentate recomandările Ministerului Sănătăţii, ale organismelor internaţionale (Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Centrul de Control al Bolilor din China), Institutului Naţional de Sănătate Publică, etc. care trebuie implementate pentru combaterea infecţiilor cu „Coronavirus” şi au fost discutate măsurile care trebuie aplicate la nivelul fiecărei instituţii. Experţii au analizat experienţa ţărilor grav afectate de evoluţia virusului şi măsurile care au avut impact pozitiv în limitarea răspândirii acestuia şi care au vizat acţiuni în planul sănătăţii publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităţilor socio-economice neesenţiale, dar mai ales îngrădirea exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale, fără de care celelalte acţiuni desfăşurate nu ar fi putut avea efectul scontat. Grupul de suport a analizat continuu alertele internaţionale, luând măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei la nivel naţional. Au fost avute în vedere recomandările experţilor, inclusiv ai Institutului Naţional de Sănătate Publică care au întocmit şi comunicat diverse ghiduri pentru populaţie: informaţii şi sfaturi utile, ghiduri privind purtarea măştilor, curăţarea şi dezinfectarea suprafeţelor, etc. În decursul celor 60 de zile în care în România a fost decretată ‘”stare de urgenţă” au fost emise un număr de 12 Ordonanţe militare care au instituit măsuri de primă urgenţă care privesc aglomerările de persoane, prevenirea răspândirii COVID-19, instituirea măsurii de carantinare asupra anumitor zone sau localităţi, etc. Măsurile dispuse prin acestea au fost adoptate pe baza hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, care, au ţinut cont de hotărârile Grupului de suport tehnicoştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României. În cadrul Grupului de suport s-au realizat în permanenţă analize cu privire la evoluţia situaţiei epidemiologice la nivelul României iar deciziile de restrângere a anumitor libertăţi, s-au luat progresiv, în concordanţă cu rezultatele acestor studii. Ingerinţa trebuie să fie prevăzută de lege Ingerinţa trebuie să urmărească un scop legitim 10 Ingerinţa trebuie să fie necesară şi proporţionala într-o societate democratică. Referitor la obligativitatea purtării măştii în spaţii publice, nu mai are caracter obligatoriu În nota de fundamentare a H.G. nr. 531/2021 se regăsesc studiile avute în vedere, analiza efectuată de specialişti, precum şi măsurile luate în alte state şi impactul pe care acestea le-au avut asupra stopării răspândirii virusului. S-a mai precizat în cuprinsul documentului de fundamentare făptui că un răspuns eficient şi concentrat la riscul de sănătate publică cauzat de pandemia de SARS-CoV-2 trebuie să vizeze în mod direct pe trei aspecte: mobilitatea, interacţiunea şi mijloacele de protecţie individuală. În lipsa unor mijloace eficiente de tratare sau prevenire a bolii pentru a asigura continuitatea majorităţii activităţilor şi desfăşurarea lor în relativă siguranţă, membrii comunităţilor trebuie să îşi ajusteze individual nivelul de mobilitate, interacţiune, cât si de aderenţă la măsurile de protecţie individuală. În ceea ce priveşte restrângerea dreptului de liberă circulaţie, suplimentar faţă de argumentele de mai sus, este relevantă şi Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi pentru membrii familiilor acestora (de modificare a Regulamentului CEE nr. 1612/68 şi de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE). În ceea ce priveşte măsura interzicerii circulaţiei pe timpul nopţii, ea nu este legată de raptul că virusul s-ar transmite cu predilecţie noaptea, ci de faptul că această interdicţie este de natură să reducă întâlnirile informale, care au loc mai ales seara şi noaptea şi care pot presupune un număr mare de participanţi ce nu respectă măsurile specifice de prevenire a infectării. Închiderea restaurantelor și interzicerea petrecerilor în spații private, deci a unor spaţii care presupun prezenţa unui număr de persoane într-un spaţiu închis, fără ca acestea să poată purta mască, datorită specificului activităţilor desfăşurate într-un restaurant, apare, de asemenea, ca fiind de natură să ducă la încetinirea infectărilor. Referitor la criticile de nelegalitate vizând art. 31 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 531/2021, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 550/2021, în concret, se susţine de către reclamanţi faptul că prevederile de mai sus creează o discriminare, întrucât se recunosc mai multe drepturi celor vaccinaţi, ceea ce goleşte de conţinut dreptul la opţiune, a libertăţii de a te vaccina. Chiar dacă vaccinarea nu este obligatorie, Statul român are obligaţia constituţională să ia măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice, legea fundamentală reglementând, la art. 34 alin. (2) dreptul la ocrotirea sănătăţii. Discriminarea se bazează pe noţiunea de “excludere de la un drept”, iar remediul specific, în cazul constatării discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. Aşadar, nu se poate vorbi despre încălcare principiului egalităţii şi, implicit, existenţa unei discriminări, decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, în cazul de faţă, vaccinarea nu reprezintă un criteriu de discriminare, ci însăşi situaţia care impune diferenţa de tratament. Cât timp la nivel mondial s-a apreciat că cea mai eficientă modalitate de stopare a transmiterii virusului o reprezintă vaccinarea, fiind aprobate în regim de urgenţă o serie de vaccinuri şi puse la dispoziţia populaţiei în mod gratuit, persoanele care aleg să participe la campaniile derulate de autorităţi se află într-o situaţie diferită de cei care optează în sens contrar. De aceea, în mod firesc, relaxarea treptată presupune evitarea oricăror riscuri de escaladare a cazurilor, prin redeschiderea anumitor evenimente sociale treptat, fiind necesară luarea unor măsuri de precauţie. Mai mult decât atât, politica de vaccinare urmăreşte obiective legitime de protejare a sănătăţii publice, prin faptul că protejează atât pe cei care primesc vaccinul respectiv, cât şi pe cei care nu se pot vaccina din motive medicale, prin prevederile alternative regăsite la art. 31 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 531/2021, modificată prin H.G. nr. 550/2021. În condiţiile în care legea fundamentală impune autorităţilor statului să dispună măsuri necesare pentru asigurarea sănătăţii publice pentru toţi cetăţenii, nu se poate considera că există un tratament diferenţiat între o persoană vaccinată şi una nevaccinată, atâta vreme cât aceasta din urmă 11 are posibilitatea prezentării rezultatului negativ al unui test pentru a beneficia de aceleaşi condiţii ca persoana vaccinată. Toate măsurile au fost luate în limitele legale, având la bază principiul priorităţii interesului public, astfel că nu se poate discuta despre un exces de putere în impunerea restricţiilor, acestea fiind absolut necesare dată fiind situaţia de fapt. În concluzie, faţă de aspectele de fapt şi de drept anterior indicate, intervenientul solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea reține următoarele considerente: Prin HG nr. 531/10.05.2021 Guvernul României a dispus prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13.0.52021 precum și stabilirea măsurilor ce se aplică pentru combaterea și prevenirea pandemiei de COVID 19. Ulterior acest HG a fost modificat și completat prin Hotărârea 550/14.05.2001, Hotărârea 580/27.05.2021 și Hotărârea 615/03.06.2021.

În esență, Guvernul a hotărât prelungirea cu 30 de zile începând cu data de 13.05.2021 a stării de alertă pe întreg teritoriul țării instituită prin HG 394/2020 și HG ulterioare, stabilind pe durata stării de alertă măsurile de prevenire și control al infecțiilor cu coronavirusul SARS COV 2, condițiile concrete de completare a acestor măsuri, precum și instituțiile publice care pun în aplicare, care urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă, prevăzute în măsuri pentru creșterea capacității de răspuns şi măsuri pentru diminuării impactului tipului de risc.

Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne în calitate de pârât și respectiv intervenient au invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, excepție care a fost respinsă în ședința publică de către instanță, pe motivul că acest act administrativ normativ și-a început efectele, iar obligațiile instituite de acest act sunt în vigoare astfel încât față de prev. art. 7 din Legea 554/2004 și față de termenul scurt în care actul administrativ normativ își produce efectele o plângere prealabilă nu este impusă de Legea 554/2004 și nu este necesară neputând avea un efect practic concret.

În privința lipsei interesului de a promova cererea de anulare a HG 531/2021 astfel cum a fost modificată și completată, pârâtul și intervenientul au arătat că reclamanții nu probează existența încălcării dreptului lor legitim privat după care să susțină în sprijinul cererii și vătămarea interesului public ce decurge din actul administrativ atacat.

Prevederile art. 8 alin. 1 indice 1 din Legea 554/2004 menționează într-adevăr această teză și anume că persoanele fizice și juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public, numai în subsidiar în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Curtea observă că prin acțiunea formulată și precizată reclamanții au invocat interesul legitim public în sensul că aceste Hotărâri de Guvern care instituie starea de alertă menținută prin prelungiri consecutive de guvern nu mai constituie un mijloc adecvat pentru gestionarea pandemiei și că se restrâng drepturi fundamentale contravenind art. 53 din Constituție având în vedere că restrângerea nu este proporțională și nici necesară la situația concretă. Totodată au invocat interesul legitim privat constând în aceea că, condițiile impuse pentru a putea participa la activități culturale și sportive i-au împiedicat să participe și îi împiedică în continuare, ceea ce încalcă dreptul reclamanților de a beneficia și de a li se permite accesul în aceste locuri publice.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. p din Legea 554/2004 prin interes legitim privat se înțelege posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv, viitor și previzibil prefigurat. Această definiție conduce la instanța la concluzia că prin acțiune s-a invocat atât interesul legitim public cât și cel privat, având în vedere că prin dispozițiile art. 1 lit. e pct. VI și lit. f din Ordonanța 137/2000 a Guvernului României se consideră că dreptul de a lua parte în condițiile de egalitate la activități culturale și sportive și dreptul de acces la toate locurile destinate folosinței publice sunt drepturi ocrotite în mod special, fiind considerată discriminare orice deosebire, excludere sau preferință pe orice bază și criteriu care au ca scop și efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor recunoscute de lege.

Curtea consideră că reclamanților nu li se poate pretinde să dovedească faptul că într-o instituție de cultură sau la un eveniment sportiv li s-a refuzat accesul fiind evident că în lipsa dovezilor prev. de art. 3 indice 1 alin. 4 din Anexa 2 al HG 531/2021, reclamanții nu ar fi putut participa la astfel de evenimente. 12

Din această perspectivă, Curtea consideră că excepția lipsei de interes trebuie respinsă, reclamanții invocând încălcarea interesul legitim public care decurge logic din interesul legitim privat.

Referitor la excepția lipsei de obiect Curtea va reține că deși inițial au fost invocate motive de nelegalitate a unor măsuri care, ca urmare a modificărilor survenite ulterior prin hotărâri de guvern nu au fost menținute, aceasta nu face lipsită de obiect acțiunea deoarece chiar dacă măsuri ca purtarea măștii de protecție în spații deschise, interzicerea oricărei petreceri în spații private și interzicerea circulației în intervalul 2200 -0500 au fost înlăturate, starea de alertă a fost menținută și participarea cetățenilor la evenimente sociale, culturale sau sportive a fost condiționată, iar reclamanții și-au precizat acțiunea în acest sens.

În ceea ce privește prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, Curtea observă că, Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a elaborat un document intitulat Analiza factorilor de risc iar prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr.26/2021 s-a propus prelungirea stării de alertă și măsurile aplicate pentru combaterea pandemiei de COVID19. Aceste documente atestă evoluția cazurilor confirmate cu acest virus și amploarea epidemiei, situație în care a impus prelungirea stării de alertă cu toate că ulterior Guvernul a relaxat măsurile impuse observând descreșterea cazurilor confirmate cu acest virus.

Prin urmare, instituirea acestei stări de alertă a fost justificată întrucât aceasta reprezintă conform art. 2 din Legea 55/2020 răspunsul la o situație de urgență, de amploare și intensitate deosebită determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar. Potrivit art. 3 alin. 2 din Legea 55/2020 starea de alerta poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioada de timp suplimentară.

Referitor la ordinele care subzistă încetării efectelor hotărârilor de Guvern anterioare, Curtea nu este sesizată cu o acţiune vizând legalitatea acestor acte astfel că va înlătura motivul de nelegalitate invocat.

Așa cum arată atât articolul 2 din Legea 55/2020 cât și preambulul legii, măsurile restrictive trebuie însă să fie cu caracter esențialmente temporar, gradual, proporțional cu gravitatea manifestată a epidemiei, necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la viață, integritate fizică și sănătate, în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atinge altor drepturi și libertăți fundamentale.

Suplimentar normelor de tehnică legislativă prevăzute în Legea 24/2000 ,articolul 7 din Legea 55/2020 a stabilit conţinutul Hotărârilor prin care se stabileşte sau se prelungeşte starea de alertă.

Astfel, Hotărârile de Guvern trebuie să cuprindă baza legală ,perioada stării de alertă, măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestora ,instituţiile şi autorităţile care pun în aplicare şi urmăresc respectarea aplicării măsurilor.Ca atare masurile pentru diminuarea impactului tipului de risc cum este aceea prevăzută la articolul 5 alin 3 litera a trebuie să se încadreze într-o măsură pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor aşa cum este aceea menţionată la art. 5 alin. 2 litera d din Legea 55/2020.

Potrivit măsurilor pentru asigurarea rezilienței comunităților art. 3 indice 1 al HG 531/2021 astfel cum a fost modificată de hotărârile de guvern ulterioare, se arată că în condițiile art. 5 alin. 2 lit. d din Legea 55/2020 este permisă participarea la una din activitățile prevăzute în Anexa 3 art. 1 pct. 5, 6 și 12 numai a persoanelor care se află în una dintre următoarele situații: sunt vaccinate împotriva virusului SARV COV 2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test nu mai vechi de 72 de ore, prezintă rezultatul negativ certificat al unui teste antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, se află între perioada cuprinsă între a 15 zi și a 90 zi ulterioară confirmării cu Sars Cov 2.

Potrivit art. 5 alin. 2 lit. d din Legea 55/2020 invocat de HG, măsurile pentru asigurarea rezilienței sunt măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinării sau izolării la domiciliu. Măsurile pentru diminuarea impactului de risc potrivit art. 5 alin.3 litera a din Legea 55/2020 sunt restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor demonstrații, procesiuni, concerte sau altor tipuri de 13 întruniri în spații deschise precum și cele de natura culturale, științifice, sportive sau de divertisment în spații închise.

Activitățile restricționate de art. 3 indice 1 din Anexa 2 sunt enumerate la art. 1 pct. 5 din anexa 3 astfel : în spațiile deschise competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. Dispoziția reiterează permiterea participării doar în condițiile menționate în art. 3 indice 1 alin. 1 din Anexa 2.

Pct. 6 arată că în spațiile închise competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului și cu îndeplinirea condițiilor arătate și mai sus.

De asemenea pct. 12 se referă la evenimentele culturale în aer liber care sunt permise numai cu participarea a cel mult 1000 de spectatori cu asigurarea unui spațiu de 2 m2 pentru fiecare, precum și cu purtarea măștii de protecție și doar în condițiile menționate de art. 3 indice 1 alin. 1.

Articolul 3 indice 1 alin. 2 din Anexa 2 a HG 531/2021 permite participarea la una dintre activitățile prev. în Anexa 3 alin. 1 pct. 7 numai a persoanelor care se află în una din următoarele situații: sunt vaccinate împotriva virusului SARS COV 2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PC nu mai vechi de 72 de ore, prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen nu mai vechi de 48 de ore.

Articolul 1 pct. 7 din Anexa 3 prevede că, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor peste 25% din capacitatea maximă a spațiului. De asemenea, subliniază peste dispozițiile art. 3 indice 1 alin. 2 că persoanele care nu sunt vaccinate nu pot participa cu toate că prezintă rezultatul negativ al unui teste RT-PC nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui teste antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, decât dacă se vaccinează la intrarea în incinta locului unde se desfășoară competițiile sportive.

Prin urmare, în Anexa 3 din HG la Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc este adăugată o măsură de reziliență contrară celei menționate în art. 3 indice 1 alin. 2 din anexa 2 privitor la măsuri de reziliență.

Referitor la art. 3 indice 1 alin. 3 din anexa 2 acesta permite participarea la una dintre activitățile prev. în Anexa 3 art. 6 pct. 2 și 4 respectiv art. 10 pct. 4 numai a persoanelor care sunt vaccinate și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Aceste activități menţionate la art. 6 pct. 2 privesc activitatea cu publicul al operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în interior și pe terase până la capacitatea maximă și în intervalul ora 05-24 în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Articolul 6 pct. 4 se referă la activitatea restaurantelor și cafenelelor, al pensiunilor, hotelurilor sau alte unități de cazare care pot primi clienţi până la capacitatea maximă dacă toate persoanele sunt vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Art. 10 pct. 4 privește activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitate în spații închise în sălile de sport sau fitness unde este permisă intrarea până la capacitatea maximă in localitățile în care incidența este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori cu asigurarea unei suprafeţe de minim 4 metri patrati dacă toate persoanele sunt vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Curtea observă că în anumite situații participarea publicului a fost limitată în sensul restrângerii participării publicului până la 25% din capacitatea maximă a spațiului și cu toate că această participare a fost restrânsă s-au impus noi condiții pentru diminuarea impactului tipului de risc chiar dacă aceste condiții nu sunt menționate în prev. art. 5 alin 3 lit. a din Legea 55/2020. De asemenea, la pct. 7 restrângerea este amplificată de o nouă măsură de reziliență la măsura diminuării impactului de risc fiind condiționată participarea doar de vaccinare, aceeași situație fiind permisă și în activitățile prev. în art. 6 pct. 2 și 4 din Anexa 3 și în art. 10 pct. 4 din Anexa 3.

Este de remarcat că în România vaccinarea nu este obligatorie, nefiind adoptată o lege în acest sens și că deși hotărârea de guvern este menită să pună în executare o lege ,prin măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților și pentru diminuarea impactului tipului de risc a adoptat prevederi care conduc la excluderea persoanelor nevaccinate de la activitățile sportive, culturale sau sociale. 14

Se observă că posibilitatea prezentării testului RT-PCR sau a testului antigen rapid certificat este menționată doar în 3 din activitățile permise, dar și în acestea indirect se ajunge la situația în care persoanele care doresc să participe la aceste activități să fie nevoite să se vaccineze.

Dincolo de aspectul general benefic al vaccinului, foarte multe persoane din cauza convingerilor religioase sau a stării de sănătate nu pot recurge la măsura vaccinării și prin urmare sunt excluse de la toate activitățile sportive, culturale, sociale permise de hotărârea de guvern. De asemenea, la momentul adoptării hotărârii, salariul mediu net în România era de aproximativ 3.500 de lei fără să vorbim de venitul minim pe economie și de faptul că există persoane care nu au nici măcar acest venit. Or, efectuarea unui test RT-PCR sau a unui test antigen rapid trebuie să se realizeze la un laborator medical care să certifice exactitatea rezultatului testului și cum aceste teste nu sunt gratuite foarte multe persoane nu vor avea posibilitatea financiară să efectueze acest test și prin urmare vor fi nevoite să recurgă la vaccin care este gratuit pentru a putea participa la aceste activități.

Constrângerea pe calea unei hotărâri de guvern cu măsuri provizorii reluate prin alte hotărâri de guvern de prelungire a acestor măsuri conduce la permanentizarea acestei situații și la înlocuirea unei legi în acest sens cu o hotărâre de guvern care să ia măsuri privitoare la obligativitatea vaccinării populației.

Astfel, art. 34 din Constituţie prevede că dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat,statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei sau sănătăţii populaţiei iar organizarea asistenţei medicale, controlul exercitării profesiilor medicale şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc prin legi.

Totodată, nu există nici un studiu care să conducă la concluzia necesității instituirii acestor măsuri suplimentare de excludere și la lipsa oricărei importanțe a faptului că un număr mare de persoane a făcut boala și este imunizată prin efectul bolii.

În ceea ce privește măsurile de la art. 1 pct. 13, 18, 20, 22, 27 și de la art. 6 pct. 9 din Anexa 3 a hotărârii de guvern, Curtea remarcă că în Anexa 2 nu sunt prevăzute măsuri de reziliență cu privire la aceste activități și cu toate acestea participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate cu excepția pct. 27.

Or, aceste activități sunt la pct. 13 organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor sau altor evenimente culturale, pct. 18 – organizarea de evenimente private până la capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei suprafețe de minim 4 metri pentru fiecare persoană, pct. 20 – organizarea de instruire și workshopuri pentru adulți cu un număr de participanți mai mare de 70 de persoane în interior, și mai mare de 200 de persoane în exterior cu asigurarea unei suprafețe de 2 metri pentru fiecare persoană, pct. 22 – organizarea de conferințe cu un număr de persoane mai mare de 100 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafețe de 2m2 pentru fiecare persoană.

De asemenea, art. 1 pct. 27 se referă la festivitățile organizate în spații deschise prilejuite de terminarea anului școlar cu participarea personalului didactic, al elevilor și al aparținătorilor.

Art. 6 pct. 9 se referă la activitatea în baruri, cluburi și discoteci permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS COV 2.

Suplimentar motivului de nelegalitate observat de Curte în sensul menționării condiției de restrângere doar ca măsură de diminuare a impactului tipului de risc fără a fi inclusă ca măsură de rezilienţă se observă că toate aceste activități sociale se referă la vaccinare ca o condiție suplimentară incidenței cumulate la 14 zile mai mică sau egală de 3 la mia de locuitori, asigurării suprafeței minime, purtării măștii de protecție, astfel încât scopul nu mai este protejarea sănătății asigurată deja prin măsurile impuse anterior ci obligarea persoanelor la vaccinare.

Or, vaccinarea deși este în măsură să contribuire la creșterea imunității persoanelor vaccinate nu poate garanta așa cum nu pot garanta nici testele de tipul RT-PCR sau testul antigen în mod cu totul cert că persoanele respective nu sunt purtătoare al virusului SARS COV2.

Abuzul de drept este reliefat de articolul 1 pct. 7 din anexa 3 contrazicând din nou scopul acestor dispoziții pentru că și în ipoteza existenței unui test negativ persoanele trebuie să se vaccineze la intrarea în incintă unde se desfășoară activitățile sportive. 15

Vaccinarea așa cum arată chiar hotărârea de guvern are relevanță doar în ipoteza în care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, or impunerea vaccinării la intrarea în incinta arenei sportive poate fi periculoasă pentru viața și sănătatea acestor persoane, deoarece în anumite situații vaccinul poate avea și efecte negative amplificate de atmosfera competiției sportive la care participă acești spectatori vaccinați la intrarea în incință. Un alt aspect, în care drepturile și libertăților persoanelor sunt încălcate îl constituie activitatea de la art. 1 pct. 27 din anexa 3 unde festivitățile prilejuite de terminarea anului școlar au loc cu participarea personalului didactic, al elevilor și al însoțitorilor. Or, elevii pot fi însoțiți de părinți, bunici sau rude apropiate cum ar fi frații acestora cu care de obicei locuiesc sau în cazul copiilor chiar învaţă la aceeaşi şcoală și care pentru a participa la o ocazie