Am aşteptat rapidul de la miezul nopţii cu moşul
Motto
Dacă-ţi este dor, Du-te la Izvor!
Momentul acela de tihnă, când te lungeşti pe o bancă pe peron. Nu te mai interesează că e rece, că trenul vine peste câteva ore bune, că sala de aşteptare e închisă, sau că eşti singur cuc. Ai ajuns în gară! Gară încremenită în timp, undeva în anii 80. Trenul nu poate să te ocolească.
Ai fost la un eveniment cu semnificaţii istorice, într-o zonă turistică, ai interpretat cântece patriotice, cu un ansamblu folcloric celebru, cu tentă interregională şi transcarpatică. Când să înnoptezi cu grupul la mănăstirea programată, ai evadat discret. A doua zi aveai stabilită o şedinţă foto la o altă staţiune balneară de importanţă naţională şi mai aveai şi un job de taximetrist în familie.
Ai refuzat sugestia unor călugăriţe de a aştepta trenul la cazare. Ai pornit să verifici poanta cu gara şi cu ungurul, veche de circa 2000 de ani. Ai nimerit cumva peronul, după mai multe încercări. Te-ai întins pe singura bancă, ţi-ai luat fâşul de ploaie, te-ai lipit de instrument şi rucsac şi ţi-ai dat drumul gândurilor, în paralel cu mesajele de pe telefon.
Nici nu ştii dacă aţipiseşi când i-ai comunicat şefului de grup că ai plecat. să nu fie îngrijorată. Un individ corpolent se târăşte prin iarba înaltă de pe şina de cale ferată, la doi paşi de tine. Nu înţelegi de ce umblă în 4 labe şi de ce te fixează insistent. Continui să citeşti mesajele. El continuă să întoarcă capul. Pare enervat că-l ignori. Curios că e îmbrăcat cu haină de blană închisă la culoare, cumva maronie.
Nu e om, nu e beţiv! Este chiar el, ursul! Ursulllll! Acel urs din toate buletinele de ştiri de câteva luni, care atacă gospodării şi localităţi. Cel cu prinţul Arthur de Lichtenstein, sau viceversa. Încă te fixează insistent. Ţi se cuplează instant chestia aia, pe care unii o numesc instinct de conservare.
Primul gând care îţi vine în cap este să fugi rapid într-un adăpost. Dar unde să mergi? Mănăstirea este în cealaltă parte a staţiunii. Până la case trebuie să treci peronul şi ursul. Şeful gării are o pătură pe geam, poţi vâna liniştit, că nu va afla niciodată. Moş Martin te fixează în continuare, dar merge agale de-a lungul liniei. De unde o fi apărut? Deşi la câtă iarbă e pe peron, putea sta liniştit pe şine, fără să fie observat.
Sala de aşteptare, repeţi în gând sau cu voce tare, nici nu mai contează, e închisă. Birtul de alături e întunecat. Dacă ieşi din gară, e întuneric beznă. Animalul se uită în continuare insistent, dar păşeşte lent în amonte. Se întoarce la aproape fiecare pas să verifice dacă te mişti.
Asta era. Îţi vine în minte recomandarea din toate cărţile şi filmele. Nu mişti, nu sufli, faci pe mortul. Cum naiba să nu mişti, când îl vezi viu lângă tine? Mă rog, nu mai stai pe gânduri şi încerci să nu sari în sus. După încă nişte secunde cât un veac, ursul dispare după drezina parcată pe prima linie.
Ţâşneşti disperat spre uşa impiegatului. Baţi insistent la uşă. După alte câteva secunde lungi cât Mureşul, uşa se deschide şi apare o matahală mai dihai ca animalul. –Ce doreşti? –Ursul, abia mai pot să spun şi arăt spre peron. –Care urs? Unde e? zice omul ironic. –Acolo, încerc să-l scot din încăpere. Vine după mine, dar ia ursul de unde nu-i. –Domnule dragă, sigur a fost aici un urs? M-am muiat. În grabă am sperat că l-am pozat discret, dar m-am supraestimat. –Ce tren aşteptaţi? –Merg la Cluj, mai pot răspunde. -Mergeţi în sala de aşteptare. –Nu e periculos?
S-a deschis uşa de data aceasta uşor. Doar că nu se mai putea închide. Omul a reintrat la el în izolator. L-am mai văzut odată la încă un tren, pe la miezul nopţii. –Nu el al dvs.
M-am cuibărit pe banca din sala de aşteptare. Aici e cald. Mă trezesc din 5 în 5 minute. Oare reuşesc să-l revăd? Apuc să-l pozez? Cum voi putea dovedi că am avut întâlnirea de gradul 3? Bat câinii în zona Complexului sportiv, unde am cinat. Omul, adică ursul, avea ţintă clară, tomberoanele restaurantului, ce să piardă vremea cu un mort, aproape adormit? Am mai prins până la 2 jumate, doar o pisică plictisită.
De bun simţ, şeful gării m-a salutat când a venit trenul meu. Începeam să am îndoieli. Oare sigur eram treaz? Am tresărit în fiecare gară. Când am ajuns acasă, către ora 8, m-a întrebat şefa ansamblului pe unde sunt? Cică pe la ora 4 dimineaţa au primit pe telefoane mesaje de alertă la urşi.
Mihai Bacalu