Ryanair va opera noi zboruri spre încă 3 destinaţii în 2023
O, ce veste minunată, de la Aeroportul Internaţional Cluj se arată! Ryanair va opera noi zboruri spre încă 3 destinaţii începând din sezonul de vară al anului 2023
Cluj-Napoca, 09 decembrie 2022:Aeroportul Internațional Cluj şi compania aeriană Ryanair anunță astăzi operarea noilor zborurilor spre 3 destinaţii din 3 ţări europene, respectiv Bruxelles Charleroi (Belgia), Milano-Bergamo (Italia) şi Paris Beauvais (Franţa), începând din sezonul de vară al anului 2023, respectiv 26 martie 2023. Prin această decizie, compania Ryanair îşi creşte la 5 numărul destinaţiilor disponibile de pe Aeroportul Internaţional Cluj, în prezent existând deja zboruri spre Dublin şi Londra Stansted.
Zborurile spre Bruxelles Charleroi şi Paris Beauvais spre vor fi operate fiecare cu 4 frecvenţe săptămânale, în zilele de luni, miercuri, joi şi duminică, iar zborurile spre Milano-Bergamo vor fi operate cu 7 frecvenţe săptămânale (zboruri zilnice), conform programului de zbor anexat, iar biletele sunt disponibile spre vânzare începând de astăzi, 9 decembrie 2022.
Domnul Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, a transmis cu această ocazie: „Suntem entuziasmați să anunțăm aceste 3 destinații, Paris Beauvais, Bruxelles Charleroi şi Milano Bergamo care vor fi operate de Ryanair începând din sezonul de vară al anului 2023, de pe Aeroportul Internațional Cluj, care vor contribui în mod cert la recuperarea deplină a traficului aerian de dinainte de pandemie.”
De asemenea, Directorul General al Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, domnul David Ciceo a precizat: „Apreciem în mod deosebit decizia companiei Ryanair de extindere a operaţiunilor de zbor, demonstrând încă o dată faptul că aeroportul clujean este aeroportul regional cu cea mai dinamică şi spectaculoasă dezvoltare în ceea ce priveşte nevoile de conectivitate ale pasagerilor. Considerăm că există un potențial de piață ridicat pentru aceste 3 rute pe care deja aeroportul clujean le are în operare, ceea ce a dat naștere la o concurență sporită între operatorii aerieni. Este benefic faptul că mai mulți operatori aerieni aduc mai multe opțiuni de călătorie, ceea ce va însemna în final preţuri mai bune pentru călătoriile de pe Aeroportul Internaţional Cluj.”
Bruxelles este capitala Belgiei, dar şi una dintre cele trei capitale ale Europei (alături de Luxemburg şi Strasbourg). În anul 2000, Bruxelles a fost declarat capitala culturală a Europei. Tot la Bruxelles se află şi două dintre principalele instituţii europene: Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, oraşul găzduieşte sediul NATO şi sediul EUROCONTROL, Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Traficului Aerian. Pe lângă acestea, capitala Belgiei mai oferă numeroase alte atracţii turistice, Grand Place, Atomium, Manneekin Pis sau Muzeul ciocolatei. Aeroportul din Charleroi este situat la aproximativ 80 km de centrul Capitalei.
Numit „Oraşul Luminii”, „Oraşul Iubirii” sau „Capitala Modei”, Paris, capitala Franței este o destinaţie care are multe de oferit: artă, cultură, mâncare, băutură, peisaje şi istorie. Paris ocupă locul șase în lista celor mai vizitate orașe din lume, după ce a înregistrat un număr de peste 18 milioane de
Vizitatori în 2021. Parisul este un oraș multicultural plin de viață, un centru modern cu o istorie lungă și bogată. Turiștii sunt atrași de emblematicul turn Eiffel, Champs-Élysées, Bazilica Sacré-Cœur și galeria de artă de la muzeul Luvru. Aeroportul Paris Beauvais este al 3-lea aeroport al capitalei Franţei, fiind situat la 85 kilometri de centrul Parisului.
Milano este al 3-lea cel mai vizitat oraş al Italiei, după Roma şi Veneţia, având un farmec aparte, bogat în artă şi istorie. Milano este considerat capitala financiară a ţării, dar şi capitala modei. Principalele atracţii turistice sunt Il Duomo, Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci, magazinele elegante şi cafenelele de lux din Galleria Vittorio Emanuele II, precum şi cea mai prestigioasă operă din lume, La Scala din Milano. Aeroportul Orio al Serio (Bergamo) se află la aproximativ 50 km de Milano.
În prezent, prin cele peste 40 de destinații din portofoliu, Aeroportul Internațional Cluj asigură cea mai sigură, eficientă și rapidă cale spre Europa și întreaga lume, fiind cel mai mare aeroport regional din România.
Ryanair este compania aeriană numărul unu din Europa, având 88 de baze şi peste 3.000 de zboruri zilnice, stimulând astfel creşterea şi redresarea traficului în Europa.
Mai multe informații şi rezervări pot fi consultate pe site-ul www.ryanair.com .
Aeroportul Internaţional Cluj – Partenerul călătoriilor tale!
***
Biroul de presă
Program de zbor
Destinația | Dată debut rută | Zile de operare | Program de operare | |
Bruxelles Charleroi | 26 martie 2023 | Luni | CLJ 20:35 | CRL 22:05 |
CRL 16:35 | CLJ 20:05 | |||
Miercuri | CLJ 15:15 | CRL 16:45 | ||
CRL 11:15 | CLJ 14:45 | |||
Joi | CLJ 10:30 | CRL 12:00 | ||
CRL 06:30 | CLJ 10:00 | |||
Duminică | CLJ 10:25 | CRL 11:55 | ||
CRL 06:25 | CLJ 09:55 | |||
Paris Beauvais | Luni | CLJ 17:20 | BVA 19:00 | |
BVA 13:10 | CLJ 16:50 | |||
Miercuri | CLJ 17:25 | BVA 19:05 | ||
BVA 13:15 | CLJ 16:55 | |||
Joi | CLJ 16:00 | BVA 17:40 | ||
BVA 11:50 | CLJ 15:30 | |||
Duminică | CLJ 20:45 | BVA 22:25 | ||
BVA 16:35 | CLJ 20:15 | |||
Milano Bergamo | Luni | CLJ 23:40 | BGY 00:40 | |
BGY 20:10 | CLJ 23:10 | |||
Marţi | CLJ 11:35 | BGY 12:35 | ||
BGY 08:05 | CLJ 11.05 | |||
Miercuri | CLJ 18:10 | BGY 19:10 | ||
BGY 14:40 | CLJ 17:40 | |||
Joi | CLJ 13.35 | BGY 14:35 | ||
BGY 10:05 | CLJ 13:05 | |||
Vineri | CLJ 22:20 | BGY 23:20 | ||
BGY 18:50 | CLJ 21:50 | |||
Sâmbătă | CLJ 16:05 | BGY 17:05 | ||
BGY 12:35 | CLJ 15:35 | |||
Duminică | CLJ 19:35 | BGY 20:35 | ||
BGY 16:05 | CLJ 19:05 |
Observație: Programul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare şi poate suferi modificări