Reduceri spectaculoase de pedepse în dosarul napolitane de la Primăria Suceava
Magistraţii Curţii de Apel Cluj au pronunţat joi, noile pedepse pentru inculpaţii din Primăria Suceava, acuzaţi de luare de mită, de către procurorii DNA, pentru fapte petrecute în urmă cu 15 ani.
Neculai Bujor, fostul director economic al Primăriei (Foto Monitorul de Suceava) a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi jumătate cu suspendare, de la o condamnare iniţială de 15 ani cu executare de la prima instanţă, Tribunalul Bistriţa Năsăud. Bujor va fi obligat să efectueze muncă în folosul comunităţii la Primăria Suceava, unde a comis faptele de corupţie.
Tamara Chiribucă Achiţei, cumătra lui Bujor a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni, după ce în prima instanţă primise aceeaşi pedeapsă de 15 ani de închisoare.
Inculpaţii au fost beneficiari ai dezincriminării parţiale a abuzului în serviciu, dar şi a întârzierii cu care s-a judecat cauza. Aceştia au fost trimişi în judecată în 2006, pentru fapte din perioada 2002-2003. Citiţi aici o relatare din presa locală suceveană, după condamnările dispuse la Tribunalul Bistriţa- Năsăud, din decembrie 2013.
Fostul director economic al Primăriei Suceava, Neculai Bujor a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni. Din cauza prelungirii acestui proces, o parte dintre infracţiuni s-au prescris. Astfel, procesul penal s-a încheiat în ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură. În schimb, Neculai Bujor a fost găsit vinovat pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi a fost condamnat la 15 ani de închisoare, la prima instanţă, acum scăpând fără încarcerare.
Consum de 55 de kg de napolitane zilnic
Acest caz a fost botezat de presă ca fiind dosarul „napolitanelor”, pentru că ancheta procurorilor DNA Suceava a scos în evidenţă că în decurs de 425 de zile, din 2002 până în 2003, Primăria Suceava s-a aprovizionat cu 23,2 tone de napolitane cu cacao şi fructe, salatine, fursecuri, saleuri, sărăţele, ceea ce înseamnă că zilnic s-au mâncat în jur de 55 de kg din aceste produse. Acestora li s-au adăugat şi alte produse de patiserie, după cum urmează: 9.300 de ştrudele, 3.100 de plăcinte cu mere, 4.100 de cutii de MaxiMix şi 4.500 de cutii de alune.
Pentru a justifica aceste consumuri uriaşe, administratorul de la acea vreme al Primăriei Suceava, Constantin Bâta, a întocmit în fals mai multe documente din care rezultă că pe meleagurile noastre au poposit 250 de delegaţii din străinătate.
Marfa a fost distribuită de firmele administrate la acea vreme de Tamara Chiribucă, actualmente Achiţei, nimeni alta decât cumătra lui Neculai Bujor, fostul director economic al Primăriei Suceava, cel care lua toate deciziile importante din instituţie.
Neculai Bujor, în solidar şi cu alţi inculpaţi, respectiv Tamara Chiribucă Achiţei, Constantin Bâta, Emilia Şveica, Violeta Spătariu şi Ioana Ungureanu, a fost obligat şi la plata unor despăgubiri, bani cu care a fost prejudiciat bugetul local. Suma care trebuie achitată este de 3.626.744 de lei (36 de miliarde de lei vechi), reprezentând adaosuri, sume necuvenite, plăţi nelegale, valoarea lucrărilor de reparaţii achitate către anumite firme şi neefectuate. Neculai Bujor a mai fost obligat şi la plata sumei de 2.832.174 de lei reprezentând facturi fiscale pentru care nu a existat contract sau cu privire la care s-a depăşit valoarea contractată, din care suma de 1.451.808 lei reprezintă contravaloare marfă achitată, dar nelivrată către Primăria Suceava.
Constantin Bâta, fost director în Primăria Suceava a fost condamnat la prima instanţă la 10 ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor public. Totuşi, Bâta a mai primit pentru fals intelectual 5 ani de puşcărie, iar pentru complicitate la înşelăciune a fost taxat cu 10 ani de închisoare.
Minuta deciziei Curţii de Apel Cluj
Solutia pe scurt: Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA, S.T.Cluj, inculpaţii A. (fostă C.) T., B.N., B. C., U.I., S.V., Ş.M.E., I.G.E., B.D. şi T.D. şi partea civilă ANAF – GGRFP – A.J.F.P. B-N împotriva Sentinţei penale nr 190 din 23 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, pe care o desfiinţează în parte sub aspectul laturii penale şi civile a cauzei. Pronunţând o nouă hotărâre,
1. Reţine ca lege penală mai favorabilă faţă de inculpata A. (fostă C.) T. (cu datele personale la dosar) Codul penal din 1969. a) În temeiul disp. art. 396 alin. 6 raportat la art 16 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal în ce priveşte următoarele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei: – evaziune fiscală, prev. de art. 9 din Legea nr. 87/1994, modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, preluată de art. 4 din Legea nr. 241/2005, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 13 Cod penal ; – fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal ; – instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 Cod penal, rap. la art. 290 Cod penal şi la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal ; – fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003; – folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, preluată de art. 272 alin. 1 pct. 2 din aceeaşi lege, după republicare şi renumerotare; – evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. c din Legea nr. 87/1994 modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr.161/2003, preluată de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal; – evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. b din Legea nr. 87/1994 modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, preluată de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi cu aplic. art. 13 Cod penal; – instigare la fals prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 289 Cod penal şi la art. 40 din Legea nr. 82/1991(preluată de art. 43 din aceeaşi lege în urma republicării şi renumerotării), art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. b) În temeiul disp. art. 396 alin 5 rap. la art. 16 lit. b teza 1 Cod procedură penală achită pe inculpata A. (fostă C.) T. (cu datele personale la dosar) pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 11 lit. e din Legea nr. 87/1994, modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, deoarece fapta nu mai este incriminată în prezent. În temeiul disp. art. 396 alin 5 rap. la art. 16 lit. b teza 1 Cod procedură penală achită pe inculpata C. (actuală A.) T. pentru infracţiunea prev. de art. 6 ind. 1 din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003. c) Condamnă pe inculpata A. (fostă C.) T., fiica lui …, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – înşelăciune prev. de art. 215 alin. 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. a şi alin.2 Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit.a şi alin. 2 Cod penal, rap. la art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal; – dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 şi 2 Cod penal (prin înlăturarea dispoziţiilor art. 7 alin. 2 din Legea 78/2000), cu aplic. art. 74 lit. a şi alin.2 Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit.e şi alin. 2 Cod penal la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare; – dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 şi 2 Cod penal (prin înlăturarea dispoziţiilor art. 7 alin. 2 din Legea 78/2000), cu aplic. art. 74 lit. a şi alin.2 Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit.e şi alin. 2 Cod penal la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare; – dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 şi 2 Cod penal (prin înlăturarea dispoziţiilor art. 7 alin. 2 din Legea 78/2000), cu aplic. art. 74 lit. a şi alin.2 Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit.e şi alin. 2 Cod penal la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare. Constată că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni prev. de art. 33 lit. a Cod penal şi în baza art. 34 alin. 1 lit. b, art. 35 alin. 3 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani şi 4 luni închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1969 referitoare la pedepsele accesorii.
2. Constată că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului B.N. este Noul Cod penal. Condamnă pe inculpatul B.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de : – abuz în serviciu, prev. de art. 297 Cod penal cu aplic. art. 35 Cod penal, art. 75 alin. 2 lit. b şi art. 76 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare; – luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplic. art. 35 Cod penal, art. 75 alin. 2 lit. b şi art. 76 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, stabilind pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, urmând a-i aplica în final inculpatului pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 66 şi art. 68 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedepsele complementare prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal pe o perioadă de 2 ani. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 4 ani. În baza art. 91 şi art. 93 C.pen. dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la termenele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă, e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială din cadrul celor derulate de Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată timp de 60 de zile în folosul comunităţii la Primăria municipiului Suceava sau la o altă instituţie stabilită de comun acord cu Serviciul de Probaţiune. Face aplicarea dispoziţiilor art. 65, 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96,97 Cod penal.
3. Constată că legea penală mai favorabilă faţă de inculpatul B. C. este Noul Cod penal. a) În temeiul disp. art. 396 alin 6 rap. la art. 16 lit. f procedură penală, raportat la art. 154 lit. d Cod penal, încetează procesul penal în ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 Cod penal, rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 35 penal, reţinută în sarcina inculpatului B. C., deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul disp. art. 396 alin 6 rap. la art. 16 lit. f Cod procedură penală, raportat la art. 154 lit. d Cod penal, încetează procesul penal în ce priveşte infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 320 Cod penal, rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 35 penal, reţinută în sarcina inculpatului B. C. temeiul disp. art. 396 alin 6 rap. la art. 16 lit. f Cod procedură penală C., deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul disp. art. 396 alin 6 rap. la art. 16 lit. f Cod procedură penală, raportat la art. 154 lit. d Cod penal încetează procesul penal în ce priveşte infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 244 alin 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 35 Cod penal deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. b) Condamnă pe inculpatul B. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de : – abuz în serviciu, prev. de art. 297 Cod penal cu aplic. art. 35 Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 66 şi art. 68 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedepsele complementare prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal pe o perioadă de 2 ani. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. În baza art. 91 şi art. 93 C.pen. dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la termenele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă, e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială din cadrul celor derulate de Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată timp de 60 de zile în folosul comunităţii la Primăria comunei Frasin, judeţul Suceava sau a municipiului Suceava. Face aplicarea dispoziţiilor art. 65, 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96,97 Cod penal.
4. Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei Ş.M.E. (cu datele personale la dosar) este Noul Cod penal În temeiul disp. art. 396 alin 6 rap. la art. 16 lit. f procedură penală, raportat la art. 154 lit. d Cod penal, încetează procesul penal în ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 Cod penal, rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 35 penal, reţinută în sarcina inculpatei, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul disp. art. 396 alin 6 rap. la art. 16 lit. f Cod procedură penală, raportat la art. 154 lit. d Cod penal încetează procesul penal în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 244 alin 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 35 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatei Ş.M.E. deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.
5. Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei S.V. (cu datele personale la dosar) este Noul Cod penal a) În temeiul disp. art. 396 alin 6 rap. la art. 16 lit. f procedură penală, raportat la art. 154 lit. d Cod penal, încetează procesul penal în ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 Cod penal, rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 35 penal, reţinută în sarcina inculpatei, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul disp. art. 396 alin 6 rap. la art. 16 lit. f Cod procedură penală, raportat la art. 154 lit. d Cod penal încetează procesul penal în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 244 alin 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 35 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatei S.V. deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul disp. art. 396 alin 6 rap. la art. 16 lit. f Cod procedură penală, raportat la art. 154 lit. d Cod penal încetează procesul penal în ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 322 Cod penal deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. b) În temeiul disp. art. 396 alin 5 rap. la art. 16 lit. b teza 1 Cod procedură penală, achită inculpata pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 11 lit. e din Legea nr. 87/1994, modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, deoarece fapta nu mai este incriminată în prezent. c) Condamnă pe inculpata S.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de : -complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 11 lit. c din Legea nr. 87/1994, modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art.17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, preluată de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 66 şi art. 68 lit. b Cod penal aplică inculpatei pedepsele complementare prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal pe o perioadă de 1 an. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 2 ani. În baza art. 91 şi art. 93 C.pen. dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la termenele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă, e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială din cadrul celor derulate de Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal impune inculpatei ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată timp de 60 de zile în folosul comunităţii la Primăria comunei Adâncata, judeţul Suceava sau a municipiului Suceava. Face aplicarea dispoziţiilor art. 65, 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96,97 Cod penal.
6. Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei U.I. este Noul Cod penal. În temeiul disp. art. 396 alin 6 rap. la art. 16 lit. f Cod procedură penală, raportat la art. 154 lit. d Cod penal, încetează procesul penal în ce priveşte infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 320 Cod penal, rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 35 penal, reţinută în sarcina inculpatei U.I., deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale În temeiul disp. art. 396 alin 6 rap. la art. 16 lit. f Cod procedură penală, raportat la art. 154 lit. d Cod penal încetează procesul penal în ce priveşte infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 244 alin 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 35 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatei U.I. fiica lui …, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale
7. Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului B.D. este Codul penal din 1969. a) În temeiul disp. art. 396 alin 6 rap. la art. 16 lit. f Cod procedură penală, raportat la art. 122 lit. c şi 124 Cod penal din 1969 , încetează procesul penal în ce priveşte infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 9 din Legea nr. 87/1994, modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, preluată de art. 4 din Legea nr. 241/2005, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 13 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatului B.D., deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. b) Condamnă pe inculpatul B.D., pentru săvârşirea infracţiunii de : – luare de mită prev. de art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit a, 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 1(un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. În baza art. 81 din Codul penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 4 ani. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal referitoare la pedepsele accesorii iar în baza art. 71 alin 5 suspendă executarea acestora. Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.
8. Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului I.G.E. este Codul penal din 1969. Condamnă pe inculpatul I.G.E., pentru săvârşirea infracţiunii de: – luare de mită prev. de art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003 rap. la art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal, art. 74 lit. a şi art. 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 81 din Codul penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal referitoare la pedepsele accesorii iar în baza art. 71 alin 5 suspendă executarea acestora. Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.
9. În baza art. 16 lit. a C.pr.penală achită pe inculpatul T.D., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 257 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal. Desfiinţează măsura confiscării telefonului mobil marca Samsung V 200 cu cameră foto (în valoare de 2.288, 2 lei Ron, ridicat de la inculpatul T.D. şi dispune restituirea acestuia inculpatului. Obligă pe inculpata A. (fostă C.) T., în solidar cu S.C. R.S.C. S.R.L. Suceava şi cu inculpata S.V. la plata către partea civilă Statul Român, M.F.P. prin A.N.A.F. Bucureşti, DD.G.F.P Suceava, reprezentată de D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud la plata sumei de 255.108, 9 lei (RON), din care 144.948,24 lei impozit pe profit şi 110.160, 66 lei TVA, sumă la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate până la 31.12.2005 şi majorărilor de întârziere, calculate începând cu 1.01.2006 potrivit OG 92/2003, până la achitarea integrală. Obligă pe inculpata A. (fostă C.) T., în solidar cu S.C. P.S. S.R.L. Suceava şi cu inculpata S.V. la plata către partea civilă Statul Român, Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a sumei de 71.606 lei Ron, din care 38.129,05 lei impozit pe profit şi 33.477,02 lei TVA, sumă la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate până la 31.12.2005 şi majorărilor de întârziere, calculate începând cu 1.01.2006 potrivit OG 92/2003, până la achitarea integrală. Obligă pe inculpata A. (fostă C.) T., în solidar cu SC A. PSC SRL Suceava la plata către partea civilă Statul Român, Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a sumei de 56.535 lei Ron reprezentând TVA, sumă la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate până la 31.12.2005 şi majorărilor de întârziere, calculate începând cu 1.01.2006 potrivit OG 92/2003, până la achitarea integrală. Înlătură dispoziţiile de obligare a inculpaţilor A. (fostă C.) T., B.N., B. C., Ş.M.E., S.V. şi U.I. la plata despăgubirilor civile în favoarea părţii civile Primăria Municipiului Suceava, deoarece aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză. Dispune confiscarea specială în favoarea statului a sumelor de câte 604.457,33 lei (RON) de la inculpaţii A. (fostă C.) T., B.N., B. C., Ş.M.E., S.V. şi U.I. ( suma totală de 3.626.744 lei Ron, reprezentând adaosuri, sume necuvenite, plăţi nelegale, valoarea lucrărilor de reparaţii achitate către S.C. A. PSC SRL Suceava şi neefectuate). Dispune confiscarea specială în favoarea statului de la inculpatul B.N. a sumei de 2.832.174 lei Ron (reprezentând facturi fiscale pentru care nu a existat contract sau cu privire la care s-a depăşit valoarea contractată, din care suma de 1.451.808 lei Ron reprezintă contravaloare marfă achitată dar nelivrată către Primăria Suceava). Dispune confiscarea specială în favoarea statului de la inculpatul B. C. a sumei de 414.061, 5 lei Ron, reprezentând cheltuieli de protocol nejustificate. Dispune anularea înscrisurilor falsificate aflate la filele 299-305 din volumul III de urmărire penală, la filele 218-305 din volumul III de urmărire penală, în volumele XII, XIV, XV de urmărire penală. Înlătură dispoziţia de obligare a inculpatului T.D. la plata sumei de 6.139 lei reprezentând cheltuieli de judecată în urmărire penală şi la judecata în fond. În conformitate cu art. 13 din Legea nr. 241/2005, dispune comunicarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Stabileşte suma de 520 lei cu titlu de onorariu avocaţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu M.M.A. care se avansează din FMJ. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 20 aprilie 2017.
Descoperiţi aici ce hotărâseră magistraţii bistriţeni în primă instanţă, în decembrie 2013, când nu discutam de beneficiile dezincriminării abuzului în serviciu.
Solutia pe scurt: În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală, încetează procesul penal în ce priveşte următoarele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei C.( actuală A.)T. : – evaziune fiscală, prev. de art. 9 din Legea nr. 87/1994, modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, preluată de art. 4 din Legea nr. 241/2005, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 13 Cod penal ; – fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal ; – instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 Cod penal, rap. la art. 290 Cod penal şi la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal ; – fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003 ; – folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, preluată de art. 272 alin. 1 pct. 2 din aceeaşi lege, după republicare şi renumerotare ; deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală, încetează procesul penal cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei C.(actuală A.)T. de evaziune fiscală, prev. de art. 11 lit. e din Legea nr. 87/1994, modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, deoarece fapta nu mai este incriminată în prezent. Condamnă pe inculpata C.( A.) T., pentru săvârşirea infracţiunilor de : – evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. c din Legea nr. 87/1994 modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr.161/2003, preluată de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi cu aplic. art. 13 Cod penal la pedeapsa de 7(şapte) ani închisoare şi 3(trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal ; – evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. b din Legea nr. 87/1994 modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000 modiicată şi completată prin Legea nr. 161/2003, preluată de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi cu aplic. art. 13 Cod penal, la pedeapsa de 6(şase) ani închisoare şi 3(trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal; – înşelăciune prev. de art. 215 alin. 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 15(cincisprezece)ani închisoare şi 5(cinci)ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal; dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 şi 2 Cod penal rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78//2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare şi 3(trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal; – dare de mită prev. de art. 255 alin. alin. 1 şi 2 Cod penal rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78//2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare şi 1(un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal; – dare de mită prev. de art. 255 alin. alin. 1 şi 2 Cod penal rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78//2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare şi 1(un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal; – infracţiunea prev. de art. 6 ind. 1 din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare şi 3(trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal; – instigare la fals prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 289 Cod penal şi la art. 40 din Legea nr. 82/1991(preluată de art. 43 din aceeaşi lege în urma republicării şi renumerotării), art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare şi 3(trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal; Constată că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni prev. de art. 33 lit. a Cod penal şi în baza art. 34 alin. 1 lit. b, art. 35 alin. 3 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 15(cincisprezece) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.
Condamnă pe inculpatul B.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de : – abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 rap. la art. 248 ind. 1 Cod penal şi la art. 17 lit. d din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 15(cincisprezece) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. – luare de mită prev. de art. 254 alin. 1, 2 Cod penal rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată, prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 10(zece) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Constată că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni prev. de art. 33 lit. a Cod penal şi în baza art. 34 alin. 1 lit. b, art. 35 alin. 3 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 15(cincisprezece) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal referitoare la pedepsele accesorii. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală, încetează procesul penal în ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal, rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatului B. C., deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Condamnă pe inculpatul B. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de : – abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cod penal rap. la art. 248 ind. 1 Cod penal şi la art. 17 lit. d din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 10(zece) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. – fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 5(cinci)ani închisoare şi 2(doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. – complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 10(zece) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Constată că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni prev. de art. 33 lit. a Cod penal şi, în baza art. 34 alin. 1 lit. b, art. 35 alin. 3 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 10(zece) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal referitoare la pedepsele accesorii. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală, încetează procesul penal în ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, reţinută în sarcina inculpatei Ş.M.E., deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. Condamnă pe inculpata Ş.M. E., pentru săvârşirea infracţiunii de : – complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 8(opt) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal referitoare la pedepsele accesorii. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală, încetează procesul penal în ce priveşte infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 Cod penal, rap. la art. 290 Cod penal şi la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, reţinute în sarcina inculpatei S.V., deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Condamnă pe inculpata S.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de : – complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 11 lit. c şi e din Legea nr. 87/1994, modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art.17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, preluată de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal, la pedeapsa de 7(şapte) ani închisoare şi 3(trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. – complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 10(zece) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Constată că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni prev. de art. 33 lit. a Cod penal şi, în baza art. 34 alin. 1 lit. b, art. 35 alin. 3 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 10(zece) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.
Condamnă pe inculpata U.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de : – fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal rap. la art. 40 din Legea nr. 82/1991(preluată de art. 43 din aceeaşi lege în urma republicării şi renumerotării) şi la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare şi 3(trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal; – complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 10(zece) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Constată că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni prev. de art. 33 lit. a Cod penal şi, în baza art. 34 alin. 1 lit. b, art. 35 alin. 3 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 10(zece) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal referitoare la pedepsele accesorii. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală, încetează procesul penal în ce priveşte infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 9 din Legea nr. 87/1994, modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, preluată de art. 4 din Legea nr. 241/2005, rap. la art. 17 lit. g din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 13 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatului B.D., deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Condamnă pe inculpatul B.D., pentru săvârşirea infracţiunii de : – luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare şi 1(un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.
Condamnă pe inculpatul I.G.E., pentru săvârşirea infracţiunii de: – luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003 rap. la art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal, la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare şi 1(un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.
Condamnă pe inculpatul T. D., pentru săvârşirea infracţiunii de : – trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, rap. la art. 257 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare şi 1(un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.
În temeiul disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată ulterior, dispune confiscarea de la : – inculpatul B.N. a sumei de 111.456,50 lei Ron, sumă de care a beneficiat acesta în urma comiterii faptei, având în vedere că persoana care a remis suma nu a solicitat restituirea ei( suma constă în bunuri în valoare de 22.573,5914 lei Ron, servicii turistice în valoare de 58.819,8931 lei Ron şi avans autoturism în valoare de 30.063,0178 lei Ron);
– inculpatul B.D. a sumei de 2.288,2 lei reprezentând contravaloarea telefonului marca Samsung V 200 cu cameră foto şi a sumei de 170 lei Ron, contravaloarea biletului de tratament în staţiunea Vatra Dornei(în total 2.458,2 lei Ron), de care inculpatul a beneficiat în urma comiterii faptei, având în vedere că persoana care i-a remis bunurile şi serviciile nu a solicitat restituirea contravalorii lor ;
– inculpatul I. G. E. a sumei de 500 lei Ron, de care inculpatul a beneficiat în urma comiterii faptei, având în vedere că persoana care a remis suma nu a solicitat restituirea ei. Dispune confiscarea telefonului mobil marca Samsung V 200 cu cameră foto(în valoare de 2.288, 2 lei Ron, primit de inculpatul T. D. de la inculpata A.(fostă C.)T., de care inculpatul a beneficiat în urma comiterii faptei, având în vedere că persoana care i l-a remis nu a solicitat restituirea(telefonul a fost ridicat de organele de urmărire penală).
Menţine măsurile asigurătorii luate pe parcursul urmăririi penale(sechestrul asigurător luat cu privire la bunurile aparţinând inculpaţilor C. T. şi B.N.. În temeiul disp. art. 14 alin. 3, art. 170, art. 348 Cod procedură penală, dispune anularea înscrisurilor falsificate : facturi fiscale, chitanţe, dispoziţii de încasare aport şi restituire aport.
În temeiul disp. art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 998 şi urm. vechiul Cod civil, art. 1003 vechiul Cod civil Obligă pe inculpata C.(actuală A.) T., în solidar cu S.C. R. S.. Com. S.R.L. Suceava şi cu inculpata S. V. la plata către partea civilă Statul Român, Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud la plata sumei de 750.524 lei Ron, din care prejudiciu efectiv de 436.563 lei Ron, diferenţa constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere( suma la care s-a obligat la plată este compusă din : 144.948 lei Ron impozit pe profit, suplimentar; 421.615 lei Ron TVA suplimentar; 43.180 lei Ron dobânzi impozit profit; 11.114 lei Ron penalităţi impozit pe profit; 77.311 lei Ron dobânzi TVA, 22.354 lei Ron penalităţi TVA).
Obligă pe inculpata C.(actuală A.) T., în solidar cu inculpata S. V. la plata către partea civilă Statul Român, Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a sumei de 152.362 lei Ron, din care prejudiciu efectiv este de 71.606 lei Ron, diferenţa constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere( suma la care s-a obligat la plată este compusă din : 38.129 lei Ron impozit pe profit, 33.477 lei Ron TVA, 38.836 lei Ron dobânzi impozit pe profit, 6.456 lei Ron penalităţi impozit pe profit, 30.530 lei Ron dobânzi TVA şi 4.933 lei penalităţi de întârziere TVA). Obligă pe inculpata C.(actuală A.) T., la plata către partea civilă Statul Român, Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a sumei de 62.765 lei Ron, sumă din care 56.535 lei Ron reprezintă prejudiciu efectiv, respectiv TVA calculat şi încasat nelegal, suma de 4.817 lei Ron reprezintă dobândă TVA şi suma de 1.413 lei Ron reprezintă penalităţi TVA. Potrivit cu disp. art. 14 alin. 4 Cod procedură penală, cu disp. O.G. Nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, obligă inculpata C.(şi partea responsabilă civilmente, acolo unde este cazul) la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor băneşti stabilite în sarcină prin prezenta hotărâre, calculate până la 31.12.2005 şi majorărilor de întârziere, calculate începând cu 1.01.2006 şi până la data plăţii efective.
Obligă pe inculpata C.(actuală Achiţei) T., în solidar cu inculpaţii B. N., B.C., Ş. M. E., S.V., U. I. la plata către partea civilă Primăria Municipiului Suceava a sumei de 3.626.744 lei Ron, reprezentând adaosuri, sume necuvenite, plăţi nelegale, valoarea lucrărilor de reparaţii achitate către S.C. A. PSC SRL Suceava şi neefectuate.
Obligă pe inculpatul B. N. la plata către partea civilă Primăria Municipiului Suceava a sumei de 2.832.174 lei Ron reprezentând facturi fiscale pentru care nu a existat contract sau cu privire la care s-a depăşit valoarea contractată( din care suma de 1.451.808 lei Ron reprezintă contravaloare marfă achitată dar nelivrată către Primăria Suceava). Obligă pe inculpatul B. C. la plata către partea civilă Primăria Municipiului Suceava a sumei de 414.061, 5 lei Ron, reprezentând cheltuieli de protocol nejustificate.
Acordă apărătorilor din oficiu pentru inculpaţi sumele reprezentând onorariile de avocat, ce vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei, astfel : pentru avocat V. D. suma de 150 lei, pentru avocat C. T. suma de 150 lei, pentru avocat V. C. suma de 150 lei, pentru avocat C. C. suma de 200 lei, pentru avocat O. C. suma de 150 lei, pentru avocat M. I. suma de 150 lei. Acordă martorilor audiaţi în cauză cheltuieli de deplasare conform solicitărilor formulate şi dovezilor ataşate la dosar, cheltuieli ce vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 189 Cod procedură penală, astfel : C. C., 300 lei ; N. C. S., 100 lei; C.E.M., 200 lei; M. V., 100 lei; M. T. D., 260 lei; P.R., 158 lei, C. V. D., 150 lei; C. D., 131,50 lei;, L.L., 70 lei ; I. D.C., 100 lei; D.B., 70 lei; C. Au., 70 lei; R. A., 70 lei; O. L. L., 70 lei; C. T. D., 300 lei; H.(fostă T.)R., 200 lei; R. I. L., 156 lei; S. M., 450 lei; G. L., 335 lei; I. D. F., 210 lei(în total 3.500,50 lei).
Obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului astfel : C. T.- 26.289 lei( din care 25.000 lei la urmărirea penală, 750 lei la fond, 150 lei onorariu apărător oficiu, 389 lei cotă parte cheltuieli deplasare martori); B. N.- 26.139 lei(din care 25.000 lei la urmărirea penală, 750 lei la fond, 389 lei cotă parte cheltuieli deplasare martori); B.C.- 16.289 lei(din care 15.000 lei la urmărirea penală, 750 lei la fond, 150 lei onorariu apărător oficiu, 389 lei cotă parte cheltuieli deplasare martori); S. V.- 3.789 lei(din care 2.500 lei la urmărirea penală, 750 lei la fond, 150 lei onorariu apărător oficiu, 389 lei cotă parte cheltuieli deplasare martori); U.I.- 3.839 lei(din care 2.500 lei la urmărirea penală, 750 lei la fond, 200 lei onorariu apărător oficiu, 389 lei cotă parte cheltuieli deplasare martori); Ş.M. E.-3.789 lei(din care 2.500 lei la urmărirea penală, 750 lei la fond, 150 lei onorariu apărător oficiu, 389 lei cotă parte cheltuieli deplasare martori); B.D.- 6.139 lei (din care 5.000 lei la urmărirea penală, 750 lei la fond, 389 lei cotă parte cheltuieli deplasare martori); I.G. E.- 6.289 lei(din care 5.000 lei la urmărirea penală, 750 lei la fond, 150 lei onorariu apărător oficiu, 389 lei cotă parte cheltuieli deplasare martori); T.D.- 6.139 lei(din care 5.000 lei la urmărirea penală, 750 lei la fond, 389 lei cotă parte cheltuieli deplasare martori). În conformitate cu art. 13 din Legea nr. 241/2005, dispune comunicarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare cu inculpaţii C.T., B. N. şi cu procurorul şi de la comunicare cu celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din 23 decembrie 2013.