Procesul domnului K se ţine sâmbătă cu uşile închise la Teatrul Naţional
Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca anunță o nouă premieră: PROCESUL după romanul lui Franz Kafka, traducere de Gellu Naum, dramatizare de Mihaela Panainte și Daniel Ilea, care va avea loc în sala mare, sâmbătă, 29 aprilie 2017, de la ora 19:00.
Luni, 24 aprlie, a avut loc conferința de presă prilejuită de premiera spectacolului Procesul de Franz Kafka, la care vă invităm sâmbătă, 29 aprilie 2017, ora 19:00, în sala mare la teatrului.
Au fost prezenți regizoarea spectacolului, Mihaela Panainte, scenograful Helmut Stürmer și actorii Ionuț Caras, Elena Ivanca, Patricia Brad, Angelica Nicoară, Adrian Cucu, Cristian Grosu, Matei Rotaru, Radu Lărgeanu și Cristian Rigman.
Discuțiile, moderate de directoarea artistică a teatrului, Ștefana Pop-Curșeu, au atins subiecte dintre cele mai intersante, de la actualitatea textului kafkian, la relația scenografiei cu regia și jocul actoricesc, la provocările pe care stilul de joc inspirat din metoda lui David Esrig le lansează și la experiența actorilor în confruntare cu Kafka, un autor dificil care nu cruță nici un colțișor al subconștientului omenesc.
„Kafka este extrem de modern, spune Helmut Stürmer, pentru că s-a format într-o perioadă de mari transformări sociale, industriale, tehnologice exact cum suntem noi astăzi. Era pasionat ade arta cinematografului, care era atunci la începuturile sale și asta se vede și din modul în care scrie, modul în care e montată literatura lui ca o suită de filme, de videoclipuri. În plus există și această senzație de vină permanentă, senzația că nu ai făcut destul, tot timpul te aleargă din urmă dorința de a fi la curent cu toate, e o presiune extraordinar de mare care se regăsește mai ales la tinerii de astăzi și care-ți creează acest sentiment de vină, iar asta e foarte periculos. E una din bazele Procesului.“
Legat de regie și de relația sa cu scenografia, Mihaela Panainte a subliniat importanța ideii de „instalație“ ca intersecție a spațiului mental propus de regizor și a dimensiunii plastice a spațiului final. „Văzând acest spațiu, un actor realizează din prima secundă că, dacă intră în el, nu poate juca realist, să se așeze pe un scaun și să spună texul lui Kafka. Spațiul impune un tip special de joc, pe care noi am încercat să-l descoprim împeună, iar actorii au fost extrem de deschiși să se lanseze în această mare provocare“.
Nu fără dificulăți, dar cu profesionalism, așa cum spunea unul dintre acori, căci fiecare dintre ei a avut ocazia să-și împărtășească micile reticențe, frici, apriori-uri cu care a intrat în spațiul procesului scenic kafkian: „un limbaj teatral cu care nu eram foarte familiarizați“, repetițiile ținute la Hala Unirea, într-o „atmosferă kafkiană perfectă“, tatonările, neacceptarea lucrurilor comode pe scenă, noutatea. O adevărată provocare care-și așteaptă sâmbătă „ieșirea la lumină“, un „proces al procesului și un spectacol pe care Ionuț Caras, distribuit în rolul personajului principal, K, îl simte ca fiind „foarte puternic“, și care va reuși să evidențieze, spune el, o trupă care „poate să demonstreze încă o dată că e capabilă să treacă de la un registru interpretativ la altul, să se desfășoare profesionist în mai multe estetici, iar astfel definiția noastră ca teatru de repertoriu, deși în ultima vreme este din ce în ce mai judecată această sintagmă, să se susțină, arătând valoarea unei trupe și a unui astfel de Teatru“.
Franz Kafka (3 iulie 1883 – 3 iunie 1924) este primul copil din cei șase ai negustorului Hermann Kafka și a Iuliei Löwy provenită dintr-o familie de rabini, medici, figuri de nonconformiști cu inclinații spre aventură și visare, Franz moștenind însușirile familiei materne. Figura tatălui energic, tenace, încrezător în sine este surprinsă de scriitor în faimoasa Scrisoare către tatăl (1919), din care reiese efectul traumatizant pe care atitudinea părintelui a avut-o asupra scriitorului. În 1912, într-o singură noapte (22-23 septembrie) scrie nuvela Verdictul. Urmează primele capitole din romanul America, iar în decembrie nuvela Metamorfoza. În 1913 îi apare primul volum, culegerea Contemplații. În 1916, În fața legii, a doua ediție din Fochistul și Verdictul. Între 1916-1917 scrie majoritatea povestirilor apărute în Medicul de țară, urmând ca în 1919 să-i apară Colonia penitenciară. În 1922 începe să lucreze la Castelul. Majoritatea scrierilor sale au fost publicate postum, Max Brod păstrându-i manuscrisele pe care Kafka îi ceruse să le ardă.
La Procesul lucrează din 1914, capitole din acesta fiind detașate sub titlul În fața legii și Un vis. Romanul Procesul este editat abia în 1925 la editura Verlag Die Schmeide din Berlin, apariție datorată fidelului său prieten, Max Brod.
Regizoarea Mihaela Panainte și celebrul scenograf Helmut Stürmer au gândit pentru acest spectacol un spațiu care să reflecte lumea interioară a lui K.: o închisoare în care personajul se simte vinovat și nu știe de ce. Ceva ca o amenințare, ca un pericol, alunecând în coșmar; „nu e un decor care să fie explicat, el trebuie să fie jucat”, spunea Helmut Stürmer.
În acest Proces nimic nu nu se petrece în exteriorul personajelor, ci în lumea lor interioară. Este o lume unde visul și coșmarul se suprapun, în care asistăm la o aglomerare de proiecții ale imaginarului personajului principal. Ceilalți sunt, de fapt, tot el, tot K. Personajele, tot timpul prezente în scenă, alcătuiesc un grup aflat într-o mișcare continuă. Ele intră și ies din acest „cor”, creat de regizoare ca o reflectare a apartenenței lui K la galeria personajelor tragice într-o lume absurdă. „De aceea am inventat acest cor-personaj colectiv, care este oglindirea lui K, dar și diferite aspecte ale sinelui, ca bătrânețea ori sexualitatea”.
La Kafka, tocmai când ai sentimentul că ai prins un fragment de adevăr, tocmai atunci ești aruncat într-o altă dimensiune, „opera kafkiană – susținea într-un eseu Ion Vartic – se mulează oricărei interpretări, dovedind în fapt o miraculoasă infidelitate față de fiecare în parte”. Tot astfel, Mihaela Panainte nu urmărește să arate dacă Josef K. a devenit bun sau rău, ci „fiind un roman neterminat, nu vreau să termin nici eu spectacolul”. Renunță K la statutul de om, se metamorfozează el în altceva? Sunt întrebări provocatoare pentru un spectacol provocator ale cărui sensuri vă invităm să le decriptăm împreună.
regia: Mihaela Panainte
scenografia: Helmut Stürmer
muzica: Șerban Ursachi
coregrafia: Enikő Györgyjakab
maestru de lumini: Jenel Moldovan
distribuţia:
K: Ionuţ Caras
Pictorul Titorelli, Biciuitorul, Aprodul Curții: Cristian Grosu
Leni, Fetița 1, Kaminer: Patricia Brad
Avocatul Huld: Matei Rotaru
Block, Preotul: Adrian Cucu
Domnișoara Bürstner, Fețita 3, Robensteiner: Anca Hanu
Unchiul, Paznicul Franz, Agent 2: Radu Lărgeanu
Spălătoreasa, Fetița 2, Kullich: Angelica Nicoară
Doamna Grubach, O persoană din mulțime: Elena Ivanca
Studentul Berthold, Un acuzat: Cristian Rigman
Șeful de birou: Mihai-Florian Nițu
Eugenia Sarvari
secretar literar