Procurorul general alertă la Inspecţia Judiciară şi recurs cu prescripţia Microsoft
După ce procurorul Laura Codruţa Kovesi a anunţat săptămâna trecută prescrierea faptelor penale în dosarul Microsoft, procurorul general Augustin Lazăr ne-a reamintit faptul că toamna trecută a cerut verificarea procurorului de caz Mihaela Iorga Moraru. În plus, Parchetul General a anunţat că efectuează o analiză jurisprudențială și doctrinară asupra îndeplinirii condițiilor legale de promovare a unui recurs în interesul legii, privind instituția prescripției răspunderii penale.
Între timp s-a mai prescris şi dosarul de corupţie al lui Omar Hayssam, legat de privatizarea Intreprinderii de Piese Radio Băneasa.
Vă prezentăm comunicatul Parchetului General legat de acest subiect, din data de 2 februarie.
Având în vedere comunicatul Direcției Naționale Anticorupție nr. 106/VIII/3 din 1 februarie 2018 privind instrumentarea cauzei cunoscută generic sub denumirea “dosarul Microsoft”, precum și solicitările mass-media de a furniza un punct de vedere în legătură cu soluțiile de clasare dispuse, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a primit o informare din partea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție în legătură cu modul de instrumentare a cauzei cunoscută generic sub denumirea “dosarul Microsoft”, precum și cu măsurile întreprinse de către conducerea DNA în data de 17 iulie 2017.
În data de 20 septembrie 2017 – pe baza actelor înaintate de către conducerea DNA anterior, respectiv pe 5 septembrie 2017 – procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat, în calitate de titular al acțiunii disciplinare, Inspecția Judiciară cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. t coroborat cu art. 991 alin. (1) și (2) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă) de către procurorul Moraru Iorga Mihaela. Sesizarea privește mai multe aspecte, printre care și modul de instrumentare a cauzei menționate anterior.
Vă prezentăm comunicatu DNA din data de 1 februarie 2018.
n cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1342/VIII/3 din 26 septembrie 2014, referitoare la atribuirea presupus nelegală a unor contracte de închiriere de licențe IT, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
În cauza respectivă, constituită ca urmare a unei sesizări a Corpului de control al primului – ministru, rezultau indicii cu privire la încheierea, în data de 15.04.2004, în condiții nelegale, a unui contract de închiriere licențe IT și ulterior a actelor adiționale la acest contract, precum și a contractelor aferente derulării Programul „Sistem Educațional Informatizat” (SEI). Ulterior, complexitatea cauzei (volumul mare de informații, perioada mare de timp în care s-au comis infracțiunile, numărul de persoane implicate, etc.) a impus disjungerea dosarului respectiv în mai multe cauze în care, până în prezent, au fost dispuse următoarele soluții:
1. La data de 24 martie 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați:
GHEORGHE ȘTEFAN, la data faptelor primar al municipiului Piatra Neamț, COCOȘ DORIN, SANDU GABRIEL, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și a lui DUMITRU NICOLAE, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (două acte materiale).
Cei patru inculpați au săvârșit faptele menționate mai sus în contextul încheierii, în anul 2009, a unui contract de închiriere licențe Microsoft cu opțiune de cumpărare.
În această cauză, la data de 03 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus pedepse de până la 6 ani închisoare.
2. La data de 27 septembrie 2017, s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpaților:
SANDU GABRIEL (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate) la data faptei ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,
FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– spălare a banilor (2 fapte),
PESCARIU DINU MIHAIL, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– spălare a banilor,
TATOMIR CĂLIN, la data faptelor director general Microsoft România SRL, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– spălare a banilor.
Faptele reținute în sarcina acestora au fost comise în cursul anului 2009, în contextul organizării licitației ce avut ca urmare încheierea de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și firma D.Con.Net AG a contractului de închiriere licențe Microsoft (în anul 2009, a unui contract de închiriere licențe Microsoft cu opțiune de cumpărare).
Dosarul se află în curs de judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, în acest moment, cei patru inculpați beneficiind de prezumția de nevinovăție.
3. La data de 12 septembrie 2017, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului VREME VALERIAN, la data faptelor ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În această cauză, cercetările au vizat condițiile în care, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, a fost încheiat un contract ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiunea de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli.
Dosarul se află în curs de judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție.
Prin același rechizitoriu, față de FUNERIU PETRU – DANIEL, ministru al Educației și Cercetării în perioada 2009 – 2012, s-a dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. b din Codul de Procedură Penală („fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”), întrucât semnarea de către acesta a „Notei privind licențele pentru produse Microsoft utilizate de către MECTS în școli”, nu era de natură să producă efecte juridice, aceasta fiind întocmită în „scopul exclusiv al raportării și al informării cu privire la evoluția procesului de soluționare a unor probleme specifice, la stadiul implementării documentelor de politici publice și/sau a actelor normative”.
4.La data de 08 ianuarie 2018, față de ANDRONESCU ECATERINA, ministrul Educației și Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009; ministrul Educației, Cercetării și Inovării în perioada 2008-2012, TĂNĂSESCU MIHAI-NICOLAE, ministru al Finanțelor Publice în perioada 2000-2004 șiMIHĂILESCU PETRU ȘERBAN, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, s-a dispus soluția clasării conform art. 16 alin. 1 lit. f din Codul de Procedură Penală, întrucât în cazul infracțiunilor reținute în sarcina lor (constând în inițierea, avizarea cu nerespectarea prevederilor legale a unor hotărâri de guvern, în perioada 2000- 2004, prin care erau favorizate anumite firme în contextul menționat mai sus) s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Aceeași soluție a clasării s-a dispus față de TĂNĂSESCU MIHAI-NICOLAE pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și spălarea banilor, constând în faptul că în perioada iunie 2003 – noiembrie 2004, a pretins și primit de la Florică Claudiu Ionuț și de la o altă persoană, prin intermediari, sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers, ca urmare a derulării contractului de licențiere Microsoft. Astfel, în contul unei persoane din familia ministrului, a fost transferată suma de 82.000 euro, din contul unei firme din Liechtenstein. Din cercetările efectuate a rezultat că firma din Liechtenstein este controlată de unul din intermediari, care la rândul lui a primit bani de la o companie alimentată exclusiv cu fonduri obținute de Fujitsu Siemens Computers.
În cazul lui MIHĂILESCU PETRU ȘERBAN s-a mai dispus soluția clasării față de alte fapte, conform art. 16 alin. 1 lit. c din Codul de Procedură Penală, întrucât în cauză nu au rezultat probe din care să reiasă că, în baza influenței pe care ar fi avut-o, a asigurat încheierea unui contract de închiriere licențe IT în condițiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers și derularea acestuia în bune condiții. De asemenea nu au existat probe din care să reiasă că suspectul ar fi primit de la aceeași societate foloase necuvenite (sume de bani), o parte din ele fiind virate în contul unor societăți de tip off-shore cu titlu de consultanță și asistență tehnică.
5. La data de 01 februarie 2018, au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ și PESCARIU DINU MIHAIL, reprezentanți în fapt/drept ai societăților Profinet AG și Slytehrin Marketing Ltd, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
În rechizitoriul întocmit în prezentul dosar, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2003 – octombrie 2004, reprezentanții Guvernului României (Nica Dan, în calitate de ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației, Țicău Silvia Adriana, în calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, respectiv de ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației și Athanasiu Alexandru, în calitate de ministru al educației și cercetării), au inițiat și susținut după caz, proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003, nr.470/01.04.2004 și nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licențe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, respectiv s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe și pentru produsele educaționale Microsoft.
În scopul de a favoriza Fujitsu Siemens Computers prin evitarea organizării unei licitații publice, în cuprinsul Hotărârilor de Guvern menționate s-a invocat, în mod nereal, calitatea acestei firme de unic distribuitor pentru licențele Microsoft.
Extinderea contractului comercial de închiriere de licențe și pentru produsele educaționale Microsoft a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 1778/21.10.2004 fără a exista un necesar fundamentat.
Aprobarea încheierii între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licențe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, precum și extinderea contractului comercial de închiriere de licențe și pentru produsele educaționale, s-au făcut cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers pentru licențele Microsoft, iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României a beneficiat Fujitsu Siemens Computers.
Prin fapta reprezentanților Guvernului României, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu (prescrisă), s-a cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, iar pe de altă parte – un folos necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers.
Suma de 22.787.515 USD, reprezentând o parte (aproximativ o treime) din folosul necuvenit obținut din infracțiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers a făcut obiectul infracțiunii de spălare de bani.
Concret, în vederea disimulării originii ilicite a sumei de 22.787.515 USD, a fost încheiat un contract de consultanță fictiv între Fujitsu Siemens Computers și Profinet AG.
În baza acestui contract, au fost transferate în contul Profinet AG, suma de 15.553.878,86 USD la data de 11.05.2004 și suma de 7.233.510,86 USD la data de 30.11.2004.
În perioada mai – decembrie 2014, prin subcontractarea succesivă în mod fictiv a unor servicii de consultanță, sumele de bani au tranzitat o serie de conturi ale unor firme off-shore (Slytehrin Marketing Ltd, Zonko Overseas Ltd).
Persoanele implicate în operațiunile privind disimularea originii ilicite a sumei totale de 22.787.515 USD, reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obținut din infracțiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers, au fost inculpații Florică Claudiu Ionuț și Pescariu Dinu Mihail, acesta din urmă fiind și beneficiarul final al unei părți din această sumă.
Prin contribuția la înființarea firmelor offshore Profinet AG și Slytehrin Marketing Ltd, precum și la încheierea contractelor fictive de prestări servicii dintre Fujitsu Siemens Computers și Profinet AG, respectiv dintre Profinet AG și Slytehrin Marketing Ltd, inculpații au contribuit la/au dispus realizarea transferurilor bancare menționate, care nu s-ar fi putut realiza în lipsa acestor elemente.
În vederea confiscării speciale, în cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asigurător asupra sumelor de bani aparținând inculpatului PESCARIU DINU MIHAIL.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că, referitor la inculpații FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ și PESCARIU DINU MIHAIL, această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
De asemenea, în acest dosar, s-a dispus clasarea cauzei față de următorii:
– NICA DAN, ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, în perioada 2000 – iulie 2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta este prescrisă.
– ȚICĂU SILVIA ADRIANA, ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada iulie-decembrie 2004, iar anterior secretar de stat la același minister, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta este prescrisă.
– ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al Educației și Cercetării în perioada 2003 – 2005, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta este prescrisă.
Termenul general de prescripție pentru infracțiunea de abuz în serviciu este de 10 ani. Referitor la această infracțiune, data săvârșirii ultimei acțiuni este 21.10.2004, data adoptării Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, moment de la care a început să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale (și nu de la data producerii prejudiciului efectiv, respectiv data de 15 aprilie 2009, momentul plății ultimei rate aferente contractului nr. 0115RO/15.04.2004) – Conform Deciziei nr. 18/30.01.2014 pronunțată de Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 4963/1/2013 în ceea ce privește momentul consumării infracțiunii de abuz în serviciu.
Notă: În legătură cu împrejurarea că față de unele fapte s-a dispus efectuarea urmăririi penale in personam după împlinirea termenului de prescripție, dar și cu privire la alte aspecte legate de modul de efectuare/neefectuare a unor acte, la data de 17 iulie 2017, procurorul șef al DNA a solicitat Inspecției Judiciare să facă verificări sub aspectul respectării normelor de procedură penală de către procurorul de caz care a instrumentat inițial această cauză (mediatizată prin comunicatul nr 1342/VIII/3 din 26 septembrie 2014), pentru a se stabili dacă au fost sau nu săvârșite abateri disciplinare din cele prevăzute de Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE