Finanţiştii maramureşeni, condamnaţi pentru corupţie
Magistraţii Curţii de Apel Cluj au dispus joi pedepsele finale, aplicate foştilor directori şi inspectori fiscali ai Finanţelor maramureşene, pentru fapte de corupţie, respectiv luare de mită pentru rambursări ilegale de TVA. Ovidiu Cristian Tămăşan, fostul director al DGFP Maramureş a primit o condamnare de 6 ani de închisoare cu executare.
Potrivit procurorilor, prejudiciul produs bugetului de stat, de grupul de 8 finanţişti şi 2 administratori de firme, în perioada 2007- 2009, depăşeşte suma de 12 milioane de lei. Împotriva proprietăţilor condamnaţilor fuseseră dispuse sechestre judiciare, urmând ca aceştia să fie executaţi silit.
Inspectorul fiscal Adelin Remon Deac a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani cu suspendare sub supraveghere pentru asocierea la grupul infracţional.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
TĂMĂŞAN OVIDIU CRISTIAN, în stare de arest preventiv, director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Maramureş (în perioada aprilie –august 2008), şef serviciu în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii (în perioada septembrie 2008 – februarie 2009), fost consilier superior în Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– asociere pentru săvârşirea de infracţiuni,
– luare de mită,
– abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată,
– complicitate la rambursare de T.V.A., în formă continuată,
– complicitate la infracţiunea de fals în contabilitate, în formă continuată;
GREBLEŞ CĂLIN DAN, în stare de arest preventiv, şef adjunct Administraţie Inspecţie fiscală Contribuabili Mijlocii în cadrul D.G.F.P. Maramureş, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– asociere pentru săvârşirea de infracţiuni,
– abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată,
– complicitate la rambursare de T.V.A., în formă continuată,
– complicitate la infracţiunea de fals în contabilitate, în formă continuată;
– spălare de bani;
KADLEC ROBERT – DANIEL, în stare de arest preventiv, inspector fiscal la D.G.F.P. Maramureş, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– asociere pentru săvârşirea de infracţiuni,
– furt, în formă continuată,
– luare de mită,
– complicitate la infracţiunea de dare de mită,
– trafic de influenţă,
– abuz în serviciu în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată,
– şantaj,
– fals material în înscrisuri oficiale,
– uz de fals,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
– instigare la rambursare ilegală de T.V.A., în formă continuată,
– instigare la fals contabil, în formă continuată,
– spălare de bani;
CORNEA DANIEL, şef Serviciu Inspecţie Fiscală la D.G.F.P. Maramureş, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– asociere pentru săvârşirea de infracţiuni,
– luare de mită,
– dare de mită,
– abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată,
– complicitate la infracţiunea de rambursare ilegală de T.V.A. , în formă continuată;
DEAC REMON ADELIN, în stare de arest preventiv, inspector fiscal la D.G.F.P. Maramureş, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– asociere pentru săvârşirea de infracţiuni,
– abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată,
– complicitate la infracţiunea de rambursare ilegală de T.V.A., în formă continuată,
– complicitate la infracţiunea de fals contabil,
– spălare de bani;
ABRIHAN CRINA, în stare de arest preventiv, inspector fiscal la D.G.F.P. Maramureş, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de:
– asociere pentru săvârşirea de infracţiuni,
– abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată,
– complicitate la rambursare ilegală de T.V.A. , în formă continuată;
ACHIM EMIL SORIN, inspector fiscal la D.G.F.P. Maramureş, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, din care una în formă calificată,
– complicitate la infracţiunea de rambursare ilegală de T.V.A., în formă continuată;
MARIŞ DOREL, inspector fiscal în cadrul D.G.F.P. Maramureş, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
– fals contabil şi
– participaţie improprie la infracţiunea de evaziune fiscală;
PAUL GHIŢĂ – VIOREL, arestat preventiv în lipsă, administrator la S.C. “RIALDA IMPEX” S.R.L., S.C. “PROACTIV” S.R.L., S.C. “WEST PAUL” S.R.L., S.C. “PVG ROM” S.R.L., S.C. “EUROPAUL” S.R.L. şi S.C. “CONSULTING OFFICE” S.R.L., finul de cununie al inculpatului Tămăşan Ovidiu – Cristian, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– rambursare ilegală de T.V.A., în formă continuată,
– evaziune fiscală, în formă continuată,
– fals contabil, în formă continuată şi
– spălare de bani;
BUCATĂ DAN, administrator la S.C. “ROTOM” S.R.L., în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– rambursare ilegală de T.V.A., evaziune fiscală şi fals contabil, toate în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2007- februarie 2009, inculpaţii Tămăşan Ovidiu – Cristian, Grebleş Călin – Dan, Kadlec Robert – Daniel, Deac Remon – Adelin, Paul Ghiţă – Viorel şi Abrihan Crina – Smaranda, Cornea Daniel şi cu numitul Bancoş Radu (decedat) încadraţi în serviciile de inspecţie fiscală ale D.G.F.P s-au asociat în scopul de a obţine sume de bani provenind în principal din rambursări ilegale de T.V.A., dar şi din alte infracţiuni cum ar fi luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice.
Inculpaţii, funcţionari publici, ocupau posturi de la toate nivelele ierarhice ale organizării serviciilor de inspecţie (inspector sau consilier, şefi de serviciu, şef administraţie adjunct cu atribuţii de coordonare şi control a activităţilor de inspecţie fiscală şi într-o anumită perioadă unul din inculpaţi – Tămăşan Ovidiu Cristian – a ocupat funcţia de director executiv al D.G.F.P. Maramureş). Aceştia au atras în activitatea infracţională numeroase societăţi comerciale, prin intermediul cărora erau solicitate rambursări de T.V.A., iar după ce aceste societăţi primeau banii de la bugetul statului, funcţionarii publici solicitau de la administratorii acestor societăţi să le predea în totalitate sau cea mai mare parte din aceste sume de bani.
Societăţile comerciale care furnizau facturi fictive erau în general societăţi ai căror administratori aveau diverse relaţii cu inspectorii fiscali. Societăţile comerciale care au acceptat, voit sau nevoit, să înregistreze facturile fictive şi să solicite rambursările ilegale de T.V.A. au fost selectate pe baza informaţiilor fiscale pe care le deţineau, în virtutea atribuţiilor de serviciu, inculpaţii inspectori fiscali.
La această activitate infracţională s-au mai asociat şi Paul Ghiţă –Viorel şi Bucată Dan care, în calitate de administratori la diferite societăţi comerciale au participat cu rea credinţă la stabilirea taxelor sau contribuţiilor faţă de bugetul de stat, obţinând fără drept sume de bani cu titlul de rambursări sau restituiri de la buget. De asemenea, cei doi inculpaţi au evidenţiat în actele contabile şi în documentele legale ale societăţilor comerciale pe care le administrau cheltuieli fictive pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale.
În aceeaşi cauză, în luna martie 2008, Tămăşan Ovidiu – Cristian, în calitate de funcţionar public cu atribuţii de control, în cursul unei inspecţii generale la o societate comercială, prin intermediul coinculpatului Kadlec Robert – Daniel, a pretins ca administratorul societăţii respective să îi executate o instalaţie de încălzire în valoare de 2.500 euro, pentru a ignora abaterile fiscale de care avea cunoştinţă.
De asemenea, în luna noiembrie 2008, Kadlec Robert – Daniel, în calitate de funcţionar public cu atribuţii de control, în cursul unei inspecţii generale la o societate comercială, a pretins de la administratorul acesteia suma de 70.000 lei din care a primit efectiv suma de 25.000 lei pentru a ignora abaterile fiscale de care avea cunoştinţă. Acelaşi inculpat, în anul 2008, i-a predat coinculpatului Cornea Daniel suma de 1.000 euro pentru ca acesta să o remită mai departe unor auditori publici externi la Camera de Conturi Maramureş (martori în cauză) pentru ca aceştia să nu constate ilegalitatea rambursărilor de T.V.A. efectuate în anul 2007 la o societate comercială şi de asemenea să nu constate încălcarea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici în cazul acestor rambursări ilegale de T.V.A.
În acelaşi dosar, Cornea Daniel, în calitate de şef serviciu la D.G.F.P. Maramureş, funcţionar public cu atribuţii de control, a primit de la inculpatul Kadlec Robert – Daniel suma de 5.000 lei pentru a aproba în timp scurt rambursările de T.V.A. la o societate comercială şi a nu constata abaterile fiscale de care avea cunoştinţă.
În anul 2008, inculpatul Grebleş Călin – Dan, pentru a ascunde şi a disimula adevărata natură a provenienţei sumelor de bani rezultate din comiterea de infracţiuni, a achiziţionat autoturismul marca Mercedes Benz ML500 şi a construit o casă cu o suprafaţă desfăşurată de 480 fără autorizaţie de construcţie.
Pentru a ascunde şi a disimula adevărata natură a provenienţei sumelor de bani rezultate din comiterea de infracţiuni, inculpaţii Kadlec Robert – Daniel , Deac Remon – Adelin şi Paul Ghiţă – Viorel , au schimbat şi au transferat sume de bani prin conturi bancare, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni.
În luna decembrie 2007 şi în toamna anului 2008, inculpatul Achim Emil – Sorin, în calitate de inspector fiscal la D.G.F.P. Maramureş, cu ocazia efectuării unor inspecţii fiscale sau controale la două societăţi comerciale, a aprobat sau a creat condiţiile aprobării rambursării ilegale a unor sume de bani reprezentând T.V.A.
În anul 2008, inculpatul Mariş Dorel, în timp ce se ocupa de înregistrările contabile la o societate comercială, fără a-i comunica administratorului, a evidenţiat în actele contabile şi în documentele legale ale acestei societăţi comerciale cheltuieli fictive pentru a eluda plata obligaţiilor fiscale. De asemenea, a falsificat facturi fiscale şi chitanţe pentru a fi înregistrate în contabilitatea acelei societăţi.
Activitatea infracţională a funcţionarilor publici implicaţi a generat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 12.395.723 lei, echivalentul a 3.300.000 euro (reprezentând rambursarea sau compensarea nelegală de T.V.A. la care se adaugă neplata impozitului pe profit, dobânzi şi penalităţi de întârziere).
Ca urmare a acţiunii concertate a procurorilor, Garda Financiară Maramureş şi DGFP Maramureş, a fost recuperată efectiv suma de 6.968.539 lei.
Totodată s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale tuturor inculpaţilor şi ale firmelor implicate.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureş.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Solutia pe scurt: În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelurile declarate de către inculpaţii T.O.C., D.R.A., partea civilă S.C. P. SRL, S.C. H.L. SRL, partea responsabilă civilmente DRGFP Cluj–Napoca pentru A.J.F.P Maramureş şi D.N.A. – S.T.C. împotriva sentinţei penale nr. 270 pronunţată în data de 4.12.2015 de Tribunalul Sălaj pe care o desfiinţează doar cu privire la intervenţia prescripţiei speciale a răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii prev de art. 26. C.p. 1969 rap. la art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplic. art.41.al.2 şi art. 13 C.p. anterior pentru inculpaţii T.O.C., D.R.A., precum şi a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului D.R.A. pentru comiterea, în asociere, a infracţiunii de complicitate la obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat prev. de art. 26 C.p. rap. la art.8 al.1 şi 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41.al.2 C.p. din 1969 cu aplic. art. 74 al.1 lit. a şi art. 76 al.1 lit.b C.p. din 1969 şi art. 13 C.p. din 1969, cu privire la acţiunea civilă a părţii civile S.C. P. SRL, S.C. H.L. SRL şi respectiv a greşitei confiscări speciale, precum şi a greşitei obligări în solidar a părţii responsabile civilmente DRGFP Cluj – Napoca pentru A.J.F.P Maramureş. Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, în baza art.16 lit.f C.p.p. încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor T.O.C., D.R.A., pentru comiterea infracţiunii prev de art. 26. C.p. 1969 rap. la art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu aplic. art.41.al.2 şi art. 13 C.p. anterior, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale. Menţine pedepsea rezultantă aplicată inculpatului T.O.C. şi anume de 6 (şase) ani închisoare cu executare în regim de detenţie. În baza art. 26 C.p. rap. la art.8 al.1 şi 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41.al.2 C.p. din 1969 cu aplic. art. 74 al.1 lit. a şi art. 76 al.1 lit.b C.p. din 1969 şi art. 13 C.p. din 1969 condamnă pe inculpatul D.R.A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea, în asociere, a infracţiunii de complicitate la obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. În baza art. 33 al. 1 lit. a) şi b) C.p. din 1969 rap. la art. 34 al. 1 lit. b) C.p. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare. Alăturat pedepsei principale, se aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de 65 Cod penal din 1969 rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a , lit.b) şi lit. c) teza a III-a Cod penal din 1969, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale. Menţine modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin hotărârea atacată şi anume conform art. 86 ind.1 Cod penal din 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului D.R.A. pe un termen de încercare de 8 ani, stabilit potrivit art. 86 ind.2 Cod penal precum şi obligaţiile şi măsurile de supraveghere impuse. Constată că persoana vătămată S.C. P. SRL, preluată de SC H.L. SRL Baia Mare s-a constituit parte civilă în cauză în termenul prevăzut de art.20 C.p.p. Obligă inculpatul K.R. în solidar cu inculpaţii C.D., T.O., D.R. şi A.S.E. la plata către partea civilă S.C. P. SRL a sumei de 275.000 lei din care suma de 190.702 lei, preluată prin protocolul de divizare de către SC H.L. SRL Baia Mare şi pe inculpatul G.C. către aceeaşi parte civilă a sumei de 3.000 lei. Înlătură dispoziţia privind confiscarea specială de la inculpaţii K.R. şi G.C. a sumelor de 275.000 lei şi respectiv 3.000 lei. Înlătură obligarea în solidar cu inculpaţii la plata despăgubirilor civile a DRGFP Cluj – Napoca pentru A.J.F.P Maramureş, constatând că aceasta nu are calitate de parte responsabilă civilmente. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile inculpaţilor G.C., M.D., C.D., A.E., P.G.V., a persoanelor vătămate S.S.I.C., B.P.H., S.C. O. GDS E. SRL şi a părţilor civile S.C. B.I. SRL, SC B.I. SRL, Statul Român prin M.F.P. ANAF. Stabileşte onorariu apărător din oficiu 3×520 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av.D.I., F,A,I,, D.D. şi onorarii parţiale apărători din oficiu, ce se vor avansa din FMJ în favoarea av. O.M.D. suma de 250 lei, în favoarea av. K.I., J.M.R., G.E.M. şi M.M. a câte 200 lei. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile inculpaţilor T.O.C., D.R.A., părţii civile S.C. P. SRL, S.C. H.L. SRL, părţii responsabile civilmente DRGFP Cluj – Napoca pentru A.J.F.P Maramureş şi D.N.A.– Serviciul Teritorial Cluj rămân în sarcina acestuia. Obligă apelanţii inculpaţi G.C., M.D., C.D., A.E., P.G.V., şi persoanele vătămate S.S.I.C., B.P.H., S.C. O. GDS E. SRL şi părtea civilă S.C. B.I. SRL la plata în favoarea statului a câte 800 lei, fiecare cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.03.2017.