Funcţionari judecaţi pentru declaraţii false în vederea obţinerii de fonduri europene
Procurorii anticorupţie au trimis în judecată în luna decembrie a anului trecut, mai multe persoane din toată ţara, cu suspiciunea folosirii de declaraţii false în vederea obţinerii de fonduri europene. Printre inculpaţii din cele câteva zeci de dosare, se numără directori din Oficiile judeţene de plăţi pentru dezvoltare rurală, medici veterinari, consilieri locali, persoane fizice, oameni de afaceri, chiar şi un preot, care au pretins în mod fals că deţin animale sau suprafeţe de teren, pentru programul instalarea tinerilor fermieri.
BULETIN DE PRESĂ
Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză (partea a III-a) a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna decembrie 2017, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă, având ca obiect folosirea nelegală de fonduri europene legate de activități în agricultură:
1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
FARCAȘ FLORIAN, la data faptelor director adjunct al Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (O.J.P.D.R.P.) Alba, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită
– complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
GIURGIU GHEORGHE IOAN, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
DUMITRU DORIN, medic veterinar, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– fals material în înscrisuri oficiale,
– complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 13 ianuarie 2012, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112-Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpatul Giurgiu Gheorghe Ioan a depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, odată cu proiectul de finanțare și un „formular de mișcare” și anexele la acesta, puse la dispoziție de către medicul veterinar Dumitru Dorin, prin care se atesta, în mod nereal, că exploatația fermierului este compusă dintr-un număr de 148 de oi înregistrate sanitar veterinar, toate cu vârste de până la un an.
În demersul său infracțional, fermierul a fost susținut și încurajat de inculpatul Farcaș Florian, director adjunct al O.J.P.D.R.P. Alba, deși acesta știa că documentația folosită de inculpatul Giurgiu Gheorghe Ioan pentru fundamentarea proiectului cuprindea aspecte nereale.
În același context, în perioada 24-28 septembrie 2012, inculpatul Farcaș Florian a pretins și a primit de la inculpatul Giurgiu Gheorghe Ioan suma de 7.400 de lei imediat după ce l-a înștiințat pe acesta din urmă că prima tranșă de finanțare, în valoare de 103.759 lei, aferentă proiectului, a fost virată.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 103.759 de lei, precum și cu sume neprecizate, reprezentând dobânzi și penalități calculate până la data plății efective a debitului principal.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra sumelor de 42.000 de euro și 99.900 de lei, ridicate de la inculpatul Farcaș Florian.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispuse în cauză.
2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților
DRĂGUȘANU FILIP, la data faptelor consilier în cadrul Primăriei comunei Ațel, județul Sibiu, pentru comiterea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
– fals intelectual, în formă continuată,
DRĂGUȘANU OVIDIU și DRĂGUȘANU ANA, în calitate de administrator al SC Cuenca Ațel SRL, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
SC CUENCA AȚEL SRL pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012-2015, cei trei inculpați au depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru suprafețe de teren pe care nu le dețineau în realitate.
Concret, inculpatul Drăgușanu Filip, profitând de informațiile la care avea acces în exercitarea atribuțiilor de serviciu și cunoscând condițiile în care pot fi obținute subvențiile A.P.I.A., cu concursul membrilor familiei sale, inculpații Drăgușanu Ovidiu (fiu) și Drăgușanu Ana (soție), în calitate de administrator al SC Cuenca Ațel SRL, a identificat suprafețele de teren pentru care era posibilă solicitarea de subvenții și despre care știa că nu fuseseră introduse la plată.
Activitatea infracțională a fost premeditată și s-a desfășurat concertat, pe o perioadă îndelungată de timp, inculpații depunând cereri pentru terenurile identificate de inculpatul Drăgușanu Filip ca fiind eligibile și nesolicitate de titulari la plată, anexând documente prin care au făcut în mod nereal dovada deținerii legale a terenurilor, documente constând în contracte de vânzare-cumpărare / arendare / comodat și procese–verbale de punere în posesie alterate / contrafăcute.
Prin aceste demersuri, inculpații au obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 567.810 lei, sumă cu care A.P.I.A. a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
APOSTOLOIU L. LAZĂR pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea de fonduri europene în formă continuată,
APOSTOLOIU LAZĂR, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008-2012, inculpatul Apostoloiu L. Lazăr, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a depus cu rea-credință, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false în scopul obținerii sprijinului financiar pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate (120 ha, respectiv 130 ha pășune).
Prin aceste demersuri, inculpatul Apostoloiu L. Lazăr a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 895.519 lei sumă cu care A.P.I.A. a comunicat că se constituie parte civilă.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
BURAGA NICOLAIE, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009-2012, inculpatul Buraga Nicolaie a depus, cu rea-credință, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false, inexacte ori incomplete (parte dintre ele fiind falsificate chiar de acesta) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemei unice de plată, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.
Prin aceste demersuri, inculpatul Buraga Nicolaie a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 551.536 lei, sumă cu care A.P.I.A. a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani.
5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
ION IULIAN pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2014-2015, inculpatul Ion Iulian a depus cu rea-credință, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemei unice de plată, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.
Prin aceste demersuri, inculpatul Ion Iulian a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 7.933 lei pentru suprafața de 11,30 ha solicitată pentru plată în campania 2014 și 7.319 lei pentru suprafața de 9,4 ha determinată pentru plată în campania 2015.
A.P.I.A. a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 13.150 lei reprezentând suma plătită inculpatului în campaniile 2014 și 2015, la care se adaugă accesoriile fiscale prevăzute de legislația în vigoare.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui teren ce aparține inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
VAJDA ZOLTAN pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
ZSIGMOND ROZALIA, la data faptelor referent agricol în cadrul Primăriei Aita Mare, județul Covasna, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2007-2013, inculpatul Vajda Zoltan a depus cu rea-credință, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemei unice de plată, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.
O parte din aceste documente au fost puse la dispoziție de către inculpata Zsigmond Rozalia, responsabilă cu conducerea și asigurarea evidenței la zi a Registrului agricol.
Prin aceste demersuri, inculpatul Vajda Zoltan a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 48.307 lei, sumă cu care A.P.I.A. a comunicat că se constituie parte civilă, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal.
În cauză s-a dispus instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare ale celor doi inculpați. De asemenea s-a mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui teren ce aparține inculpatului Vajda Zoltan.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Covasna cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
PINTESCU VASILE DRAGOȘ pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2015, inculpatul Pintescu Vasile Dragoș, în nume propriu și în numele unei asociații de crescători de animale, a depus cu rea-credință, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemei de autorizare plăți pe suprafață, fără ca fermierul solicitant să facă dovada îndeplinirii condițiilor de eligibilitate (privind dreptul de utilizare legală a pășunii solicitată la plată, respectiv, asigurarea încărcăturii minime pe pășunat).
Prin aceste demersuri, inculpatul Pintescu Vasile Dragoș a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 1.014.253 lei, sumă cu care A.P.I.A. se constituie parte civilă în cauză.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor terenuri ce aparțin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatelor
ONOFREI ȘTEFANIA-VIVIANA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și
ONOFREI RALUCA-ELENA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În data de 15 mai 2013, inculpata Onofrei Ștefania-Viviana a depus la Grupul de Acțiune Locală „Colinele Tutovei” înscrisuri false sau inexacte pentru obținerea unui sprijin financiar nerambursabil din fondurile europene, în cadrul Măsurii 112 pentru implementarea proiectului „Instalarea tinerei fermiere Onofrei Ștefania Viviana ca șef al exploatației agricole din comuna Plopana, jud. Bacău”.
Astfel, în cererea de finanțare, inculpata Onofrei Ștefania-Viviana a menționat inexact că este adevărata beneficiară a sprijinului financiar nerambursabil în cuantum de 40.000 de euro. În realitate, beneficiara sprijinului financiar era inculpata Onofrei Raluca Elena, persoană care nu îndeplinea condițiile pentru accesarea acestei măsuri, întrucât era instalată în exploatația agricolă cu mai mult de 12 luni înaintea depunerii cererii de finanțare.
În data de 05 noiembrie 2013, în baza înscrisurilor depuse, a fost încheiat Contractul de finanțare între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), reprezentată de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași și Onofrei Ștefania Viviana în baza căruia, autoritatea contractantă se obliga să acorde un sprijin financiar nerambursabil de maximum 40.000 de euro (echivalentul a maxim 179.4840 lei).
Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a virat în contul curent al inculpatei Onofrei Ștefania Viviana suma totală de 177.792 lei.
În demersul său infracțional, inculpata Onofrei Ștefania-Viviana a beneficiat de ajutorul inculpatei Onofrei Raluca Elena.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatei Onofrei Ștefania-Viviana.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma totală de 177.780 lei, sumă la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților
ELENCU DAN EMANUEL NICUȘOR, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de
– folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– instigare la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,
– instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată;
PĂDUREANU PETRE, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de
– complicitate la infracțiunea defolosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată;
MOREANU CASTELIA, șef birou centrul local Craiova din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dolj, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea defolosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată;
IORDACHE CONSTANTIN, secretar la Primăria comunei Seaca de Câmp, județul Dolj, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,
– fals intelectual, în formă continuată,
– participație improprie la infracțiunea de fals intelectual,
– complicitate la infracțiunea defolosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene;
BUDURU CORNEL, funcționar în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dolj – centrul local Craiova, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea defolosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni);
PĂDUREANU SABINA, funcționar în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dolj – centrul local Craiova, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea defolosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 15 mai 2012, inculpatul Elencu Dan Emanuel Nicușor, beneficiind de ajutorul inculpatului Pădureanu Petre, a formulat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dolj (A.P.I.A.) – Centrul Local Craiova o cerere de plată pentru suprafața de 23,60 hectare situată în extravilanul comunei Seaca de Câmp, județul Dolj, în baza unui contract de comodat fals, fără să dețină cu vreun titlu această suprafață de teren, în scopul obținerii în mod necuvenit de sume de bani cu titlu de subvenții.
În anii 2013 și 2014, inculpatul Pădureanu Petre a fost de acord ca inculpatul Elencu Dan Emanuel Nicușor să formuleze cereri de plată unice pe suprafață la A.P.I.A. – Centrul Local Craiova, în numele său, deși, în realitate, niciunul dintre cei doi nu dețineau suprafețele de teren pentru care se solicita subvenție, iar pentru depunerea cererilor, Pădureanu Petre nu a fost niciodată prezent la Centrul Local Craiova al A.P.I.A., pentru a semna vreun document. În acest scop, Pădureanu Petre i-a pus la dispoziție lui Elencu Dan Emanuel Nicușor cartea sa de identitate și și-a deschis un cont bancar în care au fost virate sumele de bani aferente campaniilor 2012 – 2014.
În demersul lor infracțional, inculpații Elencu Dan Emanuel Nicușor și Pădureanu Petre au beneficiat de ajutorul inculpaților Moreanu Castelia, Iordache Constantin, Buduru Cornel și Pădureanu Sabina.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Elencu Dan Emanuel Nicușor, Iordache Constantin, Buduru Cornel și Pădureanu Sabina, cu precizarea că inculpații Moreanu Castelia și Pădureanu Petre nu dețin bunuri mobile sau imobile asupra cărora să poată fi instituită măsura asiguratorie a sechestrului.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma totală de 32.294 lei, ce reprezintă prejudiciul total cauzat.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
10. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților
PIGULEA MARCEL AURELIAN și PIGULEA (fostă BĂBEANU) DANIELA CRISTINA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată;
ȘCHIOPU GIZA și POPESCU DORU ADRIAN, funcționari în cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (actual Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) – Oficiul Județean Mehedinți la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 infracțiuni) și fals intelectual, în formă continuată (2 infracțiuni);
MOLDOVEANU DARIUS ALEXANDRU și BURCĂ (fostă MAZILU) RALUCA, funcționari în cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (actual Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) – Oficiul Județean Mehedinți, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals intelectual, în formă continuată;
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2011, inculpații Pigulea Marcel Aurelian și Pigulea (fostă Băbeanu) Daniela Cristina au depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit mai multe documente false sau inexacte. Din aceste documente rezulta că ei ar fi îndeplinit, printre altele, condițiile impuse de Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri (de a fi membri ai unei familii de fermier și de a fi lucrat mai mult de 50% din timpul lor de lucru în cadrul unei ferme, cu cel puțin 12 luni înaintea instalării lor pe cont propriu la conducerea fermei proprii).
În demersul lor infracțional, inculpații Pigulea Marcel Aurelian și Pigulea Daniela Cristina au beneficiat de ajutorul inculpaților Șchiopu Giza, Popescu Doru Adrian, Moldoveanu Darius Alexandru și Burcă Raluca.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpaților Pigulea Marcel Aurelian, Șchiopu Giza, Popescu Doru Adrian, Moldoveanu Darius Alexandru și Burcă Raluca.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma totală de 216.164 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curtea de Apel Craiova cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
11. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților
ANDREESCU CLAUDIU ADRIAN, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de
– folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și
– schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene;
ANDREESCU LIVIU GABRIEL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene,
– complicitate la infracțiunea deschimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene și
– instigare la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată;
GHEORGHE MARILENA, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea deschimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene (2 infracțiuni).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În datele de 30 septembrie 2010 și 20 octombrie 2013, inculpatul Andreescu Claudiu Adrian a depus documente cu un conținut inexact sau false la A.P.D.R.P. Dâmbovița (actual Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – A.F.I.R.) privind arendarea unor suprafețe de teren care, în realitate, nu au fost arendate de către acesta, proprietarii terenurilor neavând cunoștință de existența contractului respectiv (fie au înstrăinat terenurile anterior datei la care a fost încheiat contractul, fie au decedat anterior, fie semnăturile nu le aparțin).
Ulterior, după ce inculpatul Andreescu Claudiu Adrian a încasat sumele de bani virate de către A.P.D.R.P., fără a respecta condițiile obligatorii pentru acordarea sprijinului financiar, acesta a schimbat destinația sumelor primite utilizându-le în alt scop decât cel prevăzut în planul de afaceri.
În demersul său infracțional, inculpatul Andreescu Claudiu Adrian a beneficiat de ajutorul inculpaților Andreescu Liviu Gabriel și Gheorghe Marilena.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpaților Andreescu Claudiu Adrian, Andreescu Liviu Gabriel și Gheorghe Marilena.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma totală de 92.058 lei, reprezentând contravaloarea integrală a finanțării nerambursabile decontate beneficiarilor.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmbovița cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
12. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților
BUTUM FLORIN-ADRIAN, preot paroh al parohiei Cincu, județul Brașov, pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene dintre care una în formă continuată (5 acte materiale);
PAROHIA CINCU din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, ca persoană juridică, pentru săvârșirea a două infracțiuni de: folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene dintre care una în formă continuată (2 acte materiale);
MAMALIGĂ IOAN, inspector de cadastru și urbanism din cadrul Primăriei Cincu, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene dintre care una în formă continuată (5 acte materiale);
TIȘCĂ GHEORGHE, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (4 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2017, inculpatul Butum Florin Adrian, preot paroh al parohiei Cincu, județul Brașov, a pretins parohia sa deține și utilizează o suprafața de teren de 11,51 ha care se afla, în realitate, în incinta poligonului militar Cincu. În perioada 2013-2017, alături de această suprafață, inculpatul a adăugat și suprafața de teren de 9,33 ha, situată în același poligon militar, cu privire la care a declarat că o deține și utilizează. În plus, a pretins că el ar deține și oi cu care s-a obligat să pășuneze suprafețele de teren respective. Pentru ambele suprafețe și pentru pretinsa activitate de pășunat, în perioada de referință, inculpații Butum Florin Adrian și Parohia Cincu au obținut, în mod nelegal, sprijin financiar de la APIA – Centrele Locale Voila sau Făgăraș în valoare de 126.267 lei.
Concret, a reieșit că suprafața de 20,84 ha de pajiști permanente (formată din suprafețele de 11,51 ha și 9,33 ha) nu a fost deținută legal de Biserica Ortodoxă Română – Parohia Cincu, iar această aparență a fost creată cu ajutorul inculpatului Mamaligă Ioan din cadrul Primăriei Cincu, persoana responsabilă cu întocmirea adeverințelor necesare pentru APIA.
În conținutul cererii depusă la APIA – Centrul Local Voila în data de 18 martie 2011, în calitate de reprezentant legal al parohiei Cincu, inculpatul Butum Florin Adrian a declarat în mod mincinos că parohia sa folosește suprafața de teren de 11,51 ha –cu destinația de pășuni naturale, situată în incinta poligonului militar Cincu, jud. Brașov, fiind atașată în susținere o adeverință emisă de Primăria Cincu cu implicarea frauduloasă a inculpatului Mamaligă Ioan, inspector de cadastru și urbanism în cadrul acestei instituții. Astfel, deși nu îndeplinea condițiile legale, nefiind utilizator legal al suprafețelor de teren, Parohia Cincu a obținut pe nedrept fonduri europene în valoare totală de 18.641 lei.
În perioada 2013-2017, inculpatul Butum Florin Adrian a depus la APIA – Centrele Locale Voila și Făgăraș, în calitate de reprezentant legal al Parohiei Cincu, cinci cereri unice de plată pentru suprafață (două în numele parohiei și trei în nume propriu), în cuprinsul cărora a declarat, în mod necorespunzător adevărului, că:
– Parohia Cincu utilizează suprafața de teren de 20,84 ha, formată din 2 parcele cu destinația de pajiști permanente, situate în incinta poligonului militar Cincu, jud. Brașov, fiind atașate în acest sens două adeverințe emise de Primăria Cincu cu implicarea frauduloasă a inculpatului Mamaligă Ioan, inspector de cadastru și urbanism în cadrul acestei instituții (campaniile 2013-2014)
– că deține 52 de ovine (în campania 2013), respectiv 53 de ovine (în campania 2014) cu care s-a obligat să pășuneze suprafețele de teren cu destinația de pajiști permanente, atașând în acest sens alte două adeverințe, emise de un medic veterinar pe baza declarațiilor nereale ale inculpatului Tișcă Gheorghe
– că utilizează suprafața de teren de 20, 84 ha, situate în incinta poligonului militar Cincu, jud. Brașov (campaniile 2015, și 2017, 2016), atașând în acest sens trei adeverințe emise de Primăria Cincu cu implicarea frauduloasă a inculpatului Mamaligă Ioan, inspector de cadastru și urbanism în cadrul acestei instituții,
-și că deține 107 ovine (în campania 2015), respectiv 105 ovine (în campania din 2016) pentru care a solicitat finanțare sub formă de ajutor național tranzitoriu, atașând în acest sens trei adeverințe emise de un medic veterinar pe baza celor declarate nereal de inculpatul Tișcă Gheorghe.
Astfel, deși nici el și nici parohia Cincu nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege pentru a obține finanțare din fonduri europene , în sensul că nu erau utilizatori legali ai suprafețelor de teren, iar Butum Florin Adrian nu era deținător legal de ovine, au obținut pe nedrept fonduri europene în valoare totală de 107.626,4 lei.
În vederea recuperării prejudiciului produs în cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii asupra:
– unor sume de bani și bunuri mobile aparținând inculpatului Butum Florin-Adrian, până la concurența sumei de 106.546,4 lei
– sumelor de bani existente în conturile bancare aparținând inculpatei Biserica Ortodoxă Română – Parohia Cincu, până la concurența sumei de 78.053,90 lei, precum și asupra unor terenuri.
– unor sume de bani și bunuri mobile aparținând inculpatului Mamaligă Ioan, până la concurența sumei de 106.546,4 lei
– bunurilor mobile și imobile și asupra sumelor de bani din conturile bancare, aparținând suspectului Tișcă Gheorghe, până la concurența sumei de 129.126,25
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov.
13. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului
VASILIU TOADER, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010-2014, inculpatul Vasiliu Toader a depus cu rea-credință, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru o suprafață de teren pe care nu o deținea în totalitate.
Prin aceste demersuri, inculpatul Vasiliu Toader a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 7.720 lei, sumă pe care acesta a restituit-o ulterior, depunând la dosarul cauzei dovada achitării prejudiciului.
În prezența apărătorului ales, inculpatul Vasiliu Toader a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de: a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Vasiliu Toader, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Iași.
Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză (partea a II-a) a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna decembrie 2017, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă, având ca obiect folosirea nelegală de fonduri europene:
1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
BADEA IOAN, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 14 februarie 2012 – 16 martie 2012, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, inculpatul Badea Ioan, în calitate de administrator în fapt al unei societăți comerciale, a schimbat fără respectarea dispozițiilor legale destinația fondurilor obținute din bugetul Uniunii Europene, în sumă de 9.413.077 lei.
Concret, din acele fonduri, inculpatul a dispus efectuarea a 16 plăți fără legătură cu obiectul contractului de finanțare ce privea „Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare Găești”.
SC Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița SA s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 21.092.742 lei.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului și a popririi asupra bunurilor mobile (inclusiv sume de bani) prezente și viitoare ale inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
CRECAN SONIA NATALIA, administrator al S.C. Sim Consulting S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
S.C. SIM CONSULTING S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
CRECAN IOAN GHEORGHE, soțul primei inculpate, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
CHEZAN SORIN-VALER, administrator al S.C. Ianus S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
S.C. IANUS S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 12 noiembrie 2012, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și inculpata S.C. Sim Consulting S.R.L. s-a încheiat un contract de finanțare ce avea ca obiect acordarea unei finanțării nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat: Amenajarea Centrului de Afaceri „Smart Business Center” în municipiul Zalău, județul Sălaj.
În vederea achiziției de lucrări de construcții în cadrul proiectului menționat, inculpata S.C. Sim Consulting S.R.L. a urmat procedura cererii de oferte, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai mic, în urma căreia a fost desemnată câștigătoare societatea comercială Ianus S.R.L. Acest lucru a fost posibil prin fraudarea procedurii de către inculpata Crecan Sonia Natalia care a întocmit și depus cererile cu oferte, printre care și cea a S.C. Ianus S.R.L. De menționat este faptul că două dintre oferte au fost întocmite în întregime de beneficiar, iar cea de-a treia ofertă „emisă” de inculpata S.C. Ianus S.R.L. (câștigătoarea procedurii), cu excepția propunerii tehnice pe partea electrică, a fost întocmită tot de beneficiar.
În demersurile sale infracționale, inculpata Crecan Sonia Natalia a fost sprijinită și de ceilalți doi inculpați care s-au înțeles anterior cu privire la întocmirea și depunerea ofertei S.C. Ianus S.R.L. în condițiile de mai sus.
Ulterior, inculpata S.C. Sim Consulting S.R.L. a încasat de la Autoritatea Contractantă în total 997.921,31 lei.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 909.331,45 lei (diferența de 88.589,86 lei fiind recuperată de la inculpata S.C. Sim Consulting S.R.L.).
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin S.C. Sim Consulting S.R.L.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Cluj, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
S.C. AF CONSULTING S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– înșelăciune în formă continuată,
– participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
AGOSTON GYOZO, diriginte de șantier, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la înșelăciune în formă continuată,
– participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 30 iunie 2014, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și primăria municipiul Tîrgu Mureș, a fost încheiat un contract de finanțare, în valoare de 18.507.343 lei, ce avea ca obiect reabilitarea termică a 26 blocuri de locuințe în Târgu Mureș.
Pentru atribuirea contractelor de lucrări, primăria municipiului Tîrgu Mureș a inițiat în SEAP procedura de cerere de oferte prin publicarea invitației de participare, în urma evaluării ofertelor fiind declarată câștigătoare oferta depusă de inculpata SC AF Consulting SRL.
Activitatea de dirigenție de șantier a fost contractată în baza unui contract de prestări servicii încheiat între primăria municipiului Tîrgu Mureș și PFA Agoston Gyozo.
În acest context, în cursul anului 2015, S.C. AF Consulting S.R.L. a depus la primăria municipiul Tîrgu Mureș mai multe documente (facturi, situații de lucrări etc.) în care s-a atestat, contrar adevărului, că lucrările la care făceau referire ar fi fost realizate în totalitate. O parte din aceste documente au fost semnate de către inculpatul Agoston Gyozo, în calitate de diriginte de șantier.
Ulterior, fără vinovăție, funcționari din cadrul primăriei municipiului Tîrgu Mureș au transmis aceste documente mai departe Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
Prin aceste demersuri, SC AF Consulting SRL a obținut un folos patrimonial injust, respectiv contravaloarea lucrărilor nerealizate, în sumă totală de 140.312,51 lei, TVA inclus, sumă cu care primăria municipiului Tîrgu Mureș a comunicat că se constituie parte civilă.
În cauză s-a dispus sechestrarea și poprirea sumelor de bani deținute și a celor viitoare, din conturile și subconturile în lei și/sau valută, ale inculpatei S.C. A.F. Consulting SRL.
De asemenea, s-a mai dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Agoston Gyozo.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
JURJ VASILE MARIN, la data faptelor primar al comunei Arieșeni, județul Alba, pentru comiterea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– fals intelectual, în formă continuată,
– complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,
BĂDICĂ ȘTEFAN HORAȚIU și BĂDICĂ ANAMARIA, pentru comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– complicitate la fals intelectual în formă continuată
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
SC ALFA ȘTEF PROIECT SRL, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009-2014, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile („Campus învățământ profesional și tehnic”), inculpatul Jurj Vasile Marin, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a folosit în relația cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.) mai multe documente false, inexacte și incomplete având ca rezultat avizarea, de către reprezentanții instituției amintite anterior, a cererilor de rambursare, cu consecința aprobării la plată a sumelor solicitate, în cuantum total de 383.855 lei.
În cauză, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 348.891 lei din care suma de 263.399 lei fonduri FEDR, suma de 40.242.86 lei fonduri de la bugetul de stat și suma de 74.249,50 reprezentând TVA.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparțin Jurj Vasile Marin, Bădică Ștefan Horațiu și Bădică Anamaria.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
BRANOVICI TRAIAN RICHARD, administrator al SC Ariana Turism SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
SC ARIANA TURISM SRL pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009-2013, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile („Realizare pensiune turistică Fundățica”), inculpatul Branovici Traian Richard a manipulat procedurile de achiziție lucrări de construire, declarând câștigătoare oferta unei firme pe care o controla în fapt.
În același context, inculpatul Branovici Traian Richard a semnat în fals o declarație de confidențialitate și imparțialitate în sensul că nu a avut nici un interes care să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a ofertelor, document depus ulterior la autoritatea contractantă – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. De asemenea, inculpatul a mai depus și alte documente ce cuprindeau date necorespunzătoare adevărului, în sensul că a respectat condițiile de eligibilitate menționate în cererea de finanțare și anexele acesteia, precum și în contractul încheiat.
Prin aceste demersuri a fost cauzat un prejudiciu în sumă totală de 548.368 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal .
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparțin SC Ariana Turism SRL și asupra părților sociale deținute de inculpatul Branovici Traian Richard.
De asemenea, s-a mai dispus poprirea asupra conturilor bancare aparținând inculpaților SC Ariana Turism SRL și Branovici Traian Richard.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
SC MARINA TRAVEL SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
CÎRJĂ VASILE pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile privind „Promovarea imaginii societății comerciale Marina Travel SRL pe piețele externe”, inclusiv participarea la un târg internațional de profil, inculpata, ca persoană juridică, a fraudat procedura de achiziție publică desfășurată în contextul menționat mai sus și a folosit la autoritatea contractantă – Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, mai multe înscrisuri false și inexacte printre care și procesul verbal al ședinței de deschidere a ofertelor și raportul procedurii de licitație publică.
Aceste documente au fost puse la dispoziție de către inculpatul Cîrjă Vasile, în calitate de membru al comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul societății Marina Travel SRL.
Prin aceste demersuri, inculpații au obținut fonduri nerambursabile în valoare de 120.858 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a comunicat că se constituie parte civilă.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Cîrjă Vasile.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține masurile asigurătorii.
7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
PRISACARIU ANA MARIA și PRISACARIU MARIAN – CLAUDIU (soțul primei), la data faptelor reprezentanți legali (administratori) ai SC Moldoferm Suin SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
SC MOLDOFERM SUIN SRL pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011 – 2013, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile privind înființarea unei ferme de porci în localitatea Slatina, jud. Suceava, inculpații Prisacariu Ana Maria și Prisacariu Marian – Claudiu, în calitățile menționate mai sus, au depus la Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) mai multe documente cunoscând că acestea sunt false (oferte, declarații de conformitate, contract execuție lucrări etc.).
Inculpații au procedat în această manieră pentru a îndeplini, în mod nereal, condițiile de eligibilitate și pentru a justifica costul achizițiilor de lucrări și bunuri din bugetul indicativ al cererii de finanțare, cu scopul obținerii finanțării nerambursabile, în valoare de 727.659 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Prisacariu Marian – Claudiu și SC Moldoferm Suin SRL.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Suceava, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului ANDRIEȘ GHEORGHE, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În datele de 18 iunie 2012 și 30 septembrie 2015, în calitate de împuternicit al fiicei sale, inculpatul Andrieș Gheorghe a depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – A.F.I.R. înscrisuri false și inexacte pentru obținerea unui sprijin financiar nerambursabil în cadrul Măsurii 121 pentru implementarea proiectului „Dotarea exploatației agricole din localitatea Plopana, județul Bacău prin achiziția de tractor și mașini agricole”.
Astfel, în cererea de finanțare depusă la data de 18 iunie 2012, inculpatul Andrieș Gheorghe a menționat în mod nereal că fiica sa este adevărata beneficiară a sprijinului financiar nerambursabil. În realitate, beneficiarul sprijinului financiar a fost inculpatul Andrieș Gheorghe, persoană care, datorită vârstei de peste 40 de ani, ar fi obținut un punctaj insuficient pentru aprobarea finanțării.
După depunerea înscrisurilor, în data de 05 martie 2014, inculpatul Andrieș Gheorghe a încheiat contractul de finanțare cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit-România (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), în baza căruia agenția se obliga să acorde un sprijin financiar nerambursabil a maxim 336.051,00 lei (echivalentul a maxim 75.144 euro).
Ulterior, în data de 19 noiembrie 2015, întreprinderea individuală a fiicei inculpatului Andrieș Gheorghe și controlată de către acesta, a obținut pe nedrept suma de 212.942,23 lei.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatului Andrieș Gheorghe.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma totală de 212.942 lei, sumă la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților
IOSIF FLORIN, manager de proiect în cadrul TYMBARK MASPEX România S.R.L, pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea fără drept de fonduri europene
NAE MARIAN, șef de lucrări în cadrul S.C. ICIM S.A. Ploiești, pentru complicitate la tentativa de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea fără drept de fonduri europene
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În calitate de manager de proiect, cu ocazia derulării proiectului „Extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice – Spor de putere TYMBARK MASPEX România S.R.L.”, finanțat parțial din fonduri europene, inculpatul Iosif Florin a depus la Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri (autoritatea contractantă), în cadrul cererii de rambursare finale, două documente (Proces verbal de punere în funcțiune nr. 1305/30.08.2013 și Raport final al proiectului nr. 6 din data de 30.08.2013), cunoscând că acestea atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, întrucât, la data întocmirii documentelor, echipamentele nu erau racordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice, iar lucrările de probe/verificări nu au fost realizate. Prin aceste demersuri s-a urmărit aprobarea la plată și ulterior plata efectivă pe nedrept din fonduri nerambursabile a sumei de 1.227.391 lei (sumă care nu a fost însă decontată de Ministerul Economiei).
În calitatea sa de șef de lucrări în cadrul S.C. ICIM S.A. Ploiești – executant al lucrărilor proiectului menționat, prin atestarea unei situații de fapt nereale cuprinse în documentul intitulat Procesul verbal de punere în funcțiune nr. 1305/30.08.2013, pe care l-a semnat, inculpatul Nae Marian l-a sprijinit pe reprezentantul beneficiarului proiectului finanțat parțial din fonduri europene, în încercarea acestuia de a obține rambursarea sumei de 1.227.391 lei aferentă cererii de rambursare finală (sumă care nu a fost decontată).
Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Prahova.
Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză (partea I) a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna decembrie 2017, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:
1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
GARDEAN ADRIAN, administrator de fapt al S.C. Termogaz Company S.A, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită,
GARDEAN MIRON-DOREL, la data faptei, acționar majoritar și administrator al S.C. Termogaz Company S.A, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Prezentul dosar a fost disjuns din cauza mediatizată prin comunicatul nr 748/VIII/3 din data de 21 aprilie 2015 (Trimitere dosar corupție finanțare gală de box și altele) în care s-a efectuat urmărire penală cu privire la infracțiunile corelative de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit în prezentul dosar, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2010, inculpații Gardean Adrian și Gardean Miron Dorel au promis și transmis foloase materiale ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, Udrea Elena Gabriela, pentru a asigura finanțarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. cu mai multe unități administrativ teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România”.
Transmiterea foloaselor s-a realizat în mod indirect, prin intermediul lui Lungu Ștefan, consilierul personal al ministrului, în baza unei înțelegeri încheiate în cursul anului 2010 de către Gardean Adrian și Lungu Ștefan, la care a achiesat ulterior și Gardean Miron Dorel.
Ca urmare acestei înțelegeri, la datele de 24 august 2010 și 20 decembrie 2010, cei doi inculpați au dispus transferul unor foloase în valoare totală de 695.367,06 lei, prin intermediul unor plăți, către o societate controlată de Lungu Ștefan, care a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company și furnizorii obișnuiți ai acesteia.
Suma plătită cu titlul de foloase necuvenite reprezintă 10% din valoarea plăților efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului către unitățile administrativ teritoriale Cavnic și Borsec, în contul lucrărilor realizate de S.C. Termogaz Company S.A.
Față de Lupulescu Miron s-a dispus clasarea pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara.
2. În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 734/VIII/3 din 30 mai 2016 și nr. 398/VIII/3 din 1 aprilie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului SCHWARTZENBERG EMILIAN (cu dublă cetățenie, domiciliat în Israel), arestat în lipsă, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Schwartzenberg Emilian, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al societății Shapir Structures S.R.L., să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Mazăre Radu Ștefan, primarul municipiului Constanța de la acea vreme, pentru ca acesta să facă demersuri astfel încât societatea Shapir Structures S.R.L să câștige, în condiții avantajoase, o licitație având ca obiect contractul de construire a Campusului social „Henri Coandă” în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro) din municipiul Constanța.
Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societății offshore Melici Management Inc (societate al cărei beneficiar real era) și, pe de altă parte, a facilitat relația dintre Mazăre Radu Ștefan și Morgenstern Avraham, fiind prieten cu cei doi.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile dispuse în cauză.
Prezenta cauză reprezintă o disjungere din dosarul în care, la data de 31 martie 2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Mazăre Radu Ștefan, Mazăre Alexandru și Morgenstern Avraham (detalii în comunicat 398/VIII/3 din 1 aprilie 2016).
3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
MORĂRESCU COSTEL, în prezent și la data faptelor primar al comunei Filipeștii de Pădure, jud. Prahova și președinte onorific al Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (56 acte materiale, corespunzătoare ordinelor de plată semnate);
SURUGIU VASILE – GEORGEL, în prezent și la data faptelor viceprimar și consilier local al comunei Filipeștii de Pădure, județul Prahova și președinte al Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (14 acte materiale, corespunzătoare numărului de hotărâri de consiliu local inițiate și votate).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 25 ianuarie 2006 – 30 martie 2012, inculpatul Morărescu Costel, în calitate de primar al comunei Filipeștii de Pădure, jud. Prahova și de ordonator principal de credite, cu încălcarea legii, a dispus acordarea nelegală de finanțări nerambursabile de la bugetul local (în valoare de 2.204.986 lei), Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure” (structură sportivă de drept privat), prin semnarea a 56 de ordine de plată, fără existența unui angajament legal. Fapta a determinat crearea unui avantaj patrimonial în beneficiul Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”, reprezentând suma plătită și a unui prejudiciu bugetului local al comunei Filipeștii de Pădure, de aceeași valoare.
În activitatea infracțională, inculpatul Morărescu Costel a fost sprijinit de inculpatul Surugiu Vasile Georgel, viceprimar, respectiv consilier local al comunei Filipeștii de Pădure, județ Prahova, dar și președinte al Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”. Astfel, acesta și-a încălcat atribuțiile de ales local și, cu intenție, a inițiat și a votat 14 hotărâri de consiliu local în baza cărora au fost stabilite sumele de bani virate asociației, fără încheierea unor contracte de finanțare nerambursabilă, cu încălcarea unor dispoziții din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului și Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit de interes general din bugetul public. În acest mod a fost înlesnită efectuarea unor plăți nelegale de către inculpatul Morărescu Costel, ordonator principal de credite, către Asociația „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”, în sumă totală de 2.204.986 lei.
În cauză s-a dispus sechestru asigurător asupra tuturor sumelor existente în conturi bancare deținute de inculpații Morărescu Costel și Surugiu Vasile Georgel, precum și sechestru asupra unor imobile deținute de acesta din urmă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunerea de a se menține măsurile asigurărorii dispuse.
4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
CIOBANU EDUARD PAUL, la data faptelor angajat al unei societăți comerciale și membru al comisiei de evaluare/licitație, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– trafic de influență,
BADEA IONEL, la data faptelor ofițer de poliție în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la luare de mită,
– complicitate la trafic de influență,
POPPA RĂZVAN VIOREL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la luare de mită,
– complicitate la trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie-iunie 2013, în contextul organizării de către o societate comercială a unei licitații privind atribuirea unui contract de transport persoane (transport salariați la locul de muncă și retur), inculpatul Ciobanu Eduard Paul, în calitatea sa de membru al comisiei de evaluare/licitație, a intrat în posesia datelor și informațiilor referitoare la firmele ofertante și, întrezărind posibilitatea obținerii unui câștig, le-a făcut cunoscută intenția sa și celorlalți doi inculpați, aspect cu care aceștia au fost de acord.
Ulterior, ca urmare a înțelegerii anterioare, inculpatul Poppa Răzvan Viorel a luat legătura cu administratorul uneia din firmele participante (martor în cauză) și i-a comunicat faptul că, pentru a câștiga licitația respectivă, trebuie să îi remită o sumă de bani inculpatului Ciobanu Eduard Paul, respectiv un procent de 10% din valoarea contractului (946.700 euro).
Pentru a disimula proveniența ilicită a banilor ce urmau să fie primiți în condițiile de mai sus, inculpatul Poppa Răzvan Viorel i-a sugerat omului de afaceri să încheie un contract de consultanță fictiv cu una din firmele pe care inculpatul le controla (chiar i-a pus la dispoziție o formă a acestui document).
Omul de afaceri nu a dat curs propunerii formulate de cei trei inculpați, iar licitația respectivă a fost câștigată de altă societate comercială care a avut un punctaj final mai bun decât firma martorului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.
5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
SAS IONUȚ-BOGDAN și LIBOTEAN ALINA PATRICEA, cu privire la comiterea infracțiunii de șantaj,
BLAGA EMIL, la data faptei avocat în cadrul Baroului Maramureș, cu privire la comiterea infracțiunii complicitate la șantaj.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În intervalul 21 decembrie 2016 – 16 martie 2017, inculpații Sas Ionuț Bogdan și Libotean Alina Patricea, beneficiind de ajutorul celui de-al treilea inculpat, au exercitat acte de violență fizică asupra unei persoane (parte vătămată) și au amenințat-o cu divulgarea unei împrejurări care i-ar fi afectat imaginea în fața familiei și la locul de muncă.
Inculpații au procedat în această manieră cu scopul de a constrânge persoana respectivă la plata unei sume de 20.000 de euro, lucru pe care aceasta l-a și făcut în data de 16 martie 2017, când s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În același context, inculpatul Blaga Emil, în calitatea menționată mai sus, deși a cunoscut că inculpații au obținut consimțământul părții vătămate prin violențe și amenințări, a procedat la întocmirea unei convenții din care rezulta că, în schimbul celor 20.000 euro, nu se vor mai exercita amenințări asupra persoanei respective.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Timișoara.
6. Prin dosarul mediatizat prin nr. 930/VIII/3 din 03 octombrie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului
DUMITRU NICORAȘ, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada mai – iunie 2011, inculpatul Dumitru Nicoraș a primit, printr-un intermediar, de la o persoană cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de proxenetism (martor în cauză), suma de 45.000 de euro.
În schimbul acestor bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență, prin intermediul unui magistrat, asupra judecătorilor desemnați cu soluționarea dosarului, în sensul pronunțării unor soluții favorabile față de persoana aflată în arest, respectiv pentru punerea în libertate sub control judiciar și obținerea unei condamnări mai ușoare.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei
DANCIU OANA cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie – august 2017, inculpata Danciu Oana, în mai multe rânduri și la diferite intervale de timp, a pretins și a primit de la o persoană (martor în cauză) mai multe sume de bani totalizând circa 70.000 lei (echivalentul a aproximativ 15.000 euro).
În schimbul acestor bani, inculpata a afirmat că are influență asupra unor persoane din cadrul Șantierului Naval Constanța, Universității Maritime Constanța, Autorității Navale Române și Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale, pe care le poate determina să creeze anumite facilități martorului: angajarea pe postul de operator dană, promovarea unor examene, obținerea unui brevet de marinar etc.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Menționăm că, anterior, inculpata a mai fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unei fapte similare (comunicat nr. 776/VIII/3 din 8 august 2017).
8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului FALCĂ FLORIN, la data faptei administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 01 noiembrie 2008 – 30 noiembrie 2010, inculpatul Falcă Florin în calitate de administrator al unor societăți comerciale, la diferite intervale de timp, cu intenție directă, a ajutat o altă persoană să sustragă de la plata către bugetul de stat suma de 5.215.354,55 lei, reprezentând TVA dedusă în mod nelegal.
Concret, inculpatul a emis un număr de 533 facturi fiscale fictive, în numele societăților pe care le reprezenta, către firmele controlate de persoana respectivă.
Scopul urmărit prin aceste demersuri a fost sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale aferente activităților economice derulate (comerț cu cereale), prin deducerea în mod ilegal a TVA.
Întregul mecanism ilicit de fraudare a bugetului de stat a constat în interpunerea pe lanțul de achiziții de cereale a mai multor societăți comerciale, de tip fantomă, așezate pe mai multe paliere, pentru a se crea aparența că mărfurile ar fi fost achiziționate de la persoane juridice, în baza unor facturi fiscale purtătoare de TVA. În realitate marfa era achiziționată de la persoane fizice sau fără documente justificative.
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 5.242.413 lei.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ce aparțin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Amintim că, anterior, inculpatul a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unei fapte similare (comunicat nr. 334/VIII/3 din 05 aprilie 2017).
9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților
MUNTEAN RAUL DAN și GUGURA VLAD IONUȚ pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada mai 2012 – februarie 2013, inculpații Muntean Raul Dan și Gugura Vlad Ionuț, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale, au desfășurat operațiuni comerciale constând în achiziția, din spațiul intracomunitar, a unui număr total de 599 autovehicule (ulterior revândute pe teritoriul național) omițând, în totalitate, evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a acestor operațiuni.
Prin aceste demersuri, inculpații au produs un prejudiciu în valoare de 5.675.776,56 lei, echivalent a 1.273.738 euro, reprezentând TVA colectată și nevărsată la bugetul de stat.
Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 7.019.666 lei (TVA în sumă de 5.833.305 lei la care se adaugă dobânzi/majorări în sumă de 363.375 lei și penalități în sumă de 822.986 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj.
10. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului RUSU DRAGOȘ pentru comiterea infracțiunilor de:
– mărturie mincinoasă,
– favorizarea făptuitorului.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În ziua de 31 octombrie 2016, inculpatul Rusu Dragoș a fost audiat în calitate de martor de către magistrații din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 120/VIII/3 din 22 ianuarie 2015, privind retrocedarea frauduloasă a 43.227 ha teren forestier din județul Bacău, ocazie cu care, sub prestare de jurământ, a dat declarații neconforme adevărului prin care a contrazis aspectele învederate în faza de urmărire penală.
Prin afirmațiile făcute în fața instanței de judecată, inculpatul a urmărit împiedicarea tragerii la răspundere penală a persoanelor trimise anterior în judecată.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
11. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
GUȘTER FLORIN, administrator al SC IULIA FLORES S.R.L, pentru săvârșirea infracțiunii trafic de influență și evaziune fiscală
și a următoarelor societăți comerciale, persoane juridice cu sediul în mun. București și județul Ilfov:
S.C. IULIA FLORES S.R.L.
S.C. SIMVAL TEHNIC COM S.R.L.
S.C. ALIX TOP SOLUTIONS S.R.L.
S.C. KING BIZ CPS S.R.L.
S.C. INTERCOM BUSINESS DEVELOPMENT S.R.L.
S.C. REX CONSULT S.R.L.
S.C. EXCLUSIV HOME TEXTIL S.R.L.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie 2011 – iunie 2016, inculpata S.C. IULIA FLORES S.R.L., reprezentată de inculpatul Gușter Florin, în calitate de administrator, a evidențiat în actele contabile sau în alte documente legale, operațiuni fictive de achiziții de mărfuri de pe piața internă, în vederea diminuării obligațiilor fiscale aferente operațiunilor derulate, fiind cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă 18.933.807,47 lei (peste 4 milioane euro).
În fapt, prin circuite fictive de documente justificative în care au fost introduse celelalte șase societăți comerciale inculpate, inculpata IULIA FLORES S.R.L., administrată de Gușter Florin, a înregistrat în evidența contabilă achiziții de mărfuri (echipamente și furnituri de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire) de pe piața internă (înregistrând astfel TVA deductibil) și, în acest fel, a crescut gradual prețul acestora prin comparație cu mărfurile provenite din import (operațiuni pentru care se achită TVA și taxe vamale). Având în vedere că, în înregistrările contabile figurau cheltuieli mai mari pe care inculpata IULIA FLORES S.R.L le-ar fi făcut, a rezultat că, în final, firma ar fi datorat bugetului de stat obligații fiscale mult mai mici decât cele reale.
Inculpata S.C. IULIA FLORES S.R.L. a înregistrat în evidențele contabile facturi de achiziție emise de societățile menționate mai sus, pentru aceleași produse, pe care le-a importat din China și Turcia, de multe ori în aceleași cantități, dar la prețuri mult mai mari.
Dacă pentru mărfurile achiziționate din Turcia și China, S.C. IULIA FLORES S.R.L. deține o evidență a acestora, chiar pe număr de container, există facturi proforme și packing listing-uri cu mărfurile livrate de furnizorii străini, în cazul mărfurilor înregistrate ca fiind achiziționate de la cele șase firme nu s-au regăsit între documentele contabile nicio comandă, nici un contract, deși valoarea acestora este mult mai mare decât valoarea mărfurilor din import.
În realitate, cele șase firme – S.C. SIMVAL TEHNIC COM S.R.L., ALIX TOP SOLUTIONS S.R.L., S.C. KING BIZ CPS S.R.L., S.C. EXCLUSIV HOME TEXTIL S.R.L., S.C. INTERCOM BUSINESS DEVELOPMENT S.R.L. și S.C. REX CONSULT S.R.L. – au fost înființate din dispoziția inculpatului Gușter Florin pentru a fi folosite în circuite fictive de tranzacționare, în vederea diminuării obligațiilor fiscale ale societății S.C. IULIA FLORES S.R.L.
Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului, de către IULIA FLORES S.R.L., în perioada ianuarie 2011 – iunie 2016 este de 18.933.807 lei. Acesta este compus din 12.963.914 lei reprezentând TVA dedus în mod nejustificat și 5.969.893 lei, reprezentând impozit pe profit neplătit.
În perioada martie – august 2015, inculpatul Gușter Florin a pretins, iar la data de 6 august 2015 a primit de la o persoană din anturajul său de afaceri, suma de 10.000 euro pentru a interveni pe lângă un lucrător de poliție judiciară în vederea soluționării favorabile a unui dosar penal în care erau implicați amândoi.
În cauză s-a instituit sechestru asigurator asupra sumelor de bani și asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului Gușter Florin.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a transmis faptul că se constituie parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
AVRAM GRIGORE, la data faptelor director coordonator și inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Cluj Napoca (în prezent Garda Forestieră Cluj), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– fals intelectual,
– fals intelectual în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privat.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 31.03.2010 inculpatul Avram Grigore, în calitate de inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (I.T.R.S.V.) Cluj Napoca (în prezent Garda Forestieră Cluj), a emis mai multe documente care au stat la baza eliberării, de către Ministerul Mediului și Pădurilor –Direcția Politici și Strategii în Silvicultură, a unui certificat de mențiuni, prin care un ocol silvic a preluat în administrare o suprafață de teren forestier de 3.789,61 ha, proprietatea a trei comune.
Aceste demersuri au fost făcute de inculpat în contextul în care, la data emiterii documentelor, era membru în consiliul de administrație al ocolului respectiv, activitate pentru care era remunerat.
Pentru a ieși de sub incidența legii penale, la 17.01.2011, inculpatul Avram Grigore l-a instigat pe șeful ocolului silvic respectiv să emită în fals un act intern prin care primul să fie înlocuit din funcția de administrator. În aceeași zi sau ulterior, șeful ocolului silvic a întocmit o adresă (antedatată 12.11.2009) în care s-a consemnat că urmare a demisiei (antedatată 10.11.2009) „depusă” de inculpatul Avram Grigore la ocolul respectiv, a solicitat I.T.R.S.V. Cluj Napoca desemnarea unui alt reprezentant al acestei instituții pentru a fi membru în consiliul de administrație. În aceeași perioadă, inculpatul Avram Grigore a emis cu date nereale o adresă (antedatată 13.11.2009) prin care a comunicat ocolului silvic respectiv numele persoanei desemnată ca membru în consiliul de administrație.
La data de 02.05.2011, inculpatul Avram Grigore cu intenție, în calitate de inspector șef la I.T.R.S.V. Cluj Napoca, în exercitare atribuțiilor de serviciu, a emis către organele de cercetare penală din cadrul Poliției Comunale Apahida, județul Cluj, o adresă în care a menționat aspecte nereale și în baza căreia s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza în care era cercetat un apropiat al acestuia.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bistrița Năsăud.
În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului, respectiv a acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE