Opera Română Naţională din Cluj prezintă miercuri seara de la ora 18,30 Boema de Puccini, cu Paula Iancic în rolul principal Mimi, sub bagheta lui József Horváth şi regia Inei Hudea, alături de Lucia Bulucz, Sorin Lupu, Florin Estefan, Cristian Hodrea, Simonfi Sandor, Petru Burcă, Eusebiu Huţan, Alexandru Potopea şi Tudor Demeter.

BOEMA
LA BOHÈME
GIACOMO PUCCINI

Vârsta recomandată: 7+

DISTRIBUȚIE

Dirijor: József Horváth
Regia artistică: Ina Hudea
Scenografia: Mihai Vălu
Lighting Design: Mădălina Mânzat

Mimì: Paula Iancic (invitată)
Rodolfo, poet: Sorin Lupu
Marcello, pictor: Florin Estefan
Musetta: Lucia Bulucz
Schaunard, muzician: Cristian Hodrea
Colline, filosof: Simonfi Sandor
Benoit, proprietarul casei: Petru Burcă
Alcindoro: Petru Burcă
Parpignol: Eusebiu Huțan
Sergentul: Alexandru Potopea
Vameșul: Tudor Demeter

Orchestra și Corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca

Corul ,,Junior-Vip” al Operei Naționale Române Cluj-Napoca și al Colegiului de Muzică ,,Sigismund Toduță” Cluj-Napoca – Dirijor: Anca Mona Mariaș

Maestru de cor: Emil Maxim
Dirijor cor: Corneliu Felecan
Asistență regie artistică: Alina Simona Nistor
Regie scenă culise: Cristina Albu

Paula Iancic a studiat la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj. A interpretat rolurile Lauretta (GIANNI SCHICCHI), Adele (DIE FLEDERMAUS), Micaella (CARMEN), Musetta și Mimi (LA BOHME).

A câștigat premiul special la concursul internațional de voce Alexandru Fărcaș din Arad (2015). A cântat cu Orchestra de Stat de Radio București, Filarmonica de Stat Arad, Orchestra Filarmonică din Cluj.

Ca membru al atelierului de operă al Operei de Stat din Bavaria din perioada 2016/17, Paula Iancic a cântat roluri precum Barbarina, Papagena, Gretel (HANSEL ȘI GRETEL), Suor Dolcina (SUI ANGELICA), Giannetta (L’ELISIR D’AMORE), Zaida (IL TURCO ÎN ITALIA), Maria (DER DIKTATOR), Prima pagină și Floare (PARSIFAL) și Ginevra Scotti (DIE GEZEICHNETEN).

În februarie / martie 2018, ea a debutat ca Oscar la Opera de Stat din München (Bavarian State Opera).

DESCRIERE

Operă în patru acte pe un libret de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după Scènes de la vie de bohème de Henry Murger

La bohème, compusă în 1895, reflectă în totalitate măiestria cu care compozitorul Giacomo Puccini s-a raportat la considerentele curentului verist și orientarea spre realitate a operei italiene în a doua jumătate a secolului XX. Evitând exagerările cu care erau redate adesea dramele personale, problemele de natură psihologică, Puccini și-a transmis într-o manieră puternic individualizată mesajele de protest la adresa asupririi (Tosca), sau privind condițiile mizere din cartierele mărginașe ale Parisului anilor 1830, unde își duceau existența mulți dintre tinerii intelectuali. Acestea fac și subiectul romanului în serie Scènes de la vie de bohème al lui Henry Murger, publicat în 1851 sub forma unitară a unei cărți intitulate La vie de bohème, care relatează un episod din ,,viața veselă și teribilă” a unor artiști și are un fond autobiografic.

Tema a fost preluată ulterior de către libretiștii Giuseppe Giacosa, Luigi Illica și compozitorul Giacomo Puccini care, utilizând un limbaj muzical îmbogățit și înnoit, transpune în cadrul operei La bohème povestea a patru prieteni – pictorul Marcello, poetul Rodolfo, muzicianul Schaunard și filosoful Colline – rămași nedespărțiți în ciuda vicisitudinilor întîmpinate, multe dintre ele generate de condițiile precare de trai zilnic. Sentimentul dragostei, combinat cu tandrețea și spiritul de sacrificiu care se manifestă în relația dintre Mimì și Rodolfo, sau cu gelozia, extravangața în cazul cuplului Musetta-Marcello, dar și situațiile comice care îi au ca ,,protagoniști” pe Benoit – proprietarul mansardei sărăcăcioase unde locuiesc cei patru tineri – sau pe Alcindoro – bătrânelul caraghios, dar bogat, care îi ține companiei Musettei – sunt redate prin sonorități fermecătoare, melodii sugestive și o dinamică adaptată întocmai. Tragicul final al morții lui Mimì nu face decât să accentueze și mai mult esența veristă a lucrării.

Deși în momentul premierei desfășurate sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini la 1 februarie 1896, pe scena Teatrului La Fenice din Veneția, criticul muzical Carlo Bersezio susținea că ,,La bohème nu va lăsa probabil urme deosebite în teatrul nostru”, opera se va impune în întreaga peninsulă italiană și, mai apoi, la Buenos Aires, Alexandria, Lisabona, Moscova și Londra (14 octombrie 1897) – printr-o reprezentație la Royal Opera House, care i-a statornicit, de altfel, succesul mondial.

Spectacolul are trei pauze şi se încheie în jurul orei 21.30