Filarmonica Transilvania vă invită vineri, 1 februarie, de la ora 19, la Casa Universitarilor din Cluj, la un concert de inspiraţie rusească, cu solistul spaniol Josu de Solaun, sub bagheta dirijorului Mihail Agafiţa.

Comunicat de presă

Concert simfonic – dirijor Mihail Agafiţa

Vineri, 1 februarie 2019, ora 19, Abonament 11
Colegiul Academic

Orchestra Filarmonicii de Stat “Transilvania”

Mihail Agafiţa dirijor
Josu de Solaun pian

Dmitri Şostakovici
Uvertura festivă, op. 96
Serghei Prokofiev
Concertul nr. 2 pentru pian, în sol minor, op. 16
Dmitri Şostakovici
Simfonia nr. 1 în fa minor, op. 10

În concertul de vineri, 1 februarie, de la ora 19.00, dirijorul Mihail Agafița vă va purta în imensitatea spațială și temporală a Rusiei, prin muzica lui Dmitri Şostakovici și a lui Serghei Prokofiev. Mihail Agafița este cunoscut pentru măiestria cu care dirijează compozitori ruși, fiind un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori și susţinând, în decursul a 20 ani, în jur de 600 concerte simfonice, spectacole de operă şi balet, inclusiv alături de Orchestra Filarmonicii din Moscova.

În deschidere, Uvertura festivă a lui Dmitri Şostakovici, unul dintre artiștii Uniunii Sovietice a lui Stalin, pentru care arta a fost în mod inexorabil legată de politică și care, tocmai de aceea, a fost nevoit să fie extrem de creativ pentru a jongla cu sarcasmul. În Rusia acelor vremuri, cei ca Şostakovici erau angajaţi ai statului, iar arta lor trebuia să fie în serviciul socialismului și să reflecte ”tot ce este eroic, strălucitor şi frumos”. Lucrările erau atent analizate, fiind vizate orice elemente de „modernism” care contraveneau cauzei socialiste. Abaterile de la regulă erau imediat pedepsite – în cel mai bun caz, cenzura totală; în cel mai rău, un drum doar dus către Gulag. Stilul adesea acid al compoziţiilor lui Şostakovici l-a iritat pe Stalin, iar compozitorul a fost, de multe ori, criticat aspru în presa de specialitate. Unele critici extrem de dure i-au zguduit puternic statutul de care se bucura în cercurile intelectuale şi artistice, iar apoi arta sa a fost acuzată de „depravare formalistă”. Cele mai multe lucrări ale sale au fost interzise, iar familiei i s-au retras toate privilegiile. Moartea lui Stalin, în 1953, a contribuit la reabilitarea lui.

Şostakovici a scris Uvertura festivă la 37 de ani de la Revoluția Bolșevică, fiind o lucrare grandioasă și energică, care foloseşte din plin potenţialul timbral al instrumentelor de suflat din alamă, lucrare total opusă stilului de până atunci al compozitorului (sarcastic, melancolic, pesimist).

Seara continuă cu o lucrare de Prokofiev, și anume Concertul nr. 2 pentru pian, în sol minor, op. 16.

Despre Prokofiev se știe că a fost un pianist formidabil, iar concertele sale pentru pian (cu excepţia celui de-al patrulea, pentru mâna stângă) au fost compuse pentru a-şi etala excepţionala sa tehnică: tăioasă, precisă, cu o strălucire de oţel şi un mare simţ al ritmului; într-un cuvânt, perfectă.

Scris în 1912, când Prokofiev era încă student, primul Concert pentru pian s-a bucurat de un succes fulminant care i-a construit compozitorului reputaţia unui enfant terrible. Concertul nr. 2 a fost compus la un an după primul şi, deşi implică o virtuozitate şi mai complexă decât lucrarea anterioară, Prokofiev a încercat aici să ajungă la straturi mai adânci de expresie, așa că cel de-al doilea Concert pentru pian este una dintre cele mai exigente şi dificile lucrări de gen, presupunând o anduranţă aproape atletică a pianistului.

La plecarea din Rusia, în 1918, Prokofiev a lăsat, în apartamentul său din Petrograd, partitura Concertului nr. 2, iar prietenii săi l-au informat mai tîrziu că fusese folosită de chiriaşi „ca să-şi gătească o omletă”. Nu a fost însă un gest de vandalism, ci o mărturie a îngrozitoarelor condiţii de viaţă din Petrogradul Războiului Civil, în care oamenii mureau de frig şi de foame.

În final, revine muzica lui Dmitri Şostakovici, și anume Simfonia nr. 1 în fa minor, op. 10. Aceasta a fost lucrarea cu care Şostakovici, pe atunci de 19 ani, absolvea clasa de compoziţie de la Conservatorul din Leningrad. Era, de asemenea, şi cea mai importantă lucrare a lui de până atunci.

Datorită energiei, spontaneităţii şi entuziasmului său, numeroşi critici consideră această lucrare de tinereţe una dintre cele mai bune simfonii scrise de compozitorul rus. Deşi, pe alocuri, se resimte influenţa lui Ceaikovski sau Prokofiev, ea dezvăluie o personalitate bine individualizată, înscrisă pe orbita marilor cuceriri compoziţionale.

Informații despre artiști

Mihail Agafiţa

Mihail Agafiţa este un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori, susţinînd, în decursul a 20 ani, în jur de 600 concerte simfonice, spectacole de operă şi balet alături de ansambluri din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Rusia, Ucraina şi Belarus, precum şi diverse turnee în Grecia, Portugalia, Italia, Franţa, Malta şi Tunis.

Printre orchestrele pe care le-a condus se numără Orchestra Filarmonicii din Moscova, Orchestra Naţională Radio Bucureşti, Filarmonica Naţională a Republicii Belarus din Minsk şi cea a Republicii Moldova, Orchestrele Filarmonicilor din Cluj, Iaşi, Tîrgu Mureş, Oradea, Braşov, Sibiu, Bacău, Ploieşti, Craiova, Botoşani, Satu Mare, Orquesta de Extremadura (Spania), Pori Sinfonietta (Finlanda), Owensboro Symphony, Great Falls Symphony şi Ohio University Symphony Orchestra (SUA), Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt-Petersburg, Teatrele de Operă şi Balet din Chişinău, Harkov şi Dnepropetrovsk (Ucraina).

Din 2004 deţine funcţia de Dirijor Permanent al Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova, iar din anul 2013 obţine prestigioasa poziţie de Prim Dirijor şi Director Artistic al Orchestrei Simfonice din cadrul aceleiaşi instituţii. Între anii 2009/2013 a fost Dirijor Permanent al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj.

Mihail Agafiţa participă la prestigioase festivaluri internaţionale de muzică, unde prestaţia sa dirijorală este întîmpinată cu entuziasm de public şi apreciată la superlativ de către presa de specialitate. Colaborarea sa cu celebra cîntăreaţă spaniolă Isabel Pantoja, cu care a susţinut concerte în marile oraşe ale Spaniei, printre care se remarcă trei concerte în prestigioasa sală Palau de la Música din Barcelona, reprezintă un punct de reper în activitatea sa profesională. Înregistrările din aceste concerte au fost lansate ulterior sub formă de CD şi DVD (Sony).

Momente inedite ale carierei sale le constituie colaborarea cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, precum şi evoluţia în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” (Bucureşti, 2011), la pupitrul Filarmonicii „Transilvania” din Cluj.

Josu de Solaun

Câştigător al Premiilor I la Concursul Internaţional „George Enescu” din 2014 şi la ediţia a XV-a a Concursului „José Iturbi”, pianistul Josu de Solaun a fost invitat să suţină concerte şi recitaluri pe scene din toată lumea.

Ca muzician de cameră şi solist, a concertat în Franţa, Georgia, Italia, Rusia, Ucraina, Canada, Germania, Japonia, China, Bulgaria, Cehia, Polonia, Olanda, Mexic, Chile şi Elveţia. Printre dirijorii şi orchestrele cu care a colaborat îi regăsim pe Constantin Orbelian, Ormsby Wilkins, Horia Andreescu, Christian Badea, Yaron Traub, Max Bragado, Paul Daniel, Yuri Krasnapolsky şi Jonathan Pasternack, Orchestra Teatrului Mariinsky, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Filarmonicii „La Fenice”, Orquesta Sinfónica de Bilbao, Orquesta de Valencia, Orchestra de Cameră „Rudolf Barshai” din Mosvoca, Orchestra Simfonică din Sioux City, Orchestra Simfonică din Monterey, Orquesta Sinfónica de Euskadi, Orchestra Filarmonicii din Mexico City, Orchestra Filarmonicii „Janaček”, Real Filharmonica de Galicia, Orchestra Radio a Spaniei, Orchestrele Filarmonicilor din Lviv, Bari, Iaşi, Timişoara, Tîrgu Mureş.

Josu de Solaun a înregistrat integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu şi a participat la înregistrarea lucrării Les Noces de Stravinsky (pentru casa de discuri Naxos).

Pianistul este absolvent al Manhattan School of Music, unde a studiat cu Nina Svetlanova şi Horacio Gutierrez.

Oana Andreica

Geanina Simion