Simona Tivadar este medic bucureştean. Nu dintotdeauna. Primii paşi în viaţă şi profesie i-a făcut la Cluj. Am redescoperit-o pe reţele, într-o relatare despre contactul ei cu administraţia, într-un stil care i-ar face să se înroşească de invidie pe mulţi umorişti. I-am furat în consecinţă şi nişte accesări.

Mă întreabă lumea de ce scriu atât de rar (în ultimul an) despre toxinuțe, curișoare de slăbire sau pastiluțe miraculoase; unii mă acuză că am început să o ard perfid pe politică, alții mă suspectează că pregătesc o nouă carte, fiindcă am dat de gustul banilor cu prima– știut fiind că 1 leu câștigat per carte vândută îți poate lua mințile, ca orice avere căzută din cer (ori de la milionarul nigerian).

Din păcate, vă înșelați și unii și alții: în ultimul an sunt sufocată de kkturi administrative, de hârtii inutile sau cetățeni care au probleme urgente de sănătate (tip: nu mai am răbdare până luni, când ajung la medicul de familie, îmi interpretați și mie sumarul de urină? -sâmbătă seara) și care consideră că messenger-ul meu e cabinet de consultații, compiuter coantic și ghișeu de informații. Conaționalul fiind prea ocupat sâmbătă seara ca să-ți mulțumească, în caz că i-ai răspuns.

Vă întrebați, poate, câte pot fi kkaturile administrative, în fond ce mare lucru face cetățeanca Tivadar pe planetă? Așa aș crede și eu, dacă nu aș avea în permanență minimum 3 dosare cu șină (și conținut, fix o bășină) în așteptare, de “rezolvat”: la ANAF, la Colegiul medicilor, la Casa de asigurări, la UMF, la Centrul de perfecționare, la dracu’ în praznic, că le-am pierdut șirul. Mie mi se împăienjenesc privirile când citesc cuvântul “opis” și mă trec fiorii morții când aud cuvântul “dosar”.

Vă dau un exemplu: mi-am renovat o baie. Precizez că, Peleșul fiind ocupat, locuiesc intr-un kkt de bloc dintr-un kkt de oraș sufocat de mizerie, poluare și trafic, undeva în sud-estul Ioropei.
La vreo 2 săptămâni, țîîr, poliția la ușă:
-bună ziua, bună ziua, avem o reclamație cum că ați distrus blocul, ați făcut un praf infernal, ați tulburat liniștea publică, ați modificat axa Pământului și ati perturbat relațiile în galaxie și obiceiul vecinilor de a face grătare la ghenă.
-dom’le, să-mi sară ochii, dăcât am scos cada și am schimbat vasul de wc și chiuveta. Am anunțat din timp administratorul, vecinii, opinia publică și pe nevasta meșterului că se va lucra cu viteză maximă și minimum de deraj.
-vooorba! Dați dvs o declarație pe proprie răspundere la notariat și stabilim o zi pentru inspecție.”

Pasul 1: caut urgent o pilă, o cunoștință, pe cineva care să garanteze că nu sunt demolator profesionist și nici tata nu e Sfarmă Piatră.

Pasul 2: mă duc la notariat, unde mi se cere să jur că nu consum substanțe interzise și că nu umblu cu camera ascunsă, să râd de oameni. Jur. Plâng. Râdem. Întâi notarul și tot personalul de mine, apoi împreună de autorități. Plec victorioasă cu hârtia.

Pasul 3: vine inspecția si constată că decât am schimbat wc-ul, chiuveta și am scos cada, evident schimbând gresia și faianța. Administratorul jură și el că sunt o cetățeancă model, nu am datorii, nu scuip în lift fiindcă urc pe jos și nu prăjesc ceapă atunci când gătesc. Dosar închis, planeta și vecinii în siguranță. O săptămână de activități inutile, timp în care aș fi putut scrie, citi, consulta, invăța sau chiar aș fi putut exersa poziția copilului Ulguța, crăcănată față în față cu reacțiunea măririi salariilor din sănătate, salarii care au scăzut din cauza calendarului gregorian.

Ca să nu zic că aș fi putut sa-mi caut un colț de planetă care să aibă nevoie de altceva de la oameni decât de hârtii absurde, taxe abuzive și înjurături ieșite șuierător direct din coronarele mele spastice.

Să auzim numai de bine, că de revenit am revenit la Cântarea României, Co-doi și tezele din aprile, varianta douăzeci-douăzeci cu bătaie până în 20-40.

Aștept americanii ca bunicu’, măcar să reînființeze Radio România Liberă.

Hai, pwp pe tuată lumia, fug la circa financiară cu un formular. Pus într-un dosar. Cu opis și șină.

Simona Tivadar