MUZICA INSTANTELOR

Top Menu

  • Editorial
  • Cultura
  • Monden
  • Sport
  • Contact
  • REVISTA

Main Menu

  • Actualitate
  • Politica
  • Economic
  • Administratie
  • Social
  • Justitie
  • Educatie
  • Medicina
  • MICA PUBLICITATE
  • Editorial
  • Cultura
  • Monden
  • Sport
  • Contact
  • REVISTA

logo

Header Banner

MUZICA INSTANTELOR

  • Actualitate
  • Politica
  • Economic
  • Administratie
  • Social
  • Justitie
  • Educatie
  • Medicina
  • MICA PUBLICITATE
  • Doliu la Românașul A plecat unul dintre primii lideri

  • Liviu Alexa mai șterge încă o fantezie cu femei de afaceri

  • Brăduleț argentinian la Cluj Centenarul Grădinii Botanice

  • UDMR amendată pentru că nu a respectat decizia instanței

  • Afaceristul Florin Vasile Tecar scapă de închisoare

ActualitateCulturaMuzica
Home›Actualitate›Muzică de război şi dragoste cu arme din barocul timpuriu

Muzică de război şi dragoste cu arme din barocul timpuriu

By muzicainstantelo
05/07/2019
1930
0
Share:

Cea de-a 6-a ediţie a Festivalului de muzică baroc La Stravaganza se desfăşoară în perioada 8-20 mai şi aduce în faţa publicului clujean instrumente de epocă şi armonii de război şi dragoste orientale şi occidentale.

Chiar şi în rândurile muzicienilor profesionişti este un fapt puţin cunoscut că până în secolul XIX nu se cânta decât repertoriul contemporan. Interpretarea muzicii predecesorilor constituia o excepţie, caz în care aceasta era transformată în stilul, pe instrumentele și pentru gusturile publicului contemporan. Ideea interpretării muzicii Barocului cu instrumentele şi în maniera caracteristică epocii lor a început să se răspândească în Europa Occidentală după cel de-al Doilea Război Mondial, scopul fiind familiarizarea muzicienilor şi a publicului cu formele de expresie ale epocilor trecute. Studiind tratatele teoretice din trecut şi instrumentele vechi păstrate, s-a descoperit că practicile interpretative ale Barocului, împreună cu instrumentele adecvate eliberează în muzica barocă un potenţial expresiv nebănuit.

Festivalul de Muzică Barocă „La Stravaganza”, instituit în 2009 de conf. univ. dr. Maria Abrudan şi conf. univ. dr. Erich Türk, reeditat bienal, ajunge anul acesta la o ediție aniversară, ce marchează cei 10 ani de activitate.

Scopul lui declarat încă de la început a fost promovarea acestui curent interpretativ, organizând un concurs de muzică barocă, unic în Europa de Est,a cărui jurizare ţine cont de respectarea cât mai fidelă a practicilor interpretative din Baroc. Evenimentul oferă publicului larg concerte de muzică barocă de înaltă ţinută, cu protagonişti din ţară şi din străinătate, precum şi cursuri de măiestrie pentru studenţi.

Ediţia a VI-a oferă ocazia de a asculta instrumente istorice rar prezentate la Cluj, precum oboiul baroc, orga portativă a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, clavecinul, viola da gamba, flautul drept. Totodată, vor avea loc şi evenimente inedite, precum cel ce marchează jubileul de 10 ani al formaţiei clujene Fonte di Gioia sau un atelier liric baroc unde muzica veche fuzionează cu folclorul.

Festivalul debutează cu un atelier liric baroc, ce îşi propune să realizeze o sinergie între muzica veche şi folclor, aducând pe scenă un ansamblu baroc condus de Maria Abrudan alături de ansamblul folcloric „Icoane”, condus de Ioan Bocşa, sub titlul „Dragoste şi război – madrigale şi cantece de dor şi de cătănie“, regia fiind semnată de Anca Mihuţ şi Diana Săhălean. Câteva dintre formaţiile de muzică veche, care s-au constituit pentru concurs, au câştigat premii şi sunt activi de atunci pe scenele țării, sunt Fonte di Gioia, Quarto d’oro şi Trionfale. Fonte di Gioia, laureaţi ai primei ediţii a concursului, aniversează 10 ani de activitate cu recitalul susţinut în 9 mai.

Clavecinista Cipriana Smărăndescu, invitata noastră de la Roma, va oferi publicului un recital de clavecin şi orgă portativă intitulat „Non solo Bach”. Cu această ocazie, se va putea asculta şi orga portativă a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), o nestemată în patrimoniul Muzeului, care de altfel va şi găzdui acest eveniment.

Recitalul ansamblului Sectio Aurea, desfăşurat de asemenea la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, va aduce în faţa publicului printre altele familia oboaielor baroce: oboiul „normal”, oboa d’amore şi oboa da caccia, evenimentul constituindu-se într-o ocazie rară de a putea asculta toate aceste instrumente istorice într-un singur recital. Alături de ele se vor putea asculta şi clavecinul, viola da gamba, flautul drept şi deja menţionata orgă portativă a Muzeului.

Dacă ediţiile trecute ale concursului „La Stravaganza” erau dedicate ansamblurilor camerale, ediţia a VI-a aduce în prim plan clavecinul, cu dorinţa de a-i motiva petinerii pianişti şi organişti să cunoască acest instrument care a jucat un rol deosebit de important în muzica secolelor XVI-XVIII. La prezenta ediţie a concursului de clavecin s-au înscris 17 candidaţi, cu vârste între 18-33 ani. În afara studenţilor AMGD înscrişi, vor participa competitori din Ungaria, Ucraina, Cehia, Polonia, Italia şi Japonia. Premierea şi concertul de gală vor avea loc pe 12 mai la AMGD.

Sub genericul „Parthenia inviolata”, vom avea plăcerea să descoperim un repertoriu rar cântat, și anume muzică pentru virginal şi viola da gamba din Anglia secolului XVII, în interpretarea oaspeţilor lituanieni Darius Stabinskas (viola da gamba) şi Alina Rotaru (clavecin şi orgă).

Ca o confirmare a efectului motivant pe care l-au avut Concursul şi Festivalul „La Stravaganza” încă de la început, în cadrul ediţiei a V-a jubiliară (2017) a debutat orchestra barocă „Transylvania Galante”, formată din laureaţi ai Concursului. Această orchestră va evolua din nou şi în cadrul ediţiei a VI-a, în data de 14 mai, sub conducerea lui Soma Dinyés (Budapesta).

Program:

8.05., Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Sala Studio, ora 19:00

Atelier liric-baroc „Dragoste şi război – madrigale şi cantece de dor şi de cătănie“

Ansamblu baroc format din 3 solişti şi 8 instrumentişti condus de conf.univ.dr. Maria Abrudan

Ansamblul folcloric „Icoane” condus de prof. univ. dr. Ioan Bocşa

Regie: prof. univ. dr. Anca Mihuţ & lect. univ. dr. Diana Todea – Săhălean

9.05. Biserica Piaristă, ora 19:00

Recital jubilia Fonte di Gioia – 10 ani de activitate

Anna&Csongor Dénes – viori, István Csata – viola da gamba, Amalia Goje – clavecin.

Invitați: Erzsébet Király – viola, Zoltán Réman – saxofon, Renáta Gebe-Fügi – soprană

10.05. Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, ora 19:00

Recital de clavecin „Non solo Bach…”

Cipriana Smărăndescu, Italia

11.05. Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, ora 19:00

Recital cameral „Amore. Baumgarten. Caccia. Dolce. e Gamba.”

Ansamblul Sectio Aurea, România/Belgia

Maria Petrescu – oboi, oboe d’amore și oboi da caccia baroc, Maria Szabo – flaut drept, Paul Cristian – clavecin și orgă, István Csata – viola da gamba

12.05. Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Sala Studio, ora 19:00

Gala laureaţilor concursului „La Stravaganza”

13.05. Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, ora 19:00

Recital cameral Parthenia inviolata

Darius Strabinskas – viola da gamba, Alina Rotaru – clavecin (Vilnius, Lituania)

14.05. Biserica Piaristă, ora 19:00

Concertul Orchestrei Transylvania Galante, compusă din laureaţi ai ediţiilor precedente ale concursului

Soma Dinyés (Budapesta) – conducerea muzicală, Anna Dénes – concertmaestru

Soliști: Anna Lachegyi – viola da gamba, Arany Kövári, Dóra Haraszti – flaut drept, Lilla Kállay, Fanni Edöcs – clavecin, Júlia Regös – viola da gamba, Dávid Csibi – vioara, Zsuzsa Domahidi – traverso

20.06. Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Sala Studio, ora 19

Portrete ale Orientului și ale Occidentului

Colaborare a ansamblurilor baroce „Stradivaria” (F) şi „Transylvania” (RO), în cadrul „Saison croisée France-Roumanie” a Institutului Francez. Acest spectacol prezentat în Franţa, în martie 2019, va fi susținut și pe21.06. la Sibiu și în 14.07. la Miercurea Ciuc.

Cursuri de măiestrie improvizaţie orgă, clavecin

8-10.05. Clavecin – Agnes Ratkó (Budapesta / H)

13-15.05. Improvizație orgă– Martin Sturm (Leipzig / D)

Concursul de clavecin „La Stravaganza”

11 mai, ora 10, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, studioul de orgă, etapa 1-a

12 mai, ora 10, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, studioul de orgă, etapa a 2-a

12 mai, ora 19, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, sala studio, gala laureaţilor

Juriu: Cipriana Smărăndescu (I), Alina Rotaru (LIT), Fernanda Romilă (Bucureşti), Agnes Ratko (Budapesta), Erich Türk (Cluj)

Organizator: Academia de Muzică „Gheorghe Dima”

Proiect co-finanțat de AFCN

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiect inclus în cadrul sezonului Franța – Romania, susținut de Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Ambasada Franței în Romania și Guvernul României

Parteneri: Asociația „Ansamblul Baroc Transylvania”, Erasmus+, TransylvANTIQs

Parteneri:

Filarmonica de Stat Transilvania

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei

Teatrul de Stat „Radu Stanca” Sibiu

Centrul Cultural Judeţean Harghita

Parohia Sf. Mihail

Parohia Reformată Centrală

Parteneri media:

Radio România Muzical, Radio România Cluj, Radio România Cultural, cluj.com,

clujlife.com, clujulcultural.ro, cluj.media, Cotidianul Transilvan, Radio Clasic, EBS Radio, Făclia,

Ilikecluj.ro, Iulius Mall, mklasica.ro, Szabadság, TVR Cluj, Zile și Nopți Cluj-Napoca

TagsbarocLa Stravaganza
Previous Article

Poliţist de frontieră prins în flagrant cu ...

Next Article

Sorin Blejnar a fost aspru condamnat pentru ...

0
Shares
  • 0
  • +
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Related articles More from author

  • Cultura

    Călătorie muzicală în lumea barocului la Filarmonică

    05/18/2022
    By muzicainstantelo
  • Actualitate

    Înscrieri în concursul de muzică baroc La Stravaganza

    03/29/2017
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Conservatorul clujean călătoreşte în timp spre orchestra baroc, cu festivalul La Stravaganza

    05/09/2017
    By muzicainstantelo
  • Actualitate

    Roboții industriali sunt orfani In Memoriam Prof Liviu Morar

    02/23/2025
    By muzicainstantelo
  • Actualitate

    Cetele din Apuseni l-au colindat pe Avram Iancu

    12/20/2021
    By muzicainstantelo
  • Muzica

    Repetiţie pentru Concertul de Anul Nou la Filarmonică

    12/28/2019
    By muzicainstantelo

Leave a reply Anulează răspunsul

  • Administratie

    Ca să nu mai tragă cu ochiul la fiţele sponsorilor din baltă, Boc le-a vopsit gardul alegătorilor clujeni

  • Actualitate

    Mircea Dragoteanu Patria sunt mormintele bătrânilor

  • Actualitate

    Fotoghicitoare. Cine sunt artiştii şi ce căutau pe Someş în amiaza mare

Publicitate

Alte Stiri

  • 4 zile ago

    Doliu la Românașul A plecat unul dintre primii lideri

  • 5 zile ago

    Liviu Alexa mai șterge încă o fantezie cu femei de afaceri

  • 6 zile ago

    Brăduleț argentinian la Cluj Centenarul Grădinii Botanice

  • 7 zile ago

    UDMR amendată pentru că nu a respectat decizia instanței

  • o săptămână ago

    Afaceristul Florin Vasile Tecar scapă de închisoare

Facebook

  • Film

    Vânătorul de balene câștigă Trofeul Transilvania TIFF 20

    Vânătorul de balene/ The Whaler Boy câștigă Trofeul Transilvaniala cea de-a 20-a ediție TIFF Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară, pe 31 iulie, în aplauzele celor ...
  • Film

    TIFF Conferința de Educație Media și Cinematografică

    Live pe TIFF Unlimited: Conferința Națională de Educație Media și Cinematografică  Unul dintre cele mai importante evenimente de la această ediție TIFF este Conferința de Educație Media și Cinematografică, care vizează ...
  • Film

    Dama de cupă- Au şi avocaţii micile lor plăceri vinovate

    Queen of Hearts / Dama de cupă, o dramă daneză controversată, multipremiată internațional, va fi lansată de Transilvania Film în premieră în România pe TIFF Unlimited, începând cu 25 noiembrie. ...
  • Film

    Animest aduce filme de Oscar pentru animaţia românească

    #ScreeningHistory – cea de-a 15-a ediție Animest, dedicată aniversării celor 100 de ani de animație românească, își deschide porțile astăzi, pentru prima dată în mediul online. Invitați să ia parte ...
  • Film

    Festivitate nostalgică la TIFF cu Marina Voica şi Maria Ploae

    Babyteeth: Prima iubire câștigă Trofeul Transilvania la TIFF 2020Cele mai bune filme ale ediției și cineaștii momentului au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 8 august, la Gala de decernare a ...

RSS STIRI AGERPRES

Ads

Ads

Ads

  • Contact
© 2019 - Muzica Instantelor - Proiect confintat de Uniunea Europeana din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020.