Ticăie Ceasul lui Haydn și bat Clopotele lui Rahmaninov
Vineri, 10 mai, de la ora 19.00, Filarmonica Transilvania vă invită la un concert vocal-simfonic deosebit – Ceasul și clopotele, sub bagheta unui dirijor-poet, pentru prima dată pe scena Filarmonicii din Cluj. Vladimir Fanshil, care va dirija două lucrări superbe – ”Ceasul” lui Haydn și ”Clopotele” lui Rahmaninov.
Ceasul și clopotele
Concert vocal-simfonic – dirijor Vladimir Fanshil
Vineri,
10 mai 2019, ora 19, Abonament 25
Colegiul
Academic
Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat “Transilvania”
Vladmir
Fanshil dirijor
Brigitta
Kele soprană
Cristian
Mogoşan tenor
Cristian
Hodrea bas-bariton
Cornel Groza dirijorul corului
Joseph
Haydn
Simfonia nr. 101 în Re major,
Hob. I:101, Ceasul
Serghei
Rahmaninov
Simfonia corală
Clopotele,
op. 35
Vineri, 10 mai, de la ora 19.00, vă invităm la un concert vocal-simfonic deosebit – Ceasul și clopotele, sub bagheta unui dirijor-poet, pentru prima dată pe scena Filarmonicii din Cluj. Vladimir Fanshil va dirija două lucrări superbe – ”Ceasul” lui Haydn și ”Clopotele” lui Rahmaninov (lucrarea preferată a acestui compozitor din toată opera sa de compoziție).
În ceea ce privește ”Ceasul” lui Haydn, Simfonia nr. 101 în Re major a fost numită așa de către critici, nu de către Haydn însuși.
Haydn a început Simfonia nr. 101 la Viena, în 1793, şi a finalizat-o la Londra, în februarie 1794, când s-a reîntors aici, avându-l în compania sa pe copistul Johann Eisler. Lui Haydn i s-a pus la dispoziţie o orchestră care includea clarinete, doar una dintre ultimele şase simfonii neprofitând de această nouă bogăţie a sonorităţii. Simfonia s-a bucurat de succes de la bun început, încă de la prima sa audiţie primele două părţi trebuind să fie bisate. Cotidianul The Oracle scria: „cunoscătorii o consideră drept cea mai bună lucrare a lui.” Haydn îşi exprimase deja dorinţa să se adreseze, prin muzica lui, nu doar elitelor, ci şi publicului foarte larg. În această lucrare, reuşeşte să îmbine aşteptările tuturor fără nici un compromis.
Introducerea lentă în re minor – întocmai ca cea din ultima simfonie a lui Haydn, scrisă cu doar un an mai tîrziu – este sobră şi misterioasă şi este urmată de un Presto în 6/8.
Partea lentă, mai precis acompaniamentul ei, este cea care a dat lucrării subtitlul de Ceasul.
În a doua parte a concertului, timpul măsurat de ”Ceasul” lui Haydn va fi întrerupt de ”Clopotele” lui Serghei Rahmaninov.
În Rusia, clopotele au avut dintotdeauna o intensă putere spirituală şi culturală. Privite adesea ca înzestrate cu viaţă şi chiar purtând nume, ele protejau, în conştiinţa colectivă, ascultătorii de boli sau alte evenimente triste. La un moment dat, Moscova avea nu mai puţin de patru mii de clopote, iar vizitatorii se lăsau adesea vrăjiţi de sonorităţile lor exotice, pe care numeroşi scriitori ruşi le-au elogiat în poeme, poveşti sau romane. „Toată viaţa mea”, spunea Rahmaninov, „mi-au plăcut sunetele şi muzica diferită a clopoţeilor şi a dangătelor clopotelor funerare.” Cântecele din Kolokola (titlul rusesc al Clopotelor) sunt strâns legate de viziunea lui Rahmaninov asupra bisericii şi a muzicii religioase – ca, de pildă, cântul ortodox ce-şi află ecourile în simfoniile lui sau imnul catolic pentru morţi Dies irae, utilizat cu un efect uluitor în lucrarea orchestrală ce precede Clopotele, poemul simfonic Insula morţilor, inspirat de tabloul lui Arnold Böcklin.
Ceea ce motivează înscrierea Clopotelor pe linia simfonică este însuşi titlul dat de Rahmaninov, Simfonie corală. La origine, ea trebuia să fie o simfonie pur orchestrală, însă Rahmaninov s-a reorientat în momentul în care a primit – nu se ştie nici acum de la cine – o traducere liberă a unor versuri de Edgar Allan Poe, făcută de poetul simbolist rus Konstantin Balmont.
Balmont a considerat Clopotele ca o „adaptare, mai mult o imitaţie decât o traducere”. Păstrează structura de patru strofe a lui Poe şi metrul trohaic (neobişnuit în poezia rusă), dar imagistica diferă, în special în ultima, în care atmosfera clopotelor funerare este mult mai întunecată şi fără de speranţă decât la Poe.
Lumina din primele două strofe contrastează cu întunericul din ultimele două.
Lenta lamentaţie finală ce îşi găseşte, prin conţinutul său apăsător, un egal în Simfonia Patetica a lui Ceaikovski, exprimă frica de moarte, de la soloul de corn englez de la început la prelucrarea motivului Dies irae sau la tânguirea baritonului. Dar salvarea nu întârzie. Cu o serenitate şi o luminozitate întâlnite şi în finalul Simfoniei a Xa a lui Mahler (comparaţie, desigur, pur teoretică, pentru că Rahmaninov nu o cunoştea), compozitorul trece de la do diez minor la Re bemol major pe reflecţia lui Poe că există odihnă în „liniştea de mormânt”.
Informații despre artiști
Vladimir Fanshil
Dirijorul australian Vladimir Fanshil s-a remarcat drept un artist a cărui arie de interes se concentrează atît pe repertoriul simfonic, cît şi pe cel de operă şi balet. După colaborarea ca asistent al celebrului dirijor Iván Fischer, Vladimir a continuat cu seria debuturilor la orchestre ca Budapest Festival Orchestra, Konzerthausorchester Berlin, Orchestra Teatrului Mariinsky, Orchestre national d’Île-de France, Filarmonica Naţională şi Opera Naţională din Odessa. Colaborările semnificative din această stagiune includ concertele cu Filarmonica din Luxemburg, Orchestra Simfonică din Bilkent şi reîntoarcerea la Teatrul Mariinsky.
În 2012, Vladimir a absolvit studiile de dirijat la Conservatorul de Stat din Sankt-Petersburg. Încă din anii studenţiei, a dirijat Orchestra de Stat Hermitage, cu care a înregistrat un compact disc cu lucrări de Alfred Schnittke şi a dirijat o serie de producţii de operă, printre care Traviata, Evgheni Oneghin şi Aida.
A continuat apoi cu producţia operei Prinţul Igor la Opera din Hamburg şi cu colaborarea cu Iván Fischer, atît la Budapesta, cît şi la Berlin. Claritatea sa tehnică şi libertatea emoţională îl recomandă pentru un spectru foarte larg de repertorii. Vladimir este, de asemenea, şi poet, lucrările sale literare fiind deja publicate.
Brigitta Kele
Soprana Brigitta Kele s-a născut la Oradea şi a început studiile de canto la Facultatea de Muzică a Universităţii din oraşul natal, sub îndrumarea profesoarei Lavinia Cherecheş. Pe parcursul masteratului efectuat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, a studiat cu maeştrii Gheorghe Roşu şi Alexandru Fărcaş. A fost membră a Corului Operei Maghiare din Cluj, iar din 2007 este solistă a instituţiei. Vocea sa mult admirată a răsunat în roluri de opere celebre: Pamina (Flautul fermecat), Mimi, Musetta (Boema), Micaëla (Carmen), Amélia (Bal mascat), Odabella (Attila), Donna Elvira (Don Giovanni), Nedda (Paiaţe), Conception (Ora spaniolă).
A cîntat și roluri de muzică contemporană ca Szirén din opera Szirén și Irene din opera Bizanț de György Selmeczi. A abordat şi roluri de primadonă în operetele Silvia, Bal la Savoy, Văduva veselă, Voievodul ţiganilor, Prințesa circului pe scene din România şi Ungaria.
Talentul ei a fost recunoscut la Concursul Internaţional de Operă DEBUT din Bad Mergentheim (2006). În 2007 i-a fost acordat premiul „Ágnes Kriza” de către Opera Maghiară din Cluj, în 2016 și 2018 a primit Premiul de Exclență la Gala Premiilor Operelor Naționale din București. În 2018 a primit premiul Culturii Contemporane Maghiare din Transilvania.
Din 2012 este invitată la Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf (Germania) pentru rolurile Mimi (Boema) și Nedda (Paiaţe). Din stagiunea 2012/2013, devine membră a acestui teatru liric, unde poate fi ascultată în rolurile Lauretta (Gianni Schicchi), Donna Elvira (Don Giovanni), Micaëla (Carmen), Violetta (Traviata), Contesa (Nunta lui Figaro), Liú (Turandot), Desdemona (Otello).
Brigitta Kele a fost invitată pentru rolul Musetta (Boema) la Opera Bastille din Paris și Opera Metropolitan din New York; pentru Nedda (Paiaţe) la Operele din Paris, Strasbourg şi Avignon și NCPA Beijing; pentru Suzel (L’amico Fritz) la Opera din Strasbourg, Mimi (Boema) la Opera din Avignon, Micaëla (Carmen) la Festivalul de la Masada din Israel.
A cîntat sub bagheta dirijorilor Daniel Oren, Marco Armiliato, David Crescenzi, Danielle Callegari, Paolo Carignani, Antonino Fogliani şi a lucrat cu regizori de renume mondial ca Giancarlo del Monaco, Vincent Boussard, Andreas Homoki, Kristian Fredrick, Michael Thalheimer, Nadine Duffaut.
Geanina Simion
Oana Andreica