Ardelenii nu au autostrăzi, dar au avocaţi şi executori excepţionali. Fac bani rapid şi din piatră seacă.

Rezilierea unui contract de asistenţă juridică cu avocatul clujean Ioan Băraş a adus CNAIR un prejudiciu de aproape 2 milioane de euro. Până să se dezmeticească CNAIR, executorul Marius Stolnean i-a trimis avocatului banii în cont.

Vă prezentăm motivarea instanţei de judecată.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II–A CIVILĂ

Decizia 1925 Dosar nr. …./3/2013*

Şedinţa publică de la 16 mai 2018

S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenta – reclamantă

COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII

RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R.) împotriva deciziei civile nr. 2168 din 22 decembrie

2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă şi de

recurentul-pârât A. împotriva considerentelor aceleiaşi decizii.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la data de 25 aprilie 2018

când instanţa, având nevoie de timp pentru de delibera, a amânat pronunţarea la

09 mai 2018 şi la 16 mai 2018.

ÎNALTA CURTE,

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr…../3/2013,

reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI

NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (C.N.A.D.N.R.-S.A.) a chemat în judecată

pârâtul A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

– să se constate că au încetat în mod tacit prin acordul părților contractele de

asistență juridică nr.127/2008 și 130/2008, începând cu data de 10.02.2010,

conform proceselor de predare-primire dosare, stingându-se orice obligaţie de

plată între părți;

– să se constate că C.N.A.D.N.R. nu datorează suma de …. lei cabinetului

de avocatură (sumă stabilită de executor judecătoresc), deci nu mai are nici o

obligaţie de plată către pârât, începând cu 10.02.2010, data încheierii proceselorverbale

de predare-primire dosare dintre părți și încetarea contractelor în mod

tacit prin acordul părților.

Prin încheierea din 13.01.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia

a VI-a Civilă, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia netimbrării cererii

invocată de pârât în cuprinsul întâmpinării, a constatat că reclamanta era scutită

de plata taxei judiciare de timbru, având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. 2 din

Normele Metodologice şi Ordinul MJ nr. 760 şi a pus în discuţia părţilor excepţia

necompetenţei generale a instanţei.

Tribunalul respins excepţia nulităţii absolute a cererii de chemare în

judecată pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 194 lit. c, art. 196 şi art.

200 din noul Cod de procedură civilă, întrucât instanţa în cadrul procedurii de

regularizare a rezolvat toate chestiunile procedurale obligatorii pentru ca cererea

de chemare în judecată să îmbrace forma prevăzută de lege şi faţă de împrejurarea

că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale, a continuat procedura

administrativă fixând termen de judecată, astfel că pretinsele neregularităţi

sesizate de pârâtă nu au mai putut fi reluate în această fază procedurală.

Tribunalul a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă

prin întâmpinare, apreciind că în speţa dedusă judecăţii nu sunt incidente

dispoziţiile art. 113 pct.8 din noul Cod de procedură civilă, cât timp pârâtul nu

îndeplineşte calitatea de consumator în sensul Legii nr. 193/2000.

Tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată

potrivit art. 35 din noul Cod de procedură civilă.

Instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere că

prin acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. …./3/2009, reclamantul şi-a

modificat acţiunea în sensul că a solicitat să se constate nulitatea absolută a celor

două contracte de asistenţă juridică, pentru fraudă la lege, cauză ilicită şi imorală

şi a pus în discuţie excepţiei prescripției dreptului material la acţiune.

Tribunalul a respins excepţia prescripției dreptului material la acţiune,

având în vedere că se solicită constatarea inexistenței unui drept subiectiv civil al

pârâtului împotriva sa, iar astfel de acţiuni sunt considerate imprescriptibile.

Prin sentinţa civilă nr. 1261 din 17 martie 2014, pronunţată de Tribunalul

Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta

COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE

DIN ROMANIA SA (C.N.A.D.N.R.-S.A.), în contradictoriu cu pârâtul A., ca

nefondată, şi a fost obligată pârâta la plata sumei de …. lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Prin decizia civila nr. 667A din 22 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de

Apel Bucureşti – Secţia a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de

apelanta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI

DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinţei civile

nr.1261 din 17 martie 2014, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

S-a admis apelul declarat de apelantul-pârât A. împotriva sentinţei civile

nr.1261 din 17 martie 2014 şi a încheierilor din 13.01.2014 şi 10.03.2014,

pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI a Civilă în dosarul nr…../3/2013,

în contradictoriu cu intimata-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE

AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A.

Au fost înlaturate considerentele din sentinţa de fond referitoare la

soluţionarea capătului 2 din cererea de chemare în judecată, care au fost înlocuite

cu considerentele din prezenta decizie.

S-a menţinut soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

A obligat apelanta-reclamantă să plătească apelantului-pârât suma de ….

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 968 din 26 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie, s-au admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă COMPANIA

NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN

ROMÂNIA S.A. (C.N.A.D.N.R. S.A.) şi de recurentul-pârât A. împotriva deciziei

civile nr. 667 A din 22 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti –

Secţia a VI-a civilă.

S-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi

instanţă.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 2168 din 22 decembrie 2016,

pronunţată în dosarul nr. …./3/2013*, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a

Civilă a respins apelul reclamantei COMPANIA NAŢIONALĂ DE

ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., împotriva sentinţei

civile nr. 1261 din 17 martie 2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a

VI-a Civilă în dosarul nr. …./3/2013, ca nefondat.

A admis apelul pârâtului A., împotriva aceleiaşi sentinţe, înlăturând

considerentele din sentinţa civilă nr.1261/2014 referitoare la soluţionarea

capătului 2 din cererea de chemare în judecată, acestea fiind înlocuite cu

considerentele din decizia pronunţată.

A fost menţinută soluţia cuprinsă în dispozitivul sentinţei.

A fost respins apelul pârâtului A. împotriva încheierilor din 13.01.2014 şi

10.03.2014, ca nefondat.

A fost obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de …. lei, cheltuieli de

judecată, către apelantul-pârât.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă,

următoarele:

Apelul declarat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE

AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA (C.N.A.D.N.R.

– S.A.).

Cu titlu prealabil, analizând excepția interesului apelantei – reclamante în

susţinerea actiunii și a propriului apel, Curtea a constatat că interesul acesteia

subzistă și în raport de hotărârile judecătoreşti invocate de apelantul-pârât în

această fază procesuală, apel după casare, urmând ca excepția să fie respinsă.

În speţă, în raport de obiectul actiunii principale, fundamentată pe

pretinsa inactivare a clauzei cuprinse în art. 5 din contractele de asistenţă

juridică, care ar fi dat dreptul pârâtului de a pretinde suma în discuție, interesul

reclamantei este actual și se menține, chiar dacă prin sentința civilă nr. 7450 din

15 iulie 2015, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, rămasă definitivă, ca

urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 1105 din 06 octombrie 2016,

pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de

art. 1616-1617 din noul Cod civil cu privire la operarea compensaţiei legale

între creanţa C.N.A.D.R. în contra A..

În cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. …./211/2015 al Judecătoriei Cluj

Napoca, cu referire la dosarul execuţional nr…../2014 al executorului B., creanţa

A. a fost cercetată strict din perspectiva îndeplinirii condiţiilor pentru ca un

înscris, în speţă, contractele de asistenţă juridică, să fie considerat titlu

executoriu, or, în prezenta cauză, se contestă dreptul A. de a invoca clauza

penală de la art. 5 din contractele de asistenţă juridică, în temeiul cărora pârâtul

ar pretinde suma de …. lei, prin cererea de a se constata că cele două contracte

de asistenţă juridică au încetat prin acordul părţilor și nu prin rezilierea

unilaterală de către client.

Compensarea legală a intervenit prin raportare la două proceduri de

executare silită din care au rezultat, pe de o parte, creanţa C.N.A.D.R. în contra

A., rezultată din sentința civilă nr.11673/2013, pronunţată de Judecătoria

Sectorului 3, creanţă ce se cere a fi executată în dosarul de executare nr.

…./2014, în sumă de …. lei, și creanţa contestatorului A. asupra C.N.A.D.R.,

executată în dosarul de execurare nr. …./2013, în suma de …. lei, creanţa fiind

calculată prin procesul-verbal nr. 1/17.04.2013 al Bej C. în dosarul execuţional

nr…../2013 .

În raport de cele reţinute, Curtea a constatat că reclamanta justifică în

continuare susţinerea prezentului demers judiciar, atât sub forma acţiunii, cât și

sub forma apelului promovat de aceasta în contra sentinţei de fond.

În ce privește inadmisibilitatea apelului C.N.A.D.R., apărare invocată de

apelantul A., din perspectiva prevederilor art. 35 din noul Cod de procedură

civilă, în raport de pronunțarea sentinței civile nr. 7450 din 15 iulie 2015,

pronunţate de Judecătoria Cluj Napoca, rămasă definitivă, ca urmare a

respingerii apelului prin decizia civilă nr. 1105 din 06 octombrie 2016,

pronunţată de Tribunalul Cluj, Curtea a observat că cererea de face obiectul

dosarului de faţă reprezintă o cerere în constatarea inexistenţei dreptului de

creanţă al pârâtului împotriva reclamantei prin solicitarea de a se constata că, în

cauză, nu operează clauza cuprinsă în art. 5 din contractele de asistenţă juridică

invocate.

Or, în cadrul prezentului dosar, fiind vorba despre constatarea inexistenţei

dreptului pârâtului decurgând din aplicarea clauzei penale, nu este întemeiată

susţinerea apelantului-pârât cu privire la inadmisibilitatea acţiunii de faţă,

respectiv a apelului, raportat la dispoziţiile art. 35 din noul Cod de procedură

civilă.

Curtea a constatat că motivul de apel referitor la soluţia primei instanţe de

obligare a C.N.A.D.N.R. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului,

ce a constituit şi motiv de recurs împotriva deciziei civile nr. 667A din 22 aprilie

2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul

nr. …./3/2013, a fost tranşat definitiv prin decizia civilă nr. 968 din 26 mai 2016,

pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă în dosarul

nr. …./3/2013.

Astfel, prin decizia de casare, Înalta Curte, în soluţionarea recursului

formulat de ambele părţi, care a privit şi modalitatea de soluţionare a apelului

formulat de C.N.A.D.R., prin prisma asupra acestui motiv de apel, a stabilit că

prima instanţă de apel a apreciat în mod corect temeinicia măsurii de obligare la

plata cheltuielilor de judecată, având în vedere complexitatea litigiului, precum

şi valoarea acestuia, activitatea desfăşurată de către avocat, reţinând, totodată, în

mod corect că în speţă, nu sunt aplicabile concluziile Curţii Europene de Justiţie

a Drepturilor Omului în cauza Buzescu contra României.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că instanţa de apel, prin

raportare la dispoziţiile art.451 alin.2 Cod procedură civilă, a făcut o analiză

pertinentă a obligaţiei dispuse de instanţa de fond privind acordarea cheltuielilor

de judecată în cuantum de …. lei.

Potrivit art. 501 NCPC: “(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care

judecă fondul. (3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele

casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei

hotărâre a fost casată.”

Prin urmare, în raport de prevederile art. 501 alin.1 şi 3 NCPC,

având în vedere că prin decizia de casare, instanţa de recurs a respins critica cu

privire la soluţionarea motivului de apel formulat de apelanta C.N.A.D.R. cu

privire la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată în primă

instanţă, Curtea nu a mai reluat acest motiv de apel, dezlegarea dată de Înalta

Curte fiind obligatorie, judecata urmând a se desfăşura în limitele casării.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 1321 din noul Cod civil, Curtea a

reţinut că acest text de lege nu este însă aplicabil în cauză, raportat la art. 3 din

Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul

civil.

În mod întemeiat a reţinut instanţa de fond că nu se poate considera că

cele două contracte de asistenţă juridică au încetat prin acordul părţilor, având în

vedere menţiunea din procesul-verbal de predare-preluare dosare, încheiat la

data de 11.02.2010, menţiune care se referă la comunicarea „revocării integrale

a mandatelor acordate avocatului de CNADNR S.A.”

Predarea –primirea dosarelor de către avocat către C.N.A.D.N.R. S.A.

prin procesul-verbal încheiat la 11.02.2010, precum şi faptul că ulterior acestui

fapt nu au mai existat între părţi raporturi juridice în temeiul acestor contracte,

fac dovada încetării raporturilor contractuale dintre părţi, fără a stabili

modalitatea de încetare a acestor raporturi contractuale.

Întrucât din probatoriul administrat nu rezultă că modalitatea de încetare a

raporturilor contractuale dintre părţi este aceea a acordului părţilor, iar din

exprimarea cuprinsă în procesul-verbal de predare-primire a dosarelor nu se

poate reține o asemenea modalitate de încetare a contractelor dintre părţi, Curtea

a constatat că, în mod întemeiat, a reţinut prima instanţă că nu este fondat primul

capăt din cererea de chemare în judecată cu privire la constatarea încetării prin

acordul părţilor a contractelor de asistenţă juridică.

În mod întemeiat a reţinut instanţa de fond că suma de …. lei cu privire la

care reclamanta a solicitat să se constate că nu este datorată nu reprezintă

onorariu de avocat, ci daune-interese solicitate în temeiul clauzei penale de la

art. 5 din contractele de asistenţă juridică, aplicabilă ca urmare a unei pretinse

rezilieri unilaterale din partea reclamantei.

Pe de altă parte, faptul că sumele de bani solicitate prin cererea ulterioară

de executare silită ar reprezenta sumele de bani pe care reclamanta le-a achitat la

Fondul de handicapaţi, ulterior încetării contractelor, nu poate constitui o cauză

de nulitate a clauzei penale sau o cauză exoneratoare de răspundere contractuală.

În consecintă, pentru aceste motive, Curtea a respins apelul formulat de

COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE

DIN ROMÂNIA (C.N.A.D.N.R. – S.A.), în prezent COMPANIA

NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.,

ca nefondat.

Cu privire la apelul formulat de apelantul-pârât A., îndreptat împotriva

considerentelor sentinţei pronunţate, precum și a încheierilor din data de

13.01.2014 şi 10.03.2014, Curtea a constatat urmatoarele:

În ce privește considerentele sentinţei civile nr. 1262/2014, în temeiul art.

461 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă:

Critica privind greşita interpretare a protocolului din 11.02.2010, în sensul

că instanţa a reţinut că din acesta nu rezultă neechivoc acordul tacit al părţilor

pentru încetarea contractului şi nici rezilierea unilaterală cu semnificaţia clauzei

penale de la art. 5 din contractele de asistenţă juridică, nu este întemeiată, faţă de

obiectul primului capăt din cererea de chemare în judecată, capăt prin care s-a

solicitat constatarea încetării tacite prin acordul părţilor a contractelor de

asistenţă juridică nr. 127/2008 şi nr. 130/2008 şi nu constatarea încetării

contractelor prin orice altă modalitate prevăzută de lege.

Prin urmare, instanța de fond a răspuns obiectului învestirii instanţei de

judecată, în limitele stabilite de reclamantă, potrivit principiului disponibilităţii

procesului civil, iar în aplicarea acestui principiu, instanţa este obligată să se

pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost

expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Ca urmare, instanţa de fond era învestită numai cu analizarea posibilităţii

încetării contractelor de asistenţă juridică prin acordul părţilor, iar în cazul în

care constata că nu sunt întrunite condiţiile pentru încetarea prin acordul părţilor,

nu era învestită şi cu stabilirea altei modalităţi de încetare a contractelor.

Pentru a se putea reține o altă modalitate de încetare a raporturilor

juridice, ca de exemplu, varianta susţinută de pârât, acesta avea posibilitatea de a

formula cerere reconvenţională, în sensul constatării intervenirii rezilierii

unilaterale a contractelor din partea C.N.A.D.R., cu toate consecințele ce decurg

din aceasta modalitate de încetare, în lumina clauzelor contractuale.

Prin adresa C.N.A.D.R. S.A. nr. 4817/03.02.2010, aceasta a adus la

cunoștința A. că înțelege să „ retragă mandatul de reprezentare pentru litigiile

care fac obiectul contractelor de asistenta juridica nr. 127/2008 și 130/2008”.

Chiar dacă prima instanță nu a făcut referire expresă în continutul

sentinţei cu privire la aceasta adresă, din analiza silogismului logico-juridic al

raționamentului primei instanţe rezultă că aceasta a fost luată în considerare, în

cadrul ansamblului probator administrat, prin prisma soluţiei pronunţate, în

sensul în care nu a constatat că a intervenit acordul tacit al părţilor cu privire la

încetarea contractelor de asistenţă juridică.

Referitor la argumentele ce vizează greşita nereținere de către instanţa de

fond a autorităţii de lucru judecat, atât faţă de sentinţa civilă nr. 865/2011 a

Tribunalului Vrancea, cât şi faţă de decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curţii de Apel

Galaţi, Curtea a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată ce a fost

soluţionată în cadrul dosarului nr. …./3/2009 prin sentinţa civilă nr. 865/2011 a

Tribunalului Vrancea şi ulterior prin decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curţii de

Apel Galaţi, astfel cum a fost modificat prin cererea din 24.02.2010, constă în

solicitarea de a se constata nulitatea absolută a contractelor nr. 127/2008 şi nr.

130/2008 pentru frauda la lege, cauza ilicită şi imorală, lipsa obiectului.

În condiţiile în care obiectul şi cauza litigiului soluţionat prin hotărârile

judecătoreşti arătate este distinct de obiectul prezentului litigiu, în cauză nu

operează excepţia autorităţii de lucru judecat.

Prezumţia puterii de lucru judecat, atât faţă de sentința civilă nr. 11673

din 01 octombrie 2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti,

sentinţa civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea, cât şi faţă de decizia civilă

nr. 34/A/2012 a Curţii de Apel Galaţi nu a fost reţinută.

În ce privește sentința civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea, litigiul

a avut ca obiect modificat constatarea nulităţii absolute a contractelor nr.

127/2008 şi nr. 130/2008 pentru frauda la lege, cauza ilicită şi imorală, lipsa

obiectului, acțiunea fiind respinsă, sentința rămasă definitivă și irevocabilă prin

respingerea apelului, prin decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curţii de Apel Galaţi,

respectiv a recursului.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul

dosarului aflat pe rolul Tribunalului Vrancea și, mai apoi, al Curții de Apel

Galaţi, Curtea a arătat că, dezlegările ce intră în puterea de lucru judecat sunt

acelea care sunt în legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii.

În speță, în raport de ceea ce se judecă în prezenta cauză și ceea ce s-a

judecat în cadrul cauzelor soluţionate prin menţionatele hotărâri judecătoreşti,

prin care au fost dezlegate probleme de drept diferite de cele ce fac obiectul

prezentei cauze, soluția în litigiul de faţă nu este legată de considerentele altor

hotărâri care nu vizează dezlegarea chestiunii litigioase din prezenta cauză și,

prin urmare, prezumţia de lucru judecat, în forma avută în vedere de apelantulpârât,

nu operează potrivit art. 431 alin.2 NCPC.

În ce privește sentința civilă nr. 11673/2013, pronunţată de Judecătoria

Sectorului 3, rămasă definitivă, se constată ca aceasta a avut ca obiect

contestaţia la executare, cerere ce a fost admisă în parte și au fost anulate actele

de executare efectuate pe raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti,

cu repunerea contestatoarei C.N.A.D.N.R. în situaţia anterioară executării şi

obligarea intimatului A. la plata sumei de …. lei, întrucât formele de executare

întocmite de executorul judecătoresc C., în dosarul de executare nr. 63/2013, au

fost întocmite cu încălcarea normelor de competenţă teritorială care sunt de

ordine publică și au caracter absolut în această materie a executării silite.

Deşi instanţa a mai cuprins în motivare şi aprecieri referitoare la

susţinerea contestatoarei în sensul încetării raporturilor juridice dintre părţi prin

acordul părţilor, referindu-se la decizia civilă nr. 34/A din 04 aprilie 2012

pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. …./3/2009, a admis capătul de

cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea de către

intimat a sumei de …. lei ca o consecinţă a anulării prin prezenta sentinţă a

executării silite pornite în dosarul execuţional nr. 68/2013.

Obiectul cauzei soluționate prin sentința civilă nr. 11673 din 01 octombrie

2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3, respectiv contestație la executare,

este diferit ce cel ce face obiectul prezentului dosar, astfel ca instanţele s-au

pronunţat pe chestiuni litigioase diferite.

Motivul pentru care prin sentinţa civilă nr. 11673 din 01 octombrie 2013 a

fost admisă, în parte, contestaţia la executare, a fost determinat de lipsa

încuviințării instanţei pe raza căreia se efectuează executarea silită care atrage

nulitatea acestei executări şi, totodată, că nerespectarea regulilor privind

competenţa teritorială a executorului judecătoresc, reguli care sunt de ordine

publică, atrage nulitatea necondiţionată a actelor de procedură efectuate. Pentru

aceste considerente privind nulitatea actelor procedurale de executare a fost

admisă în parte contestaţia la executare şi s-a dispus anularea executării silite

efectuate în dosarul de executare nr. 68/2013 al BEJ C. pe raza Sectorului 3

Bucureşti și, ca o consecinţă a acestei anulări a executarii silite, a fost admis

capătul de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea

de către intimat a sumei de …. lei.

Instanța a analizat aspectele privind derularea procedurii de executare

silită din perspectiva respectării normelor procedurale.

Prin urmare, tot ceea ce excede cadrului legal sub care a fost învestită,

indiferent de unele concluzii pe care instanța le reține, nu se bucură de putere de

lucru judecat, prezumţia puterii de lucru judecat urmând a se aplica numai

considerentelor cu valoare decizională care sprijină soluția.

Dezlegarea unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata

respectivului proces nu poate intra în puterea de lucru judecat și nu poate fi

opusă într-un alt proces, neavând caracter obligatoriu.

Aceleași concluzii de impun și cu privire la susţinerea prezumţiei puterii

de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 7450din 15 iulie 2015 pronunţată

de Judecătoria Cluj Napoca, rămasă definitivă prin respingerea apelului de către

Tribunalul Cluj, care a avut ca obiect contestaţie la executare.

De altfel, instantele care au pronuntat hotărârile judecătoreşti menţionate,

sentința civilă nr. 11673 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria

Sectorului 3 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea,

decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curţii de Apel Galaţi, sentința civilă nr. 7450 din

15 iulie 2015 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, nu au dezlegat problema

de drept a rezilierii unilaterale a celor două contracte de asistenţă juridică,

întrucât obiectul învestirii cu privire la natura derulării raporturilor juridice între

părți nici nu erau necesare în raport cu obiectul acţiunilor și soluțiile pronunţate.

În ce privește critica potrivit căreia, în mod greșit, instanța de fond a

reţinut puterea de lucru judecat cu privire la soluţionarea celui de-al doilea

capăt de cerere din prezenta cauză faţă de considerentele sentinţei civile nr.

11673 din 01 octombrie 2013, considerând că „prin această hotărâre

judecătorească definitivă s-a stabilit că reclamanta nu datora pârâtului suma

pretinsă şi executată”, aceasta va fi primită de Curte, întrucât, așa cum s-a notat

anterior, instanța care a pronunţat soluția nu a fost învestită cu analiza

raporturilor juridice dintre părți și nu sprijină soluția dată asupra contestaţiei la

executare, contestaţie care a fost admisă pentru nerespectarea normelor de

procedură și a celor privind competenţa teritorială a executării silite pornite

împotriva reclamantei.

Instanța de control judiciar a reținut ca fiind fondat motivul de apel

referitor la greşita motivare a soluţionării celui de-al doilea capăt din cererea de

chemare în judecată, potrivit art. 461 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, și,

în consecinţă, a admis apelul potrivit art. 480 alin. 1 raportat la art. 461 alin. 2

din acelaşi cod, înlăturând considerente greșite din sentinţa atacată pe care le-a

înlocuit cu propriile considerente şi menținând soluția pronunţată de instanța de

fond.

Având în vedere că daunele-interese în suma de …. lei sunt pretinse în

temeiul activării clauzei penale cuprinse în art. 5 din contracte, ce operează în

situația rezilierii unilaterale a C.N.A.D.R. a contractelor de asistenţă juridică,

rezultă că cel de-al doilea capăt de cerere reprezintă o cerere accesorie primului

capăt de cerere, potrivit art. 30 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă.

Aceasta având în vedere că soluţionarea cererii referitoare la constatarea

nedatorării sumei de …. lei depinde de modul de soluţionare a primului capăt de

cerere privind constatarea încetării prin acordul părţilor a contractelor de

asistenţă juridică nr. 127/2008 şi nr. 130/2008, încetare ce ar avea consecinţă

inaplicabilitatea clauzei penale de la art. 5 din cele două contracte şi, ca urmare,

concluzia nedatorării sumei menţionate.

Întrucât primul capăt de cerere a fost respins de către instanţa de fond,

soluţie menţinută de instanţa de apel prin respingerea apelului declarat de

apelanta CNADNR, rezultă că nu este întemeiat nici cel de-al doilea capăt de

cerere, urmând a fi respins, cum de altfel, a și procedat prima instanță, dar cu o

altă motivare.

Astfel, nefiind întemeiată cererea având ca obiect constatarea încetării

prin acordul părţilor a contractelor de asistenţă juridică nr. 127/2008 şi nr. 130

/2008, nu se poate constata nici că C.N.A.D.N.R. nu ar datora pârâtului suma de

…. lei.

Cu privire la încheierile de şedinţă din data de 13.01.2014 şi 10.03.2014,

Curtea a constatat următoarele:

Cu privire la încheierea de şedinţă pronunţată la data de 13.01.2014 de

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, critica nu este întemeiată întrucât

instanţa de fond a indicat dispoziţiile legale aplicabile cu privire timbrajului

cererii de chemare în judecată.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr.

2209/R/01.08.2011 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, nu sunt

întrunite condiţiile art. 430 alin. 1, coroborate cu cele ale art. 431 alin. 1 din noul

Cod de procedură civilă, deoarece litigiul soluţionat prin această decizie în

dosarul nr. …./299/2009 a avut alt obiect decât cel de faţă, respectiv contestaţie

la executarea silită începută în dosarul nr. …./2009, solicitându-se anularea

actelor de executare silită privitoare la suma de …. lei reprezentând onorariu de

avocat şi cheltuieli de judecată.

De altfel, în ce privește modul de stabilire a taxei judiciare de timbru,

Curtea a reţinut că prin decizia nr. 7/2014 pronunţată în interesul legii de Înalta

Curte de Justiție și Casaţie, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea

dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările

ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare

de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de

chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune

astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului”. Și

în contextul OUG nr. 80/2013, decizia menţionată este actuală, în sensul că

numai prin exercitarea cererii de reexaminare formulată în condiţiile art. 39 din

OUG nr.80/2013, partea poate formula critici împotriva modului de stabilire a

taxei judiciare de timbru, exclusiv, în cadrul cererii de reexaminare.

În ce privește criticile cu privire la încheierea pronunţată de instanţa de

fond la data de 10.03.2014:

Critica privind motivarea nelegală a respingerii excepţiei nulităţii absolute

a cererii de chemare în judecată nu este întemeiată, deoarece instanţa de fond a

făcut o motivare corectă a respingerii excepţiei nulităţii absolute a cererii de

chemare în judecată, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admitere a

excepţiei prevăzute de art. 196 coroborat cu art. 200 din noul Cod de procedură

civilă, reţinând că în cadrul procedurii de regularizare instanţa a rezolvat toate

chestiunile procedurale obligatorii pentru ca cererea de chemare în judecată să

îmbrace forma prevăzută de lege şi că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile

procedurale. În acest sens a fost indicată persoana chemată în judecată în calitate

de pârât, respectiv A. şi a fost soluţionată excepţia netimbrării acţiunii.

În ce privește greşita motivare a respingerii excepţiei inadmisibilităţii

acţiunii reclamantei în baza art. 35 din noul Cod de procedură civilă, critica nu

este întemeiată.

Astfel, instanţa de fond a reţinut corect că prezenta acţiune este o acţiune

în constatare, care are ca „obiect stabilirea unui drept subiectiv, în sensul că

reclamantul nu are calitatea de debitor pentru suma invocată de pârât ca o

creanţă izvorâtă din cele două contracte de asistenţă juridică cu privire la care

solicită să se constate că au încetat prin acordul tacit”. Deci nu este întemeiată

critica potrivit căreia s-ar fi solicitat prin cererea de chemare în judecată

constatarea unei stări de fapt.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia acţiunea în

constatare ar fi inadmisibilă pentru că acţiunea în realizarea dreptului nu numai

că ar fi posibilă, dar a şi fost exercitată în dosarul nr. …./3/2009 al Tribunalului

Vrancea.

Acţiunea ce a fost soluţionată în cadrul dosarului nr. …./3/2009 a avut ca

obiect, astfel cum acesta a fost modificat, constatarea nulităţii absolute a

contractelor nr. 127/2008 şi nr. 130/2008 pentru frauda la lege, cauza ilicită şi

imorală şi lipsa obiectului. Această acţiune este o acţiune în realizarea dreptului

reclamantei cu privire la constatarea de către instanţă a nulităţii absolute a

acestor contracte în integralitatea lor pentru motivele arătate constând în frauda

la lege, cauza ilicită şi imorală şi lipsa obiectului.

Însă, acţiunea de faţă este o acţiune prin care se solicită constatarea

inexistenţei dreptului pârâtului de a solicita suma de bani din cadrul petitului 2

al acţiunii, ca urmare a neaplicării clauzei penale de la art. 5 în condiţiile

constatării de către instanţa de judecată a încetării contractelor de asistenţă

juridică prin acordul tacit al părţilor.

Întrucât nu este vorba despre constatarea existenţei sau inexistenţei

aceluiaşi drept subiectiv, în cadrul dosarului nr. …./3/2009 fiind vorba despre

realizarea unui drept subiectiv al reclamantei, iar în cadrul prezentului dosar

fiind vorba despre constatarea inexistenţei dreptului pârâtului decurgând din

aplicarea clauzei penale, nu este întemeiată susţinerea apelantului-pârât cu

privire la faptul că instanţa de fond ar fi trebuit să admită excepţia

inadmisibilităţii acţiunii de faţă raportat la dispoziţiile art. 35 din noul Cod de

procedură civilă.

Apelantul-pârât mai susţine greşita motivare a hotărârii şi încheierilor

atacate şi sub aspectul temeiniciei excepţiei lipsei de interes a reclamantei de a

formula prezenta acţiune, excepţie invocată şi la judecata în primă instanţă, în

raport de existența și solutionarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr.

…./3/2009 al Tribunalului Vrancea prin care s-a stabilit irevocabil că cele două

contracte de asistenţă juridică nr. 127/2008 şi nr. 130/2008, inclusiv onorariul de

avocat şi clauza de la art. 5 sunt legale.

Prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta invocând

acordul părţilor cu privire la stingerea raporturilor juridice dintre acestea,

urmăreşte să nu se aplice clauza penală înscrisă la art. 5 din contractele de

asistenţă juridică în cauză, care ar da dreptul pârâtului de a calcula despăgubiri

în cazul rezilierii unilaterale a contractelor de către reclamanta din prezenta

cauză.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, interesul este unul

actual, conform art. 33 din noul Cod de procedură civilă, și în raport de soluția

pronunţată în cadrul dosarului nr. …./3/2009, prin care s-a respins în mod

irevocabil cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor de asistenţă

juridică nr. 127/2008 şi nr. 130/2008.

În ce privește susţinerea apelantului-pârât cu privire la împrejurarea că

prin prezenta cerere nu se urmăreşte constatarea unui drept, ci a unei stări de

fapt, Curtea a reţinut că obiectul prezentei cereri în constatare vizează

inexistenţa unui drept determinat și anume inexistenţa datoriei în sumă de …. lei

a reclamantului faţă de pârât, cerere care are ca obiect constatarea unui drept, iar

nu a unei situații de fapt, în acord cu prevederile art. 35 din noul Cod de

procedură civilă.

Cu privire la respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat faţă de

sentinţa civilă nr. 865/2012, pe considerentul reţinut de instanţa de fond că

cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. …./3/2009 a avut un obiect şi o cauză

distinctă, nefiind îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat, critica nu este

întemeiată, instanţa de fond constatând în mod corect că nu există identitate de

obiect între acţiunea de faţă şi cea care a făcut obiectul dosarului nr. …./3/2009.

În cadrul considerentelor sentinţei civile nr. 865 din 06 decembrie 2011 a

Tribunalului Vrancea – Secţia I Civilă, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă

prin respingerea apelului şi, respectiv a recursului, instanţa a reţinut că nu se mai

impune analizarea cererii iniţiale, care a avut ca obiect nulitatea absolută a

clauzei penale înscrise în art. 5 din contractele de asistenţă juridică şi constatarea

încetării de drept a celor două contracte, deoarece, în termenul legal, reclamanta

şi-a modificat acţiunea, în sensul că a solicitat să se constate nulitatea absolută a

contractelor nr. 127/2008 şi nr. 130/2008 pentru frauda la lege, cauza ilicită,

imorală şi lipsa obiectului.

Prin urmare, în cadrul acestui litigiu a fost analizată atât la judecata în

prima instanţă, cât şi la judecata în căile de atac, doar cererea astfel cum a fost

modificată.

În ce privește greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la

acţiune, Curtea a reținut că instanţa de fond a motivat în mod corect respingerea

excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantei, considerând că acţiunea

în constatare a inexistenţei unui drept subiectiv este imprescriptibilă extinctiv.

Astfel, potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din noul Cod civil „Legea civilă este

aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă”.

„Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse

înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât

cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii

sau producerii lor”, iar potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol: „Prescripţiile,

decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a

legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale reiese că, având în vedere atât

data încheierii contractelor de asistenţă juridică din anul 2008, cât şi data

comunicării încetării contractelor, 04.02.2010, în cauză aplicabile sunt

dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că acţiunea având ca obiect

constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept subiectiv este o acţiune

imprescriptibilă extinctiv.

În raport de aceste considerente, sunt de prisos a fi analizate susţinerile

referitoare la momentul de la care ar începe sa curgă termenul general de

prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune prevăzut de art. 3 din

Decretul nr. 167/1958.

Reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A

INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fostă C.N.A.D.N.R. S.A.) a declarat

recurs împotriva deciziei civile nr. 2168 din 22 decembrie 2016, pronunţate de

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. …./3/2013*, iar

pârâtul A. a declarant recurs împotriva considerentelor acestei decizii.

Motivele recursului declarant de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ

DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fostă

C.N.A.D.N.R. S.A.) sunt, în esenţă, următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti nu a motivat respingerea principalului motiv de

apel, respectiv acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de

avocat în fond, decizia din apel fiind dată cu încălcarea greşită a normelor de

drept material, respectiv nu a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. 2

din Codul de procedură civilă. Totodată, contestă în recurs şi modul de acordare

a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat acordate în apel în

cuantum de …. lei.

Un principal motiv de apel l-a constituit acordarea cheltuielilor de

judecată, reprezentate de onorariu de avocat, într-un cuantum exagerat, respectiv

…. lei, fără ca instanţa de fond să motiveze această sumă.

Compania nu a contestat modul de stabilire a taxei de timbru, cum greşit a

reţinut instanţa, ci a contestat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de

onorariu de avocat in fond.

Recurenta contestă, totodată, şi acordarea cheltuielilor de judecată

reprezentate de onorariu de avocat în apel, în cuantum de …. lei, faţă de obiectul

cererii de chemare în judecată şi faţă de munca efectiv depusă de avocat, cu atât

mai mult cu cât nu există pretenţii în cauza dedusă judecăţii, ci s-a admis în

parte apelul depus de pârâtă împotriva considerentelor sentinţei de fond,

respingându-se apelul declarat împotriva încheierilor din 13.01.2014 si

10.03.2014, ca nefondate.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, reprezentate de onorariu de

avocat, atât în fond cât şi în apel, acestea sunt foarte mari, iar instanţa nu a făcut

aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. 2 şi următoarele din Codul de

procedură civilă.

Recurenta invocă soluţia pe care a pronunţat-o Curtea Europeană a

Drepturilor Omului în Cauza Buzescu împotriva României.

În prezenta cauză, obiectul cererii de chemare în judecată nu a constat în

pretenţii, iar avocatul părţii adverse nu a făcut dovada că a desfăşurat o activitate

în acest proces pentru a primi un onorariu de avocat în cuantum de …. lei pentru

fond şi un onorariu de avocat în cuantum de …. lei pentru apel.

Acest motiv de apel nu a fost analizat de către instanţa de apel şi a fost

respins fără o motivare pertinentă, cu încălcarea normelor de drept material,

astfel că solicită ca instanţa de recurs să reţină cu rejudecare în ceea ce priveşte

acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu de avocat atât în

fond, cât şi în apel.

Instanţa de apel a încălcat normele de drept material, recurgând la textele

de lege aplicabile speţei, dar, fie le încalcă în litera şi spiritul lor, fie le aplică

greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu

totul eronată.

Instanţa a ignorat sau a dat o proprie interpretare prevederilor

contractuale, prevederilor din Legea avocatului 51/1995 unde se arată că nu se

pot plăti avocatului daune în caz de renunţare la serviciile acestuia, precum şi

normele din codul civil vechi, respectiv art. 960 şi următoarele.

Între C.N.A.D.N.R. şi pârât s-au încheiat contractele nr. 127/2008 şi

130/2008, indicându-se ca temei juridic atât prevederile din Legea 51/1995, cât

şi dispoziţiile Legii 448/1998 privind unităţile protejate şi persoanele cu

handicap.Aceste contracte au fost executate silit pentru sumele de …. lei şi

respectiv …. lei.

La data de 12.02.2010 raporturile juridice dintre părţi au încetat prin

acordul tacit al acestora, iar avocatul a predat conform procesului-verbal de

predare-primire toate dosarele ce le primise de la Companie.

Din acel moment avocatul nu a mai făcut nicio notificare către companie

cu privire la eventuale debite către acesta.

Sumele pe care pârâtul le solicită în acest moment au fost plătite căţre

Bugetul de Stat – Fondul persoanelor cu handicap.

În art. 4, intitulat „Clauze Speciale” din contracte se menţionează la pct.

4.2 următoarele: „ raporturile dintre părţi nu pot fi dovedite decât cu prezentul

contract şi/sau în condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat”, iar în art.

121 alin. 4 din Statul Profesiei de Avocat se menţionează: „(4) Contractul de

asistenţă juridică se consideră a fi fost încheiat în mod tacit, dacă clientul a

achitat onorariul menţionat în cuprinsul acestuia, achitarea acestui onorariu

semnificând acceptarea contractului de către client, caz în care data încheierii

contractului este considerată a fi data menţionată în cuprinsul contractului.”

Or în speţă, cele două contracte au fost executate în întregime pentru

munca depusă de avocat.

Mai mult decât atât, art. 127 alin. 1 şi 2 din Statutul Profesiei de Avocat

prevede următoarele: (1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul

la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.

(2)Onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata

cazului,” deci avocatul are dreptul doar la plata onorariului pentru munca

prestată.

Onorariul îl reprezintă contravaloarea serviciilor pe care avocatul le

desfăşoară în interesul clientului său, ori pentru munca depusă.

În conformitate cu prevederile art. 1321 din noul cod civil, cauzele de

încetare ale contractului sunt: „Contractul încetează, în condiţiile legii, prin

executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea

termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate

fortuită de executare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege”.

Cele două contracte au încetat prin acordul tacit al părţilor în anul 2010

când avocatul a predat toate dosarele conform procesului-verbal depus în cauză.

În concluzie, cele două contracte au încetat tacit prin acordul părţilor în

anul 2010 prin predarea-primirea dosarelor, stingându-se orice obligaţie de plată

între părţi.

Următoarea critică priveşte admiterea apelului declarat de către pârât

asupra considerentelor sentinţei de fond, instanţa de apel dând această decizie cu

încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În mod greşit instanţa a respins excepţiile formulate.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii formulării apelului conform

prevederilor art. 461 alin. l Cod proc. civ., precum şi excepţia lipsei de interes în

formularea căii de atac, având în vedere că apelantului-pârât nu-i sunt lezate

drepturile prin dispozitivul hotărârii atacate, consideră că, aceste excepţii sunt

întemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 461 alin. l Cod proc. civ., calea de atac

este îndreptată împotriva soluţiei din dispozitivului hotărârii atacate, ori în

prezenta speţă cererea de chemare în judecată formulată de companie împotriva

pârâtului a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel apelantul-pârât nu obţine niciun

folos practic prin promovarea apelului.

Subiect al căii de atac este cel care are vocaţia să exercite această cale de

atac, respectiv cel căruia dispozitivul unei hotărâri îi este potrivnic.

Pe fondul apelului declarat de intimatul-pârât, acesta este nefondat şi

neîntemeiat, deoarece acţiunea principală a fost respinsă, iar apelantului nu i-a

fost lezat niciun drept sau interes legitim, astfel că acesta nu putea exercita calea

de atac a apelului împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a respins

acţiunea C.N.A.D.N.R. pe fond ca neîntemeiată.

În drept, a fost invocat art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 din Codul de

procedură civilă.

Motivele recursului declarant de pârâtul A. sunt, în esenţă, următoarele:

Cu titlu prealabil, recurentul arată că raţionamentul instanţei de trimitere,

care a stat la baza soluţionării apelului său este rezultatul interpretării şi aplicării

greşite a dispoziţiilor art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă. În concret, instanţa

de trimitere a fost învestită cu apelul formulat de această parte împotriva

considerentelor reţinute de prima instanţă la soluţionarea ambelor capete de

cerere ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Decizia recurată încalcă puterea de lucru judecat a considerentelor

următoarelor hotărâri judecătoreşti definitive sau, după caz, irevocabile, după

cum urmează:

(i) sentinţa civilă nr. 865/2011, pronunţată de Tribunalul Vrancea în

dosarul nr. …./3/2009;

(ii) decizia civilă nr. 34/A/2012, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

în dosarul nr. …./3/2009;

(iii) sentinţa civilă nr. 1673/2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3

Bucureşti în dosarul nr. …./301/2014, fiind rezultatul unei confuzii pe care

instanţa de apel o face între efectul pozitiv şi efectul negativ al autorităţii de

lucru judecat.

Contrar raţionamentului instanţei de trimitere, atât în doctrina de

specialitate, cât şi în practica judiciară în materie, s-a statuat în mod constant că,

în timp ce în manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde unui efect

negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru

judecat presupune tripla identitate de elemente (de părţi, obiect şi cauză), nu la

fel se întamplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv,

demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte

litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el

impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigiosă

dezlegată anterior, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Din această perspectivă, împrejurarea că litigiile în care s-au pronunţat

hotărârile ale căror considerente le-a opus cu putere de lucru judecat nu au avut

acelaşi obiect şi cauză cu prezentul dosar, nu poate conduce la respingerea de

plano a apărărilor fundamentate pe considerentele menţionate, cu atât mai mult

cu cât, aceste considerente au stat la baza soluţiei pronunţate în dispozitivul

hotărârilor indicate.

Critica considerentelor instanţei de apel reţinute pentru a respinge apelul

formulat sub aspectul primului capăt de cerere privind constatarea încetării prin

acordul părţilor a contractelor de asistenţă juridică:

În esenţă, instanţa de trimitere a reţinut că instanţa de fond a răspuns

obiectului învestirii instanţei de judecată în limitele stabilite de reclamantă,

potrivit principiului disponibilităţii procesului civil, iar în aplicarea acestui

principiu instanţa era obligată să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a

cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare

în judecată.

Instanţa de apel a concluzionat că pentru a se putea reţine o altă

modalitate de încetare a raporturilor juridice, pârâtul avea posibilitatea de a

formula o cerere reconvenţională, prin care să solicite constatarea intervenirii

rezilierii unilaterale a contractelor din partea C.N.A.D.N.R., cu toate

consecinţele ce decurg din această modalitate de încetare, în lumina clauzelor

contractuale.

În speţă, în condiţiile în care rezilierea a intervenit ca urmare a

manifestării unilaterale de voinţă din partea intimatei – reclamante şi în temeiul

unui pact comisoriu de gradul IV inserat în contractele de asistenţă juridică,

nefiind contestată de către recurent, formularea unei cereri reconventionale prin

care să solicite instanţei constatarea rezilierii, era atât inadmisibilă, cât şi lipsită

de interes.

Este greşită şi concluzia instanţei de apel referitoare la faptul că nu

operează prezumţia de lucru judecat reglementată de dispoziţiile art. 431 alin. 2

Cod procedură civilă, întrucât în cauzele anterioare au fost dezlegate probleme

de drept diferite de cele ce fac obiectul prezentei cauze.

Puterea de lucru judecat este distinctă de autoritatea de lucru judecat şi nu

impune ca între litigiile soluţionate anterior şi litigiul în care se invocă puterea

de lucru judecat să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient

ca prin considerentele hotărârilor anterioare să fi tranşat aspecte deduse judecăţii

în cauză.

Or, în condiţiile în care, prin trei hotărâri judecătoreşti, intrate în puterea

lucrului judecat, s-a statuat, că C.N.A.D.N.R. a reziliat unilateral cele două

contracte de asistenţă juridică, raţionamentul instanţei de apel este vădit nelegal

şi reprezintă o încălcare flagrantă a dispoziţiilor art. 431 alin. 2 Cod procedură

civilă.

În conformitate cu prevederile contractuale stabilite de părţi în cuprinsul

art. 5 din contracte, în cazul rezilierii unilaterale a contractelor în cursul

demersurilor judiciare care fac sau vor face obiectul contractelor, clientul este

obligat să plătească avocatului timp de trei ani de la rezilierea unilaterală a

acestora, lunar, suma datorată de C.N.A.D.N.R. la bugetul de stat în baza art. 77

alin. (2) lit. a) Legea nr. 448/2006.

Faptul că societatea debitoare a achitat la bugetul de stat sumele solicitate

de creditor nu prezintă relevanţă sub aspectul existenţei unei creanţe certe

lichide şi exigibile în temeiul art. 5 din contracte, întrucât prin acest text părţile

au prevăzut o clauză penală prin care au stabilit cuantumul prejudiciului suferit

de avocat ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de asistenţă juridică de

către client.

Din această perspectivă, se solicit ca instanţa de control judiciar să

dispună înlocuirea considerentelor instanţei de apel cu propriile considerente,

care să confirme puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr.

11673/01.10.2013, cât şi a considerentelor deciziei civile nr. 34/A/04.04.2012,

fără a mai proceda la analiza voinţei părţilor exprimată prin înscrisurile

întocmite între acestea, întrucât s-ar încălca dispoziţiilor art. 431 alin. 2 Cod

procedură civilă.

Critica considerentelor instanţei de apel în ceea ce priveşte modul de

soluţionare a apelului formulat sub aspectul celui de-al doilea capăt de cerere

privind constatarea inexistenţei obligaţiei de plată a sumei de …. lei:

Cu privire la motivul de apel invocat de pârât în ceea ce priveşte modul de

soluţionare al celui de-al doilea capăt de cerere privind constatarea inexistentei

obligaţiei intimatei-reclamante de plată a sumei de …. lei, chiar dacă

considerentele deciziei recurate, în ceea ce priveşte caracterul accesoriu al

acestui capăt de cerere sunt întemeiate, sunt greşite considerentele instanţei de

trimitere referitoare la împrejurarea că nu pot fi opuse cu putere de lucru judecat

considerentele sentinţei civile nr. 11673/0.1.10.2013, pronunţate de Judecătoria

Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. …./301/2013, întrucât acestea nu susţin

soluţia pronunţată, respectiv nu reprezintă considerente decizorii.

Contrar acestui raţionament, prin contestaţia la executare ce a făcut

obiectul dosarului nr. …./301/2013, în susţinerea temeiniciei contestaţiei la titlu,

intimata – reclamantă a invocat aceleaşi aspecte cu privire la valabilitatea,

executarea şi încetarea contractelor de asistenţă juridică, pe care le-a invocat şi

în cadrul prezentului dosar.

Prin hotărârea judecătorească anterior menţionată au fost înlăturate

motivele invocate de intimata – reclamantă în susţinerea temeiniciei contestaţiei

la titlu, fiind admise doar cele privind actele de executare. Considerentele care

au fundamentat soluţia de respingere, în rest, a contestaţiei la executare sunt cele

redate anterior.

Prin urmare, în cazul acestor categorii de considerente exista interesul

atacării chiar separat de dispozitiv, deoarece ele intră sub autoritatea de lucru

judecat (putând fi ulterior opuse cu efectele lucrului judecat într-un alt litigiu),

câtă vreme, partea are la îndemâna remediul procedural de a obţine înlăturarea

din cuprinsul hotărârii a statuărilor suplimentare făcute de instanţa dincolo de

limitele unei învestiri legale, a considerentelor de drept greşite sau a celor

eronate şi care prejudiciază părţile din perspectiva situaţiei de fapt reţinute,

astfel încât acestea ar putea fi opuse într-o judecată ulterioară.

În contradicţie cu cele reţinute de instanţa de apel, prin faptul că intimata –

reclamanta nu a promovat recurs împotriva sentinţei civile nr. 11673/01.10.2013

pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. …./301/2013

pentru a înlătura considerentele care ar fi prejudiciat-o, acestea aşa cum au fost

redate anterior, acestea au intrat în puterea de lucru judecat.

Totodată, hotărârea judecătorească anterior menţionată a validat şi

caracterul de titlu executorii al contractelor de asistenţă juridică, reţinându-se, în

mod definitiv şi irevocabil, existenţa în favoarea A. a unei creanţe certe, lichide

şi exigibile născute în temeiul art. 5 din contractele de asistenţă juridică ca efect

al rezilierii unilaterale a acestora de către C.N.A.D.N.R.

Tot în acest context, în raport de considerentele reţinute prin decizia civilă

nr. 1105/06.10.2016 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. …./211/2015,

având ca obiect apelul formulat de intimata – reclamantă împotriva sentinţei

civile nr. 7450/15.07.2015 pronunţată de Judecătoria C|uj-Napoca prin care s-a

admis contestaţia la executare formulată de recurent şi s-a constatat intervenirea

compensaţiei de drept între creanţele reciproce ale părţilor, se impun a fi

înlăturate considerentele greşite din cuprinsul deciziei recurate, referitoare la

lipsa puterii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor invocate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în

principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. 2 din Codul de procedură civilă,

prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493

alin. 3 Cod procedură civilă a dispus, prin încheierea din data 22 noiembrie

2017, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de

vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în

cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 februarie 2018 au fost admise în

principiu recursurile de fac obiectul prezentei cauze, fixându-se termen la data

de 25 aprilie 2018.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată,

constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele care urmează:

Recursul declarant de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE

ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fostă

C.N.A.D.N.R. S.A.):

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6

din noul Cod de procedură civilă, vizează faptul că instanţa de apel nu a motivat

respingerea motivului de apel privind acordarea cheltuielilor de judecată

reprezentate de onorariu de avocat, invocăndu-se încălcarea prevederilor art. 451

alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Se contestă, astfel, onorariul de avocat acordat în primă instanţă, în sumă

de …. lei, cât şi onorariul acordat în apel, în cuantum de …. lei.

În ceea ce priveşte onorariul acordat de prima instanţă, în cuantum de ….

lei, recurenta invocă faptul că instanţa de apel a respins acest motiv de apel fără

să ţină cont de prevederile legale şi fără motivare, argumentele instanţei vizând,

în mod greşit, modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, fapt care excede

motivelor invocate de către recurentă.

Cu privire la cheltuielile de judecată acordate în apel, în cuantum de ….

lei, recurenta invocă faptul că acestea sunt exegerate, iar instanţa nu a făcut

aplicarea prevederilor art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă, fără să

menţioneze ce reprezintă cheltuielile de judecată acordate.

Argumentele recurentei nu pot fi reţinute.

În etapa de cercetare a procesului, conform dispoziţiilor art. 237 alin. 1

pct. 3 din noul Cod de procedură civilă, instanţa „va examina fiecare pretenţie şi

apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a

răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul”.

Art. 425 alin. 1 lit. b din acelaşi cod impune ca hotărârea, în considerente,

să menţioneze obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea

situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de

fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru

care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de apel,

raportat la cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă, în cuantum de ….

lei, a reţinut că asupra acestora s-a statuat definitiv prin decizia nr. 968 din 26

mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.

…./3/2013.

Astfel, prin decizia mai sus arătată, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie în dosarul nr. …./3/2013, s-a stabilit că „instanţa de apel a apreciat în

mod corect temeinicia măsurii de obligare la plata cheltuielilor de judecată,

având în vedere complexitatea litigiului, precum şi valoarea acestuia, activitatea

desfăşurată de către avocat, reţinând, totodată, în mod corect că în speţă, nu sunt

aplicabile concluziile Curţii Europene de Justiţie a Drepturilor Omului în cauza

Buzescu contra României”.

Prin raportare la dispoziţiile art. 501 alin. 1 şi 3 din noul Cod de procedură

civilă, în mod legal, instanţa de apel a reţinut că instanţa de recurs, înlăturând

critica ce viza aceste cheltuieli de judecată, aceasta nu mai putea fi reluată,

dezlegarea dată de instanţa de control judiciar fiind obligatorie.

Cu privire la cheltuielile de judecată din apel, Înalta Curte constată că

acestea au fost în mod legal acordate, raportat la complexitatea cauzei, la durata

procesului, la activitatea avocatului, la faptul că procesul se afla în rejudecare şi

la admiterea acestor cheltuieli proporţional cu partea din pretenţii admisă.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că argumentele aduse de către instanţa

de apel cu privire la taxa judiciară de timbru vizează excepţia nelegalei timbrări

a apelului, excepţie invocată de către pârâtul A. şi nu cheltuielile de judecată

acordate.

Motivul de recurs ce vizează încălcarea de către instanţa de apel a

normelor de drept material raportat la capătul principal de cerere, ce are ca

obiect constatarea încetării contractelor de asistenţă juridică nr. 127/2008 şi nr.

130/2008 prin acordul părţilor, nu poate fi reţinut.

Argumentele referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 4 pct. 4.2 din

contractele de asistenţă juridică, precum şi a prevederilor art. 121 alin. 4 şi

respectiv art. 127 alin. 1 şi 2 din Statutul profesiei de avocat nu sunt incidente în

cauză, în condiţiile în care suma de …. lei, cu privire la care se recurenta solicită

a se constata că nu este datorată, nu reprezinţă onorariu de avocat, ci dauneinterese

cu privire la care părţile au convenit prin clauza penală inserată la art. 5

din cele două contracte.

Trebuie menţionat, de asemenea, că nici art. 1321 din noul Cod civil,

invocat de către recurentă, nu este incident în cauză, faţă de dispoziţiile art. 3 din

Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul

civil, potrivit căruia: „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite

sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte

efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau,

după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”

Această dispoziţie legală trebuie coroborată cu art. 5 din acelaşi act

normativ: „(1) Dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor

încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum

şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. (2) Dispoziţiile Codului

civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior

intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din

căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de

proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de

vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a

Codului civil.”

Reiese, aşadar, că pentru ipoteza succesiuni în timp a legii civile,

legiuitorul a optat pentru regula previzuinii, motiv pentru care art. 1321 din noul

Cod civil nu este aplicabil celor două contracte de asistenţă juridiciă, respectiv

nr. 127/2008 şi nr. 130/2008.

Un ultim motiv de recurs vizează faptul că, prin admiterea apelului

declarat de pârâtul A., instanţa de apel a respins, în mod greşit, excepţiile

invocate de către recurentă, ce vizau excepţia inadmisibilităţii apelului, raportat

la dispoziţiile art. 461 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă şi respectiv

excepţia lipsei de interes în declararea căii de atac.

Argumentele recurentei nu sunt fondate.

Oricare dintre părţile de la judecata de primă instanţă, indiferent de poziţia

procesuală, poate avea calitatea de apelant.

Art. 461 alin. 1 din Codul de procedură civilă statuează: „Calea de atac se

îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii”.

Aşadar, ca regulă, partea care a căştigat procesul nu are interes să atace

hotărârea primei instanţe, însă, raportat prevederile art. 461 alin. 2 din noul Cod

de procedură civilă, „în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele

hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu

judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce

prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele

considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia

cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.”

Chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată

prin sentinţa civilă nr. 1261 din 17 martie 2014, pronunţată de Tribunalul

Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, raportat la textul de lege mai sus evocat,

respingerea de către curtea de apel a excepţiilor inadmisibilităţii şi a lipsei de

interes a apelului declarat de pârâtul A., este legală.

Pe de o parte, apelul declarat de pârât vizează exclusiv considerentele

sentinţei civile nr. 1261 din 17 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti

– Secţia a VI-a Civilă, iar pe de altă parte, acesta a invocat dezlegări de drept

greşite, precum şi constatări de fapt care îl prejudiciau.

Recursul declarat de pârâtul A. împotriva considerentelor deciziei civile

nr. 2168 din 22 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti –

Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. …./3/2013* este, de asemenea, nefondat.

Un prim argument vizează critica adusă considerentelor instanţei de apel

reţinute pentru respingerea capătului de cerere privitor la constatarea încetării

prin acordul părţilor a celor două contracte de asistenţă juridică.

Înalta Curte constată că prin capătul principal de cerere, reclamanta

COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE

DIN ROMÂNIA S.A. (C.N.A.D.N.R.-S.A.) a chemat în judecată pârâtul A.,

solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că au încetat în

mod tacit prin acordul părților contractele de asistență juridică nr.127/2008 și

130/2008, începând cu data de 10.02.2010, conform proceselor de predareprimire

dosare, stingându-se orice obligaţie de plată între părţi.

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9

alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, potrivit căruia „Obiectul şi limitele

procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor”, în acelaşi sens

statuând şi art. 22 alin. 6 din acelaşi cod: „Judecătorul trebuie să se pronunţe

asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de

cazurile în care legea ar dispune altfel.”

Prin principiul disponibilităţii se înţelege şi faptul că reclamantul trasează

iniţial cadrul procesual, acesta trebuind să indice, între altele, părţile din proces,

pretenţia dedusă judecăţii, motivarea în fapt şi în drept.

Având în vedere principiul disponibilităţii mai sus enunţat, reclamantul

este cel care decide pretenţia pe care o supune judecăţii, motivarea în fapt şi în

drept a acesteia, instanţa având obligaţia să se pronunţe numai asupra a ceea ce

părţile au dedus judecăţii, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual stabilit

de acestea.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi la temeiul de drept

invocat de către reclamant, reiese că în mod corect curtea de apel a reţinut

instanţa a fost învestită, raportat la acest capăt de cerere, numai cu analizarea

încetării contractelor de asistenţă juridică prin acordul părţilor.

Critica referitoare la puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei

civile nr. 11673 din 01 octombrie 2013, pronunţate de Judecătoria Sectorului 3

Bucureşti în dosarul nr. …./301/2013, cât şi a considerentelor deciziei civile nr.

34/A din 04 aprilie 2012, pronunţate de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.

…./3/2009 în ceea ce priveşte încetarea celor două contracte de asistenţă juridică

prin rezilierea unilaterală din partea reclamantei, este nefondată.

Puterea de lucru judecat presupune că hotărârea beneficiază de o

prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă

hotărâre.

Autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat nu sunt sinonime.

Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existenţa unei

hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de

lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de

lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces

să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pentru a se invoca puterea de lucru judecat, nu este necesară existenţa

triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea

identităţii între problema soluţionată anterior şi problema dedusă judecăţii,

instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor

făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre

judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Noţiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date

problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor

de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în

caz contrar, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa

generării incertitudinii jurisprudenţiale.

Conform dispoziţiilor art. 430 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă,

„Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe

care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.”

Autoritatea de lucru judecat priveşte numai considerentele decisive şi pe

cele decizorii. Aşadar, raportat la prevederile art. 430 alin. 2 din noul Cod de

procedură civilă, considerentele decizorii sunt cele prin care se rezolvă chestiuni

litigioase ce sprijină soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Dincolo de aceste argumente teoretice, Înalta Curte constată că litigiul

înregistrat sub nr. …./3/2009, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 865/2011 din 06

decembrie 2011 a Tribunalului Vrancea – Secţia I Civilă şi ulterior prin decizia

civilă nr. 34/A din 04 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi – Secţia I Civilă şi

irevocabil prin decizia nr. 943 din 07 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie – Secţia a II-a Civilă, a avut ca obiect nulitatea absolută a contractelor de

asistenţă juridică nr. 127/2008 şi respectiv 130/2008 pentru fraudă la lege, cauză

ilicită şi imorală şi lipsa obiectului.

Problemele de drept ce au făcut obiectul acestei cauze, dezlegate prin

hotărârile invocate de către recurent cu putere de lucru judecat, fiind diferite faţă

de cele deduse judecăţii în prezenta cauză, nu pot duce la aplicarea prezumţiei

de lucru judecat, aşa cum în mod legal a apreciat curtea de apel.

Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la puterea de lucru judecat

invocată de către recurent raportat la considerentele sentinţei civile nr. 11673 din

01 octombrie 2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul

nr. …./301/2013, care a avut ca obiect contestaţie la executare.

Nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat, nici în ceea ce priveşte

obligaţia de plată a sumei de …. lei, prin raportare la sentinţa civilă nr.

7450/2015 din 15 iulie 2015, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, definitivă

prin decizia civilă nr. 1105/A/2016 din 06 octombrie 2016, pronunţată de

Tribunalul Cluj – Secţia Civilă în dosarul nr. …./211/2015, în condiţiile în care şi

această cauză a avut ca obiect contestaţie la executare, instanţa nefiind învestită

cu rezilierea unilaterală a celor două contracte de asistenţă juridică.

Înalta Curte constată că, în mod legal, curtea de apel a apreciat că cererea

reclamantei privind constatarea că C.N.A.D.N.R. nu datorează suma de …. lei

cabinetului de avocatură (sumă stabilită de executor judecătoresc), deci nu mai

are nici o obligaţie de plată către pârât începând cu 10.02.2010, data încheierii

proceselor verbale de predare-primire dosare dintre părți și încetarea

contractelor în mod tacit prin acordul părţilor, este o cerere accesorie, a cărei

rezolvare depinde de soluţia data capătului de cerere principal.

Reiese, aşadar, că soluţia capătului de cerere principal fiind aceea de

respingere, instanţa de apel, în mod legal, a respins capătul de cerere accesoriu,

acesta neavând o existenţă de sine stătătoare, ci depinzând de cererea principală.

În consecinţă, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea

dispoziţiilor art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat

de recurenta – reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE

A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R.) împotriva deciziei civile

nr. 2168 din 22 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti –

Secţia a VI-a Civilă, precum şi recursul declarat de recurentul – pârât A.

împotriva considerentelor aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă COMPANIA

NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

(C.N.A.I.R.) împotriva deciziei civile nr. 2168 din 22 decembrie 2016,

pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul – pârât A. împotriva

considerentelor aceleiaşi decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2018.