MUZICA INSTANTELOR

Top Menu

  • Editorial
  • Cultura
  • Monden
  • Sport
  • Contact
  • REVISTA

Main Menu

  • Actualitate
  • Politica
  • Economic
  • Administratie
  • Social
  • Justitie
  • Educatie
  • Medicina
  • MICA PUBLICITATE
  • Editorial
  • Cultura
  • Monden
  • Sport
  • Contact
  • REVISTA

logo

Header Banner

MUZICA INSTANTELOR

  • Actualitate
  • Politica
  • Economic
  • Administratie
  • Social
  • Justitie
  • Educatie
  • Medicina
  • MICA PUBLICITATE
  • Fumoasa și bestia

  • Messiah

  • Duel pe autostradă

  • Am fost 16

  • Morocănoșii

Muzica
Home›Muzica›Orchestra Filarmonicii clujene valsează cu Ravel

Orchestra Filarmonicii clujene valsează cu Ravel

By muzicainstantelo
12/06/2019
1288
0
Share:

Concert simfonic – dirijor Boon Hua Lien

Seara de vineri, 6 decembrie, îl aduce la pupitrul Orchestrei Filarmonicii de Stat ”Transilvania” pe dirijorul Boon Hua Lien din Singapore, deţinător al mai multor premii la competiţii internaţionale și bursier al Programului de Mentorat al Fundaţiei „Peter Eötvös”. La pian, Balázs Demény va interpreta o lucrare de Ernő Dohnányi
Variaţiuni pe un cântec de copii, un fel de istorie a muzicii prezentată prin variuțiuni pe tema cântecului Twinkle twinkle little star.

Vineri, 6 decembrie 2019, ora 19, Abonament 6
Colegiul Academic

Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Boon Hua Lien dirijor
Balázs Demény pian

Zoltán Kodály
Suita operei Háry János
Ernő Dohnányi
Variaţiuni pe un cântec de copii, op. 25, pentru pian şi orchestră
Maurice Ravel
La valse, poem coregrafic pentru orchestră

Seara de vineri, 6 decembrie, îl aduce la pupitrul Orchestrei Filarmonicii de Stat ”Transilvania” pe dirijorul Boon Hua Lien din Singapore, deţinător al mai multor premii la competiţii internaţionale și bursier al Programului de Mentorat al Fundaţiei „Peter Eötvös”. La pian, Balázs Demény va interpreta o lucrare de Ernő Dohnányi
Variaţiuni pe un cântec de copii, un fel de istorie a muzicii prezentată prin variuțiuni pe tema cântecului Twinkle twinkle little star.

Seara se deschide cu Suita operei Háry János de Zoltán Kodály. Compozitor, etnomuzicolog şi pedagog, Zoltán Kodály a fost, împreună cu Béla Bartók, creatorul unei noi muzici maghiare bazate pe folclorul tradiţional, punând, de asemenea, bazele dezvoltării unui culturi muzicale complexe şi erudite. Colaborarea profesională dintre cei doi – care a fost dublată de o prietenie de-o viaţă – a avut ca prim rezultat publicarea din 1906 a colecţiei Magyar népdalok (Cântece populare maghiare).

A doua lucrare a serii este ne este oferită tot de un compozitor maghiar, de această dată Ernő Dohnányi și se referă la Variaţiuni pe un cântec de copii, pentru pian şi orchestră, în interpretarea pianistului Balázs Demény.

Pianist, compozitor, dirijor şi profesor, Ernő Dohnányi este considerat primul muzician important care a contribuit la construirea unei culturi muzicale maghiare în secolul al XX-lea, dând astfel un exemplu ce a fost urmat de generaţiile ulterioare. Fiind primul muzician maghiar care a mers pe acest drum, influenţa sa a fost esenţială şi pentru Bartók.

În compoziţiile sale, Dohnányi a fost tributar, la început, limbajului muzical al lui Schumann şi Brahms, dar foarte repede şi-a găsit propria sa voce. Nu a fost un inovator, ci, mai degrabă, a căutat să sintetizeze întreaga moştenire muzicală romantică, pe care a „aranjat-o” în formele şi structurile muzicale specifice secolului al XVIII-lea. A fost adeptul unui limbaj liric, adesea cu un simţ propriu al umorului, pus în valoare prin stăpînirea perfectă a scriiturii pentru orice instrument şi prin armoniile bogate. Și toate acestea se regăsesc și în Variaţiunile pe un cântec de copii.

Piesa se deschide cu o introducere dramatică în stil wagnerian, urmată de o temă, în fapt binecunoscutul cântec Ah, vous dirai-je, Maman (sau, în varianta sa engleză, Twinkle, Twinkle, Little Star), folosit şi de Mozart în Variaţiunile KV 265/300e. Tema este urmată de unsprezece variaţiuni, inclusiv valsuri (şi parodii ale lor), marşuri şi o passacaglie, pe parcursul cărora este supusă unor transformări nu doar comice, ci chiar şi groteşti. Acest contrast izbitor între gesturile muzicale grandioase de la început şi simpla melodie de copii este un prim element al umorului lui Dohnányi.

Încheiem seara cu Valsul lui Maurice Ravel, în acelaşi timp, o sinteză, o evocare şi o halucinantă celebrare a ritmului. Este nu numai un capriciu orchestral, ci şi poem simfonic şi coregrafic. Este mai ales o complexă frescă a dansului unei epoci, din care nu lipsesc melancoliile unui trecut ale cărui splendori se prăbuşiseră.

Începutul poemului ne trimite către timpuri vechi, martore apariţiei valsului. Se desprinde conturul melodic şi prima apariţie ritmică, încă fără formă, a valsului. Recunoaştem pe parcursul lucrării adevărate citări ale lumii valsului lui Johann Strauss, care-şi găsesc o nouă tinereţe acolo unde n-am fi bănuit niciodată că s-ar putea întîmpla. Beţia culorilor sonore, uimitor mânuite, extremele culminaţii ale intensităţilor, inepuizabilele pulsaţii de ritm şi modelări melodice, imaginaţia armonică nesecată creează o atmosferă inedită.

Informații despre artiști

Boon Hua Lien

Originar din Singapore, Boon Hua Lien este deţinător al mai multor premii la competiţii internaţionale, cea mai recentă fiind Concursul Internaţional de Dirijat „Antal Doráti” 2018. În prezent este bursier al Programului de Mentorat al Fundaţiei „Peter Eötvös” şi conduce OpusNovus, ansamblul de muzică contemporană al Conservatorului „Yong Siew Toh” din Singapore.

Între 2016/2018 a fost dirijor asistent la Orchestrei Simfonice Naţionale Radio din Polonia, iar în 2018 la Festivalul „Richard Strauss” din Garmisch-Partenkirchen. A asistat dirijori ca Alexander Liebreich, Lawrence Foster, Giancarlo Guerrero, Manfred Honeck, Cristian Măcelaru, Leonard Slatkin şi Yan Pascal Tortelier.

Printre cele mai importante colaborări din stagiunile recente se numără cele cu Filarmonica NFM din Wrocław, Filarmonica din Cracovia, Filarmonica din Gdańsk şi Opera Lirică din Singapore. De asemenea, a dirijat în cadrul Festivalului din Gdańsk şi al Festivalului Internaţional „Mozartiana” şi a fost invitat la concursuri de dirijat din Hong Kong, Mexico City, Budapesta şi Bucureşti.

Boon Hua Lien a participat la cursurile de măiestrie susţinute de unii dintre cei mai importanţi dirijori ai momentului, în festivaluri de prestigiu, ca Bernard Haitink la Festivalul de la Lucerna, Paavo Järvi la Festivalul de la Pärnu (Estonia), Marin Alsop şi Cristian Măcelaru la Festivalul de Muzică Contemporană Cabrillo, Stefan Asbury la Festivalul de la Tanglewood. A studiat apoi cu Heinz Holliger, Hannu Lintu, Nicolás Pasquet, Johannes Schaefli, Mark Stringer, ocazii în care a colaborat cu orchestre eminente, ca Orchestra Simfonică a City of Birmingham, Festival Strings Lucerne, Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig, Orchestra Filarmonicii din Moscova şi Orchestra Filarmonicii din Seoul. A fost invitat, la rîndul lui, să susţină cursuri de măiestrie cu Orchestra Filarmonicii din Seoul, unde a fost îndrumat de Osmo Vänskä, Markus Stenz şi Thierry Fischer şi a fost numit Mahler Conducting Fellow la Colorado MahlerFest XXIX.

Boon Hua Lien şi-a susţinut doctoratul în dirijat la Eastman School of Music, unde i-a avut ca mentori pe Neil Varon, Brad Lubman şi Mark Scatterday. A studiat, de asemenea, la Conservatorul Universităţii din Cincinnati, la Conservatorul „Yong Siew Toh” şi la Conservatorul Peabody. În prezent, Boon locuieşte în Singapore.

Balázs Demény

Câştigător al Premiului I la Competiţiile Internaţionale de Pian Lagny-sur-Marne (2018) „Île-de-France” (2017), „Hans von Bülow” (2015) şi „Carl Filtsch” şi al Premiului II la Concursul Internaţional „Frederic Chopin” (Budapesta), Balázs Demény a fost distins, în Ungaria, cu Premiul Junior Prima pentru realizările sale. A susţinut recitaluri şi concerte în importante săli şi festivaluri: Gasteig din München, Marea Sală a Palatului Artelor din Budapesta, Ateneul Român din Bucureşti, Marea Sală a Academiei de Muzică „Ferenc Liszt” din Budapesta, Festivalul „Liszt” din Raiding, Festivalul de Primăvară de la Budapesta, Festivalul „CaFÉ” de la Budapesta, Expoziţia Mondială de la Milano. În 2016 a fost invitat în Japonia, în cadrul Yokohama International Piano Concerts Series, unde a interpretat Concertul nr. 3 de Bartók şi un recital cu lucrări de Bartók şi Liszt. A fost distins cu Premiile „Pianist” şi „Kodály” la Festivalul „ISA-Prag-Wien-Budapest” şi a primit bursele „Géza Anda”, „Hindemith” şi „Communitas”. Este cîştigător al Premiului I la Concursul Internaţional „Sigismund Toduţă” şi al Festivalului de Muzică Maghiară de la Bucureşti. Pianistul a susţinut recitaluri în oraşe ca Berlin, Roma, Paris, Praga, Lisabona, Budapesta, Bucureşti, Bruxelles, München, Cluj.

Născut la Cluj în 1989, Balázs Demény şi-a început studiile la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” (cu Buzás Pál), continuîndu-le apoi la Liceul de Muzică „Béla Bartók din Budapesta (cu Gábor Eckhardt), Academia de Muzică „Ferenc Liszt” (cu András Kemenes), la Academia de Muzică „Hanns Eisler” din Berlin (cu Georg Sava) şi la Universitatea de Arte din capitala germană (cu Pascal Devoyon). În prezent, este doctorand al Academiei de Muzică din Budapesta. Pe lîngă profesorii care l-au îndrumat de-a lungul formării sale, Balázs Demény a participat la cursurile de măiestrie susţinute de György Kurtág, Zoltán Kocsis, Arie Vardi, Avedis Kouyoumdjian, Eldar Nebolsin, Péter Nagy, Imre Rohmann, Dmitri Bashkirov. A susţinut peste 70 de concerte cu orchestra, avînd în repertoriu lucrări de la Bach la compozitori contemporani şi a colaborat cu dirijori ca Jesús López-Cobos, Gábor Hollerung, András Ligeti, Mihail Agafiţa, Ilarion Ionescu-Galaţi, Alfonso Saura, Theo Wolters, Gheorghe Costin, Dorin Frandeş, József Horváth, Zsolt Jankó şi alţii.

Primul său compact disc, intitulat „Anul memorial Liszt 2011”, a fost urmat de un turneu de recitaluri în Ungaria şi România. Cel de-al doilea, cu lucrări de Schumann şi Bartók, a fost lansat de casa de discuri

Geanina Simion

Oana Andreica

TagsFilarmonica Transilvania
Previous Article

Moşul a adus pentru două cupluri nuiaua ...

Next Article

Maestrul Florin Ciobanu este forţat să plece ...

0
Shares
  • 0
  • +
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Related articles More from author

  • Cultura

    Concert simfonic în memoria pianistului Dinu Lipatti pe scena Casei Universitarilor cu Filarmonica Transilvania

    05/12/2017
    By muzicainstantelo
  • CulturaMuzica

    Concert pentru soţie şi cvartet dedicat amantei

    03/08/2019
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Full de pianiste din Sătmar cu violoniste la Filarmonică

    01/22/2022
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Concert de Anul Nou la Filarmonica Transilvania

    12/28/2022
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Recviem german la Fila, cu dirijorul Jozsef Horvath

    04/13/2017
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Concert de vioară cu Daniel Szasz, sub bagheta lui Daniel Cohen la Filarmonica Transilvania

    06/15/2017
    By muzicainstantelo

Leave a reply Anulează răspunsul

  • Economic

    WIZZ Air va aduce o nouă aeronavă la Cluj şi rute noi la Viena şi Lyon în acest an

  • JudecatoriJustitieProcurori

    Magistraţii au încheiat seria protestelor de primăvară

  • Justitie

    Criminalul din lift încearcă din nou să arate că nu este vinovat. Denunţătorul a fost ignorat iar dosarul clasat

Publicitate

Alte Stiri

  • o săptămână ago

    Fumoasa și bestia

  • 2 săptămâni ago

    Messiah

  • 2 săptămâni ago

    Duel pe autostradă

  • 2 săptămâni ago

    Am fost 16

  • 2 săptămâni ago

    Morocănoșii

Facebook

  • Film

    Vânătorul de balene câștigă Trofeul Transilvania TIFF 20

    Vânătorul de balene/ The Whaler Boy câștigă Trofeul Transilvaniala cea de-a 20-a ediție TIFF Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară, pe 31 iulie, în aplauzele celor ...
  • Film

    TIFF Conferința de Educație Media și Cinematografică

    Live pe TIFF Unlimited: Conferința Națională de Educație Media și Cinematografică  Unul dintre cele mai importante evenimente de la această ediție TIFF este Conferința de Educație Media și Cinematografică, care vizează ...
  • Film

    Dama de cupă- Au şi avocaţii micile lor plăceri vinovate

    Queen of Hearts / Dama de cupă, o dramă daneză controversată, multipremiată internațional, va fi lansată de Transilvania Film în premieră în România pe TIFF Unlimited, începând cu 25 noiembrie. ...
  • Film

    Animest aduce filme de Oscar pentru animaţia românească

    #ScreeningHistory – cea de-a 15-a ediție Animest, dedicată aniversării celor 100 de ani de animație românească, își deschide porțile astăzi, pentru prima dată în mediul online. Invitați să ia parte ...
  • Film

    Festivitate nostalgică la TIFF cu Marina Voica şi Maria Ploae

    Babyteeth: Prima iubire câștigă Trofeul Transilvania la TIFF 2020Cele mai bune filme ale ediției și cineaștii momentului au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 8 august, la Gala de decernare a ...

RSS STIRI AGERPRES

Ads

Ads

Ads

  • Contact
© 2019 - Muzica Instantelor - Proiect confintat de Uniunea Europeana din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020.