Peste 200 de instrumentişti, solişti vocali, dansatori, instructori coregrafi şi maeştri de ceremonii l-au condus vineri pe ultimul drum, la Cimitirul din Floreşti- Cluj, pe saxofonistul Marian Simionescu, dispărut fulgerător, în urma unor complicaţii medicale, la vârsta de numai 52 de ani.

Colegii l-au condus cu muzică, cum a trăit vreme de zeci de ani, în care la rândul său le-a cântat altora piese de virtuozitate, dar şi de alean şi dor.

Printre numeroşii participanţi, cunoscătorii i-au putut remarca pe dansatorii Viorica şi Emil Luca, membrii ansamblurilor Crăişorii (Nelu Morar, Duţu Botiş, Codruţa Jula Pop), Ceteraşii de la Gherla (Marcel Coste, Nelu Ţigăuan, Gabriel Bunea), care împreună cu Ovidiu Mate au fost artizanii unui moment special muzical, care a desăvârşit slujba. Aurel Tămaş cu Băndaşii de la Cluj (Gheorghe Tămaş, Claudiu Mărincean, Paul Morar şi Alexandru Tămaş), Rapsodia Someşană şi Crăişorul.

Printre instrumentiştii prezenţi i-am remarcat pe Florin, Florentina şi Alex Vaida, Doru, Nelu şi Mircea Burcă, Gabriel Gugula, Onuţ Chindriş, Felician Mureşan, Alexiu Ţurcă (Elek), Lay Filaton, Ovidiu Silaghi.

Printre solişti au putut fi văzuţi Rareş Zăgrean- Istici, Marinela Zăgrean- Istici, Elisabeta Guzu, Lucia Sucală, Mădălina Mureşan, Carmen Jula, Pavel Mărginean, Doru Sântămărean, Cătălin şi Anca Nistor, Cosmin Mocean, Raul Oltean, Adolfina şi Lucian Rotar, Ovidiu Purdea Someş, Mihai Trif.

Reţelele de socializare au explodat cu mesaje de susţinere pentru familie. Gabriela, partenera de viaţă de lui Marian a primit astfel de mesaje de la mare distanţă.

Alexandra Denisa a scris că plecarea lui Marian lasă un gol imens şi lacrimi de durere fără margini. Nu vom uita niciodată veselia şi gingăşia ta, ne vei lipsi enorm, maestre!

Fosta colegă de şcoală Antoaneta a rememorat amintiri şi a exprimat regretul său. Am râs împreună de numa, am cântat, am chiulit, am învăţat. Ai adus atâta fericire pe Pământ, cu ceea ce ai ştiut să faci, să ne cânţi.

Teodora a explicat relaţia specială cu Marian. Mereu cu zâmbetul pe buze şi pregătit să destindă orice atmosferă. Nu poate fi uitat Maian şi Cafoionul lui, cum îi spunea micuţul Luca.

Saxofonul tău era un mântuitor de cuvinte şi note, a scris rapsodul Ovidiu Purdea Someş, care a colaborat cu Marian peste două decenii.

Prea devreme ai plecat Simi, mult prea devreme, a notat Duţu Botiş, din formaţia Crăişorii.

Nu vom uita niciodată glumele tale şi veselia pe care le creai, a scris Nelu Morar din formaţia Crăişorul.

MARIAN SIMIONESCU

S-a născut la Cluj –Napoca, pe 20 noiembrie 1967, într-o familie cu trei fraţi, el fiind cel mai mic. Părinţii , Florica şi Mircea, oameni simpli şi oneşti, le-au oferit celor trei copii un mediu cald şi sănătos, cu norme şi valori sociale, fiind primele lor modele educaţionale.

Marian a îndrăgit încă de mic muzica, de aceea părinţii l-au îndrumat spre studiul acesteia, atât pe el, cât şi pe fraţii lui. A început să studieze pianul în clasele primare, iar în clasa a V-a a ales oboiul, ca instrument de suflat. Ulterior s-a decis pentru saxofon, un instrument considerat a fi perfect din punct de vedere al nuanţelor dinamice, al posibilităţilor tehnice şi de expresie. Un instrument complex, ca sufletul lui Marian, cu nuanţe şi profunzimi, care a fost să fie apoi graiul sufletului său.

A început să activeze în Big Band-ul „ Gaio”, la Casa Pionierilor, un band recunoscut şi azi la nivel internaţional, de unde s-au desprins mari muzicieni cunoscuţi în întreaga lume.

Din punct de vedere muzical avea aptitudini deosebite, fiind înzestrat cu un auz perfect.

Succesul nu a întârziat să apară, clădindu-şi cu echilibru, constanţă, perseverenţă şi studiu continuu o carieră muzicală, participând la diferite evenimente mai restrânse sau mai de amploare, încântându-şi ascultătorii cu măiestria sa, cu muzica sa pornită din inimă şi adresată inimilor.

Din cauza numărului limitat de locuri de la Liceul de muzică, s-a îndreptat spre Liceul „Adi Şincai”, decizie care avea să nu fie deloc întâmplătoare, pentru că acolo a întâlnit-o pe Gabriela lui, cea care avea să îî devină parrteneră de viaţă şi suflet pereche. Au fost colegi de clasă în cei 4 ani de liceu, perioadă în care au legat o strânsă şi indestructibilă relaţie, care s-a concretizat prin căsătorie, pe data de 5 mai 1990.

Dumnezeu i-a binecuvântat apoi cu două fete remarcabile: Raisa, născută în 1993 şi Rada, născută în anul 2000. Într-o filmare realizată cu o zi înainte de tragicul eveniment le spunea fetelor : „ Vă iubesc de la Pământ până la Cer şi înapoi!”

Fetele au moştenit înclinaţiile artistice ale tatălui : Raisa iubeşte şi practică dansul , iar Rada a dobândit talentul muzical, descoperit chiar de tatăl ei, împreună cu care începuse studiul unui instrument muzical.

Dorinţa permanentă de a evolua l-a determinat să urmeze apoi Academia de muzică „Gheorghe Dima”, fiind licenţiat şi având titulatura de profesor. Cu toate că era unicul întreţinător al familiei, cea care a constituit mereu prioritatea sa, a reuşit să îmbine în cel mai armonios mod pasiunea pentru muzică, studiul , frecventarea cursurilor, prezenţa la evenimentele la care era solicitat, fiind un model incontestabil de ambiţie, dragoste pentru familie, responsabilitate şi tărie.

Aceeaşi armonie a stat şi la baza căsniciei, familia fiind cel mai important aspect al vieţii sale, cea pentru care mereu a făcut totul şi în care a pus cele mai profunde, temeinice, adevărate şi frumoase sentimente! Un model de OM, de SOŢ, de TATĂ!

După familie, era muzica sa…. cea care era pentru Marian un alt fel de a respira, cea care nu minte niciodată şi care a înflorit în sufletul său nobil transformându-l într-o catedrală….

A cântat toate genurile muzicale, Jazz, muzică uşoară si populară, hit-uri. A cântat cu acelaşi mare drag pentru oameni simpli, în cercuri restrânse, sau pentru personalităţi ca Principesa Margareta sau regele Iordaniei. A cântat cu sufletul, despre care Emil Cioran spunea că dacă „ nu l-am fi avut, ni l-ar fi creat muzica”.

Prestaţiile sale deosebite şi tehnica instrumentală i-au adus recunoaşterea, admiraţia şi respectul colegilor de breaslă. Timp de aproximativ 20 de ani a cântat cu actualii colegi, Formaţia „ Crăişorii”, precum şi cu numeroşi solişti de prestigiu.

Firea veselă, simţul umorului , prezenţa plăcută şi stilul aparte de a interacţiona cu oamenii făceau ca apariţia sa în orice context să destindă atmosfera. Pentru inima sa nobilă şi generoasă, pentru spontaneitatea şi autenticitatea sa a fost mereu înconjurat de o mulţime de prieteni, despre care spunea în ultima sa filmare astfel: „ Mi-am ales prietenii pe care i-am şi iubit.”.

Deşi a avut o suferinţă cardiacă, pe care a încercat să o ascundă, a avut credinţa că o poate învinge şi că va putea cânta în continuare. A dus cu o demnitate extraordinară această suferinţă şi îşi dorea ca , dacă aceasta ar fi să-l învingă, acest lucru să se întâmple pe scenă…. De altfel, ultima sa apariţie pe scenă a fost pe 6 ianuarie. Toate acestea au sporit şocul dispariţiei sale premature şi au accentuat puterea şi onoarea cu care a trecut prin această suferinţă şi cu care a realizat ultima filmare în care îşi ia rămas bun de la toţi cei care l-au cunoscut.

Până în ultima clipă soţia i-a fost alături, aşa cum i-a cerut, cum şi-a dorit şi cum a înţeles să-şi împlinească făgăduinţa „până ce moartea ne va despărţi”, cu iubirea care rămâne veşnică, dincolo de aceste graniţe fizice pe care omul le poate înţelege şi accepta.