…eram pe o plajă, într-o zare de Caraibe, un citat din Rai, cu cerul albastru răsturnat în liniștea Oceanului. Undeva , într-un departe umbros, se auzea, atît de clar și de liniștitor, Fuego, cu îndemnul hibernal, deja focloric, adresat mamei cui a scris libretul respectiv! Pe cearceaful galben, cu trandafiri roșii, și cu sigla unui partid, cîndva majoritar, o pată de culoare: o ciocolată cu sîni ce sfidau gravitația, interminabile picioare, ascunzînd în umbra mică a pîntecelui, cu un buricuț ușor exoftalmic, toate ofertele Pardisului regăsit. Restul lumii, toate acele mărunțișuri uriașe,ființe microscopic-agabaritice , erau pentru mine, aflat în această Proxima Centauri pe persoană fizică, într-o abstracție numită România, un surplus de imagini dintr-o irealitate bleheriană.
Fata aceea, Mungulinga, în traducere ” Miez de nucă de cocos”,era nepoata unui fost șef de trib glorios, dar nu făcea caz de treaba asta: ce folos aveau istoria, ierarhiile sociale, aici unde era numai duminica? Am simțit că cineva s-a așezat în dreptul soarelui Meu: cînd am deschis ochii am văzut-pe Ingrid Mocanu, dezbrăcîndu-se grăbit, încurcîndu-și picioarele într-un bikini pînă la genunchi, și privindu-mă pe sub părul căzut pe frunte: ” ce-ai crezut, mă zmechere, că nu te găbjim, ‘ re-ai al dreac să fii tu!” Apoi, după și-a aruncat hainele nisip, oferind un amurg fizic, cu lapoviță și vînt moderat, a pus mîna pe telefon și a șoptit, privindu-mă diabetic: ” da,fato, da, Olguțo, am dat de el, ce credea că o să îl căutăm în Teleorman ? Da, e pe plajă cu o indigeană mișto, toată silicoane natur și creaci de 1o!”
M-am trezit, am început să plîng. Cînd m-am ridicat din pat, am văzut, pe cearceaful galben nisip, foarte mult nisip…

cangurolog principal Cornel Udrea