Mihai Vlasov nu pierde vremea în închisoare. Aflat pentru multă vreme la odihnă, cu mici pauze, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ a României vrea să-şi prezerve avantajele obţinute prin abuz în funcţie.

Vlasov a încheiat în anul 2010, în calitatea de preşedinte al Camerei de Comerţ, cu sine însuşi, ca şi avocat, un contract de reprezentare juridică în instanţă, pentru anularea unei hotărâri de guvern care lua un teren din administrarea CCR. Nu s-a mulţumit cu taxa fixă de 10.000 de euro pentru reprezentare, şi-a aprobat şi onorariu de succes sub forma unui procent de zece la sută din beneficiul CCR pe marginea terenului, pe toata durata exploatării.

După ce a fost arestat şi anchetat pentru fapte de corupţie, fiind prins în flagrant, în anul 2014, după 7 ani de stoarecere de profit din Cameră, Vlasov a trecut la executarea dreptului pe care şi l-a asigurat, respectiv 398.832 euro, plus TVA. Noua conducere a CCR a reuşit să blocheze cu greu executarea silită şi a trecut la anularea contractului. Misiune foarte dificilă, pentru că inventivul fost preşedinte a cesionat creanţa sa către un terţ, o oarecare Nenu Viorica, care nu vrea să renunţe în ruptul capului la cadoul otrăvit.

Chiar dacă instanţa a dispus anularea contractului juridic, motivând că oricum nu Vlasov a anulat HG 501/2010, ci juriştii Camerei, condamnatul insistă în acţiuni privind căi speciale de atac, revizuire şi acţiune în anulare.

Vlasov deţine mai multe condamnări, cea mai consistentă fiind de 9 ani şi 10 luni, pentru delapidare, acesta sustrăgând din casieria CCR suma de peste 10 milioane euro, în perioada 2007-2014, cu care cel mai probabil a jucat la casino, fiind un împătimit pasionat de astfel de distracţii.

Vă prezentăm motivarea sentinţei prin care i s-a respins lui Mihai Vlasov una dintre contestaţiile în anulare.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV- A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2127   A

ȘEDINȚA PUBLICĂ  DE  LA 28.06.2019

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE : M_____ I____ L___

JUDECĂTOR : C______ A_____

GREFIER : A________ F_______

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul V_____ M____, împotriva deciziei civile nr. 1986/08.06.2018, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosar nr. xxxxx/301/2016**, în contradictoriu cu  intimații C_____ de Comerț și I________ a R_______ și N___ V______, având ca obiect  reziliere contract.

Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 14.06.2019, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 28.06.2019, când a decis;

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr.5788/11.05.2017 Judecătoria Sectorului 3 București a respins  ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei N___ V______, a respins  ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta C_____ DE COMERT SI I________ A ROMANIEI CCIR, în contradictoriu cu pârâții CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____, și N___ V______, astfel cum a fost completată, a dispus rezoluțiunea contractului de asistență juridică nr.8/08.06.2010 încheiat între reclamanta și pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____ și a obligat pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____  să plătească reclamantei 1953 lei , cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut  că p rin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 11.05.2017, sub nr. xxxxx/301/2016, formulată de reclamanta C_____ DE COMERT SI I________ A ROMANIEI CCIR, în contradictoriu cu pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____, a solicitat să se dispună rezilierea contractului de asistență juridică nr. 8/08.06.2010, încheiat între C_____ DE COMERT SI I________ A ROMANIEI CCIR și CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____, obligarea  la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta  a arătat că în data de 08.06.2010 în calitate de client a încheiat cu pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____ contractul de asistenta juridica nr. 8. Având in vedere data încheierii acestui contract, legea aplicabila o constituie codul civil abrogat. Obiectul acestui contract de asistenta juridica l-a constituit, potrivit dispozițiilor art. 1.1 acordarea de consultații juridice reclamantei, asistarea, reprezentarea, redactarea de acte, cereri si cai de atac, forme de executare, precum si orice alte activități prevăzute de Legea nr. 51/1995 rep.

Onorariul stabilit prin contract a fost de 10.000 Euro.

Prin dispozițiilor art. 5.3. din contract a fost prevăzut un onorariu de succes, in cazul anularii H.G nr. 501/2010, in cuantum de 10% din valoarea fructelor lunare pe care le produce un teren, pe toata durata existentei beneficiului său  asupra  acestuia.

Obiectul acestui contract este unul generis, nedeterminat in mod expres si care cuprinde toate prestațiile la care un avocat se poate angaja, in timp ce onorariul de succes este fixat in funcție de anularea unui act normativ H.G nr. 501/2010 de către instanța competenta.

La momentul încheierii acestui contract de asistenta juridica, avocatul V_____. M. M_____ era P___________ in exercițiu al reclamantei.

In t emeiul acestui contract, in anul 2015, in calitate de creditor, paratul a pornit executarea silita împotriva reclamantei pentru suma de 493.220 Eur in dosarul de executare nr. 179/2015 al B.L.J D_____ Gont. L_____ Gont si M_____ P_____.

La acel moment, in urma contestării acestei executări silite – dos. civ. nr. XXXXXXXXXXXXX- prin sentința civilă nr. xxxxx/30.07.2015, instanța de executare a anulat executarea silita. Anterior pronunțării sentinței, reclamanta a efectuat plata sumei puse in executare si a obținut suspendarea acestei executări silite. Cauza se afla in apel, la Tribunalul București, cu termen de judecata la data de 03.06.2016.

Aceasta situație de fapt, respectiv neîndeplinirea culpabila a obligațiilor contractuale asumate de către parat, a fost reținuta si in considerentele S.C nr. xxxxx/30.07.2015 pronunțata de către Judecătoria Sectorului 3 București in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX ce a avut ca obiect contestarea executării silite pornite de către parat împotriva reclamantei.

Potrivit codului civil abrogat, contractul legal încheiat este obligatoriu pentru părțile semnatare, dispoz. art. 969, iar rezilierea este sancțiunea civila prin care un contract sinalagmatic, cu executare succesiva este lipsit de efecte din cauza neîndeplinirii culpabile a obligațiilor prevăzute, de către una dintre părțile sale, față de dispozițiile art. 1020-1021. In cazul de fata, este un contract de asistenta juridica, care este unul sinalagmatic, oneros și cu executare succesiva, iar paratul nu si-a îndeplinit niciuna dintre obligațiile pe care si le-a asumat.

Reclamanta a precizat valoarea contractului de asistenta juridica la suma de l0.000 Euro, suma ce reprezintă valoarea onorariului stabilit prin contract.

La data de 20.07.2017, pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____ a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pe cale de excepție, a invocat excepția necompetenței funcționale generale a instanțelor judecătorești, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În motivarea excepției necompetenței funcționale generale a instanțelor judecătorești în soluționarea cauzei de față, a arătat că dispozițiile art. 32 din Legea nr. 51/1995 și ale art. 132 din Statutul profesiei de avocat atribuie decanului și consiliului baroului competență exclusivă în soluționarea contestațiilor și reclamațiilor formulate de către clienți cu privire la stabilirea și plata onorariilor, existând așadar o cale procesuală specifică și organe special abilitate de lege pentru a se pronunța cu privire la interpretarea și executarea contractelor de asistență juridică, după cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1198/08.04.2009 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX: „litigiile rezultate din interpretarea și executarea contractelor de asistență juridică sunt în competența organelor abilitate din cadrul acestora, potrivit dispozițiilor Legii nr. 51/1995 și Legii nr. 247/2004, dar acestea nu au competența să dispună asupra litigiilor al căror obiect îl constituie constatarea nulității contractelor de asistență juridică, această competență revenind numai instanțelor judecătorești”.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că,  de la data împlinirii condiției suspensive privind anularea pe cale judecătorească a H.G. nr. 501/2010 (19.03.2013) – ca temei juridic al încasării onorariului de succes stipulat la Art. 5.3. din Contractul de asistență juridică nr. 8 din 08.06.2010 – și până la data înregistrării pe rolul instanței a prezentei cereri de chemare în judecată (11.05.2016) au trecut mai mult de 3 ani.   

Astfel, potrivit art. 2.526 Cod civil, când este vorba de prestații succesive care alcătuiesc un tot unitar, cum este cazul prezentului contract de asistență juridică, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care ultima prestație devine exigibilă, iar potrivit art. 2.523 Cod civil, dacă se solicită rezoluțiunea/rezilierea contractului prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

Prin contractul de asistență juridică încheiat la data de 08.06.2010, Cabinet de Avocat „M_____ M. V_____” reprezentată prin avocat titular M_____ M. V_____ s-a obligat să desfășoare activitățile prevăzute de Legea nr. 51/1995 și să depună toate diligentele pentru a obține anularea în instanță a H.G. nr. 501/2010, părțile convenind pentru aceste servicii un onorariu fix în sumă de 10.000 euro plătibil până la data de 31.12.2010 și un onorariu de succes exigibil la data și sub condiția obținerii rezultatului preconizat, constând în echivalentul unui procent de 10% lunar din valoarea fructelor pe care le va produce în beneficiul clientului terenul ce face obiectul litigiului.

Așadar, la data de 19.03.2013 când a devenit irevocabilă sentința nr. 3127/02.05.2011 prin care Curtea de Apel București a dispus anularea H.G. nr. 501/2010 – s-a obținut rezultatul dorit de client, dată ce coincide cu momentul în care clientul a cunoscut sau trebuia să cunoască dacă această finalitate s-a datorat sau nu prestațiilor avocațiale asumate prin contractul de asistență juridică, având la dispoziție un termen de 3 ani pentru a promova acțiune în rezilierea contractului, nerespectarea acestui termen determinând prescrierea dreptului material la acțiune.

Pe fondul cauzei, a arătat că reclamanta a beneficiat în mod real de serviciile Cabinetului de Avocat „M_____ M. V_____”, scopul pentru care a fost încheiat Contractul de asistență juridică nr. 8 din 08.06.2010 fiind atins ca urmare a prestațiilor furnizate cu devotament și profesionalism de către avocatul titular, care a desfășurat un efort amplu de documentare, a acordat consultații juridice, a întocmit înscrisuri pentru proces și a elaborat strategii de succes, iar când a fost nevoie și-a asigurat substituirea în cauză (a se vedea împuternicirile acordate avocaților V_____ R__ și G_______ F_____ de către Cabinetul de Avocat „M_____ M. V_____”).

In acest context, trebuie avută în vedere și Hotărârea Camerei a 3-a a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 3 septembrie 2015 – cu forță executorie pentru statele membre ale Uniunii Europene – în care se prevede că: „ orice contract de consultanță juridică, comercială, financiară odată încheiat, obligă prestatorul să încaseze de la beneficiar în momentul efectuării plătii și taxa pe valoare adăugată (TVA), indiferent dacă prestatorul a furnizat sau nu a furnizat efectiv servicii de consultanță clientului său, pentru faptul că s-a aflat la dispoziția clientului său pentru a-i oferi consultanță, prestarea de servicii este efectuată de prestator prin însuși faptul de a se afla la dispoziția beneficiarului independent de volumul și de natura serviciilor de consultanță furnizate, fără să prezinte importanță dacă beneficiarul a apelat sau cât de des a ape lat la serviciile prestatorului”.

La data de 10.11.2016, reclamanta a depus cerere adițională prin care  a solicitat introducerea prin care a solicitat introducerea in cauza, în calitate de parat a numitei N___ V______, având in vedere  că prin contractul de cesiune de creanța autentificat sub nr. 7637/14.08.2015, parata N___ V______ in calitate de cesionar a dobândit de la paratul Cabinet de Avocat “M_____ M. V_____” creanța reprezentata de onorariul de succes (procentul de 10%) stipulat expres in dispoz. art. 5.3 al contractului de asistenta juridica nr. 8/08.06.2010, contract ce face obiectul litigiului de fata. Rezilierea contractului de asistenta juridica afectează direct si imediat patrimoniul paratei N___ V______, prin aceea ca implicit desființează creanța deținuta de către aceasta (creanța născuta chiar din acest contract de asistenta juridica), este evident ca aceasta are calitate procesuala pasiva in cauza si se impune citarea sa.

La data de 07.12.2016, pârâta N___ V______, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că, pe de o parte, dispozițiile art. 39 Cod procedură civilă nu își găsesc aplicabilitate în cauză (litigiul nu poartă asupra dreptului de creanță, nefiind o acțiune în pretenții, ci privește strict raporturile juridice dintre părțile contractului de asistență juridică sub aspectul executării reciproce a obligațiilor asumate prin contract), iar pe de altă parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 68 Cod procedură civilă pentru introducerea în cauză a unei alte persoane (nefiind parte în contractul de asistență juridică, pârâta nu ar putea pretinde, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi subiective ca și reclamantul, respectiv rezilierea contractului de asistență juridică). Deși contractul de asistență juridică constituie titlu executoriu pentru dobânditorul creanței cedate, acesta este un aspect ce ține de procedura execuțională, prin care cesionarul urmărește valorificarea dreptului său de creanță împotriva debitorului obligației neexecutate, procedură în cadrul căreia instanța de executare are competența de a verifica sub aspect formal existența și validitatea titlului executoriu. Pârâta a arătat că  în cazul în care se respinge excepția invocată,  își însușește toate excepțiile, apărările și cererile de probatorii formulate în cauză de către pârâtul Cabinet de Avocat „M_____ M. V_____” în susținerea respingerii acțiunii.

În ceea ce privește excepția necompetentei generale a instanțelor judecătorești invocata prin întâmpinare a arătat că apărări aduse in susținerea excepției sunt neîntemeiate, iar textele de lege invocate nu au incidența in cauza. Așa cum rezulta din petitul cererii de chemare in judecata, reclamanta solicita a se constata rezilierea contractului de asistenta juridica nr. 8/08.06.2010 încheiat ____________________________ de client si parat in calitate de avocat. Nu suntem in prezenta unei contestații sau reclamații care sa aibă ca obiect stabilirea sau plata onorariului stipulat in contract.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că la acest moment obligația de plata a onorariului de succes, stabilita in dispozițiile art. 5.3 din acest contract este in vigoare si isi produce efectele. Așadar, cata vreme contractul a cărei reziliere  se solicită a fi constata isi produce efectele (prin derularea prestației reciproce) nu se poate susține ca a început sa curgă termenul de prescripție.

Contractul de asistenta juridica este un contract sinalagmatic, in care părțile isi asuma obligații reciproce, respectiv prestarea asistentei juridice de către avocat si plata onorariului de către client. Cata vreme prestația la care s-a obligat una dintre parti nu este încheiata/finalizata evident ca nu se poate vorbi despre curgerea vreunui termen de prescripție.

Mai mult decât atat, in contractul dintre părți, nu este stabilit niciun termen. nici pentru prestarea activităților prevăzute in obiectul contractului, nici pentru efectuarea plații onorariului (fix si de succ es).

Pe de alta parte, paratul, in mod greșit isi întemeiază excepția pe dispozițiile noului cod civil. Așa cum desigur se cunoaște, noul cod civil a intrat in vigoare in anul 2011, iar contractul de asistenta juridica din litigiu a fost încheiat in anul 2010, sub imperiul vechiului cod civil. Pe cale de consecința, in cauza de fata sunt aplicabile prevederile Decretului lege nr. 167/1958, act normativ care reglementa prescripția extinctiva si din dispozițiile căruia rezulta fara echivoc ca excepția invocata este una fara temei legal.

Prin decizia civilă nr. 1986/08.06.2018 Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelantul-pârât CABINET DE AVOCAT “M_____ M. V_____”, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin contractul de asistență juridică nr.8/08.06.2010,  încheiat între pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____ și reclamanta C_____ DE COMERT SI I________ A ROMANIEI, în calitate de client, pârâtul s-a obligat să acorde consultații juridice, servicii de reprezentare, asistare, redactare de acte, cereri și căi de atac, forme de execuție pentru reclamantă fără a se indica un dosar anume, în care aceste servicii să fie prestate.

Onorariul a fost stabilit de către părți la o suma fixă de 10 000 Euro ce urma a fi plătit până la data de 31.12.2010.

Totodată, părțile au stabilit ca reclamanta să achite un onorariu de succes in cazul anulării HG nr.501/2010 de către instanța judecătorească , onorariu fiind echivalentul unui procent de 10%  lunar din valoarea fructelor lunare pe care le produce terenul  in favoarea reclamantei și fiind datorat pe tot timpul existenței beneficiului asupra terenului.

Prin contractul  de cesiune de creanță autentificat sub număr de 7637/14.08.2015 de Societatea Profesională Notarială ,, C____ Ș_____ & Asociații ,,  pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____ a cesionat cu titlu gratuit creanța sa , rezultată din contractul de asistență juridică nr.8/08.06.2010, constând în onorariu de succes , către pârâta N___ V______.

Prin cerere, reclamanta a solicitat rezilierea contractului de asistență juridică nr.8/08.06.2010 pentru neexecutarea obligațiilor contractuale asumate de către pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____.

            Instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a  pârâtei N___ V______ întrucât chiar dacă aceasta este creditor cesionar  al creanței , are calitate procesuală in prezenta cauză având in vedere că este parte a raportului juridic litigios , raport care inițial a fost stabilit între reclamanta și pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____  prin încheierea contractului de asistență juridică și ulterior extins prin încheierea contractului de  cesiune de creanța, pârâta fiind creditoarea obligației de plata a onorariului de succes asumată de către reclamanta.  Mai mult decât atât , chiar dacă nu a fost parte contractantă a contractului de asistență juridică ,  pârâta , in calitate de creditor cesionar  este direct interesata să stea in prezentul litigiu și să-și realizeze apărările necesare având in vedere finalitatea litigiului, respectiv existența sau  inexistența dreptului său de creanță.

În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța de fond  a reținut  că în ceea ce privește legea aplicabilă soluționării excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, potrivit art. 3 din Legea nr. 287/2009 actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil  nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Prescripțiile extinctive începute si împlinite sub imperiul reglementării anterioare nu sunt supuse dispozițiilor legii noi, deoarece ele reprezintă situații juridice trecute. Mai mult, art. 6 alin. (4) Cod civil si art. 201 din Legea nr. 71/2011 stabilesc că prescripțiile extinctive începute si neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Prin urmare, legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele (început, termen, suspendare, întrerupere, repunere în termen, efecte) este legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă. Prealabil trebuie stabilit dacă, pentru situația concretă, prescripția extinctivă a început să curgă potrivit dispozițiilor din reglementarea anterioară, iar în caz afirmativ această reglementare se va aplica prescripției respective sub toate aspectele; dacă însă se ajunge la concluzia că prescripția nu a început să curgă sub imperiul reglementării anterioare potrivit regulii stabilite de aceasta, atunci devin incidente dispozițiile Codului civil din 2009.

Dreptul subiectiv pretins de reclamanta este un drept patrimonial, evaluabil in bani si, prin urmare, acțiunea în reziliere/ rezoluțiune are un obiect patrimonial, împrejurare fata de care în temeiul art. 2 501 Cod civil  sunt aplicabile regulile generale care reglementează prescripția extinctivă . Întrucât acțiunea in rezilierea/rezoluțiunea unui act juridic este o acțiune personala prin care sunt ocrotite drepturile de creanța, termenul general de prescripție este cel stabilit de art. 2 517 Cod civil , adică termenul de 3 ani. Termenul de 3 ani începe a curge de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau , după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui ( art. 2 523 C__ civil).

Deși clauzele contractului de asistență juridică nu prevăd expres, din interpretarea pct.5.3 ,ce stabilește onorariul de succes, rezultă că serviciile de asistența juridică au privit exclusiv demersul judiciar de anulare a H.G. 501/2010, cauza făcând obiectul dosarului XXXXXXXXXXX. Prin sentința civila nr. 3127/02.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII – C_________ Administrativ și Fiscal în acest dosar, s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta în contradictoriu cu Guvernul R_______ și Regia Autonoma ,, Administrația Patrimoniului Protocolului de stat ,, H.G. 501/2010 fiind anulată.

Prin decizia civila nr.3522/19.03.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție  – Secția de C_________ Administrativ și Fiscal, s-au respins recursurile formulate împotriva sentinței civile nr. 3127/02.05.2011, acesta devenind irevocabila.

Termenul de  prescripție , de 3 ani, a  început  a curge cel mai târziu de la data de 19.03.2013, dată la care H.G. 501/2010 a fost anulată , aceasta fiind data de la care reclamanta trebuia să cunoască nașterea dreptului său la acțiunea în rezilierea/rezoluțiunea contractului , întrucât până la acel moment contractul de asistență juridică avea valabilitate.

Instanța a constatat că la data de 04.02.2015, pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M V_____ a început executarea silită  a reclamantei pentru recuperarea creanței de 398 832 Euro + TVA , reprezentând onorariu de succes prevăzut de acest contract de asistență. Executarea silită a făcut obiectul dosarului de executare nr.179/2015 al B___ ,, D_____ G___, L_____ G___ și M_____ P_____,,.

La data de 09.02.2015, reclamanta a formulat contestație la executare împotriva acestei executării silite , invocând printre altele neexecutarea obligațiilor contractuale asumate de către pârât prin contractul de asistență juridică nr.8/08.06.2010.

Prin sentința civila nr. xxxxx/30.07.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul XXXXXXXXXXXXX, contestația la executare a fost admisa, iar executarea silită a fost anulată. Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelurilor.

Instanța de fond a apreciat că această contestație la executare a întrerupt termenul de prescripție fiind o cerere de chemare în judecată în sensul celei prevăzute de art.2537 pct.2 Cod civil. Chiar dacă obiectul acestei cererii nu a fost  o acțiune un reziliere/rezoluțiune contract, ci contestație la executare, acest tip de acțiune are caracteristicile necesare întreruperii termenului de prescripție întrucât prin formularea sa reclamanta a invocat ca motiv de nulitate tocmai neexecutarea contractului ce a avut drept consecință lipsirea de temei juridic a obligației de plata a onorariului de succes și implicit lipsa caracterului cert al creanței pârâtului.

In fapt, prin formularea contestației la executare,  reclamanta a ales cea mai rapidă cale procesuală de invoca neexecutarea contractului .

Având în vedere că  art.2537 pct.2 Cod civil nu face referire la un anumit tip de cerere de chemare în judecată  precum și faptul că  rațiunea întreruperii termenului de prescripție constă în  protecția creditorul unui drept civil subiectiv   în situația în care acesta își  manifestă o poziție fermă și univocă de a-și exercita dreptul  material la acțiune , solicitând astfel concursul forței coercitive a statului în realizarea dreptului său, instanța apreciază că prin formularea la data de 09.02.2015 a  contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului XXXXXXXXXXXXX, termenul de prescripție s-a întrerupt, începând a curge un al termen de prescripție astfel cum art. 2541 alin.1 și 2 Cod Civil reglementează. In aceste condiții, la  data formulării prezente acțiuni ( 11.05.2016) termenul de prescripție a dreptului material la acțiune nu se împlinise.

În cazul în care s-ar aprecia că formularea contestației la executare nu ar avea efect întreruptiv de prescripție, în cauză ar fi aplicabile disp. art. 2532 pct.3  Cod Civil privind suspendarea termenului de prescripție extinctivă.

Astfel cum rezultă din Extrasele Hotărârilor Adunării Generale a Membrilor Camerei de Comerț și I________  a R_______, M____ M. V_____ a fost președintele acestei instituții in perioada 27.12.2007 – 11.04.2014.

Chiar dacă nu există identitate juridică între M____ M. V_____ și pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M V_____ , acesta din urmă fiind o persoană fizică autorizată ce funcționează potrivit OUG nr. 44/2008, totuși ,  având în vedere prevederile art.20 din OUG nr. 44/2008, potrivit căruia titularul PFA răspunde cu patrimoniul său în cazul în care patrimoniul de afectațiune este neîndestulător pentru executarea obligațiilor asumate in exercitarea activității, precum și disp. art.2 litera j OUG nr. 44/2008 care definește patrimoniul de afectațiune, instanța de fond a reținut că patrimoniul pârâtului CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____ este inclus in patrimoniul persoanei fizice M____ M. V_____, nerespectarea obligațiilor profesionale ale pârâtului putând avea efecte asupra patrimon iului persoanei fizice.

Prin urmare, sunt aplicabile disp. art. 2532 pct.3   Cod Civil, pârâtul având calitatea de persoană care a  administrat bunurile reclamantei in perioada 27.12.2007 – 11.04.2014, față de prevederile art. 33 pct.4 din Statutul CAMEREI DE COMERT SI I________ A ROMANIEI, termenul de prescripție neîncepând a curge decât de la  data de 11.04.2014, când M____ M. V_____ a fost destituit din funcția de președinte.

In aceste condiții, la  data formulării prezente acțiuni (11.05.2016) termenul de prescripție a dreptului material la acțiune nu se împlinise, motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune.

In ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a solicitat rezilierea contractului de asistență pentru neexecutarea de către pârât a obligațiilor contractuale.

În ce privește legea aplicabila, instanța a avut în vedere că pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință, a nulității, ci și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse după intrarea în vigoare a unei noi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic .Această regulă se desprinde atât din dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) C.civ. (reluate în art. 3 și art. 4 din Legea nr. 71/2011), cât și din art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia, „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.

Prin urmare, nulitatea sau altă cauză de ineficacitate a actului juridic , respectiv  inopozabilitatea, caducitatea, revocarea, rezoluțiunea etc. este supusă legii în vigoare în momentul încheierii actului, motiv pentru care instanța a aplicat Codul Civil 1864 , acesta fiind legea civilă in vigoare la data încheierii contractului de asistența juridică nr.8/08.06.2010.

In ce privește sancțiunea neexecutării culpabile a  obligațiilor contractuale, acesta este rezoluțiunea în cazul în care contractul ce se solicită a fi desființat este cu execuție instantanee și rezilierea  în cazul în care contractul este cu execuție succesiva.

Contractul  cu executare succesivă  presupune   ca obligațiile ambelor parți   sa fie cu executare succesiva. In cazul de față, deși obligația pârâtei de prestarea de servicii de asistență juridică este o obligație  cu executare succesiva, obligația de plata a onorariului fix de 10 000 Euro este o obligație uno ictu ( cu execuție instantanee) . Chiar  dacă la art.2.1 din contract s-a menționat ca că onorariul se va plăti ,, cu următoarele eșalonări de plată  31.12.2010,, , în lipsa indicării ratelor de plată și a scadenței lor ,  având în vedere  forma tipizată a contractului de asistență juridică precum și faptul că a fost indicat o singură scadență, instanța a reținut că obligația ce-i revine  reclamantei  este de a plăti întreg onorariu până la data de 31.12.2010, fiind astfel o obligație uno ictu, contractul de asistență juridică fiind în consecință un contract uno ictu, căruia i se aplică regulile rezoluțiunii iar nu ale rezilierii.

Prin sentința civila nr. xxxxx/30.07.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul XXXXXXXXXXXXX s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că pârâtul nu și-a executat obligațiile contractuale , anularea HG nr.501/2010 nefiind rezultatul activităților desfășurate de acesta, interesele reclamantei fiind reprezentate în fond și în recurs de către consilierii juridici ale acestei instituții. Pentru aceste motive , având în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat  reglementat de art.431 alin.2 C__,  instanța nu a reanalizat  aceste aspecte  tranșate de o altă instanța de judecată, reținând astfel neexecutarea culpabila a obligațiilor contractuale.

Având in vedere disp. Art. 1021 Cod civil 1864 ,  instanța a admis acțiunea  astfel cum a fost completată si a dispus rezoluțiunea contractului de asistență juridică nr.8/08.06.2010 încheiat între reclamanta și pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____ .

În temeiul art. 453 alin. 1 C__, a obligat pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____  să plătească reclamantei 1 953 lei , cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru. Instanța a obligat doar acest pârât la plata cheltuielilor de judecată   având în vedere ca prin  conduita sa culpabilă a determinat prezentul litigiu.

  Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul CABINET DE AVOCAT M_____ M. V_____ , fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a civilă.

În motivarea apelului, apelantul pârât a arătat  că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor care stabilesc competența funcțională generală a instanțelor judecătorești, întrucât dispozițiile art. 32 din Legea nr. 51/1995 și art. 132 din Statutul profesiei de avocat prevăd o cale procesuală specifică și organe special abilitate pentru a se pronunța cu privire la interpretarea și executarea contractelor de asistență juridică.

La termenul de judecată din data de 08.12.2016 instanța de fond a dispus respingerea ca neîntemeiată a excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești, apreciind că dispozițiile art. 32 din Legea nr. 51/1995 vizează doar contestațiile și reclamațiile privind onorariul cuvenit avocatului, iar nu și acțiunile care urmăresc desființarea contractului de asistență juridică pentru neexecutarea obligațiilor de către una dintre părți, acțiunile de acest gen aflându-se în sfera de competență a instanțelor judecătorești.

Interpretarea instanței de fond restrânge în mod nejustificat câmpul de aplicare a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 51/1995 și contravine jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție exprimată în decizia nr. 1198/08.04.2009 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX care prevede că litigiile rezultate din interpretarea și executarea contractelor de asistență juridică sunt în competența organelor abilitate din cadrul acestora, potrivit dispozițiilor Legii nr. 51/1995 și Legii nr. 247/2004, dar acestea nu au competența să dispună asupra litigiilor al căror obiect îl constituie constatarea nulității contractelor de asistență juridică, această competență revenind numai instanțelor judecătorești

Onorariul reprezintă contraprestația pe care clientul o datorează avocatului pentru serviciile pe care acesta se obligă să le furnizeze în baza contractului de asistență juridică, astfel că orice contestație sau reclamație pe care clientul se consideră îndreptățit să o formuleze cu privire la plata onorariului vizează cu necesitate însăși executarea contractului de către avocat, căci organele special abilitate din cadrul baroului funcționează conform regulilor unei instanțe de arbitraj competentă să se pronunțe cu privire la „ nașterea, modificarea, stingerea și interpretarea contractului”, așa cum prevede și clauza inserată la art. 4.7. din contractul de asistență juridică nr. 8 din 08.06.2010.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor cu valoare de principiu ale art. 9 (dreptul de dispoziție al părților) și art. 14 (contradictorialitatea) din Codul de procedură civilă, întrucât instanța și-a întemeiat hotărârea pe motive de fapt și de drept care nu au fost stabilite prin cererile și apărările părților și care nu au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii, ceea ce echivalează cu o depășire a obiectului și limitelor procesului.

Deși reclamanta nu s-a prevalat în apărările sale de nicio cauză de întrerupere sau de suspendare a curgerii termenului de prescripție a dreptului la acțiune, iar pe parcursul cercetării judecătorești instanța nu a pus în discuție și nu a solicitat explicații părților cu privire la aceste aspecte, hotărârea este întemeiată pe dispozițiile art. 2537 pct. 2 și art. 2532 pct. 3 din Codul civil, instanța respingând excepția prescripției dreptului la acțiune în considerarea unor situații de fapt și de drept care nu au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Distinct de aceste aspecte, cu vădit caracter de nelegalitate, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor care stabilesc cauzele de întrerupere și cele de suspendare a curgerii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, întrucât dispozițiile art. 2537 pct. 2 și art. 2532 pct. 3 din Codul civil nu au aplicabilitate în cauză.

Astfel, deși a statuat corect că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 19.03.2013, când H.G. nr. 501/2010 a fost anulată și reclamanta trebuia să cunoască nașterea dreptului său la acțiunea în rezoluțiunea contractului, instanța de fond a apreciat în mod greșit că la data formulării cererii de chemare în judecată (11.05.2016) nu se împlinise termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, pe motiv că la data de 09.02.2015 reclamanta a formulat o contestație la executare care a întrerupt cursul prescripției.

Practic, instanța a asimilat contestația la executare reglementată de dispozițiile art. 712 – 720 Cod procedură civilă cu o veritabilă acțiune civilă, considerând că un asemenea demers judiciar se înscrie în tiparul „cererii de chemare în judecată” la care se referă art. 2537 pct. 2 Cod civil, deși din economia textului de lege rezultă cu puterea evidenței că legiuitorul a avut în vedere acțiunea pornită din inițiativa titularului unui drept subiectiv și care are ca finalitate realizarea sau recunoașterea dreptului, or, în procedura specifică fazei execuționale contestatorul, deși are strict procedural calitatea procesuală, activă, în contestația la executare are poziția procesuală a celui care se apără, care într-un anumit termen determinat de lege poate să invoce apărările sale cu privire la titlul executoriu nereprezentat de o hotărâre judecătorească , astfel cum se reține cu putere de lucru judecat în considerentele deciziei civile nr. 3019/A/14.07.2016 prin care Tribunalul București a soluționat apelul declarat în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Prin urmare, contestația la executare formulată la data de 09.02.2015 de către reclamanta din prezenta cauză nu era aptă să determine întreruperea cursului prescripției, întrucât acest demers judiciar nu întrunește condițiile de fond ale acțiunii civile (obiectul și cauza), astfel cum sunt acestea definite în teoria și practica dreptului.

De altfel, instanța însăși nu pare convinsă de argumentele sale, judecătorul fondului prevalându-se în subsidiar de dispozițiile art. 2532 pct. 3 Cod civil privind suspendarea termenului de prescripție, deși nu era abilitat să invoce din oficiu în favoarea reclamantei suspendarea cursului prescripției, căci prevederile art. 2535 Cod civil sunt clare și categorice în această privință: „Suspendarea prescripției poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. ”

Or, reclamanta nu a înțeles să invoce beneficiul suspendării prescripției, , fiind conștientă de faptul că nimic nu a împiedicat-o să facă acte de întrerupere, dacă dorea acest lucru.

Pe de altă parte, raționamentul pe care îl face instanța pentru a ajunge la concluzia că „pârâtul are calitatea de persoană care a administrat bunurile reclamantei în perioada 27.12.xxxxxxxxxxxxxxx14”, bazându-se pe prevederile art.20 din O.U.G. nr. 44/2008, nu are relevanță în cauză, căci dispozițiile art. 2532 pct.3 Cod civil sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la situații pe care  legiuitorul nu le-a avut în vedere, incidența acestei norme juridice limitându-se la raportul juridic născut „ între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau al unui act juridic, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate”, or, pârâtul Cabinet de Avocat „M_____ M. V_____” nu a fost implicat în administrarea bunurilor reclamantei C_____ de Comerț si I________ a R_______. Instanța de fond a considerat că nu subzistă motive pentru analizarea aspectelor legate de executarea obligațiilor profesionale de către avocatul titular al Cabinetului de Avocat „M_____ M. V_____”, întrucât prin sentința civilă nr. xxxxx/30.07.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că pârâtul nu și-a executat obligațiile contractuale, anularea H.G. nr. 501/2010 nefiind rezultatul activităților desfășurate de acesta, interesele reclamantei fiind reprezentate în fond și recurs de către consilierii juridici ai acestei instituții.

Judecătorul fondului a pierdut însă din vedere faptul că niciuna dintre instanțele care au soluționat dosarul XXXXXXXXXXXXX nu s-a pronunțat cu privire la aplicabilitatea în cauză a Hotărârii Camerei a Treia a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 3 septembrie 2015 — cu forță executorie pentru statele membre ale Uniunii Europene.

Hotărârea Camerei a Treia a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 3 septembrie 2015 consacră valabilitatea unui contract de asistență juridică în următoarele condiții: contractul a fost legal încheiat; prestatorul serviciilor s-a pus la dispoziția clientului său; prestatorul a furnizat sau nu a furnizat efectiv servicii clientului său, funcție dacă beneficiarul a apelat sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului; clientul datorează plata către prestator a prețului convenit, căci în caz contrar, beneficiarul serviciilor ar eluda obligația de plată a TVA-ului aferent sumei datorate în temeiul contractului,încălcând astfel Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28.11.2006.

La data de 28.07.2017 conform mențiunilor de pe plicul de corespondență apelantul a depus o completare la motivele de apel invocând faptul că instanța de fond a calificat în mod greșit contractul ca fiind cu executare instantanee în condițiile în care obligațiile asumate de cabinetul de avocat sunt cu executare succesivă,iar obligația de plată a onorariului de succes este tot cu executare succesivă. Prin urmare,acțiunea este în rezilierea contractului,iar nu în rezoluțiune.

Intimata reclamantă  C_____ de COMERET si I________ a ROMANIEI- C.C.LR. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței apelate ca legala si temeinica si obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecata.

Primul motiv de apel opus de către parat vizeaza o pretinsa nelegalitate a sentinței apelate pe aspectul excepției necompetentei generale a instanțelor judecătorești, invocata la judecata fondului. Motivul de apel este neîntemeiat, iar instanța de fond a dezlegat in mod legal si corect excepția invocata.

Textele de lege invocate de către apelant nu au incidența in cauza. Prin cererea de chemare in judecata a solicitat a se constata rezilierea contractului de asistenta juridica nr. 8/08.06.2010 încheiat ____________________________ de client si parat in calitate de avocat.

In mod evident ca nu suntem in prezenta unei contestații sau reclamații care sa aibă ca obiect stabilirea sau plata onorariului stipulat in contract.

Apărările aduse in susținerea excepției sunt neîntemeiate, iar textele de lege invocate nu au incidența in cauza. Așa cum rezulta din petitul cererii de chemare in judecata, solicită a se constata rezilierea contractului de asistenta juridica nr. 8/P8.06.2010.

In mod evident ca nu suntem in prezenta unei contestații sau reclamații care sa aiba ca obiect stabilirea sau plata onorariului stipulat in contract, iar normele invocate in susținerea excepției  reglementează alte instituții de drept.

Potrivit dispoz. art. 32 din lg. nr. 51/1995 “Contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului. Decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului, a cărui hotărâre este definitivă”, iar potrivit dispoz. art. 132 din Statutul Profesiei de avocat “(1) La cererea oricăreia dintre părți, contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părților. (2) Soluționarea contestațiilor și reclamațiilor se face prin aplicarea principiului medierii și prin încercarea de conciliere a părților, în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a reclamației”.

Aceste texte de lege reglementează instituția contestației/reclamației formulate împotriva unui avocat cu privire la onorariu si nicidecum nu reglementează/legiferează instituția rezilierii unui contract de asistenta juridica.

Mai mult decât atât, potrivit dispoz. art. 251, alin.1 din Statutul profesiei de avocat arbitrajul profesional soluționează „litigiile dintre avocați cu privire la relațiile profesionale, precum cele care se nasc din contracte de colaborare….”. Cu alte cuvinte, arbitrajul profesional nu poate soluționa litigii născute ______________________, ci doar litigii dintre avocați.

Nici decizia Înaltei Curți invocata în memoriul de apel nu-și găsește aplicabilitatea în cauza de fata, deoarece, așa cum a mai arătat, obiectul cauzei îl constituie rezilierea/rezoluțiunea contractului de asistenta juridica și nu „interpretarea” sau „executarea” acestuia.

Al doilea motiv de apel îl constituie o preti nsa incalcare a dispoz. art. 9 și 14 din C.pr.civ, prin sentința pronunțata, deoarece instanța s-ar fi pronunțat pe excepția prescripției, invocata de către parat, având în vedere „motive de fapt și de drept care nu au fost stabilite prin cererile și apararile părtilor ”.

Tot pe acest aspect, al prescripției, apelantul invoca aplicarea greșită a dispoz. art. 2537, pct.2 și dispoz. art. 2532, pct. 3 din C.civ.

Motivul de apel este unul fară temei legal, iar instanța de fond a reținut în mod corect faptul ca prin cererea de chemare în judecată, care a avut ca obiect contestarea executării silite pornite de către parat, în temeiul creanței născute din contractul ce face obiectul litigiului, dedusa judecații la data de 09.02.2015 și care a constituit dos. nr. XXXXXXXXXXXXX, curgerea termenului de prescripție a fost întreruptă.

Este evident ca aceasta acțiune judiciara – contestația la executare – este o cerere de chemare în judecată în sensul dispoz. art. 2537, pct. 2 din C.civ, deoarece, așa cum s-a reținut în sentința apelata, a invocat (iar instanța a validat prin sentința definitiva) tocmai neexecutarea contractului ca motiv de nulitate a executării silite pornite împotriva sa.

In ceea ce privește pretinsa incalcare a principiului contradictorialității procesului civil art. 14 din C.pr.civ, solicită sa se constate ca nu exista o violare a acestui principiu câtă vreme instanța a pus în discuția părților excepția invocata, iar părțile au pus concluzii orale si scrise pe acest aspect.

Faptul ca paratul nu a dezvo ltat aparari cu privire la întreruperea sau neîntreruperea curgerii termenului de prescripție invocat, nu este imputabil instanței de fond, instanța care nu putea sa facă aparari în locul acestuia si nici sa sugereze sau sa impună acestuia o anumita conduita procesuala sau o anume apărare, mai ales ca acesta -pârâtul- este autorul excepției invocate. Dacă ar fi procedat de maniera susținuta de către apelant, instanța nu ar mai fi fost imparțiala. Pe de alta parte, paratul a invocat o excepție prin întâmpinare, a susținut-o prin concluziile orale ale apărătorului, iar instanța s-a pronunțat și a dispus respingerea acesteia. In atare situație, chiar dacă soluția instanței nu convine autorului, excepției, nu inseamana ca a fost încălcat principiul contradictorialității, pentru motivul ca instanța de fond nu s-a pronunțat înainte de a delibera.

Apelantul, la același motiv de apel, invoca și o pretinsa incalcare a principiului disponibilității părții în procesul civil, principiu reglementat în dispoz. art. 9 din C.pr.civ. Acest motiv de apel astfel cum este înfățișat în memoriul de apel, este unul fară temei si străin de prevederile legale invocate. Este binecunoscut faptul ca principiul disponibilității părții în litigiul civil are cu totul alta aplicare și alte efecte, iar reclamanta a solicitat instanței, în scris și oral sa respingă excepția prescripției invocata de către paratul/apelant. Chiar dacă nu ar fi solicitat respingerea excepției, iar instanța ar fi respins-o, tot nu se poate discuta despre incalcarea principiului invocat. In esența, principiul disponibilității părții în procesul civil înseamnă ca instanța este ținuta sa dezlege doar cererile cu care este investita, ceea ce instanța de fond a si făcut, a dezlegat excepția invocata prin respingerea sa, constatând ca termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt in anul 2015, la data introducerii pe rolul instanței a cererii de chemare în judecată ce a avut ca obiect contestarea executării silite.

Al treilea motiv de apel prin care apelantul critica sentința pronunțata la judecarea fondului, prin invocarea Hotărârii Camerei a Treia a CJUE din data de 03.09.2015, este neîntemeiat pentru ca hotărârea invocata nu-si găsește aplicabilitatea în cauza de fata.

Cât privește fondul apelului, solicită sa se observa ca hotărârea pronunțata la judecarea fondului este una atât legala cât și temeinică, iar instanța de fond a reținut corect situația de fapt dedusa judecații, în sensul ca prin S.C nr. xxxxx/2015 pronunțata în dos. civ. nr. XXXXXXXXXXXXX, definitiva prin respingerea apelului, s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca apelantul-parat nu si-a executat obligațiile asumate arin contractul de asistenta juridica nr. 8/2008.

Pe cererea intitulata „completare la motivele de apel”, depusa la dosarul cauzei la da ta de 02.09.2017, in temeiul dispoz. art. 468 alin. 1 din C.pr.civ, invocă excepția tardivității formulării motivului de apel cuprins in aceasta cerere si solicită admiterea excepției, constatând ca a fost depășit termenul de 30 de zile de la comunicarea sentinței atacate, termen statuat in norma legala anterior menționata.

Pe cale de consecința, solicită respingerea acestui motiv de apel ca fiind tardiv formulat.

Daca se va trece peste aceasta excepție, pe fondul criticii aduse, solicită sa se constate ca instanța de fond a stabilit/calificat in mod legal si corect faptul ca suntem in prezenta instituției/sancțiunii juridice a rezoluțiunii, iar motivarea acestui aspect este una in concordanta cu prevederile din codul civil abrogat, care este aplicabil in ca uza.

Indiferent de calificarea sancțiunii aplicabile de către instanța de fond- reziliere sau rezolutiune- efectul acesteia este același, respectiv încetarea efectelor contractului, iar din acest punct de vedere, critica dezvoltata este una lipsita de interes, pentru ca nu produce niciun folos in persoana sau patrimoniul apelantului/parat.

Intimata pârâtă N___ V______ a formulat întâmpinare prin care a arătat că susține motivele de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii apelate invocate prin cererea de apel, iar în baza acestor apărări și excepții solicită admiterea apelului.

Prin încheierea de ședință de la data de 16.10.2017 Tribunalul București – secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a scos cauza de pe rol privind apelul formulat de apelanta-pârâtă  Cabinet de Avocat „M_____ M. V_____”, împotriva sentinței civile nr.5788/11.05.2017 pronunțate de către Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr.xxxxx/301/2016, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C_____ de Comerț și I________ a R_______, și intimata-pârâtă N___ V______, și a înaintat dosarul la Registratura Unică a Tribunalului București pentru repartizare uneia dintre Secțiile a III-a, a IV-a sau a V-a civilă.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă sub nr.xxxxx/301/2016** la data de 9.11.2017.

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate,precum și în raport de dispozițiile art.476-479 Cod procedură civilă,tribunalul a constatat, în fapt și în drept, că apelul este nefondat.

Astfel, cu titlu prealabil tribunalul constată că cererea depusă de apelantul pârât CABINET DE AVOCAT “M_____ M. V_____” la data de 28.07.2017 prin care se completează motivele de apel este depusă în termenul de 30 zile prevăzut de art.468 alin 1 Cod procedură civilă având în vedere că sentința apelată a fost comunicată apelantului pârât la data de 30.06.2017 astfel cum rezultă din dovada de comunicare depusă la dosarul cauzei. Prin urmare,excepția tardivității acestor motive de apel este neîntemeiată.

În ceea ce privește motivele de apel tribunalul a constatat că instanța de fond a soluționat în mod corect excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești.

Astfel, pe de o parte, tribunalul a constatat că potrivit art. 31 din Legea nr.51/1995 contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului. Decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului, a cărui hotărâre este definitivă. 

Art.  132.  alin 1 -3 din Statutul avocaților prevede că la  cererea  oricăreia  dintre  părți,  contestațiile și  reclamațiile  privind  onorariile  se  soluționează   de  decanul  baroului,  prin  decizie  motivată,  după ascultarea  părților.  Soluționarea contestațiilor și reclamațiilor se face prin aplicarea principiului medierii și prin încercarea de conciliere a părților, în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a reclamației. Decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului de partea interesată.

Cele două texte invocate de apelantul pârât se referă în mod neechivoc la contestațiile privind onorariile de avocat,în speță obiectul cauzei fiind rezilierea contractului. În acest context nu își găsește aplicarea decizia civilă nr.1198/8.04.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ce reprezintă,de altfel,o decizie de speță,iar nu în recurs în interesul legii.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor contractuale ,respectiv art.4.7 tribunalul constată că acest motiv de necompetență nu a fost invocat în fața primei instanțe,apelantul pârât susținând necompetența în baza dispozițiilor art.32 din Legea nr.51/1995 și art.132 din Statutul avocaților. A invoca noi temeiuri pentru susținerea excepției încalcă prevederile art.478 alin 1-3 Cod procedură civilă care prevede că  prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. 

Al doilea motiv de apel invocat de apelantul pârât este neîntemeiat. Astfel,tribunalul a constatat că instanța de fond a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune prin încheierea din data de 26.01.2017 unind-o cu fondul cauzei ,părțile formulând concluzii cu privire la ceastă excepție la data de 20.04.2017,astfel că nu se poate susține că s-au încălcat principiul disponibilității și cel al contradictorialității . Instanța de fond ,constatând existența unor motive de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție ce rezultau din probele administrate în cauză, avea obligația de a le valorifica la pronunțarea asupra excepției. 

Tribunalul a constatat, de altfel, că se impune, în acest context a se reține motivarea instanței de fond numai în ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție,iar nu și cea privind suspendarea termenului de prescripție. Formularea contestației la executare în care se susține faptul că apelantul pârât nu a prestat activitățile la care s-a obligat prin contractul de asistență juridică,aspecte care se invocă și în prezenta cerere de chemare în judecată,are rolul de a întrerupe termenul de prescripție în sensul prevăzut de art.2537 pct. 2 Cod civil   care prevede că prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare ce a fost admisă prin sentința civilă nr.xxxxx/30.07.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București definitivă la data de 14.07.2016 prin respingerea apelurilor ca nefondate.  S-a reținut în considerentele sentinței că dreptul apelantului pârât de a încasa onorariul de succes în baza contractului de asistență juridică încheiat la data de 8.06.2010 nu există. Prin urmare,contestația la executare formulată este o veritabilă cerere de chemare în judecată de vreme ce s-a realizat analiza îndeplinirii obligațiilor în cadrul încheierii contractului de asistență juridică ce constituia titlu executoriu. Sunt aplicabile ,în consecință,prevederile art.713 alin 2 Cod procedură civilă care arată că ,, În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.  ,,

Având în vedere că prin sentința civilă nr.xxxxx/30.07.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București definitivă la data de 14.07.2016 prin respingerea apelurilor ca nefondate s-a reținut că dreptul apelantului pârât de a încasa onorariul de succes în baza contractului de asistență juridică încheiat la data de 8.06.2010 nu există ,tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a reținut puterea de lucru judecat a acestor considerente neputându-se statua altfel în cadrul prezentei cereri de vreme ce o altă instanță prin hotărâre definitivă a considerat că apelantul pârât nu și-a îndeplinit obligațiile asumate. Sunt fără relevanță în cauza de față având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată considerentele și cele statuate  de CJUE la data de 3 .09.2015 întrucât se referă la dreptul  avocatului de a încasa TVA la momentul efectuării plății  onorariului.

În ceea ce privește considerentele instanței de fond cu privire la sancțiunea ce intervine pentru neexecutarea obligațiilor contractului,tribunalul constată că s-a reținut în mod corect că este rezoluțiunea. Obiectul contractului îl reprezintă acordarea de consultații juridice,asistarea,reprezentarea, redactarea de acte,cereri căi de atac, forme de execuție și orice alte activități prevăzute de Legea nr.51/1995 stabilindu-se obligația intimatei reclamante de a plăti un onorariu fix de 10.000 euro. Onorariul de succes a fost stabilit pentru  situația în care se anula HG 501/2010  și reprezintă 10% lunar din valoarea fructelor lunare pe care le produce terenul pe tot timpul existenței beneficiului asupra terenului. Instanța de fond a stabilit în mod corect că sancțiunea care intervine este rezoluțiunea având în vedere că obligațiile principale,respectiv  acordarea de consultații juridice și plata onorariului fix nu sunt în mod simultan cu executare succesivă. Sancțiunea pentru executarea necorespunzătoare de către o parte a obligațiilor contractuale , în cazul de față  apelantul pârât nu a acordat consultații juridice , se analizează în funcție de obligațiile principale, iar nu de obligația accesorie a plății onorariului de succes. Prin sentința civilă nr.xxxxx/30.07.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București definitivă la data de 14.07.2016 prin respingerea apelurilor ca nefondate s-a constatat neexecutarea obligației de către apelantul pârât ,astfel că sancțiunea nu poate fi decât rezoluțiunea care presupune desființarea retroactivă a contractului.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație în anulare de către V_____ M_____, in  numele Cabinetului de Avocat M____ V_____, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 20.09.2018.

În dezvoltarea motivelor, contestatorul a arătat că DNA a intervenit nepermis în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX privind executarea și a trimis la instanță o adresă privind cercetarea sa penală în legătură cu acest contract. Evident, instanța a fost ___________________ situație și a anulat executarea contractului, interpretând clauza onorariului de succes, art. 5.3 din Contractul nr. 8/2010, clauză dihotomică și de neinterpretat, foarte fermă și clară, în sensul că succesul obținut în litigiu, și anume anularea HG 501/2010, reprezintă îndeplinirea în totalitate a obligațiilor mele contractuale, și nu în interpretarea dată de instanță, combinând și conjugând anularea HG cu prestațiile executate de Cabinet. Clauza este evidentă: art. 5.3. „în cazul anulării HG 501/2010…”. Or, determinarea și specificitatea condiției stabilite de părți, odată îndeplinită, nu mai permitea niciun artificiu de interpretare în legătură cu dreptul meu la onorariul de succes și obligația clientului de a se achita. Statutul profesiei prevede expres, referindu-se la onorariul de succes, că acesta se atinge: „ORI prin prestații ORI prin rezultat.

In același timp, instanțele nu au acceptat să dovedesc că, fără să se prevadă că deși această condiție contractuală nu era stabilită de părți și pentru onorariul de succes, a prestațiilor, eu am executat prestații în cauză, chiar excesiv față de faptul că în cauză mai erau angajați doi avocați, a căror muncă a constat, în principal, în reprezentarea în instanță alături de consilierii juridici ai organizației Camerei, așa cum o dovedesc realitatea și documentele depuse și cum rezultă explicit din adresa emisă de SCA F_____ și Asociații, sub semnătura dlui avocat G_______ F_____, P___________ UNBR. Munca de documentare, de strategie juridică, întocmirea plângerii prealabile la Guvern, întocmirea acțiunii în instanță, întocmirea motivelor de recurs la ÎCCJ, a notelor pe baza cărora echipa de specialiști a întocmit opinia legală depusă în cauză, continua legătură prin consultații, sugestii, recomandări asupra dosarului cu dna A_____ Ș____, directorul Direcției Juridice a Camerei care se ocupa direct și reprezenta în instanță, alături de cei doi avocați, C_____, au fost rolul meu participativ ca profesionist al dreptului, ca avocat, în baza Contractului nr. 8/2010, și nu cum sugerează C_____ și preiau instanțele, că toate aceste lucruri le-am făcut ca președinte al Camerei.

Plângerea prealabilă la Guvern în procedura administrativă, acțiunea introductivă de instanță în contencios, motivele de recurs, lucruri recunoscute de Cameră și reținute de instanțe ca atare, au fost semnate de mine cu indicarea titulaturilor de Președinte al reclamantei, dar și de Director al Eurochambres, deoarece dețineam aceste funcții și protocolar era firesc să semnez sub aceste titulaturi. Acest lucru nu înseamnă însă că un președinte al organizației are în atribuții obligația de a face muncă juridică sau că este necesar să fíe avocat pentru a fi ales președinte. P___________ putea fi de profesie balerin, arhitect, cofetar, orice, și atunci nu avea abilitățile profesionale de a se ocupa de litigiu. Consilierii juridici i-ar fi pregătit tot, iar el ar fi semnat acele documente, ca președinte. în cazul dat, lucrurile sunt pe fond altfel: eu eram în primul rând avocat, acesta era job-ui meu, aveam un contract de asistență juridică în această speță și a semnat documentele adnotându-mi funcțiile din respect pentru destinatarul documentelor. Dar munca sa de avocat, de practician al dreptului, de parte într-un contract de asistență juridică, era în conținutul documentelor, în cercetarea jurisprudențială, în redactarea memoriilor, comunicarea cu consilierii/avocații ce urmau a fi în fața instanței, aprecierea interesului economic al litigiului, dificultățile cauzei, importanța litigiului, chestiuni extranee funcției de președinte al Camerei dacă, eventual, președintele ar fi fost de profesie inginer-constructor. A fost în acei dosar implicat ca avocat, a muncit nemăsurat, a facut-o cu profesionalism, în baza contractului și în speranța câștigului onorariului de succes, nu ca președinte, funcția sub care a semnat documentele ca reprezentant legal al Camerei, calitate în care nu aveam aceste obligații prin mandat, deoarece îmi exercitam atribuțiile de președinte în mod voluntar, nesalariat și nu avea nicio legătură de obligații contractuale cu C_____: de muncă, de management, de colaborare. Avea, în calitate de avocat, acest contract de asistență juridică și obligații născute din acest contract dacă clientul i le cerea, dar nu a așteptat să fie solicitat, ci a muncit ca avocat, pur și simplu, din proprie inițiativă, în baza contractului dar nesalariat de client.

Contestatorul nu a înțeles de ce reclamanta-intimată, cât și instanțele nu au ales să interpreteze că a semnat toate materialele de procedură ca director al EUROCHAMBRES și nu ca președinte al camerei.

Dar când ești speriat de abuziva DNA, de ilegalele Comisii Mixte și de abjectele Protocoale, nu vezi nimic din ce este corect și legal, ci respingi orice probă, probele care există le ignori, clauzele evidente din contract le interpretezi împotriva sensului lor juridic și legal, respingi excepții foarte evidente și care se impun.

Dar cel mai grav este că sfidezi Constituția, sfidând Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prin sfidarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, obligatorii ca „putere de lucru judecat/interpretat” pentru instanțele naționale, și dai pe fond soluții netemeinice și nelegale, iar în apel invoci „puterea de lucru judecat” a unei sentințe date în procedură execuțională, tu, instanță de fond, ignorând puterea de lucru judecat, obligatorie, a Hotărârilor Curții Europene, ignorând și neamintind că o hotărâre dată împotriva puterii de lucru judecat din dreptul comunitar capătă la rândul ei „putere de lucru judecat” pentru națională.

În speță, nu s-a discutat privind puterea de lucru judecat a unor chestiuni de drept, ci a lipsei prestațiilor, respectiv a unor situații factuale, Această situație a devenit pentru instanța națională prezumție cu de lucru judecat, deși CJUE dictează precis prin Hotărârea Camerei a Treia din 03.09.2015, în interpretarea de clarificare a Directivei 2006/U2/CE a Consiliului, anume că: par. 49. ,, O prestare de 9: ..servicii constă, în esență, în faptul de a se afla (avocatul) în permanență la dispoziția clientului pentru a-i furniza servicii de consultanță și care este remunerată prin plata periodică a unor sume forfetare, trebuie Considerată efectuată în perioada la care se raportează plata, indiferent ducă prestatorul a furnizat sau nu a furnizat efectiv servicii de consultanță clientului său în această perioadă și par. 51. „în consecință, Directiva 2006/112/CE trebuie interpretată în sensul că faptul generator al taxei și exigibilitatea acesteia intervin la expirarea perioadei pentru care s-a convenit plata, fără să prezinte importanță dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului.

Prin cauzele 28/67 și 68/74 ale Curții de ia Luxemburg, s-a statuat constant că scopul pentru care trimiterea preliminară există este acela de a asigura aplicarea uniformă și identică a dispozițiilor de drept al UE la nivelul întregii Uniuni, întrucât deciziile de interpretare ale Curții sunt declaratorii, AU P_____ DE LUCRU INTERPRETAT, deci au putere de lucru judecat erga omnes și autoritate de lucru judecat inter partes .

A subliniat că reclamanta – intimată (organizația camerei de comerț și i________ a R_______) este o persoană juridică 100% privată, plătitoare de tva la bugetul consolidat al statului și este supusă respectării imperative a directivei 2006/112/ce a consiliului din 28.11.2006.

Hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice.

Astfel: „Rețin instanțele, „analizând actele și lucrările dosarului” că, deși Contractul nr, 8/2010 părțile cm stabilit un onorariu fix pentru care avocatul s-a pus la dispoziția clientului de a îndeplini activitățile :profesionale respective, consemnate în obiectul contractului, și, deși reparat, au convenit asupra unui onorariu de succes în cazul anulării HG 501/2010, onorariul de succes nu trebuie achitat pentru că avocatul nu țt „prestat servicii” clientului. Dar ce „serviciu prestat de avocat” putea fi mai puternic, mai deplin, mai mulțumitor pentru client decât „anularea MCI” – scopul final și care dădea eficiență și sens luptei juridice între părțile cauzei

Să admitem că „prestațiile” prevăzute în obiectul contractului, deși avocatul era la dispoziția clientului, nu au fost solicitate de client și avocatul nu a executat din proprie inițiativă nicio activitate. Admitem această ipoteză eminamente împotriva realității recunoscute de client și reținute de instanțele care au soluționat cauzeie privind acest contract. Pe cale de consecință, clientul nu a achitat onorariul fix care constituia prețul activităților ce ar fi trebuit să fie efectuate de avocat, cuprinse în sintagma „prestațiile depuse”.

Dar onorariul de succes este prevăzut în clauza art. 5.3 din contract care statuează simplu și clar: „In cazul anulării HG 501/2010 de către instanță, avocatul are dreptul la onorariul de succes stabilit.”

Statutul profesiei prevede expres și ferm, separat, disjunctiv și dihotomic, că: „avocatul, separat de onorariul fix, poate să solicite și un onorariu de succes, în funcție de rezultat sau în funcție de serviciul prestat.”

În susținerea întreruperii prescripției, învederează că la data de 11.04.2014, dată la care a fost ales un nou președinte de către Adunarea Generală a organizației, contestatorul demisionase din funcția de președinte, imediat după ce a primit, evident ilegal și netemeinic mandatul de arestare pentru 30 de zile, pe pe 19.03.2014, chestiune nerelevantă în economia analizei pe civil, dar relevantă, substanțial relevantă, invocarea și motivarea de către instanțe ca eu, avocatul V_____, în calitate de președinte al Camerei, „am administrat patrimoniul organizației CCIR în perioada mandatelor mele”.

Așadar, în conformitate cu Legea nr. 335/2007, modificată, și cu Statutul CC1R, acte normative care reglementează organizația C__, aceasta este „o organizație neguvernamentală, autonomă, nonprofit, de Utilitate publică (dar nu de interes public), persoană juridică 100% privată, fără nicio legătură cu avutul public, nebugetată de stat și nefiind sub controlul sau autoritatea instituțiilor statului ” (art. 24 din iege, art. 1 din statut). Conform documentelor UE – Raportul special nr. 4/2009 al Curții de Conturi Europene care definește camerele de comerț ca ,, acoperind acele elemente ale societății care nu sunt nici de stat și nu fac parte nici din sectorul privat” – camerele de comerț sunt asimilate persoanelor particulare, dar conform legislației naționale fiind persoane juridice, sunt catalogate drept entități de drept privat 100%.

P___________ ales al organizației, adică eu, își exercită mandatul în baza votului AG a membrilor, desfășoară o activitate voluntară, nu este salariat al organizației, profesând în acest timp job-ui său (avocatura ca membru al Baroului), nu are contract de muncă, contract de management, contract de colaborare etc. cu CC IR exercitându-și atribuțiile, drept urile și obligațiile mandatului său în temeiul procesului-verbal de alegeri, conform prevederilor Legii nr. 335/2007 și ale statutului (art. 39 lege, art. 34 statut).

Mergând mai departe pe cursul motivării hotărârilor, deși este de nediscutat că reclamanta a solicitat rezilierea contractului, ceea ce s-a reținut de judecătorii cauzei, finalmente instanțele au constatat că urmează a pronunța rezoluțiunea și nu rezilierea Contractului nr. 8/2010, întrucât prestațiile nu sunt succesive.

De asemenea, învederează că a fost la dispoziția clientului și a statuat cu titlu de putere de lucru interpretat/judecat CJUE că, fiind la dispoziția clientului nu are relevanță ce serviciu a fost sau nu prestat și cât de des sau nu s-a apelat la serviciile avocatului de către client, acesta având obligația plății conform Directivei 2006/112/CE pentru că, în caz contrar, clientul debitor (reclamantul intimat( se eschivează implicit de la a achita TVA, ceea ce, conform directivei este de neacceptat de exemplu prin admiterea contestației la executare nelegal și netemeinic, debitoarea-contestatoare, astăzi reclamantă-intimată a fost scutită implicit de la plata sumei reprezentând TVA de aproximativ 100.000 euro către bugetul statului, în condițiile în care își achită obligațiile contractuale și această sumă a TVA numai până la momentul executării silite.

Dintr-o altă perspectivă, nici măcar susținerea instanțelor că se găsesc în fața unei obligații uno ictu (cu execuție instantanee) nu are corespondent în cauză căci, chiar în interpretarea forțată că onorariul fix trebuie plătit la o singură dată (31.12.2010) și nu prin plăți succesive .

Sub aspectul excepției necompetenței funcționale generale a Decanului de a soluționa un litigiu privind dreptul avocatului de a primi onorariul de succes în acest caz și referitor la competența arbitrajului în a |ff soluționa, conform ari. 4-7, ca o clauză compromisorie, din Contractul \§d’ nr. 8/2010, „ toate litigiile privitoare la nașterea, modificarea, stingerea și ¡gC interpretarea prezentului contract”, legea prevede expres și clar că în contractele unde este inserată o clauză compromisorie de arbitraj, instanțele judecătorești nu au competență (art. 549(1), art. 550, art. 553, art. 554 Cod civil și art. 713(2) C.p.cv.), iar practica este constantă și a stabilit că doar și numai în situația în care litigiul are ca obiect nulitatea contractului, competența revine instanțelor judecătorești. In concluzie, excepția este legal și temeinic invocată, în speță nefiind în discuție nulitatea contractului nr. 8/2010 și, în consecință, necompetența funcțională a instanțelor judecătorești este evidentă.

În sfârșit, în hotărârile pronunțate în cauză, se abordează „puterea de lucru judecat” ca fund stabilită în considerentele Sentinței civile nr. xxxxx/30.07.2015 a Judecătoriei Sectorului 3 București, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, rămasă definitivă prin respingerea apelului, în care s-a judecat contestația la executare a reclamantei-intimate împotriva executării silite a debitului.

A invoca reglementarea art. 431 alin. (2) C__, doar indicând numărul articolului din cod (!?), fără a argumenta în ce anume constă, în cazul acesta concret, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, cum se regăsește concret textul art. 431 exhibat în realitatea speței, în situația în care instanțele dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX au apreciat greșit că prestațiile nu s-au executat și au ignorat puterea de lucru interpretat/judecat a Hotărârii Camerei a Treia a CJUE din 03.09.2015 cu privire la chestiunea îndeplinirii obligațiilor contractuale purtătoare de TVA în materia asistenței juridice.

La rândul ei, ÎCCJ, Secția a II-a civilă, în Decizia nr. xxxxx/25.06.2015, cu referire Ia analiza puterii de lucru judecat, afirmă că ,, nu se poate repune în discuție o problemă de drept tranșată definitiv și ; irevocabil de către o altă instanță” (în speța noastră nu vorbim nici pe departe de o problemă de drept tranșată 111 hotărârile anterioare, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, unde judecata s-a purtat în materie execuțională, proces în care intervenienta N___ nici nu exista în calitate de cesionar), dar „ nu respinge acțiunea în baza autorității de lucru judecat, ci are obligația de a judeca în fond, însă soluția trebuie să țină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecății, dând eficiență prezumției de lucru judecat”, dar în niciun caz atunci când în cauza precedentă, ignorându-se puterea de lucru interpretat/judecat a hotărârilor obligatorii.

În concluzie, a arătat că toate dosarele care au privit acest contract de asistență juridică, nr. 8/2010, atât cel referitor la contestația la executare, cât și cel referitor la rezilierea contractului, s-au judecat cu ură și cu părtinire, și nu sine ira _____________________________ că a fost o țintă pentru cuplul C_____ – Kovesi și drept urmare a fost executat în penal de agenți ai câmpului tactic din cadrul SRI – DNA – instanțe de judecată fie penale, fie civile, pe baza Protocoalelor nelegale și neconstituționale, a încălcării vădite a Constituției, a legilor comunitare și naționale și a bunului – simț care ține de moralitatea oricărui om și cu atât mai mult a unuia care este învestit cu magistratura de îndeplini actul de justiție.

Contestatorul învederează faptul că are dreptul de a face aceste afirmații pentru că la vârsta sa, de 75 de ani, după o viață de om trăită ca judecător și avocat și date fiind experiențele trăite, în sensul în care a fost singurul judecător din RSR care nu era membru de partid, a fost în evidențele de urmărire ale Securității comuniste și pentru că a refuzat, ca judecător, să bage la închisoare un om nevinovat la solicitarea expresă a generalului de Securitate B___ (fratele Iui E___ B___, potentat ceaușist și cumnatul M_____ B___, ministrul de justiție din acel moment), a fost dat afară din magistratură, arestat și condamnat pentru trafic de influență, a stat doi ani la închisoare, iar ulterior, în 1990, a fost achitat de Tribunalul Suprem pentru că „fapta nu a existat și a fost o înscenare a organelor de Securitate”. Așa că nu a solicitat nimic altceva decât corectitudine și judecată dreaptă, mai ales în spiritul legii, în sensul că, exercitându-și profesia de avocat, a încheiat un contract legal, corect, cu un client (organizație neguvernamentală, nebugetată de stat, fără legătură cu avutul public, fară a fi de interes public, ci doar de utilitate publică generală, persoană juridică absolut și profund privată, al cărei președinte era, în chip voluntar și nesalariat, exercitându-și atribuțiile conform mandatului primit la alegeri, fără a avea niciun contract de muncă, de management, de colaborare civilă sau administrativă, profesând și asigurându-și existența din munca de avocat), pentru care a muncit în respectivul dosar ani la rând, pe care în final l-a câștigat, atingând scopul negociat de a anula HG 501/2010.

Este suficient a fi un judecător de bună credință ca să poți stabili că un contract care are o clauză care prevede că litigiile dintre părți se rezolvă pe calea arbitrajului, evident cu excepția unei eventuale acțiuni de constatare a nulității contractului, așa cum prevede art. 4.7 din Contract, și că legea civilă INTERZICE ca o instanță să se autodeclare competentă și să judece un litigiu, altul în afara constatării nulității contractului, atunci când una din părți a invocat, de la bun început și întotdeauna, că rezolvarea acestui conflict este de competența și sub puterea arbitrajului.

Mai mult, tot ce i s-a întâmplat atât în penal, cât și în civil, în perioada 19.03.2014 și până în prezent, este o pată uriașă pe obrazul unei Justiții adevărate.

La data de 12.10.2018 contestatorul a depus prin serviciul registratură, completări și precizări clarificatoare ale contestației, prin care a arătat că:

În drept, s-a referit la încălcarea dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. pr. civ., care prevede că: „ hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat si nici nu a fost prezent, la termenul când a avut loc judecata”, și deși „am fost legal citat și am fost prezent la termen când a avut loc judecata”, instanța a sfidat prezența sa în sala de judecată și a dezbătut cauza la solicitarea părții adverse, peste rând, rămânând în pronunțare și refuzând, la cererea sa expresă de a relua dezbaterea, la intrarea sa în sală, după 20 de minute de la începerea ședinței, să participe, contestatorul sau avocatul său, la dezbateri, fară motiv și fară explicații. A fost în fața unui pluton de execuție abject și nu în fața unor judecători constituiți Intr-o instanță imparțială, obiectivă și cu respect de sine.

Eficiența acestei prevederi este pusă în operă doar atunci când poate garanta o judecată în cunoștință de cauza, imparțială și la care partea să . poată efectiv participa (dispozițiile Convenției reliefate în practica CEDO), în respectul principiului contradictorialității.

Deși a fost legal citat și a fost prezent în sala de judecată, instanța a ignorat și sfidat prezența și solicitările atât ale sale, cât și ale avocatei, așa cum consemnează în pag. 1-2 a deciziei civile nr. 1986A/08.06.2018, și anume: După închiderea dezbaterilor și reținerea cauzei în pronunțare, dar înaintea închiderii ședinței de judecată s-a prezentat și apelantul M_____ V_____”.

Contestatorul învederează faptul că, la aproximativ ora 8:30 a început ședința de judecată. S-au luat amânările. Ulterior, imediat, la solicitarea perversă a avocatului reclamantei – intimate de a se judeca dosarul înscris pe a doua listă de ședință a completului, la poziția 8, acesta a fost strigat înaintea cauzelor de pe listă de la pozițiile 1-7, strigate ulterior judecării cauzei nr. 8, iar în momentul când contestatorul, prezent în sală (aproximativ ora 9:20), a solicitat repunerea cauzei spre judecare, această solicitare s-a respins și s-a strigat cauza de la poziția 5 de pe listă.

La ora 8:30 era la ușa sălii de judecată și aștepta avocata, angajată – intr-o dezbatere în altă sală.

La strigarea cauzei xxxxx/301/2016 instanța a dispus:

„Tribunalul, constatând că nu s-a discutat probatoriul, pune în discuția părților probatoriul (…) ”, dar nu a mai dat eficiență acestei aserțiuni, întrucât în acel moment în sala de ședință se afla doar avocatul reclamantei-intimate, fiind la ușă și așteptându-și avocata.

În mod legal, procedural, pentru a putea da eficiență hotărârii luate, instanța avea obligația să lase cauza la sfârșitul ședinței pentru a constata dacă toate părțile vor fi prezente, dar, în mod nepermis, instanța a reținut cauza în pronunțare.

Procedând astfel, instanța a încălcat dispozițiile art. 503 alin. (1) C. pr. civ,, deoarece, în spiritul ei, această prevedere nu a fost respectată, căci legalitatea citării și prezența la termen nu sunt îndeplinite pur formal, ci au sens și sunt îndeplinite în condițiile în care partea, fiind legal citată, este prezentă în ședință, nu doar fizic, ci totalmente participativ si aceasta conivență poate avea loc oricând pe perioada desfășurării ședinței de judecată, înainte de închiderea acesteia, instanța având obligația legală de a verifica dacă de ia începutul ședinței, odată cu strigarea cauzei, până la sfârșitul ședinței, părțile sunt prezente și nu există nicio solicitare depusă pentru a judeca în lipsa uneia dintre părți. La sfârșitul ședinței, dacă procedura este îndeplinită, instanța trece la judecarea cauzei.

Or, instanța a încălcat, procedând ilegal, spiritul consacrat de legiuitor, re fuzând să asculte, să reia cauza în dez batere și să audă și poziția contestatorului cu privire la probatoriul pus în discuție de instanță ș i să asculte și concluziile sale pe fondul apelului, respectând astfel o judecată imparțială și onestă, cu respectarea principiului fundamental al contradictorialității.

Instanța avea dreptul șl obligația să repună cauza pe rol la solicitarea sa, prezent în sală în timpul desfășurării ședinței, sau, sub puterea acestui incident procedural declanșat și asumat de instanță, la pronunțare, să repună cauza pe rol și să acorde un nou termen de judecată.

În drept, s-a referit la încălcarea dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. pr. civ. care prevede că: „ hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:  hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia ”, rap. la art. 503 alin. (3) C. pr. civ.).

Instanța a fost necompetentă absolut și, deși am invocat și la fond și în apel excepția corespunzătoare, instanța nu a luat în dezbatere și a omis să se pronunțe asupra acesteia, așa cum rezultă din explicațiile ce decurg.

Astfel, în temeiul ari. 503 alin. (2) pct. i C. pr. civ., așa cum am arătat, pentru a se admite de pe scaun contestația în anulare, este necesar și suficient că „hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut (…) și instanța nu a analizat-o și nu s-a pronunțat asupra, acesteia. ”

În considerentele sale, instanța de apel (pag. 13 alin. 4 decizie)  afirmă: „(…)Tribunalul constată că instanța de fond a soluționat in mod corect excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești”.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control a analizat în mod trunchiat sentința civilă 5788/11.05.2017, pronunțată de Judecătorie, cu atât mai mult cu cât, analizând în procedura fondului excepția, Judecătoria a luat în atenție doar necompetența instanței în cazul în care litigiul dintre părți ar fi izvorât din problematica onorariilor, ignorând necompetența absolută bazată pe clauza compromisorie de ia art. 4.7 din contractul nr. 8/2010, care trebuia analizată internai si care stabilea că toate litigiile izvorâte între părți (cu excepția nulității contractului) sunt de competența exclusivă a procedurii arbitrale. Din conținutul acestei clauze compromisorii, ce reprezintă voința părților si care a fost asumată de către părti, se desprinde, pe de o parte, prin referirea rezolvării litigiilor prin Statutul avocaților, că dacă părțile au un litigiu născut din nemulțumiri privind onorariile, atunci contestațiile respective sunt de competența Decanului Baroului / Consiliului Baroului, iar pe de altă parte, în aceeași clauză compromisorie se prevede că dacă litigiile privesc „nașterea, modificarea, stingerea și interpretarea” contractului, competența revine în exclusivitate arbitrajului.

Motivarea instanței de apel a fost greșită, netemeinică și nelegală deoarece, este evident și clar că obiectul cauzei judecate, rezilierea contractului de asistență juridică nr. 8/2010, nu analiza o situație privind onorariile (plată, neplată, cuantum etc.) prevăzute în contract pentru a fi incidență soluționarea conform art. 132 alin. (l)-(3) din Statutul avocaților de către Decanul Baroului, respectiv ulterior de Consiliul Baroului.

În cauza de pe rol, obiectul fiind rezilierea contractului și nu nulitatea acestuia, era incident, neinterpretabil și obligatoriu, textul art. 4.7 din contractul de asistență juridică nr. 8/2010, în redactarea și conținutul care prevăd: „ Toate litigiile privitoare la nașterea, modificarea, stingerea și interpretarea prezentului contract sunt supuse regulilor de arbitraj prevăzute de lege (…) ” .

Teza finală a articolului 4.7, respectiv „(…) și de statut”, are în vedere strict contestațiile privind litigiile legate de onorarii, iar prima teză a articolului are în vedere toate litigiile ivite între părți, mai puțin situația nulității contractului.

Legea obligă, prin dispozițiile art. 553 C. pr. civ., „excluderea competenței instanței ” în situația în care părțile, prin contract, au stabilit clauza compromisorie a soluționării litigiilor pe calea arbitrajului.

Aceasta a fost expres stabilită în clauza art. 4.7 din contractul de asistență juridică nr. 8/2010, cu privire la nașterea, modificarea, stingerea și interpretarea contractului prevăzute de lege și de statut.

Așadar, dacă litigiul născut avea ca obiect neînțelegeri referitoare la onorariu, conform prevederilor stabilite în art. 4.7 teza finală din contract, acestea s-ar fi soluționat obligatoriu de către Decanul Baroului și de către Consiliul Baroului, conform prevederilor statutului, recte art. 132 alin. (1)-(3) statut.

Dar, întrucât obiectul litigiului cu care a fost sesizată instanța privește rezilierea contractului de asistență juridică nr. 8/2010 încheiat între părți, adică un obiect al litigiului extraneu unor chestiuni privind onorariul, acest litigiu privind „nașterea, modificarea, stingerea și interpretarea contractului ”, adică rezilierea contractului, și așa cum părțile s-au înțeles prin clauza compromisorie prevăzută în art. 4.7 din contract, la Capitolul „Clauze speciale”, prevăzut la art. 4, că toate litigiile sunt supuse regulilor de arbitraj prevăzute de lege, in condițiile în care nu este vorba de onorariu pentru a se aplica regulile statutului, ci de rezilierea contractului, se vor aplica „regulile de arbitraj prevăzute de lege” Or, cum regulile de arbitraj sunt prevăzute prin dispozițiile Cărții a IV-a

„Despre arbitraj”, art. 541-621 din Codul de procedură civilă și cum art. 553 C. pr. eîv. prevede expres: Încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești ”, iar dispozițiile art. 554 alin. (1) C. pr. civ. prevăd expres: „Instanța judecătorească sesizată cu o cauză cu privire la care s~a încheiat o convenție arbitrată. Își va verifica propria competență și se va declara necompetentă numai dacă părțile sau una dintre ele solicită aceasta, invocând convenția arbitrală, în acest caz, instanța își va declina competența în favoarea organizației sau instituției pe lângă care funcționează arbitraj instituționalizat. care, în temeiul hotărârii de declinare, va lua măsurile necesare în vederea constituirii tribunalului arbitrai. In cazul arbitrajului ad-hoc, instanța va respinge cererea ca nefiind de competența instanței judecătorești.”

Chiar dacă niciuna din părți nu ar fi avut cunoștințele juridice necesare și nici avocat și nu ar fi invocat necompetența funcțională generală a instanței, aceasta era obligată să procedeze în consecință și să se desesizeze de judecarea cauzei, putând reține cauza spre judecare doar dacă obiceiul litigiului privea nulitatea contractului nr. 8/2010, așa cum, de fapt, am invocat atât ia fond, cât și în apel, folosind ca argument decizia ÎCCJ nr. 1198/08.04.2009 care a statuat, cu putere de lucru judecat / Interpretat, că doar și numai constatarea nulității contractelor de asistență juridică este de competența instanțelor judecătorești, oricare alte litigii izvorâte din contractele de asistență juridică NU SUNT DE COMPETENȚA INSTANȚELOR JUDECĂTOREȘTI. Conform dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. pr. civ., „ oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat intr-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”, așa cum a statuat CEDO în multiple cauze.

Hotărârea Instanței Supreme (și nu este singulară decizia ; nr. 1198/2009, practica instanței fiind constantă) nu este doar un argument .. de practică judiciară (tară a avea autoritate de lucru judecat în această Situație), ci este o hotărâre cu putere de lucru judecat / interpretat.

Pentru a explica de ce anume contestația în anulare urmează a repune adevărul, dreptatea și legea în drepturile lor, în legătură cu .. hotărârile instanțelor pronunțate în cauză, voi analiza sub puterea art. 503 €. pr. civ. considerentele avute în vedere de către Tribunal pentru a motiva . respingerea apelului.

Așadar, de la pag. 13 a deciziei civile nr. 1986/08.06.2018, instanța a retinut „în ceea ce privește motivele ele apel, tribunalul constată că instanța de fond a soluționat în mod corect excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești.

Astfel, pe de o parte, tribunalul constată că, potrivit art. 31 din Legea nr. 51/1995 contestațiile si reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului. Decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului, a cărui hotărâre este definitivă.

Art. 132 alin. 1-3 din Statutul avocaților prevede, că la cererea oricăreia dintre părți, contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părților. Soluționarea contestațiilor și reclamații lor se face prin aplicarea principiului medierii și prin încercarea de conciliere a părților, în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a reclamației. Decizia decanului poate fi atacată la consiliul hamului de partea interesată.

Cele două texte invocate de apelantul-pârât se referă în mod neechivoc la contestațiile privind onorariile de avocat. în speță obiectul cauzei fiind rezilierea contractului, in acest context nu își găsește aplicarea decizia civilă nr. 1198/8.04.2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție ce reprezintă, de altfel, o decizie de speță, iar nu un recurs în interesul legii.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor contractuale, respectiv art. 4.7, tribunalul constată că acest motiv de necompetență nu a fost invocat în fața primei instanțe, apelantul pârât susținând necompetență în baza dispozițiilor ari. 32 din Legea nr. 51/1995 și ari. 132 din Statutul avocaților A invoca noi temeiuri pentru susținerea excepției încalcă prevederile art. 478 alin. 1-3 Cod procedură civilă care prevede că prin ]. apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit in fața primei instanțe. Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori in întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. In apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici n u se pot formula pretenții noi

Cu privire la această motivare, arăt că, în mod evident, apelantul-pârât s-a referit la privind onorariile de avocat, situație care nu privea obiectul judecății de reziliere, pe de o parte pentru a sublinia că, sub raportul invocatei excepții a necompetenței generale a instanțelor judecătorești, reclamanta a invocat neefectuarea prestațiilor susținând că, pe cale de consecință, nu se poate achita onorariul și că aceasta este o cauză a solicitării de reziliere a contractului, iar, pe de altă parte, pentru a aduce din nou în atenția instanței clauza compromisorie prevăzută în art. 4.7 din contractul nr. 8/2010 cu privire la arbitrajul prevăzut în contract, fiind supus judecății un alt obiect decât cel privind nulitatea contractului, singura situație care ar fi atras competența instanțelor judecătorești, subliniind această abordare explicit și evident prin citarea deciziei ICCJ care trimitea obligatoriu instanța la a verifica dacă, având în vedere că nu vorbim de obiectul nulității contractului, este obligatoriu să se aplice pentru obiectul rezilierii contractului, arbitrajul.

Cu atât mai mult cu cât, indiferent ce ar fi invocat apelantul-pârât și ce greșeală de exprimare sau de texte ar fi făcut și cât de ignorant ar fi fost, instanța, verificându-și competența atât la fond, cât și în apel, conform obligației conferite de art. 554 C. pr. civ. raportată la conținutul clauzelor contractului supus judecății, recte art. 4.7 din contract, nu ar ti avut decât o singură soluție, și anume necompetența de a judeca și, apreciind că se găsește în fața unui arbitraj. își decima competența sau respingea cererea.

Amintind, în paragraful următor (6, pag. 13) despre aplicarea dispozițiilor art. 4.7 din contractul de asistență juridică și arătând că acest motiv de necompetența nu a fost invocat de apelant (evident a fost invocat și în întâmpinarea de la fond, și în motivele de apel, și nu oricum, ci ca motiv esențial), arăt că necompetența de ordine publică se discută în orice fază procesuală din oficiu. Separat de aceasta, din moment ce primul motiv ai întâmpinării ia fond și primul motiv din apei privesc „necompetența generală a instanțelor judecătorești”, instanța nu avea nevoie să fie invocate articole, texte etc. dm contract care revendică . necompetența instanței, ci era obligația instanței să verifice cu atenție ce Anume este prevăzut în contract și atrage necompetența invocată de parte.

Lecturând contractul nr. 8/2010, era obligată să observe, la Capitolul „ Clauze speciale ”, clauza compromisoria prevăzută de ari 4.7 din contractul de asistență juridică nr. 8/2010.

Cu atât mai grav este ca instanța nu a fost în nicio eroare sau neștiință, ci a avut cunoștință de textul an, 4.7 din contractul de asistență juridică, din moment ce s-a referit la acesta!

Pentru a susține aceste aberații juridice, instanța invocă prevederile ari. 478 afin. (1 )-(3) G.. pr. civ., fiind conștientă că aceste texte de lege sprijină teza inversă, și anume că în calea devolutiva se poate invoca orice ce nu schimbă cadrul procesual (art. 478 afin. (1)), dacă nu se adaugă alte motive (art. 478 afin. (2)) șl nu se schimbă calitatea părților, cauza sau obiectul cererii și nici nu se formulează pretenții noi (art. 478 alin. (3)), ci doar se repetă în apel ceea ce s-a susținut la fond (cu dreptul prevăzut în arc. 478 alin. (4) C. pr. civ., „de a explicita”), și anume „necompetența generală a instanțelor judecătorești” în cazul în care obiectul contractului nu îl constituie NULITATEA acestuia.

Nicio instanță nu a luat în discuție necompetența instanțelor judecătorești invocată de contestator de la bun început, încă din dosarul XXXXXXXXXXXXX, în apelul respectiv, și în dosarul xxxxx/301/2016 și în apelul pendinte, cu referire la obligativitatea procedurii arbitrajului prevăzută în art. 4.7 din contract, deși în primul dosar obiectul consta în „executarea contractului” – situație clar prevăzută de părți prin clauza compromisorie din art. 4.7 – iar în al doilea dosar, privind rezilierea, de asemenea obiectul unei astfel de cauze este statuat de părți în clauza compromisorie din art. 4,7 privind „nașterea, modificarea, stingerea si interpretarea” contractului.

Precizare privind prescripția dreptului material la acțiune.

Tot în pag. 13 a deciziei (par. 7-8), instanța respinge și prescripția dreptului material la acțiune. Am motivat acest aspect detaliat în cererea de declarare a stadiului procesual al contestației în anulare, urmând ca în aceste precizări să subliniez doar că explicațiile oferite de instanță (în pag. 14, alin. (1) a deciziei criticate), prin invocarea art. 713 alin. (2) C. pr. civ. (corect: art. 712 alin. (2) C. pr. civ.) cu referire la judecata dintre părți cu privire la contestația la executare a acestui contract prin sentința civilă nr. xxxxx/30.07.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București și definitivă la 14.07.2016 prin respingerea ane!ului ca nefondat (în treacăt fie spus, mâna abjectă a Odioaselor Protocoale SRI+DNA a determinat soluțiile mizerabile pronunțate), vizează puterea de lucru judecat din acel dosar, invocată de instanța de fond pentru a putea să-si mistifice soluția ilegală dată. Tocmai acest aspect al art. 712 alin. (2) C. pr. civ. (și nu 713 alin. (2) C. pr. civ., cum greșit a reținut instanța) prevedea că respectiva cauză nu putea fi judecată de instanța de drept comun, în contestația la executare, existând prevăzută o cale specifică pentru desființarea titlului (contractului de asistență juridică nr. 8/2010), și anume calea prevăzută în clauza compromisorie a contractului, în art. 4.7, prin arbitraj, cale invocată în fața instanțelor de fond și Judecătoria Sectorului 3), cu componenta legală a necompetentei generale a instanțelor judecătorești, demersuri refuzate de instanțele respective din motive de coabitare cu Odioasele Protocoale, care au dictat și în procesele penale, și în procese civile, și în procese administrative.

In această cauză nu se poate discuta nici de întreruperea termenului de prescripție așa cum reține instanța apelului, deoarece, într-un limbaj aborigen și colorat, discutăm de „altă gâscă în altă traistă” atunci când se raportează la două dosare absolutamente diferite ca obiect și cauză! In nicio situație prevăzută de lege o contestație la executare, reglementare separată în cod, cu dispoziții specifice privind prescripția, aplicabile materiei procedurii executării silite, nu poate întrerupe cursul prescripției unei acțiuni în reziliere, reglementare a codului care privește situația dreptului pretins și cu norme speciale privind prescripția!

Cu privire la par. 3 pag, 14 din decizia criticată, referitor la puterea de lucru judecat, ce rezultă din considerentele sentinței civile ar. xxxxx/30.07.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă ia 14.07.2016 prin respingerea apelurilor, a faptului că „apelantul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate” prin contract și că cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea Camerei a Treia pronunțată la data de 03.09.2015 nu se aplică în această speță întrucât hotărârea se referă ia dreptul avocatului de a încasa TVA la momentul plății onorariului și nu la prestațiile efectuate sau nu, aceasta este o abordare Ilegală a instanțelor pur și simplu pentru că hotărârea Curții de la Luxemburg s-a pronunțat în primul rând cu privire la contractele în sine, ia conținutul lor, la faptul că un contract de asistență juridică (ș.a.) este VALABIL, LEGAL și EXECUTORIU în mod obligatoriu odată ce a fost încheiat și asumat de semnatari (client și avocat), indiferent „dacă s-au executat prestații sau nu, sau cât de des s-au executat, ci doar cu condiția ca avocatul să fie ia dispoziția clientului său pentru a putea răspunde atunci, când este solicitat” și că, independent de aceasta, contractul își produce toate efectele, onorariile trebuie obligatoriu să fie achitate, iar ulterior avocatul are obligația de a achita TVA, Ar fi si ilogic să se pretindă plata TVA, care este o consecință a plății onorariului, dacă clientul nu și-a achitat inițial onorariul, pentru ca avocatul să poată, din suma încasată, să achite taxa cuvenită bugetului consolidat al statului, judecând împotriva a ceea ce a statuat CJUE, și anume că un contract de asistență juridică (ș.a.) produce toate efectele juridice, după semnarea acestuia, privind plata onorariului pentru a se putea achita TVA, indiferent dacă prestațiile s-au efectuat sau nu, cum s-au efectuat sau cât de des s-au efectuat, dacă au fost sau nu solicitate de client etc., în speța noastră, de la admiterea ilegală și netemeinică, samavolnică șt dictată de SRI si DNA (având dovezi!) a contestației ia executare soluționată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, bugetul statului a fost organizat cu sute de mii de euro, având în vedere perioada până la zi. Soluțiile date în dosarul xxxxx/301/2016, la fond și în apel, au fost date CERT de agenți ai câmpului tactic, întrucât este stabilit că Odioasele Protocoale nu au acționat doar în materia cauzelor penale, ci și administrative și civile, în toate instanțele din țară!

Este singura explicație de bun simț a unui om care a fost judecător în timpul dictaturii comuniste, f ară a fi membru de partid, și a fost aruncat in temniță pentru că s-a opus Securității, refuzând să condamne un om nevinovat ia închisoare (anul 1979!), deși mulți colegi cooperau bucuroși eu Securitatea.

Deci hotărârea Curții Luxemburgheze, dată în aplicarea Directivei UE, decide simplu, clar și obligatoriu: s-a încheiat un contract între client șt avocat, prestațiile/obligațiile stabilite s-au executat sau nu, nu are nicio relevantă, onorariul trebuie achitat, contractul fiind în ființă si producându-și consecințele, ca ulterior avocatul să achite TVA către bugetul statului.

Această hotărâre a CJUE din 03.09.2015, existentă la momentul judecării cauzei în care Judecătoria Sectorului 3 a pronunțat sentința civilă nr. xxxxx/30.07.2015, rămasă definitivă la 14.07.2016, prin care instanța a considerai că „prestațiile nu s-au executat și că avocatul nu are dreptul de a-și încasa onorariul și de a plăti TVA ”, este OBLIGATORIE pentru toate instanțele naționale europene și. SE APUCA, având prin dispozitiv și considerente, putere de lucru judecat / interpretat. Ca atare, în judecata ulterioară din prezenta cauză, nu se poate reține puterea de lucru judecat sub acest aspect, desprinsă din hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 București, atâta timp cât, pe această chestiune juridică „a executării prestațiilor și obligației de plată a onorariului și a TVA în situația contractului de asistentă juridică se pronunțase CJUE si statuase cu putere de lucru judecat/ interpretat în ce condiții un contract de asistență juridică (ș.a.) este valabil și își produce consecința achitării onorariului, indiferent de executarea sau neexecutarea prestațiilor, tocmai pentru a fi protejată plata TVA către bugetul statului.

In par. 4, pag. 14 din decizia criticată, instanța a constatat că sancțiunea ce intervine pentru neexecutarea obligațiilor contractului este rezoluțiunea, deșt obiectul cauzei solicitate de reclamant a fost rezilierea, șl nu rezoluțiunea, sancțiune mai severă și care nu reprezintă voința reclamantului care, pe baza principiului disponibilității, a dorit ca efectele să fie doar pentru viitor, instanța depășindu-și învestirea și acordând mai mult decât s-a cerut. Motivul invocat de instanță că dacă s-ar aplica sancțiunea rezilierii nu s-ar respecta puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. xxxxx/30.07.2015, putere de lucru judecat (?!) care, tocmai am motivat supra, nu se putea reține, întrucât instanța care a pronunțai sentința civilă nr. xxxxx/30.07.2015 a înfrânt puterea de lucru judecat statuată de CJUE și obligatorie pentru toate instanțele naționale ale de hotărârile instanțelor naționale, instanța ar fi trebuit sa constate că puterea de lucru judecat / interpretat de o instanță superioară în grade constă în lipsa de importanță a executării sau neexecutării prestațiilor de către avocat și ar fi trebuit să pronunțe, cum era legai și temeinic, respingerea contestației la executare, declanșată împotriva unui contract legal, valid, valabil, purtător de consecințe.

La data de 10.12.2018 s-a depus întâmpinare de către intimata N___ V______, prin care a achiesat la motivele prezentate în obiectul contestației în anulare depuse de către contestatorul M_____ M. V_____.

La data de 15.11.2018 s-a formulat intampinare de către intimata C_____ de COMERET si I________ a R_______- C.C.I.R, prin care a solicitat respingerea contestației, in principal ca inadmisibilă, iar in subsidiar ca neîntemeiata, cu obligarea contestatorului Ia plata cheltuielilor de judecata.

În motivare a arătat că, contestația a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală și este evident inadmisibilă, față de temeiurile de drept și de fapt invocate în susținerea acesteia.

Pe cale de excepție, intimata a invocat lipsa calității procesual active a contestatorului, având în vedere că acesta nu a avut calitate de parte în litigiul finalizat cu hotărârea a cărei anulare se solicită.

Prioritar solutionarii contestatiei in anulare formulate, tribunalul va analiza exceptia lipsei calitatii procesuale active a contestatorului, invocata de intimata C_____ de Comert si I________ a Romaniei, exceptie ce urmeaza a fi respinsa, pentru urmatoarele considerente.

Intimata a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a contestatorului sustinand ca in cauza, calitate procesuala a avut Cabinetul de Avocat M_____ V V_____ si nu paratul persoana fizica, semnatar al contestatiei in anulare.

S-a mai aratat ca si in situatia in care contestatorul, persoana fizica M_____ M V_____ este reprezentantul legal al paratului, acest fapt nu ii confera calitate procesuala activa in cauza.

Exceptia este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa in consecinta , avand in vedere ca din petitul contestatiei in anulare rezulta cu evidenta, ca prezenta contestatie in anulare a fost formulata de V_____ M_____ in numele Cabinetului de Avocat M_____ M V_____, parte in apelul solutionat prin decizia ce face obiectul contestatiei in anulare.

             Analizand contestatia in anulare prin prisma motivelor invocate, tribunalul constata caracterul neintemeiat al acesteia si in consecinta urmeaza sa o repinga, pentru urmatoarele considerente.

              Tribunalul a redat integral in prezenta decizie motivele invocate de contestator in sustinerea prezentei contestatii, atat prin cererea initiala, cat si prin cea precizatoare depusa la data de 12.10.2018, analiza acestor motive urmand a se circumscrie insa regimului juridic aplicabil caii procesuale extraordinare alese de contestator.

                Astfel, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 NCPC (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre definitiva si art. 503 NCPC (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs/apel dupa caz).

Cazurile în care poate îi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

            Formuland contestatia in anulare, contestatorul a invocat ca temeiuri, dispozitiile art. 503 alin. (1) C. pr. civ., „ hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat si nici nu a fost prezent, la termenul când a avut loc judecata”, art. 503 alin. (2) pct. 1 C. pr. civ.: „ hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:  hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia ”, rap. la art. 503 alin. (3) C. pr. civ.

         Așadar, sunt condiții de admisibilitate ale căii de atac extraordinare a contestației în anulare atât cele referitoare la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât și cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestației în anulare și care sunt indisolubil legate de considerentele deciziei atacate.

           Strict formal, prin indicarea temeiurilor contestatiei in anulare formulate, respectiv dispozitiile art 503 alin 1 si 503 alin 2 pct 1, contestia in anulare apare ca admisibila, avand in vedere ca se ataca o hotarare definitiva, respectiv o hotarare a instantei de apel, careia i se aplica dispozitia prevazuta de art 503 alin 2 pct. 1 conform dispozitiilor art 503 alin 3 c.p.civ., insa analizand aceste motive tribunalul constata netemeinicia acestora, avand in vedere urmatoarele argumente.

          In ceea ce priveste primul motiv, intemeiat pe dispozitiile art 503 alin 1 c.p.civ., contestatorul a aratat ca acesta este pe deplin aplicabil situatiei de fapt asa cum s-a desfasurat la termenul de dezbateri in fata instantei de apel. Astfel, s-a aratat ca desi a fost legal citat in cauza, instanța a încălcat, procedând ilegal, spiritul consacrat de legiuitor, re fuzând să asculte, să reia cauza în dez batere și să audă și poziția contestatorului cu privire la probatoriul pus în discuție de instanță ș i să asculte și concluziile sale pe fondul apelului, respectând astfel o judecată imparțială și onestă, cu respectarea principiului fundamental al contradictorialității.

Instanța avea dreptul si   obligația să repună cauza pe rol la solicitarea sa, prezent în sală în timpul desfășurării ședinței, sau, sub puterea acestui incident procedural declanșat și asumat de instanță, la pronunțare, să repună cauza pe rol și să acorde un nou termen de judecată.

Sustinerile contestatorului sunt neintemeiate si vor fi inlaturate in consecinta.

Ipoteza prevazuta de textul legal este aceea a neindeplinirii procedurii de citare si absenta, totodata a partii nelegal citate, la termenul cand a avut loc judecata.

Deci, numai procedura de citare nelegal indeplinita fata de parte la termenul in care a avut loc judecata deschide calea formularii contestatiei in anulare, mentiunea vizand lipsa prezentei partii la acel termen avand ca scop tocmai sublinierea faptului ca in situatia lipsei de procedura, dar a prezentei partii la judecata,  nu sunt  satisfacute exigentele textului legal.

Verificand actele dosarului in care a fost pronuntata decizia de apel, tribunalul constata ca apelantul parat Cabinetul de Avocat M_____ M V_____ a fost legal citat la termenul din data 8.06.2018, aspect necontestat dealtfel, ca dosarul a fost strigat la ordine, moment la care  a raspuns doar intimata C_____ de Comert si I________ a Romaniei, ca tribunalul a pus in discutie probatoriul solicitat de ambele parti, pe care l-a si incuviintat si dupa acordarea cuvantului pe fondul apelului a retinut cauza in pronuntare.

Faptul ca instanta de apel, dupa inchiderea dezbaterilor si  ramanerea in pronuntare, a respins cererea apelantului parat si a aparatorului acestuia de a repune cauza pe rol , indrumand partea sa depuna concluzii scrise, ce se regasesc dealtfel la dosarul cauzei, nu echivaleaza cu situatia premisa expusa de art 503 alin 1 c.p.civ., ce deschide partii calea contestatiei in anulare.

Ipoteza legala prevazuta de text presupune, asa cum s-a aratat mai sus, nelegala citare a partii si lipsa acesteia totodata, la termenul de dezbateri pe fond a cauzei si nu situatia in care partea legal citata nu raspunde , prezentandu-se ulterior.

Atat timp cat dosarul a fost strigat la ordine, partilor nu li s-a adus nicio vatamare, cererea de repunere a cauzei de rol nefiind justificata, in contextul in care la baza formularii acesteia statea tocmai culpa apelantului parat si a aparatorului acestuia de a nu se prezenta in sala de judecata la ora mentionata pe citatie.

Nici motivul intemeiat pe dispozitiile art 503 alin 2 pct. 1 nu este intemeiat, respectiv , cand hotararea data de instanta de recurs/apel a fost pronuntata de o instanta necompetenta absolut sau cu incalcarea normelor referitoare la alcatuirea instantei, si desi se invocase exceptia corespunzatoare, instanta de recurs a omis sa se pronunte asupra acesteia.

De remarcat este faptul ca exceptia necompetentei generale a instantelor de judecata a fost invocata de contestator inca de la fondul cauzei, fiind reluata ca motiv de apel si analizata ca atare de instantele de judecata, inclusiv de instanta de apel a carei decizie e contestata prin prezenta cerere.

Dealtfel, contestatorul in prezenta contestatie nu invoca astfel cum impune art 503 alin 2 pct 1 c.p.civ., necompetenta instantei de apel de a solutiona apelul declarat impotriva sentintei prin care s-a dispus rezolutiunea contractului de asistenta juridica, ci invoca in fapt, nelegalitatea deciziei instantei de apel care a inlaturat motivele sale vizand sustinerea necompetentei generale in solutionarea cauzei ce avea ca obiect un contract de asistenta juridica.

Aceste motive, constituie in fapt motive de fond, ce au facut obiectul analizei instantelor si nu pot fi primite in cadrul contestatiei in anulare formulata, tocmai pentru ca s-ar eluda caracterul special si strict limitativ al contestatiei in anulare.

Avand in vedere aceste considerente, tribunalul va respinge contestatia in anulre ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, invocată de intimata CCIR.

Resping e contestația în anulare, ca nei ntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

   PREȘEDINTE                       JUDECĂTOR                                   GREFIER

M_____ I____ L___                   C______ A_____                             A________ F_______

Red.MIL

Thred.CMC

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro