Scenarist celebru din Opera Română condamnat pentru corupţie
Foştii directori ai principalei scene lirice a ţării au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie, la prima instanţă. Printre ei şi un reputat scenograf, descendent al unei familii de artişti lirici, premiat şi de Casa Regală.
Cătălin Ionescu Arbore a susţinut că este nevinovat şi că ceilalţi doi directori l-ar fi indus în eroare, îndemnându-l să semneze documente în necunoştinţă de cauză. În timpul anchetei a reuşit să fie repus în funcţie de instanţă, dar pentru o foarte scurtă perioadă.
Iustina Cornel, fost director economic, a fost condamnată la 5 ani şi 4 luni de închisoare, Cătălin Arbore Ionescu, fost director general, a primit 4 ani şi 4 luni de închisoare, iar Teodor Visalom, fost director tehnic, a fost condamnat la 4 ani de închisoare, pentru abuz în serviciu şi luare de mită.
În acelaşi dosar, administratori ai unor firme au primit pedepse cu suspendare – Nelu Teodor, Lucreţia Furnigă, Filip Constantin Tiţian, Ştefan Dumitru, Cornel Cosmulescu, aceştia fiind obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii.
Judecătorii au admis acţiunea civilă exercitată de Opera Naţională Bucureşti şi i-a obligat pe inculpaţi să plătească peste 3 milioane de lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Potrivit DNA, Cătălin Ionescu Arbore, în calitate de director general al Operei Naţionale Bucureşti, în înţelegere cu Iustina Cornel şi Teodor Visalom, ar fi măsluit achiziţiile de lucrări supraevaluate sau nerecepţionate, cauzând Operei Naţionale Bucureşti un prejudiciu în sumă de 3.344.438 lei.
În aceeaşi perioadă, Iustina Cornel, în calitate de director economic al Operei Naţionale Bucureşti, a pretins şi primit de la Barbu Bogdan Mihail, Lucreţia Furnigă şi Nelu Teodoru, procente cuprinse între 10 şi 20% din valoarea unor contracte de execuţie lucrări.
Iustina Cornel ar fi pretins inculpaţilor Furnigă Lucreţia şi Teodoru Nelu să îi achiziţioneze o ambarcaţiune model VIPER 203, în regim de leasing, şi a primit în rate suma de 123.537,6 lei.
Solutia pe scurt: I. Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului Duran Mihail Laurenţiu este legea penală veche (C. pen. 1968). În temeiul art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen., rap. la art. 122 alin. 1 lit. c C. pen. şi art. 124 C. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul DURAN MIHAIL LAURENŢIU (cu date) cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 26 C. pen. (1968) rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1968), cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. (1968), cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. II. În temeiul art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen. condamnă pe inculpatul IONESCU ALEXANDRU CĂTĂLIN (cu date) la pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (18 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 4 (patru) ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară. III. În temeiul art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen. condamnă pe inculpata CORNEL (fostă Coteţ) IUSTINA (cu date) la pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (21 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 4 (patru) ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de contabil şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară. În temeiul art. 289 alin. 1 C. pen. rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpata CORNEL (fostă Coteţ) IUSTINA la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 4 (patru) ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de exercita profesia de contabil şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. rap. la art. 38 alin. 1 C. pen. contopeşte cele două pedepse aplicate prin prezenta în pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă (1 an şi 2 luni), inculpata Cornel Iustina având de executat pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen. pe o perioadă de 4 (patru) ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de exercita profesia de contabil şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În temeiul art. 45 alin. 5 C. pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară. IV. În temeiul art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen. condamnă pe inculpatul VISALOM TEODOR (cu date) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (21 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 4 (patru) ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară. V. În temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 rep., cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul TEODORU NELU (cu date) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (5 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 3 (trei) ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public (pedeapsa complementară se va executa în condiţiile prevăzute la art. 68 alin. 1 lit. b C. pen.). În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară (pedeapsa accesorie se va executa în măsura în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei). În temeiul art. 91 din C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 2 C. pen.. În temeiul art. 93 alin. 1 din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul Teodoru Nelu se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele stabilite de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la una dintre următoarele două entităţi: SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA Sector 5 şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Bucureşti supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse. În temeiul art. 96 alin. 1 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra faptului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului cu privire la faptul că în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. VI. În temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 rep., cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpata FURNIGĂ LUCREŢIA (cu date) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (5 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 3 (trei) ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public (pedeapsa complementară se va executa în condiţiile prevăzute la art. 68 alin. 1 lit. b C. pen.). În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară (pedeapsa accesorie se va executa în măsura în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei). În temeiul art. 91 din C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 2 C. pen.. În temeiul art. 93 alin. 1 din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpata Furnigă Lucreţia se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele stabilite de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la una dintre următoarele două entităţi: SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA Sector 5 şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Bucureşti supravegherea inculpatei în legătură cu măsurile dispuse. În temeiul art. 96 alin. 1 C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra faptului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatei cu privire la faptul că în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. VII. În temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul FILIP CONSTANTIN TIŢIAN (cu date) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 3 (trei) ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public (pedeapsa complementară se va executa în condiţiile prevăzute la art. 68 alin. 1 lit. b C. pen.). În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară (pedeapsa accesorie se va executa în măsura în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei). În temeiul art. 91 din C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 2 C. pen.. În temeiul art. 93 alin. 1 din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul Filip Constantin Tiţian se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele stabilite de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la una dintre următoarele două entităţi: SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA Sector 5 şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Bucureşti supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse. În temeiul art. 96 alin. 1 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra faptului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului cu privire la faptul că în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. VIII. În temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul DUMITRU ŞTEFAN (cu date) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 3 (trei) ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public (pedeapsa complementară se va executa în condiţiile prevăzute la art. 68 alin. 1 lit. b C. pen.). În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară (pedeapsa accesorie se va executa în măsura în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei). În temeiul art. 91 din C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 2 C. pen.. În temeiul art. 93 alin. 1 din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul Dumitru Ştefan se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele stabilite de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la una dintre următoarele două entităţi: Primăria oraşului Buftea – Serviciu Întreţinere Domeniul Public, Privat, Iluminat Public, Spaţii Verzi, Mecanizare şi Administrare, jud. Ilfov, respectiv Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Bucureşti supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse. În temeiul art. 96 alin. 1 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra faptului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului cu privire la faptul că în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. IX. În temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul COSMULESCU CORNEL (cu date) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (3 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 3 (trei) ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public (pedeapsa complementară se va executa în condiţiile prevăzute la art. 68 alin. 1 lit. b C. pen.). În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară (pedeapsa accesorie se va executa în măsura în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei). În temeiul art. 91 din C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 2 C. pen.. În temeiul art. 93 alin. 1 din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul Dumitru Ştefan se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele stabilite de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la una dintre următoarele două entităţi: Administraţia Domeniului Public Sector 2, Bucureşti, respectiv Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Bucureşti supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse. În temeiul art. 96 alin. 1 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra faptului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului cu privire la faptul că în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. X. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. rap. la art. 289 alin. 3 C. pen. rap. la art. 112 alin. 1 lit. e C. pen. confiscă de la inculpata Cornel Iustina suma totală de 297.002,92 lei. În temeiul art. 397 C. pr. pen., art. 19 C. pr. pen. şi art. 25 alin. 1 şi 5 C. pr. pen. raportat la disp. art. 998 – 999 din vechiul Cod civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI (cu date) şi obligă inculpaţii la plata următoarelor sume de bani actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, astfel: – inculpatul Duran Mihail Laurenţiu la plata sumei de 58.843 lei în solidar cu inculpaţii Cornel (fostă Coteţ) Iustina şi Visalom Teodor; – inculpaţii Teodoru Nelu şi Furnigă Lucreţia, în solidar, la plata sumei de 1.269.762,66 lei, precum şi în solidar cu inculpaţii Cornel (fostă Coteţ) Iustina, Visalom Teodor şi Ionescu Alexandru Cătălin; – inculpatul Dumitru Ştefan la plata sumei de 551.831 lei în solidar cu inculpaţii Cornel (fostă Coteţ) Iustina, Visalom Teodor şi Ionescu Alexandru Cătălin; – inculpatul Filip Constantin Tiţian la plata sumei de 361.827,01 lei în solidar cu inculpaţii Cornel (fostă Coteţ) Iustina, Visalom Teodor şi Ionescu Alexandru Cătălin; – inculpatul Cosmulescu Cornel la plata sumei de 454.714,14 lei în solidar cu inculpaţii Cornel (fostă Coteţ) Iustina, Visalom Teodor şi Ionescu Alexandru Cătălin; – inculpaţii Cornel (fostă Coteţ) Iustina, Visalom Teodor şi Ionescu Alexandru Cătălin, în solidar, la plata sumei de 262.541,93 lei corespunzătoare prejudiciului cauzat în relaţia cu SC MT Construct Servicii SRL; Constată că inculpaţii Cornel (fostă Coteţ) Iustina, Visalom Teodor şi Ionescu Alexandru Cătălin răspund solidar pentru prejudiciile în cuantum de 111.751,19 lei şi 50.459,55 lei, cauzate părţii civile Opera Naţională Bucureşti în relaţiile cu SC DM Avantaj Trading SRL şi S.C. Anouk Expo S.R.L. Constată că inculpaţii Cornel (fostă Coteţ) Iustina şi Visalom Teodor răspund solidar pentru prejudiciul în cuantum de 132.113,08 lei, cauzat părţii civile Opera Naţională Bucureşti în relaţia cu SC Gemisan Impex SRL. Ia act că prin sentinţa penală nr. 195/30.01.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală (dosar nr. 47826/3/2015 din care s-a disjuns prezenta cauză), definitivă prin decizia penală nr. 673/A/04.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, s-au dispus următoarele în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei: – obligarea inculpatului Marinescu Eugen Laurenţiu la plata sumei de 262.541,93 lei către partea civilă Opera Naţională Bucureşti; – eliberarea sumei de 50.459 lei consemnată cu recipisa de consemnare numărul … la CEC BANK – Sucursala Victoria de către inculpatul Barbu Bogdan Mihail către partea civilă Opera Naţională Bucureşti; – eliberarea sumei de 111.751,19 lei consemnată de inculpatul Buciu Decebal la CEC BANK – Sucursala Victoria, cu recipisa de consemnare nr. … din data de 05.10.2016, către partea civilă Opera Naţională Bucureşti, în vederea acoperirii prejudiciului creat în prezenta cauză; – constată că inculpatul Bodnăraş Gheorghe a achitat prejudiciul în cuantum de 132.113 lei creat părţii civile Opera Naţională Bucureşti conform OP nr. …. Ia act că inculpatul Duran Mihail Laurenţiu a achitat suma de 58.843 lei, corespunzătoare prejudiciului reţinut în prezenta cauză, în contul 50.86.09 “Disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat în condiţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005”, conform chitanţei pentru încasarea veniturilor bugetare şi a altor sume seria … nr. … din data de 05.12.2019. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. pr. pen. menţine măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor prin ordonanţa cu nr. 45/P/2013 din 08.12.2015, emisă de P.Î.C.C.J. – D.N.A. (f. 285 – 308 vol. I dos. u.p.), astfel: – inc. Visalom Teodor: 1. imobil reprezentând apartament situat în Bucureşti, Aleea … nr. …, bl. …, et. …, ap. …, sector …; 2. imobil înscris în cartea funciară a OCPI Bucureşti Sector 6 nr. …, reprezentând garaj …, situat în Bucureşti, str. …, nr. …, bl. …, sector …, până la concurenţa sumei de 3.253.842,63 lei; – inc. Cornel (fostă Coteţ) Iustina: 1. imobil înscris în cartea funciară a OCPI Bucureşti Sector 1 nr. …, reprezentând apartament compus din trei camere şi dependinţe, în suprafaţă de 56,29 mp, situat în Bucureşti, str. …, nr. …, bl. …, sc. …, etj. …, apt. …, sector …; 2. ambarcaţiunea ”CAROLINA” marca VIPER 203, cu serie de şasiu …, până la concurenţa sumei de 3.253.842,63 lei; – inc. Duran Mihail Laurenţiu: imobil înscris în cartea funciară a OCPI Bucureşti Sector 6 nr. …, reprezentând apartament compus din 4 camere de locuit şi dependinţe, având o suprafaţă desfăşurată de 148,86 mp, suprafaţă utilă de 106,70 mp şi teren aferent de 91,50 mp, situat în Bucureşti str. …, nr. …, bl…., apt. …, sector …, până la concurenţa sumei de 58.843 lei; – inc. Furnigă Lucreţia: 1. imobil înscris în cartea funciară a OCPI Vâlcea, BCPI Râmnicu Vâlcea nr. …, reprezentând teren intravilan în suprafaţă de 3.949 mp situat în com. …, sat …, punctul ”Vatra Sat Olteţu”, tarlaua 197, parcelele 32, 33 şi 28, jud. Vâlcea; 2. imobil înscris în cartea funciară a OCPI Vâlcea, BCPI Râmnicu Vâlcea nr. …, reprezentând teren în suprafaţă de 3.500 mp, situat în comuna Zătreni, sat Valea Văleni , punct ”Ţarina”, tarlaua …, parcela … jud. Vâlcea; 3. imobil înscris în cartea funciară a OCPI Vâlcea, BCPI Râmnicu Vâlcea nr. …, reprezentând teren intravilan în suprafaţă de 500 mp, construcţia P+E cu destinaţie de locuinţă în suprafaţă de 130 mp şi construcţia anexă – garaj în suprafaţă de 21 mp, edificate pe acesta, situat în com. Zătreni, sat Olteţu, jud. Vâlcea; 4. imobil înscris în cartea funciară a OCPI Vâlcea, BCPI Râmnicu Vâlcea nr. …, reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 2.448 mp (din măsurători – 2.098 mp), situat în în com. …, sat … punctul ”Câmp Olteţ” , tarlaua …, parcela …, jud. …; 5. imobil înscris în cartea funciară a OCPI Bucureşti Sector 4 nr. …, reprezentând teren intravilan în suprafaţă de 220 mp şi construcţia edificată pe acesta, compusă din demisol în suprafaţă utilă de 68,75 mp, parter în suprafaţă totală de 94,04 mp şi etaj în suprafaţă totală de 98,39 mp – situat în Bucureşti, str. …, nr. …, sector …, până la concurenţa sumei de 1.269.762,66 lei; – inc. Cosmulescu Cornel: – imobil înscris în cartea funciară a OCPI Bucureşti, Sector … nr. …, reprezentând imobil compus din 4 camere şi dependinţe, cu o suprafaţă totală de 92,54 mp, situat în Bucureşti, str. …, nr. …, bl. …, etj. …, apt. …, sector …, până la concurenţa sumei de 454.714,14 lei; – inc. Filip Constantin Tiţian: 1. imobil înscris în cartea funciară a OCPI Bucureşti sector 4 nr. … reprezentând apartament compus din 3 camere şi dependinţe în suprafaţă utilă de 64,50 mp, situat în Bucureşti, str. …, nr. …, bl. …, etj. …, apt. …, sector …; 2. imobil înscris în cartea funciară a OCPI Bucureşti sector … nr. …, reprezentând teren intravilan în suprafaţă de 150 mp, situat în Bucureşti, str. …, nr. …, sector …; 3. imobil înscris în cartea funciară a OCPI Ilfov BCPI Buftea nr. … reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 2520 mp, situat în comuna …, jud. …, având nr. cadastral …, până la concurenţa sumei de 361.827,01 lei; – inc. Dumitru Ştefan: imobil înscris în cartea funciară nr. … a OCPI Ilfov BCPI Buftea, reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 80.178 mp, situat în, com. …, tarlaua …, parcela …, jud. …, având nr. cadastral 6652/1, până la concurenţa sumei de 551.831 lei. În temeiul art. 276 C. pr. pen. admite în parte cererea părţii civile Opera Naţională Bucureşti (cu date) de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare şi obligă inculpaţii să plătească părţii civile următoarele sume de bani cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de această parte, astfel: – sumele de câte 10.000 lei de către inculpaţii Cornel (fostă Coteţ) Iustina, Visalom Teodor şi Ionescu Alexandru Cătălin; – sumele de câte 7.000 lei de către inculpaţii Teodoru Nelu şi Furnigă Lucreţia; – sumele de câte 5.000 lei de către inculpaţii Cosmulescu Cornel, Filip Constantin Tiţian şi Dumitru Ştefan; – suma de 1.000 lei de către inc. Duran Mihail Laurenţiu. În temeiul disp. art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în ceea ce îl priveşte pe inc. Duran Mihail Laurenţiu, în cuantum de 4.500 lei, rămân în sarcina statului. În temeiul disp. art. 274 alin. 1 şi 2 C. pr. pen. obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, astfel: 5.500 lei de către inculpata Cornel (fostă Coteţ) Iustina; inc. Visalom Teodor şi Ionescu Alexandru Cătălin la plata sumelor de câte 7.500 lei; inculpaţii Teodoru Nelu şi Furnigă Lucreţia la plata sumelor de câte 6.500 lei; inculpaţii Cosmulescu Cornel, Filip Constantin Tiţian şi Dumitru Ştefan la plata sumelor de câte 5.000 lei. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 1253 lei, rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept la apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2020.