Elena Ghirca, liderul Ansamblului Folcloric Rapsodia Someşană din Cluj şi-a luat rămas bun, în această săptămână, de la mama sa, dispărută dintre noi la vârsta de 90 de ani, doar cu rudele apropiate. Starea de urgenţă nu i-a permis să fie însoţită, în aceste momente dureroase, de numeroşii prieteni şi colegi.

Agenţii de pază ai Cimitirului Central au urmărit cu atenţie, ca numărul celor care au asistat la ceremonialul funerar, să nu depăşească limita permisă de ordonanţele militare, adică 8 persoane. Nu s-a permis nici ca sicriul să fie deschis, cum este obiceiul.

Preotul ortodox Cornel Coprean, care a oficiat slujba obişnuită de înmormântare a dezvăluit faptul că răposata, economistă în mai multe societăţi cunoscute din Cluj, Vitadulci sau ICPIAF, funcţionar la bancă sau bibliotecă în alte localităţi, pe unde a dus-o viaţa, a fost căsătorită cu un comandor de aviaţie, timp de aproape 50 de ani.

Secretul răposatei, care a atins frumoasa vârstă de 90 de ani, a fost unul extrem de simplu. A fost un om bun, ne-a spus Elena Ghircă.

Avantajul stării de urgenţă, poate singurul, a fost faptul că florile numeroaselor coroane, nu au mai fost stropite, ca de obicei, cu vopsele care să le deterioreze deliberat, pentru a nu fi furate. Cimitirul este închis, iar hoţii nu ar avea ce să facă cu florile.

Au fost flori multe aşternute de gropari peste mormânt, după un drum lung peste cimitirul pustiu dar cald. Prietenii şi colegii Elenei Ghircă, fiica cea mare a defunctei, au ţinut să fie prezenţi, măcar prin intermediul acestor simboluri.

Nota redacţiei. Pentru că suntem de părere că fiecare mormânt proaspăt adaugă o secundă istoriei unui loc, vă îndemnăm să ne trimiteţi biografia răposaţilor din familiile dvs, care consideraţi că au şi o valoare educativă, pentru a o publica la această rubrică dedicată.

ELENA GHIRCA- NĂSCUTĂ POP

1929 – 2020

A plecat dintre noi în dimineața zilei de 5 aprilie 2020, în plină pandemie, cu capul pe perna ei, în somn, senină și fără să creeze probleme nimănui, așa cum a trăit. După o viață lungă, de peste 90 de ani, ne lasă singuri și nemângâiați, o familie greu încercată, care și-a pierdut ”piatra unghiulară” ce o ținea în echilibru.

S-a născut în 17 august 1929 la Luduș, județul Mureș, ca unic copil al familiei Pop, Valer și Maria, care pierduseră doi băieți la scurt timp după naștere. Copilăria din sat, amintirile, verișoarele, unchii și mătușile, i-au rămas vii în amintire până la sfârșit. A trăit și anii războiului, s-a refugiat împreună cu toți ai ei, a terminat școala și a mers la Golești, unde a învățat la o școală comercială. Părinții i s-au prăpădit, ambii în același an 1948, la interval de câteva luni, mai întâi mama, apoi tatăl.

Singură, orfană, a căutat înțelegere și dragoste în familia celui ce i-a devenit soț un an mai târziu, Ioan Ghirca, alături de care a rămas 49 de ani. Au trăit vremuri grele, el urmând Academia Militară la București, ea alături de el, având mai întâi un copil, pe Neli, apoi și pe Luci, mutându-se în diferite locuințe și apoi prin mai toate unitățile militare aviatice printre care: Alexeni, Boteni, Bărăganu, Mediaș. Din 1970, familia Ghirca se mută definitiv în Cluj- Napoca.

A avut mai multe servicii, la bancă sau ca funcționar, la vechiul Vitadulci sau la ICPIAF, de unde a plecat în 1983, pentru a fi alături de nepoții ei: Delia, suferind de o boală nemiloasă, Gelu și Ion rămași orfani de tată, cărora și-a dedicat toată puterea și energia, oferindu-le dragoste și sprijin sufletesc.

De fapt, toată viața ei a fost dedicată celor dragi, pe care i-a ajutat din toată inima, cu tot ce ei au avut nevoie și ea a putut.

A rămas văduvă în 1998, atunci când soțul i-a fost răpus de un cancer pulmonar nemilos și timp de 21 de ani, în fiecare toamnă, i-a organizat un parastas, conform unei înțelegeri mai vechi dintre ei, la care participau toți membrii familiei, dar și prieteni.

A gătit în fiecare zi, încercând să ofere fiecăruia ce știa că îi place, iar asta nu a fost ușor în anii 80, când lipsurile erau mari, dar a știut să facă pentru fiecare să se simtă bine, zi de zi, dar mai ales la marile sărbători din an – Crăciunul, Paștele, zilele de naștere, zilele onomastice.

De tânără a învățat să tricoteze și ajuns să fie o adevărată maestră, lucrând cu plăcere bluze, fuste, pulovere, chiar și pardesie, iar acum, spre sfârșit, haine pentru nou- născuți foarte apreciate, inclusiv peste hotare, la rudele prietenilor de familie, ca adevărate opere de artă.

Simțea nevoia să fie utilă, să facă ceva bun și frumos, de care să se bucure cei ce le vor primi și purta, avea o vorbă bună, un sfat, un gând pentru fiecare – a știut până la final, când era ziua de naștere a tuturor rudelor din Luduș, București și Cluj, i-a sunat să îi felicite și să le ureze sincer și din suflet toate cele bune.

A iubit primăvara, florile, animalele dar mai ales oamenii, soțul, fiicele, nepoții, iar suferința pierderii scumpei sale nepoate Delia la 45 de ani, după 35 de ani în care a îngrijit-o cu toată dăruirea, e imposibil de descris în cuvinte. Dar a continuat, și-a găsit puterea să lupte mai departe, suportând în ultimii ani și două operații, după fracturile de șolduri la 87 și la 89 de ani!

Nu vroia să ne împovăreze cu problemele ei, încerca să vadă partea bună a lucrurilor, iar credința în bunul Dumnezeu a ajutat-o enorm. Chiar în luna martie a acestui an, a avut bucuria să se spovedească și să se împărtășească, părintele Ciprian Taloș venind acasă și răspunzând invitației venite din partea ei.

A fost un om bun, un suflet mare , un caracter deosebit, care a înțeles să accepte ce nu putea schimba, dar și să se implice cu trup și suflet acolo unde știa că poate ajuta.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Mihai Bacalu