Alexandra Oană, candidat USR pentru Consiliul Local Cluj Napoca a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, necesitatea gândirii unui sistem de educaţie pe termen lung, nu doar peticirea de moment.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că „grădinițele, școlile, universitățile nu se vor mai redeschide în acest an școlar” decizie adecvată realităților din sistemul medical, ce însă mută presiunea pe sistemul de învățământ.

Astfel, după cum ne-a anunțat ministrul educației, doamna Monica Anisie, la mai mult de o lună de la închiderea școlilor, educația online a trecut din registrul recomandărilor în cel al obligațiilor, elevii având “obligaţia de a participa la activităţile de învăţare on-line stabilite de unitatea de învăţământ”. Schimbarea la nivelul discursului nu se traduce însă automat într-o schimbare la nivelul realităților din teren.

Ce înseamnă obligația de a participa la activități on-line pentru elevii care nu au acces la laptopuri, tablete și conexiune la internet? Ce înseamnă predare on-line în condițiile în care cursurile de dezvoltare a competențelor digitale pentru profesori au fost de cele mai multe ori o formalitate, bifată superficial în programele de formare continuă? Ce înseamnă lecții virtuale odată ce în fața laptop-ului profesorii descoperă că metodele de predare pe care le foloseau în clasă nu mai funcționează în cadrul școlii on-line? Și că nimic din cursurile de formare de care au beneficiat până acum nu i-a pregătit pentru momentul acesta?

Un alt loc în care se mută presiunea, în modul cel mai acut, sunt familiile. Cum putem sprijini părinții ce lucrează de acasă și în același timp au unul sau mai mulți copii în grijă? Cine se va ocupa de copiii preșcolari ai căror părinți își vor relua activitatea profesională în afara căminului, mai ales în cazul familiilor monoparentale? Cum putem identifica cazurile de copii ce în perioada asta cresc în familii afectate de violență domestică, neglijență sau lipsa banilor și cum putem veni în ajutorul lor?

După 30 de ani în care învățământul a fost sistemic subfinanțat, tentativele de informatizare o sursă constantă de fraude, iar investițiile reduse la lucrări de reabilitare a clădirilor și înnoiri a mobilierului școlar nu e de mirare că nu avem răspunsuri clare pentru toate aceste întrebări.

Toată această incertitudine e însoțită însă și de o extraordinară oportunitate.

• Criza, pe lângă faptul că scoate la iveală deficiențele structurale din sistemele și instituțiile publice, e și un prilej de reformă. Ceea ce până ieri părea puțin probabil sau chiar imposibil acum a devenit necesar.
  Pe termen scurt, avem nevoie urgentă de un program de achiziții de dispozitive electronice și de infrastructura digitală care să răspundă în mod real nevoilor elevilor și cadrelor didactice și să asigure posibilitatea desfășurării lecțiilor virtuale, de platforme educaționale funcționale și de cursuri de formare a profesorilor pentru a asigura calitatea actului educațional on-line.
• Mai mult, e necesar să ne asigurăm că profesorii au acces la cataloage și pot încheia mediile elevilor în condiții de siguranță, fie transmițând notele către secretariate, fie accesând cataloagele conform unui orar clar stabilit în așa fel încât normele sanitare de distanțare socială și igienă să fie respectate. Elevii corigenți pe semestrul I trebuie să beneficieze și ei în mod real de posibilitatea de a-și corecta media și de a trece clasa.
• De asemenea, este esențial ca în septembrie, în momentul reluării cursurilor, fiecare școală să fie corespunzător dotată astfel încât să respecte normele sanitare adecvate situației prezente: apă caldă, săpun, hârtie igienică, dispensere cu dezinfectant pentru copii și servicii de curățenie la standarde decente.
• În plus, dacă tot avem norme legislative referitoare la numărul elevilor în clase, la dimensiunea sălilor de clasă și la distanța corectă dintre bănci e timpul să ne asigurăm că ele nu rămân, ca de obicei, pe hârtie și că, în toamnă, sălile de clasă vor putea primi elevii în condiții de siguranță.
  Pe termen lung, e nevoie de investiții majore în educație și reforme structurale care să aducă curricula în secolul 21, să crească nivelul de pregătire al profesorilor și să asigure accesul în siguranță a tuturor copiilor la educație de calitate.

Răspunsul societății civile și mobilizarea ONG-urilor, cel puțin în Cluj-Napoca au fost exemplare, dar acțiunea și resursele lor sunt limitate. Avem nevoie ca autoritățile să ne arate că accesul la educație a tuturor copiilor e o prioritate, să vină cu metodologii clare de implementare a deciziilor adoptate și să dea dovadă că sunt capabile de reforme structurale.

Avem ocazia să regândim din temelii sistemul de educație, ar fi păcat să ne rezumăm la a-l petici.