Alegeri în Transilvania. Clujenii au rămas în anii 80
Marxistul Emil Boc, revopsit democrat apoi liberal a câştigat al 5-lea mandat la Primăria Clujului, în faţa USR-istului Emanuel Ungureanu.
Istoricul nu a reuşit să înţeleagă compoziţia Clujului tradiţional, strategia sa privind promovarea exclusiv pe reţelele sociale, fiind o gravă eroare.
Ungureanu ne-a declarat că a preferat, împreună cu tinerii săi colegi, să joace o partitură independentă, în locul unei remorci liberale.
Alianţa USR PLUS a obţinut un număr de câte 5 consilieri municipali clujeni şi judeţeni.
BIROUL ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPȚIE JUDEŢEANĂ NR. 13 CLUJ
Date parțiale cu privire la alegerile pentru autoritățile publice locale din data de 27 septembrie 2020, desfășurate pe raza județului Cluj:
1. S-au prezentat la urne un numărde 265.380 de votanți, reprezentând 42,9% din totalul de cetățeni cu drept de vot. 2. Până la ora 10.30 s-au centralizat un număr de 250.739 de voturi valabil exprimate pentru alegerea Președintelui Consiliului Județean, respectiv un număr de 251.066 de voturi valabil exprimate pentru alegerea Consiliului Județean.
3. Rezultatele provizorii la ora 10.30, arată astfel:•
Președinte Consiliu Județean:
-COSTEA BOGDAN-PARTIDUL VERDE-nr. de voturi valabil exprimate: 6038(2,41%);
-BENCHE NARCIS-HORAŢIU-PARTIDUL FORTA NATIONALA- nr. de voturi valabil exprimate: 1918(0,76%);
-BĂRDAŞ MARIUS-PARTIDUL ROMÂNIA MARE- nr. de voturi valabil exprimate: 2174(0,87%);
-CUREA ALEXANDRU-VALENTIN-ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR-nr. de voturi valabil exprimate: 2864(1,14%)
-SĂLĂGEAN CĂTĂLIN MARIUS-ALIANȚA USR PLUS- nr. de voturi valabil exprimate: 32.145(12,82%)
-LĂPUŞAN REMUS-GABRIEL-PARTIDUL PRO ROMÂNIA-nr. de voturi valabil exprimate: 9386(3,74%)
-TIŞE ALIN-PĂUNEL-PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL-nr. de voturi valabil exprimate:12.6485(50,44%)
-VÁKÁR ISTVÁN-VALENTIN-UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA-nr. de voturi valabil exprimate:28434(11,34%)
-LUNGU VASILE-CRISTIAN-PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ-nr. de voturi valabil exprimate:10631(4,24%)
-CORDOŞ ALEXANDRU-PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT-nr. de voturi valabil exprimate:30.664(12,23%)
•Consiliul Județean:
-PARTIDUL VERDE-nr. de voturi valabil exprimate:4397(1,75%)
-PARTIDUL FORTA NATIONALA-nr. de voturi valabil exprimate:704(0,28%);
-PARTIDUL ROMÂNIA MARE-nr. de voturi valabil exprimate:1803(0,72%);
-PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL-LIBERAL)-nr. de voturi valabil exprimate:1508(0,60%);
-PARTIDUL REPUBLICAN DIN ROMÂNIA-nr. de voturi valabil exprimate:1026(0,41%);
-ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR-nr. de voturi valabil exprimate:2751(1,10%);
-PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN-nr. de voturi valabil exprimate:425(0,17%);
-ALIANȚA USR PLUS-nr. de voturi valabil exprimate:30492(12,15%);
-PARTIDUL ALIANŢA LIBERALILOR ŞI DEMOCRAŢILOR –ALDE-nr. de voturi valabil exprimate:5721(2,28%);
-PARTIDUL PRO ROMÂNIA-nr. de voturi valabil exprimate:9283(3,70%);
-PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL-nr. de voturi valabil exprimate:116832(46,53%);
-UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA-nr. de voturi valabil exprimate:29019(11,56%);
-PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ-nr. de voturi valabil exprimate:12773(5,09%);
-PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT-nr. de voturi valabil exprimate:33480(13,34%);
-Candidat independent, FANCSALI ERNŐ-nr. de voturi valabil exprimate:852(0,34%).
Liberalii au pus stăpânire pe marile oraşe şi pe mai mutel comune, cu sprijinul foştilor primari pesedişti, revopsiţi în galben.
În județul Cluj, PNL este câștigătorul alegerilor locale. Pe lângă Consiliul Județean, unde Alin Tișe a câștigat detașat, liberalii au 52 primari, în timp ce PSD-ul a rămas cu 11. USR a câștigat o singură primărie iar UDMR s-a impus în comune.
PNL a câștigat toate cele cinci municipii din județul Cluj și orașul Huedin, potrivit numărătorii paralele realizate la secțiile de votare. Astfel, Emil Boc câștigă al cincilea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, cu 74,79 la sută din voturi iar la Câmpia Turzii, Dorin Lojigan obține al doilea mandat. PNL s-a impus și la Gherla, unde până acum fotoliul de primar a fost ocupat de social democratul Ioan Neselean.
Potrivit datelor, noul primar la municipiului Gherla este Ovidiu Drăgan(44,33 la sută), care a mai deținut această funcție în perioada 2004-2012.
La Dej, Costan Morar obține al patrulea mandat de primar în acest oraș, de data aceasta ca și candidat al PNL. Morar a primit votul a 4982 de dejeni, reprezentând 53 la sută. Primele trei mandate au fost câștigate de Morar în calitate de membru PSD. În această vară, edilul a anunțat că părăsește tabăra social democrată și că se înscrie în PNL.
Și la Turda Cristian Matei reușește să-și păstreze fotoliu de primar, de data aceasta ca și candidat al PNL. Matei a votat votat de 7794 alegători, repreentând 49,34 la sută din electoratul din Turda. Primul mandat a fost obținut de Matei în 2016 când a candidat din partea PSD. La sfârșitul anului trecut, Matei a foste exclus din PNL, alegând să se înscrie în PNL.
De asemenea, la Huedin, Mircea Moroșan, candidat din partea PNL pentru al patrulea mandat, reușește să se impună în fața social democratului Sabin Demea. Liberalul a obținut 2026 voturi valabile, reprezzentând 63 la sută din totalul voturilor.
În zona rurală, PNL a Câștigat următoarele primării: Aghireșu(Sorin Lehene), Aiton(Nicolae Făgădar), Aluniș(Sav Mihai), Așchileu(Ana Chichir), Băișoara(Liviu Ghib), Bonțida(Emil Cărhaț), Borșa(Mariana Secară), Căianu(Daniel Crișan), Călățele(Vasile Tripon), Câțcău(Călin Mureșan), Căpușu Mare(Gheorghe Iancu) Chiuiești(Gavril Mihuț), Ciucea(Radu Abrudan), Ciurila(Teodor Popa), Ranga Sorin(Cojocna), Cornești(Cornel Chifor), Cuzdrioara(Simion Rus), Dâbâca(Emil Cioban), Feleacu(Gbriel Costea), Fizeșu Gherlii(Lup Vasile), Florești(Bogdan Pivariu), Gârbău(Gheroghe Broaina), Geaca(Șofronie Moldovan), Gilău(Gelu Topan), Iara(Dorin Popa), Jichișu de Jos(Ioan Mocean), Luna(Aurel Giurgiu), Mărgău(Suciu Mircea), Mărișel(Viorel Ghic), Mica(Roland Zelencz), Mintiu Gherlii(Dumitru Oltean), Mociu(Vasile Focșa), Negreni(Dorin Manea), Pălatca(Ioan Huldușan), Petreștii de Jos(Ioan Pârv), Ploscoș(Aurel Truță), Poieni(Gheorghe Boca), Recea Cristur(Alexandru Rus), Săndulești(Călin Fărgaciu), Sânmartin(Ioan Fârtan), Sânpaul(Ovidiu Colceriu), Tureni(Dana Mănăilă), Țaga(Mârza Romulus), Vad(David Prunean), Vultureni(Eugen Mureșean).
PSD a câștigat primăriile Apahida(Grigore Fati), Chinteni(Lucia Suciu), Jucu(Valentin Dorel Pojar), Bobâlna(Augustin Mureșan), Mănăstireni(Ionuț Condor), Viișoara(Ioan Roman), Beliș(Viorel Matiș), Râșca(Florin Abrudan), Valea Ierii(Dorin Nap), Frata(Miron Cherecheș) și Cășeiu(Silviu Boldor). La Iclod a câștigat independentul Emil Pârțoc iar la Cămărașu Marcel Mocean, care a candidat tot independent. Și la Măguri Răcătău a câștigat un independent. Este vorba de Alexandru Livescu. La Panticeu s-a impus candidatul USR-PLUS Răzvan Butuza iar la Tritenii de Jos s-a câștigat candidatul Partidului Verzilor, Alexandru Dan.
UDMR a câștigat primăriile Izvorul Crișului(Vasile Bobiș), Sâncraiu(Poka Andrei), Baciu(Janos Balaszs), Mihai Viteazu(Ioan Zeng), Moldovenești(Ioan Mărginean), Unguraș(Ildiko Mureșan), Suatu(Mihai Szabo) și Buza(Ștefan Czeger).
La Săcuieu a câștigat un nou mandat Gheorghe Cuc(ALDE) iar la Sic independentul Sallai Janos. (Făclia de Cluj)
Transilvania va fi dominată de galbeni
JUDEȚUL ALBA
Candidatul USR – PLUS la Primăria municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, a obţinut, potrivit numărătorii paralele efectuate de USR – PLUS, cu aproximativ 600 de voturi în plus faţă de contracandidatul liberal Voicu Paul, actualul viceprimar cu atribuţii de primar.
În județul Alba, Gheorghe Valentin Rotar câştigă un nou mandat la Primăria Blaj, conform numărătorii paralele a PNL, cu un procent de 78%. Aceasta mai arată că Sebeşul îşi păstrează primarul liberal, în persoana lui Dorin Nistor, cu o medie a scorului de peste 60%. PSD pierde Primăria Abrud din judeţul Alba după opt ani. Fotoliul de primar va fi ocupat de candidatul PNL, Cristian Alexandru Albu.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
JUDEȚUL BIHOR
UPDATE, ora 11:00
Rezultate parţiale în județul Bihor: Ilie Bolojan a obținut 74,11% din voturi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, iar PNL – 64,37%.
Pe locul a doilea, dar la distanță mare, se află UDMR, urmată de PSD și Partidul Popular Maghiar din Transilvania.
După numărarea parțială a voturilor din secţiile din Oradea, clasamentul pentru fotoliul de primar al municipiului este condus de Florin Birta (PNL) – 70.09%, urmat de Cseke Attila (UDMR) – 11.49%, și de candidatul PSD – 7,71%.
La Oradea, Florin Birta de la PNL a obținut peste 70% din voturile exprimate, iar candidatul UDMR Cseke Attila peste 11 procente.
Rezultatele numărătorii paralele efectuată de PNL a voturilor pentru preşedintele Consiliului Judeţean Bihor arată, după centralizarea voturilor în 140 din cele 145 de secţii de votare din municipiul Oradea, că Ilie Bolojan a obţinut 74,34% din sufragiile exprimate în acestea.
De asemenea, lista de consilieri locali propusă de PNL a obţinut 65,3% din sufragii, urmat de UDMR cu 11,4%, PSD -8,87% și USR PLUS – 3.93%.
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
UPDATE, ora 14:30
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, care conduce şi organizaţia judeţeană a PSD, a câştigat cel de-al treilea mandat în fruntea administraţiei judeţene, candidând din partea alianţei electorale formate între PSD, ALDE, Pro România şi UDMR.
El şi-a anunţat luni, 28 septembrie, victoria pe pagina de socializare, pe baza numărătorii paralele efectuate de către colegii de partid.
Purtătorul de cuvânt al „Alianţei pentru Bistriţa-Năsăud”, Mihaela Ivan, spune că, potrivit numărătorii paralele, care include rezultatele din 306 secţii de votare, din totalul de 313, Radu Moldovan a obţinut aproximativ 52% din voturile valabil exprimate.
În ceea ce priveşte componenţa viitorului Consiliu Judeţean, primele date indică faptul că alianţa formată în jurul PSD a obţinut peste 40% din voturi, PNL – 33%, PMP – 10,8%, iar USR-PLUS – 4,4%.
Liberalul Ioan Turc a câștigat Primăria Municipiului Bistrița, cu un procent de 16% în fața următorului clasat.
Ioan Turc a candidat din partea alianței PNL-USR PLUS și a reușit să obțină 41,84 la sută din totalul voturilor valabil exprimate.
Pe locul al doilea s-a aflat Cristian Niculae, din partea Alianței pentru Bistrița-Năsăud (formată din PSD, ALDE, Pro România și UDMR), care a obținut 25,33% din voturi.
Liberalii și Alianța USR Plus au reușit să obțină și majoritatea în consiliul local al municipiului Bistrița: PNL a câștigat 10 locuri de consilieri locali, iar Alianța USR-PLUS, 2.
Alianța pentru Bistrița-Năsăud a obținut 5 mandate, PMP va avea 3 consilieri iar cel de al 21-lea consilier local va fi un reprezentant al Partidului Verde.
Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, a câştigat funcţia de primar al municipiului Bistriţa, în urma alegerilor locale de ieri, potrivit numărătorilor paralele realizate atât de liberali, cât şi de social-democraţi.
Principalul contracandidat a fost social-democratul Cristian Niculae, candidatul ‘Alianţei pentru Bistriţa’, în timp ce primarul PSD care a ocupat această funcţie în ultimii 12 ani, Ovidiu Creţu, nu a mai candidat.
Ioan Turc a organizat azi noapte o conferinţă de presă, chiar pe pietonalul din centrul istoric al municipiul Bistriţa, ocazie cu care le-a mulţumit cetăţenilor care s-au prezentat la urne şi le-a promis că va respecta toate promisiunile făcute în campania electorală.
Liderul judeţean al PNL a mai reliefat câştigarea primăriilor în oraşul Năsăud şi comunele Petru Rareş, Şanţ şi Rebra.
Într-o comună din Bistrița-Năsăud se vor repeta alegerile pentru funcția de primar, după ce principalii doi candidați au obținut același număr de voturi.
Este vorba despre comuna Rebra, unde primarul în funcție Ștefan Danci, candidat din partea Alianței pentru Rebra, și candidatul PNL, Daniel Năstuţă au adunat câte 423 de voturi fiecare.
Legea prevede că în caz de egalitate se organizează un nou tur de scrutin, la care vor participa doar candidații care se află în această situație.
JUDEȚUL MARAMUREȘ
Voturile românilor la alegerile locale desfăşurate ieri sunt centralizate la această oră, iar rezultatele finale se aşteaptă pe parcursul zilei sau mâine.
Rezultatele parțiale arată că la Primăria Baia Mare Cătălin Cherecheș, candidatul Coaliției pentru Maramureș, a obținut 41,61% dintre voturi, urmat de liberalul Mircea Cârț cu 28,15%.
JUDEȚUL SATU MARE
Partidul Național Liberal a câștigat cele mai multe primării în județul Satu Mare, în urma alegerilor din 27 septembrie.
În 23 de unități administrativ-teritoriale primarii sunt de la PNL, în timp de UDMR a câștigat 21 de primării, iar PSD 13.
Trei comune au primari din partea Forumului Democrat German, Partidul Civic Maghiar și ALDE au câte doi primari, iar PRO România are un singur primar, în orașul Tășnad, înlocuindu-l astfel pe fostul primar UDMR.
În municipiile Satu Mare și Carei au câștigat din nou foștii primari UDMR, iar în orașul Negrești Oaș a câștigat din nou fosta primăriță din partea PSD.
Primăria municipiul Satu Mare și conducerea Consiliului Județean au fost câștigate de UDMR la alegerile locale organizare duminică, 27 septembrie.
Kereskenyi Gabor și Kereskenyi Gabor
Potrivit rezultatelor obținute aseara după centralizarea voturilor din 72 din cele 74 de secții de votare, candidatul UDMR – Kereskenyi Gabor, a obținut 18.247 voturi, adică aproximativ 51,84%. Pe locurile următoare se află Radu Panait din partea USR-PLUS – cu 5.846 voturi, adică 16,61%, și Dorel Coica din partea PSD, cu 4.394 voturi, adică 12,48%. Aseară . Kereskenyi Gabor a mulțumit sătmărenilor și a promis că va continua proiectele începute.
Și candidatul UDMR pentru șefia Consiliului Județean Satu Mare, a obținut un nou mandat. Pataki Csaba a obținut 49.811 voturi, adică 40,1%, în timnp ce pe locurile următoare se află Adrian Cozma din partea PNL, cu 34.406 voturi, respectiv 27,7%, și Radu Roca PSD, cu 17.399 voturi, adică 13,96%.
Potrivit rezultatelor de aseară, pentru Primăria Satu Mare cele mai puține voturi au fost obținute de candidatele Pro România și PNR. La Consiliul Județean, cele mai puține voturi le-au obținut candidații PRO România și PMP.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a anunţat azi noapte că a câştigat un nou mandat, după numărarea paralelă a UDMR, obținând 55% din voturi.
Kereskenyi Gabor, preşedinte al filialei municipale a UDMR Satu Mare, a devenit primar în 2016, anterior el având un mandat de deputat şi unul de viceprimar al municipiului Satu Mare.
JUDEȚUL SĂLAJ
Primarii în funcţie ai municipiului Zalău şi ai oraşelor Şimleu Silvaniei şi Jibou au câştigat detaşat alegerile de ieri, potrivit rezultatelor parţiale centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă.
La Zalău, după centralizarea a 34 din cele 39 secţii de votare, candidatul PSD Ionel Ciunt, primar în funcţie, a obţinut aproximativ 50% din voturi, el fiind urmat de candidatul Alianţei USR-PLUS, sprijinit şi de PNL, Florin Iordache, cu 30% din voturi. Pe locul trei s-a clasat candidatul UDMR, actualul viceprimar Fazakas Nicolae, votat de aproape 12% din alegători.
După centralizarea tuturor secţiilor de votate din oraşul Şimleu Silvaniei, actualul primar, independentul Septimiu Ţurcaş, susţinut de PNL, a câştigat detaşat alegerile, cu 64% din sufragii, el fiind urmat, la mare distanţă, de candidatul PSD Ioan Opriş (cu 18,5%) şi cel al Pro România, Dan Pop Silvăşan (cu 12%).
Şi primarul din Jibou, social democratul Dan Ghiurco şi-a conservat funcţia, după centralizarea a opt din cele nouă secţii de votare el obţinând circa 55% din voturi. (Radio Cluj)
Câştigătorii reşedinţelor de judeţe
1. Alba Iulia (județul Alba)
Gabriel Pleșa (USR-PLUS) – 36,8%
2. Arad (județul Arad)
Călin Bibarț (PNL) – 33,6%
3. Pitești (județul Argeș)
Cristian Gentea (PSD) – 34,8%
4. Bacău (județul Bacău)
Lucian Stanciu Viziteu (USR-PLUS, susținut de PNL) – 29,3%
5. Oradea (județul Bihor)
Florin Birta (PNL) – 70,1%
6. Bistrița (județul Bistrița-Năsăud)
Ioan Turc (PNL, susținut de USR-PLUS) – 41,8%
7. Botoșani (județul Botoșani)
Cosmin Andrei (PSD) – 37,1%
8. Brașov (județul Brașov)
Allen Coliban (USR-PLUS) – 42%
9. Brăila (județul Brăila)
Marian Dragomir (PSD) – 63,2%
10. București
Nicușor Dan (independent, susținut de USR-PLUS și PNL) – 42,8%
Sector 1: Clotilde Armand (USR-PLUS, susținută de PNL) – 41,8%
Sector 2: Radu Mihaiu (USR-PLUS, susținut de PNL) – 36,9%
Sector 3: Robert Negoiță (Alianța Pro București) – 43,5%
Sector 4: Daniel Băluță (PSD) – 57%
Sector 5: Cristian Popescu Piedone (PP-USL) – 28%
Sector 6: Ciprian Ciucu (PNL, susținut de USR-PLUS) – 43,4%
11. Buzău (județul Buzău)
Constantin Toma (PSD) – 78%
12. Reșița (județul Caraș-Severin)
Ioan Popa (PNL) – 74,4%
13. Călărași (județul Călărași)
Marius Dulce (PSD) – 42,7%
14. Cluj-Napoca (județul Cluj)
Emil Boc (PNL) – 74,7%
15. Constanța (județul Constanța)
Vergil Chițac (PNL) – 28,5%
16. Sfântu Gheorghe (județul Covasna)
Antal Arpad (UDMR) – 76,5%
17. Târgoviște (județul Dâmbovița)
Cristian Stan (PSD) – 65,6%
18. Craiova (județul Dolj)
Lia Olguța Vasilescu (PSD) – 34,3%
19. Galați (județul Galați)
Ionuț Pucheanu (PSD) – 59,2%
20. Giurgiu (județul Giurgiu)
Adrian Anghelescu (PNL) – 42,8%
21. Târgu Jiu (județul Gorj)
Marcel Romanescu (PNL) – 45,4%
22. Miercurea Ciuc (județul Harghita)
Korodi Attila (UDMR) – 73,8%
23. Deva (județul Hunedoara)
Florin Oancea (PNL) – 37,4%
24. Slobozia (județul Ialomița)
Dragoș Soare (PNL) – 31%
25. Iași (județul Iași)
Mihai Chirica (PNL) – 42%
26. Baia Mare (județul Maramureș)
Cătălin Cherecheș (independent, Coaliția pentru Maramureș) – 41,5%
27. Drobeta-Turnu Severin (județul Mehedinți)
Marius Screciu (PSD) – 40,4%
28. Târgu Mureș (județul Mureș)
Soos Zoltan (independent, susținut de UDMR) – 50,4%
29. Piatra Neamț (județul Neamț)
Andrei Carabelea (PNL) – 26,2%
30. Slatina (județul Olt)
Emil Moț (PSD) – 49,7%
31. Ploiești (județul Prahova)
Andrei Voloșevici (PNL) – 57,5%
32. Satu Mare (județul Satu Mare)
Kereskenyi Gabor (UDMR) – 51,8%
33. Zalău (județul Sălaj)
Ionel Ciunt (PSD) – 51%
34. Sibiu (județul Sibiu)
Astrid Fodor (Forumul Democrat al Germanilor din România) – 43%
35. Suceava (județul Suceava)
Ion Lungu (PNL) – 32%
36. Alexandria (județul Teleorman)
Victor Drăgușin (PSD) – 50,5%
37. Timișoara (județul Timiș)
Dominic Fritz (USR-PLUS) – 53,2%
38. Tulcea (județul Tulcea)
Ștefan Ilie (PNL) – 40,3%
39. Vaslui (județul Vaslui)
Vasile Pavăl (PSD) – 62%
40. Râmnicu Vâlcea (județul Vâlcea)
Mircia Gutău (Partidul Ecologist Român) – 47,8%
41. Focșani (județul Vrancea)
Cristi Valentin Misăilă (PSD) – 46,8% (Europa liberă)