Despre paranormal şi valorificarea icon-urilor turistice
Din ciclul: poveşti de trezit orăşenii
Despre paranormal şi valorificarea icon-urilor turistice
Există în lume o pădure celebră pentru fenomenele paranormale ce o bântuie, despre care BBC-ul a făcut un reportaj iar călători veniţi din Statele Unite şi până în Australia doresc să o viziteze. Se numeşte pădurea Hoia-Baciu şi se întinde în preajma oraşului de la poalele Feleacului.
Ajunşi în urbe degeaba căutaţi însă semne normale sau paranormale care să vă îndrume spre celebrul loc fiindcă nu le veţi găsi. De multe ori localnicii care se bucură de o plimbare reconfortantă prin răcoarea pădurii întâlnesc turişti derutaţi dar bucuroşi de întâlnirea de grad zero şi de posibilitatea de a fi îndrumaţi spre Poiana Rotundă unde se presupune că ar fi aterizat cândva un OZN.
Mai nou drumul forestier de la lizieră a fost lărgit şi, aproape peste noapte (doar este un sit paranormal), a apărut o bretea asfaltată ce urcă de la marginea oraşului până la pădure. Şi cum în tot răul este un rău şi mai mare (ca să parafrazez o zicală dragă românilor), acea lucrarea inginerească nu s-a putut realiza fără a rade păduricea ce se străduia să crească înspre mai vechea şi celebra pădure despre care fac vorbire.
În naivitatea mea am crezut că se va face o cale de acces facilă pentru cei ce vor să viziteze locul chiar dacă arealul se va umple de excursioniştii pe 4 roţi cu manelele şi grătarele aferente (ceea ce s-a şi întâmplat). Dar nu, am aflat că este vorba doar de fazele incipiente ale unui proiect urbanistic ce prevedea bordarea pădurii Hoia până la lizieră cu locuinţe individuale şi colective. Probabil că iniţiatorii, urbaniştii şi avizatorii implicaţi în proiect s-au gândit că pasionaţii de paranormal vor da buzna să cumpere/închirieze locuinţe pentru a fi cât mai aproape de miezul întâmplărilor ciudate de acolo.
Cert este faptul că cei mai deranjaţi de urbanizare vor fi extratereştrii care-şi vor lua fenomenele paranormale cu ei şi se vor muta într-un loc mai liniştit departe de betoanele oraşului.
Şi astfel pădurea Hoia-Baciu va râmâne în istorie ca locul unde un proiect urbanistic normal (dacă se poate spune aşa) a exorcizat paranormalul contribuind cu succes şi la alungarea amatorilor de turism senzaţional.
arh. Mircea Purdea