Pandemia a redus litigiile pe raza Curţii de Apel Alba Iulia
Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Alba Iulia este abilitat să vă remită următorul COMUNICAT DE PRESĂ
Sinteza raportului privind activitatea Curţii de Apel Alba Iulia
şi a instanţelor din circumscripţia acesteia pentru anul 2020
pe care vă rugăm să-l daţi publicităţii, pentru o cât mai exactă informare a opiniei publice:
Vineri, 22.01.2021, Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat în sistem videoconferință Raportul privind activitatea Curţii de Apel Alba Iulia şi a instanţelor din circumscripţia acesteia pentru anul 2020, în cadrul Adunării generale a judecătorilor acestei instanţe, cu participarea judecătorilor din circumscripţia curţii de apel.
Sinteza raportului de bilanţ evidenţiază următoarele date:
Ø Volumul de activitate
Volumul de activitate la nivelul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia (reprezintă numărul total al cauzelor aflate pe rol și se obţine din însumarea numărului dosarelor nou intrate cu valoarea stocului de dosare rămase de soluţionat din anul anterior) a fost în anul 2020 de 148.049 dosare, în scădere cu 13.235 cauze (-8,20%) faţă de anul 2019. Dintre acestea 105.601 reprezintă numărul de cauze nou intrate în anul 2020 iar 42.448 dosarele rămase nesoluţionate din anul anterior. Se observă că și numărul cauzelor nou intrate (105.601 cauze) este în scădere cu -11,60% (-12.256 cauze) față de 2019, în timp ce stocul de dosare la nivelul instanţelor din raza Curţii de Apel Alba Iulia a înregistrat o ușoară creștere, în procente de +2,39%, la sfârşitul anului 2020, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
În ceea ce priveşte activitatea proprie, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia s-au aflat în anul 2020 9.261 cauze, din care 6.289 dosare nou intrate, respectiv 2.972 cauze rămase în stoc din anul anterior, comparaţia statistică evidenţiind o scădere a volumului de activitate faţă de anii anteriori.
Volumul de activitate total al tribunalelor a crescut ușor faţă de anul 2019 cu 554 cauze, în procent de +1,71%, de la 32.213 cauze la 32.767 cauze. S-a înregistrat o scădere de 966 dosare doar la Tribunalul Sibiu, unde numărul cauzelor pe rol a scăzut în anul 2020 la 9.275, faţă de 10.241 în anul 2019, în procent de -9,43 %.
Tribunalul Alba în anul 2020 a înregistrat un volum de activitate de 10.893 cauze, în creștere cu 1.349 cauze faţă de anul 2019, când numărul dosarelor pe rol a fost de 9.544, procentul de creștere fiind de +14,13%.
Tribunalul Hunedoara a avut 12.599 cauze pe rol în 2020, faţă de 12.428 cauze în anul 2019, mai mult cu 171 cauze, în procent de +1,37%.
În ce privește judecătoriile, numărul dosarelor pe rol a fost de 106.021 cauze în anul 2020, mai puțin cu 12.691 cauze decât în anul 2019, când au fost 118.712 cauze, rezultând o scădere de -10,69%.
Din cele 16 judecătorii aflate în circumscripţia curţii, volumul de activitate a scăzut în mod diferit la 13 instanţe și a crescut la 3 instanțe (Judecătoriile Blaj, Hațeg și Orăștie).
Cea mai mare scădere s-a înregistrat la Judecătoria Mediaș, unde numărul cauzelor pe rol a fost de 7.207 în anul 2020, faţă de 9.147 în anul 2019, mai puțin cu 1.940 cauze, în procent de -21,20%.
Ø Volumul de activitate pe materii la Curtea de Apel Alba Iulia şi la instanţele din circumscripţia acesteia
Din numărul total de 105.601 cauze nou intrate la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia:
– 20.683 cauze au fost înregistrate în materie penală, cu 206 mai puține decât în anul 2019, în procent cu -0,98%,
– 51.188 cauze în materie civilă, 9.780 mai puține decât în anul 2019, în procent cu -16,04% cauze,
– 7.527 cauze în materia litigii cu profesioniști, cu 2.274 mai puține decât în anul 2019, în procent cu -23,20%
– 4.880 cauze în materia litigii de muncă, cu 1.113 mai multe decât în anul 2019, în procent cu +29,54%.
– 3.411 cauze în materia asigurări sociale, cu 1.082 mai multe decât în anul 2019, în procent cu +46,45%.
– 7.188 cauze în materia minori și familie, cu 1.289 mai puține decât în anul 2019, în procent cu -15,20%.
– 9.395 cauze în materia contencios administrativ si fiscal, cu 428 mai puține decât în anul 2019, în procent cu -4,35%.
-1.321 cauze în materia faliment, cu 480 mai puține decât în anul 2019, în procent cu -26,65%.
– 4 cauze în materia proprietate intelectuală, cu 2 cauze mai multe decât în 2019.
– 4 cauze în materia insolventa persoanei fizice
Situaţia comparativă a volumului de activitate pe secţii la Curtea de Apel Alba Iulia în perioada 2018-2020 evidenţiază o ușoară scădere a volumului de activitate la toate secțiile de judecată din Cadrul Curții de Apel Alba Iulia faţă de anul anterior.
Secție | An | Stoc | Intrate | Total | Soluţionate | Nesoluţionate |
Secția penală | 2018 | 379 | 1.794 | 2.173 | 1.837 | 336 |
2019 | 339 | 1.659 | 1.998 | 1.753 | 245 | |
2020 | 250 | 1.626 | 1.876 | 1.550 | 326 | |
Secția I civilă | 2018 | 548 | 2.431 | 2.979 | 1.801 | 1.178 |
2019 | 1.184 | 2.959 | 4.143 | 2.820 | 1.323 | |
2020 | 1.324 | 2.511 | 3.835 | 2.576 | 1.259 | |
Secția a II-a civilă | 2018 | 224 | 1.037 | 1.261 | 750 | 511 |
2019 | 514 | 1.151 | 1.665 | 1.055 | 610 | |
2020 | 613 | 805 | 1.418 | 905 | 513 | |
Secția de contencios administrativ și fiscal | 2018 | 3.579 | 2.381 | 5.960 | 5.115 | 845 |
2019 | 848 | 1.705 | 2.553 | 1.775 | 778 | |
2020 | 785 | 1.347 | 2.132 | 1.503 | 629 | |
TOTAL | 2018 | 4730 | 7.643 | 12373 | 9.503 | 2.870 |
2019 | 2.885 | 7.474 | 10.359 | 7.403 | 2.956 | |
2020 | 2.972 | 6.289 | 9.261 | 6.534 | 2.727 |
La nivelul tribunalelor din circumscripţie, unde funcţionează trei secţii, se constată variații diferite ale numărului de cauze înregistrate în anul 2020 după materii.
Tribunalul Alba
Cauzele nou intrate la Secția civilă au crescut în anul 2020, față de 2019, cu 1.525, în procente +55,17%. În cadrul Secției de contencios administrativ, fiscal și de insolvență numărul cauzelor nou intrate a scăzut de la 2.498 în anul 2019, la 2.152. La Secţia penală s-au înregistrat cu 75 cauze mai mult ca în anul precedent.
Tribunalul Hunedoara
La Tribunalul Hunedoara a scăzut numărul cauzelor nou intrate în materia Contencios administrativ şi fiscal, de la 1.771 în anul 2019 la 1.371 în anul 2020, ceea ce reprezintă o scădere de -22,58%, în materia Litigii cu profesionişti cu 528 de cauze, în materia Faliment de la 481 cauze la 357 (-25,77%), în materia Minori si familie de la 512 cauze în anul 2019, la 497 în anul 2020 (-2,92%).
În celelalte materii, numărul cauzelor înregistrate în anul 2020 a crescut astfel: în materia Litigii de muncă de la 537 în anul 2019 la 1.912 în anul 2020 (+256,05%), în materia Asigurări sociale de la 569 în anul 2019, la 654 în anul 2020 (+14,93%) respectiv în materia Civil cu 2 cauze.
Tribunalul Sibiu
Numărul cauzelor nou intrate la nivelul tribunalului a scăzut în anul 2020 faţă de 2019 cu 997, ceea ce reprezintă o scădere de -15,01 %. În materia contenciosului administrativ şi fiscal scăderea a fost cu 383 dosare (-23,25). În materie penală, numărul cauzelor nou intrate a crescut cu 17, de la 799 în anul 2019, la 816 în anul 2020, ceea ce reprezintă o creștere procentuală de +2,12%.
În materia litigii cu profesionişti numărul cauzelor nou intrate a crescut în anul 2010 faţă de anul anterior cu 111 de cauze (+13,89), iar în faliment numărul cauzelor nou intrate a scăzut cu 57 de cauze (-13,73). Se constată că tendinţa a fost de creștere a numărului de dosare nou intrate în materia asigurări sociale, creșterea fiind de +36,36%. În materia civilă numărul dosarelor a avut o scădere de -5,98% , de la 1.152 în anul 2019 la 1.083 în anul 2020.
La nivelul judecătoriilor numărul total al cauzelor nou intrate a scăzut în anul 2020 faţă de anul 2019 atât în materia civilă, cât și în materia penală. Astfel, în materie civilă, numărul cauzelor nou intrate a scăzut cu un procent de -15,57%, de la 73.570 la 62.109, iar în materie penală a scăzut de la 16.122 cauze în anul 2019, la 15.839 în anul 2020, ceea ce reprezintă o scădere cu -1,75%.
Ø Încărcătura pe judecător si pe schema
Ca indice statistic, încărcătura pe judecător poate fi examinată fie în forma încărcăturii pe judecător (posturi ocupate), fie ca încărcătură pe post de judecător prevăzut în schema de personal.
Încărcătura pe judecător reflectă numărul de dosare pe care l-a avut de soluţionat un judecător în perioada de referinţă şi se calculează prin raportarea numărului total de dosare la numărul mediu al posturilor ocupate în anul 2020.
Încărcătura pe schemă se determină prin raportarea volumului de activitate la numărul total de posturi prevăzut în statele de funcţii ale instanţelor.
Pentru calcularea indicatorului statistic referitor la încărcătura de cauze/judecător în cazul curţilor de apel, trebuie ţinut cont de împrejurarea că aceste instanţe judecă atât în fond, cât şi în apel şi recurs, cu consecinţa multiplicării numărului dosarelor în raport de numărul membrilor completelor de judecată.
Schema posturilor de judecător pentru acest an la Curtea de Apel Alba Iulia a fost de 50 şi media posturilor de judecător efectiv ocupate pe parcursul anului a fost 46.
Încărcătura la curţile de apel:
Instanţă | Încărcătura pe schema 2020 | Încărcătura pe judecător 2020 | Încărcătura pe schema 2019 | Încărcătura pe judecător 2019 | |
Curtea de Apel ALBA IULIA | 443 | 553 | 480 | 551 | |
Curtea de Apel BACAU | 398 | 463 | 438 | 512 | |
Curtea de Apel BRASOV | 347 | 396 | 395 | 418 | |
Curtea de Apel BUCURESTI | 643 | 656 | 634 | 662 | |
Curtea de Apel CLUJ | 375 | 397 | 416 | 480 | |
Curtea de Apel CONSTANTA | 622 | 723 | 615 | 702 | |
Curtea de Apel CRAIOVA | 398 | 484 | 396 | 454 | |
Curtea de Apel GALATI | 387 | 450 | 414 | 472 | |
Curtea de Apel IASI | 456 | 503 | 503 | 541 | |
Curtea de Apel ORADEA | 380 | 402 | 361 | 379 | |
Curtea de Apel PITESTI | 592 | 685 | 747 | 906 | |
Curtea de Apel PLOIESTI | 439 | 563 | 489 | 562 | |
Curtea de Apel SUCEAVA | 350 | 424 | 386 | 439 | |
Curtea de Apel TÂRGU MURES | 279 | 290 | 328 | 350 | |
Curtea de Apel TIMISOARA | 399 | 435 | 427 | 467 | |
Incărcătura medie | 466 | 523 | 491 | 544 |
Curtea de Apel Alba Iulia s-a situat în anul 2020 pe locul 5 din punct de vedere al încărcăturii pe schemă, cu 443 cauze/judecător, față de media pe țară care a fost de 466 şi pe locul 5 la încărcătura pe judecător, cu 553 cauze/judecător, față de media pe țară de 523 dosare.
La nivelul tribunalelor se constată că încărcătura pe judecător a crescut a crescut în anul 2020 față de anul 2019 la Tribunalul Alba (de la 503 dosare în anul 2019, la 582 dosare în anul 2020) și Tribunalul Hunedoara (de la 576 dosare, la 615 dosare) și a scăzut la Tribunalul Sibiu (de la 553 dosare în anul 2019, la 500 dosare în anul 2020).
Încărcătura pe schemă în anul 2020 la judecătoriile din raza Curţii de Apel Alba Iulia a fost mai mare decât media pe ţară, de 820 dosare, la cinci dintre judecătorii (Sebeș, Cîmpeni, Blaj, Orăștie, Hațeg), iar încărcătura pe judecător în anul 2020 a fost mai mare decât media pe ţară, de 1.029 dosare, la opt dintre judecătorii (Alba Iulia, Sebeș, Cîmpeni, Blaj, Hunedoara, Orăștie, Petroșani, Mediaș)
Ø Analiza activităţii instanţei din perspectiva indicatorilor de eficienţă
Anul 2020 a fost al șaselea an în care s-a evaluat activitatea instanţelor şi prin aplicarea indicatorilor de eficienţă ai activităţii instanţelor, aprobaţi prin Hotărârea nr.1305/9.12.2014 a Consiliului Superior al Magistraturi. Analiza efectuată în baza acestor indicatori constituie un instrument util pentru managementul instanţelor, în scopul stabilirii mijloacelor de îmbunătăţire a activităţii şi de creştere a gradului de eficienţă.
Indicatorii sunt: rata de soluţionare a dosarelor (operativitatea) calculată exclusiv în raport de dosarele nou intrate, stocul de dosare, ponderea dosarelor închise într-un an, durata medie de soluţionare, pe materii sau pe obiecte la nivelul fiecărei instanţe şi la nivel naţional şi redactările peste termenul legal.
Pentru fiecare indicator sunt stabilite 4 grade de eficienţă: foarte eficient, eficient, satisfăcător sau ineficient.
Analiza centralizata a indicatorilor de eficienţă relevă menținerea Curţii de Apel Alba Iulia pentru activitatea din 2020 la gradul Eficient. Este de subliniat faptul că în circumscripția sa teritorială atât cele trei tribunale cât și un număr de 15 judecătorii s-au încadrat în gradul de eficiență Eficient, în timp ce Judecătoria Mediaș s-a încadrat în gradul Foarte eficient.
De asemenea, se poate observa că dincolo de unele excepții relevate la analiza fiecărui indicator, activitatea instanțelor din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia și rezultatele obținute de acestea în anul 2020 sunt pozitive, iar conducerea acestora a identificat în mare parte elementele care impun luarea unor măsuri adecvate pentru corectarea deficiențelor constatate.
Ø Resursele umane
Pentru înfăptuirea justiţiei în folosul celor aproximativ 1.130.000 de cetăţeni ce locuiesc în aria teritorială de competenţă, conform datelor din ultimul recensământ oficial publicat, la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia şi celor 19 instanţe arondate erau în activitate la sfârşitul anului 2020: 239 de judecători, 559 de grefieri şi alte funcţii aparţinând personalului auxiliar de specialitate şi conex, 12 asistenţi judiciari, 38 de funcţionari publici şi 23 de angajaţi din categoria personalului contractual. Din totalul celor 941 de posturi existente în statul de funcţii, 70 de posturi figurează vacante la finalul anului trecut, dintre care cele mai multe, 51 de posturi de judecători, 15 posturi de personal auxiliar de specialitate şi conex, 3 posturi de funcționari publici precum și 1 post din categoria personalului contractual.
La fel ca și în anii precedenți, pe parcursul anului 2020 la Curtea de Apel Alba Iulia şi la instanţele din circumscripția acesteia a existat o fluctuaţie de personal relativ mare, generată în principal de pensionarea unor judecători și grefieri, dar și de soluțiile adoptate de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în materia transferurilor și de împrejurarea că judecătorii stagiari, după promovarea examenului de capacitate, au optat pentru numirea la alte instanțe.
Instanțele la care posturile de judecător erau ocupate în totalitate la sfârșitul anului sunt Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Aiud, Judecătoria Brad şi Judecătoria Haţeg .
Pe de altă parte, la instanțele cu volum mare de activitate au existat în continuare posturi vacante de judecător (Judecătoria Petroșani, Judecătoria Deva, Judecătoria Blaj, Judecătoria Mediaş şi Tribunalul Sibiu).
Față de anul anterior se observă o creștere semnificativă a numărului de posturi vacante la nivelul instanțelor din circumscripția teritorială, în condițiile în care la sfârșitul anului 2019 erau evidențiate 45 de posturi vacante din care 35 de judecători, 8 de personal auxiliar și 2 posturi de personal contractual. Dacă la nivelul personalului auxiliar de specialitate numărul mai mare de posturi vacante se explică parțial prin suplimentarea la sfârșitul anului cu 3 posturi de grefieri cu studii superioare și prin restricțiile din pandemie care au limitat o perioadă organizarea de concursuri, creșterea numărului de posturi vacante de judecător a fost influențat în principal de pensionarea în cursului anului 2020 a unui număr de 20 de judecători de la mai multe instanțe: Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Hunedoara , Judecătoriile Deva, Orăştie, Hunedoara, Sibiu, Mediaş, Avrig şi Sălişte.
Și în anul 2020, conform atribuțiilor conferite de Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară și de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, conducerea Curţii de Apel Alba Iulia a urmărit în mod permanent ocuparea posturilor vacante şi echilibrarea volumului de activitate, atât la nivelul Curţii, cât şi la nivelul instanţelor din circumscripţia acesteia, a răspuns cu promptitudine solicitărilor formulate de instanţe şi, împreună cu conducerile acestora, a stabilit măsurile ce urmau a fi dispuse pentru desfăşurarea activităţii la parametrii normali, în special prin delegarea unor judecători și grefieri de la instanțele mai puțin aglomerate la cele cu volum de activitate ridicat și cu schemă incompletă.
Ø Situaţia infrastructurii în anul 2020
Curtea de Apel Alba Iulia își are sediul în clădirea monument istoric din centrul orașului Alba Iulia care, deși edificată în urmă cu peste 100 de ani cu destinația ”Palat al Justiției” are o istorie sinuoasă și a fost de-a lungul timpului disputată de mai multe instituții locale. După ce în anul 2010 clădirea a revenit în patrimoniul Justiției, în anul 2018, Palatul Justiției a fost trecut în administrarea exclusivă a Curții de Apel Alba Iulia. După acest moment important echipa managerială a Curții de Apel Alba Iulia a demarat un amplu și ambițios proiect de renovare, reorganizare și refuncționalizare a spațiului existent.
În anul 2020 au continuat lucrările de modernizare cu prioritate a spațiilor publice, fiind finalizate următoarele obiective: relocarea Registraturii principale într-un birou mai mare, renovat și îmbunătățit, inclusiv cu un mobilier nou și dedicat, ce asigură mai facil atât accesul cetățenilor, cât și păstrarea distanței optime pentru prevenirea răspândirii infecțiilor respiratorii; unirea și modernizarea a două birouri mai mici fiind obținut astfel un spațiu mult mai aerisit și mai potrivit pentru activitatea și sănătatea personalului; realizarea un grup sanitar în zona auxiliară a clădirii instanței, care va deservi personalul Curții de Apel Alba Iulia (muncitori, aprozi, șoferi) dar și al celorlalte instituții publice cu care împărțim la acest moment folosința clădirii și care își desfășoară activitatea în partea respectivă de clădire. Cel mai amplu obiectiv de investiții finalizat în anul 2020 a fost reprezentat de lucrările de reparații curente la finisajele interioare și de restaurare a elementelor de componente artistice în zona de acces public (holurile principale de acces de la etajul II, inclusiv în zona sălilor de judecată), derulate de o societate specializată în restaurarea monumentelor istorice.
În fila de buget pe anul 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia au fost alocate fonduri pentru „Montarea a două ascensoare de persoane pe structură metalică proprie lipite de clădire”, amplasate în curţile interioare ale clădirii, necesare pentru accesul publicului justiţiabil cu handicap locomotor sau alte probleme de sănătate la sălile de şedinţe de la etajul 2 şi pentru transportul dosarelor. S-a reușit contractarea serviciului de proiectare, obținerea autorizațiilor și avizelor dar nu s-a putut finaliza procedura de „Achiziţie, montare şi punere în funcţiune a două ascensoare de persoane, pe structură metalică proprie lipite de clădire” în anul 2020 în urma modificării parțial a soluției tehnice inițiale, urmând ca procedura să fie reluată, sperăm în cel mai scurt timp, după asigurarea fondurilor necesare.
Pe măsura eliberării spaţiului de către instituţiile cu care împarte în prezent folosinţa imobilului, Curtea de Apel Alba Iulia intenţionează să reorganizeze întreg spaţiul existent, care la acest moment este evident insuficient şi impropriu utilizării corespunzătoare, astfel încât clădirea să redevină cu adevărat un Palat al justiţiei, în care sălile de judecată construite cu această destinaţie şi celelalte compartimente destinate publicului să fie uşor accesibile iar personalul instanţei să beneficieze de spaţiul necesar desfăşurării activităţii în condiţii optime.
Clădirile unde îşi desfăşoară în prezent activitatea cele trei tribunale din raza Curţii de Apel Alba Iulia, alături de judecătoriile din municipiile reşedinţă de judeţ nu mai corespund din punct de vedere tehnic şi fizic, necesitând intervenţii majore pentru desfăşurarea actului de justiţie în condiţii optime.
În concluzie, în ceea ce privește starea sediilor instanțelor din raza Curții de Apel Alba Iulia, dintr-un număr de 17 sedii de instanţe, 6 sedii sunt într-o stare tehnică foarte bună și nu necesită lucrări imediate, respectiv cele în care funcționează: Judecătoria Blaj, Judecătoria Câmpeni, Judecătoria Săliște, Judecătoria Mediaș, Judecătoria Hunedoara și Judecătoria Avrig.
Alte sedii de instanțe sunt însă într-o stare tehnică dificilă, cu mari deficiențe de funcționare la parametrii tehnico-fizici adecvați, respectiv Tribunalul Alba, Judecătoria Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Deva, Judecătoria Petroșani, Tribunalul Sibiu şi Judecătoria Sibiu.
Ø Concluzii
Anul 2020 va rămâne probabil în memoria colectivă ca anul pandemiei de coronavirus, având în vedere impactul profund pe care l-a avut asupra vieții noastre în general.
Activitatea Curții de Apel Alba Iulia dar și a instanțelor din circumscripție a fost în mod direct afectată de evoluția situației epidemiologice, în primul rând de restricțiile și măsurile dispuse la nivel național și local, după caz, pentru reducerea riscurilor de răspândire a infecțiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-COV2. În perioada stării de urgență activitatea de judecată a fost restrânsă drastic, strict la soluționarea cauzelor considerate urgente în timp ce activitatea compartimentelor publice a fost redusă de asemenea iar accesul publicului limitat corespunzător. Efecte negative s-au resimțit și după reluarea treptată a activității, prin numărul mare de cauze aflate în stare de judecată în urma celor 2 luni de stare de urgență. La Curtea de Apel Alba Iulia cel mai dificil moment a fost la începutul lunii iulie când, timp de 2 zile (2 și 3 iulie) activitatea instanței a fost suspendată, după identificarea câtorva cazuri de infectare cu virusul SARS-COV2 în rândul personalului. Activitatea a fost reluată doar după testarea întregului personal, dezinfectarea şi igienizarea generală a Palatului Justiţiei, fiind preschimbate termenele cauzelor programate pentru judecare sau, după caz, pronunțare în zilele de 2 și 3 iulie. În situații similare s-au aflat pe parcursul anului și alte instanțe din circumscripția teritorială a Curții de Apel Alba Iulia, dar în toate cazurile s-au făcut eforturi ca activitatea de judecată să continue fără afectarea dreptului fundamental al cetățeanului de acces la justiție. Îmbolnăvirea personalului a determinat de asemenea dificultăți reale în funcționarea compartimentelor care au fost mai afectate.
Perioada pandemiei a avut însă și unele efecte pozitive asupra activității instanțelor din circumscripția teritorială dar și asupra procedurilor judiciare. În primul rând, a crescut frecvența comunicărilor realizate exclusiv în format electronic dar și numărul de utilizatori ai aplicațiilor Dosar electronic și Transmitere Document Securizat implementate în urmă cu un an, ceea ce a simplificat și chiar a redus durata procedurilor judiciare în dosarele aflate pe rol dar și a degrevat parțial personalul instanței, în special de la compartimentele Arhivă și Registratură, prin reducerea numărului de operațiuni de copiere și comunicare a documentelor în format hârtie. În același context, al progresului prin informatizare, merită menționată implementarea în anul 2020 a aplicației informatice Lista de Ședințe, ce facilitează accesul la conținutul în format electronic al listelor cu cauzele aflate zilnic pe rolul Curții de Apel Alba Iulia și al instanțelor din circumscripția teritorială, inclusiv la intervalul orar al cauzelor.
O măsură cu efect pozitiv asupra organizării activității de judecată, implementată în această perioadă a fost stabilirea judecării tuturor cauzelor aflate pe rol în intervale orare. Aprecierile dar și observațiile primite din partea justițiabililor, avocaților și a celorlalți profesioniști din sistemul judiciar cu privire la aplicarea acestei măsuri a determinat constituirea unui grup de lucru la nivelul Curții de Apel Alba Iulia pentru realizarea unui „Ghid pentru stabilirea de ore diferenţiate în vederea judecării cauzelor la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia şi a instanţelor din circumscripţia teritorială”. Echipa managerială a Curţii de Apel Alba Iulia a apreciat că este necesar un dialog interprofesional judecători-grefieri-avocaţi pentru realizarea unui ghid unitar la nivelul instanţelor din circumscripţie, care să conţină un set de reguli privind stabilirea orelor diferenţiate de judecare a cauzelor, acceptate de profesioniştii dreptului şi care să fie păstrat în practica instanţelor ca un progres ireversibil în beneficiul direct al justiţiabililor şi după încheierea pandemiei.
Privind în urmă putem concluziona că, după un an cu provocări inedite, în care prioritare au fost eforturile generale de protejare a sănătății și vieții, rămânem cu câteva realizări importante care merită apreciate și mai mult dat fiind și contextul în care au fost reușite: menținerea unor standarde de eficiență ridicate la nivelul indicatorilor de calitate a activității judiciare, continuarea procesului de informatizare și simplificare a accesului la justiție în beneficiul direct al cetățeanului dar și finalizarea unor lucrări importante de renovare și modernizare la clădirile instanțelor. Dar poate cel mai important este că, într-o perioadă în care distanțarea a devenit o regulă de supraviețuire, judecătorii, grefierii, întreg personalul instanțelor au rămas uniți și au reușit să depășească împreună toate dificultățile și provocările acestei perioade deosebite, ceea ce ne determină să privim cu speranță și încredere în viitor.
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE