Din ciclul

Povești de trezit orășenii

Coșciugul salcâmului japonez

A fost odată ca niciodată un tânăr samurai care acum vreo 200 de ani a plecat din țara soarelui răsare în lumea largă. Într-un târziu a ajuns tocmai într-un oraș de la soare apune și obosit de drum s-agândit să se odihnească într-o frumoasă grădină botanică de la poalele unui palat.

În cetate era dregător un om mic de stat dar mare făuritor de spații verzi mai ales acolo unde ele existau nestingherite. Iar pe cele mai mici din cetate le amenaja cu asfaltul sau le punea un palat deasupra ca să nu crească de izbeliște.

Nu trecură decât vreo 200 de ani și tânărul samurai devenise un vânjos războinic înalt până la cer, cu brațe puternice și pletele în vânt pe care nimeni n-a putut să-l doboare vreodată. Și era de-acuma înconjurat și de alți falnici războinici ce se luptară cu vremurile.

Într-o bună (?) zi marele dregător a întrebat oglinda fermecată dacă este în cetate vreun palat mai mândru ca cel al dregătoriei lui și oglinda, fără să bănuiască ce va urma, i-a arătat palatul Nemes-Bethlen cu mândra lui grădină botanică de la poale, în care odihnea deacuma bătrânul samurai și tovarășii săi.

Orgolios nevoie mare micul om de stat și-a chemat sfătuitorii și au pus la cale un plan de a”îndrepta” situația prin nimicirea concurenței. Pe rând sfătuitorii de la ”ecologie urbană și spații verzi”, de la ”estetica urbană”, de la ”comisia de urbanism și autorizarea construcțiilor” și, nu în ultimul rând, de la ”agenția de mediu” ridicară din umeri și-și văzură mai departe de alte îndeletniciri, că la cele de care trebuiau să se ocupe oricum nu se prea pricepeau.

În cele din urmă, cum bătrânul samurai veghea acolo de secole și poporul îl îndrăgea nespus, s-au gândit toți la un loc cum să arunce vina pe alții. Așadar se adresară mai marilor de la miazăzi cărora oricum nu le păsa ce se întâmplă în cetate și aceia le dădură de îndată o epistolă cum că locul acela trebuie curățat.

Nerodul, pardon, norodul ocupat cu alte cele nici nu băgă de samă ce se întâmplă dar când bătrânul samurai fu pus la pământ de atotputernica vrăjitoare Drujba, câțiva oameni de bine începură să murmure.

Vrând cu tot dinadinsul să fie iubit de supuși, micul-mare dregător fu de acord să-i asigure deacuma plecatului la cele veșnice samurai, un coșciug mândru. Și așa răsări pe locul fostei grădine botanice baroce de la poalele palatului Nemes-Bethlen, un imens coșciug întru pomenirea bătrânului samurai plecat dintre noi, după 200 de ani și bineînțeles a dregătorului sub auspiciile căruia această ctitorie va dăinui mult și bine (?).

arh. Mircea Purdea