Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” vă prezintă vineri, 14 mai 2021, ora 19, la Casa Universitarilor din Cluj, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, cu participarea pianistului Mihai Diaconescu, Ludwig van Beethoven-Concertul nr. 3 în do minor pentru pian, op. 37 şi Johannes Brahms-Simfonia nr. 3 în Fa major, op. 90.

Accesul spectatorilor în sala de spectacole este permis în limita locurilor disponibile, respectiv la o capacitate maximă de 30% din sală. Purtarea măștii pe durata spectacolului este obligatorie. Pentru desfășurarea în condiții optime a procedurilor de triaj epidemiologic de la intrare, vă rugăm să fiți prezenți cu cel puțin 30 minute înainte de ora de începere a spectacolului.Bilete pe entertix.ro.
Preț bilet întreg: 40 lei
Preț bilet cu reducere: 20 lei 

H.A.: – Știți de la ce vine numele Horia?- Nu știu, bănuiesc că de la ”a hori”?H.A.: – Da, dar ”a hori” știți de la ce vine?- Nu știu dacă știu.H.A.: – De la ”chorus”. De la Corul Antic, care era un personaj. Iar ”hora” este un dans de grup, implică tot ideea de ”împreună”.- Deci sunteți, practic, un personaj colectiv. Zâmbește.#musicbeats cu Maestrul Horia Andreescu.

Ce meloman nu știe cine e Horia Andreescu? Probabil că niciunul. E unul dintre cei mai cunoscuți dirijori români, cu multiple distincții și onoruri naționale și internaționale, fost dirijor principal al Filarmonicii ”George Enescu” până de curând, fost director artistic și dirijor șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România, fondator al ansamblului de elită ”Virtuozii” din București. A dirijat unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii, iar în 1981 i s-a decernat Premiul Criticii la Berliner Musik-Biennale pentru interesul deosebit acordat domeniului creației contemporane. Întotdeauna a încurajat talentele noi și s-a implicat în programe ample de educație muzicală.Dar lucrurile astea le știți deja, sunt ultra cunoscute.

-Sunteți foarte cunoscut. Ați participat în multe emisiuni, se poate citi despre dumneavoastră pe Internet. Aș vrea să îmi spuneți ceva ce nu se poate citi pe Internet. O altă fațetă a lui Horia Andreescu. Dacă tot sunteți Horia – Chorus – Corul Antic – personajul colectiv, atunci să încercăm să găsim în acest personaj ceva ce publicul încă nu știe. Să-i vorbim altfel decât convențional despre muzică.

H.A.: – Nu-mi aparține mie ideea asta, ci lui Cioran, cred, dar muzica clasică este singurul aport cultural pe care-l aduce Europa lumii. Celelalte domenii au pornit din alte zone. Muzica clasică e însă aportul Europei la cultura universală. Muzica clasică europeană e mult mai complexă decât muzica din est, de exemplu, care e caracterizată mai mult de monofonie. Noi încercăm să aflăm din muzică ADEVĂRUL, dar care e ăla… nu-l știm. Și există mai multe motive pentru care nu-l știm.

– Care sunt acelea?

H.A.: – În primul rând, totul depinde de cine ascultă, de ce pregătire are și de când ascultă. Și anume contează la ce distanță față de compozitor se situează, în timp, persoana care ascultă. Noi nici acum nu știm cum se cânta pe vremea lui Beethoven. Oamenii erau diferiți, instrumentele erau diferite. Tempoul în care se trăia era diferit. Să știți că noi trăim în total alt tempo decât oamenii de atunci.

– În alt timp și în alt tempo.H.A.:

– Da. Omul se schimbă, dar nu știm, de fapt, dacă am evoluat sau nu. Suntem doar altfel. – Ce înseamnă o muzică bună? Care să reziste timpului, generațiilor, care să spună ceva și celor de acum, chiar dacă a fost compusă în alte timpuri?

H.A.: – O muzică bună îi oferă interpretului posibilitatea de a descoperi mereu ceva nou în ea. Fiecare generație poate să descopere ceva nou, iar la rândul lui, un interpret, descoperă și el ceva nou de fiecare dată când o interpretează. Un compozitor talentat este foarte conștient de muzica pe care o scrie la momentul lui, dar poate că Dumnezeu a mai pus acolo ceva. Poate că, astfel, compozitorul a scris mai multe decât și-a dorit, de fapt. Și atunci acele lucruri pot fi descoperite de interpreți.

– Care credeți că este rolul dirijorului, în acest sens? Pentru că cei mai mulți dirijori spun că sunt transmițătorii muzicii scrise de compozitori și că trebuie să rămână cât mai fideli partiturii.

H,A.: – Da, majoritatea spun ”Respect partitura!”. Dar, ca să o respecți, mai întâi trebuie să o cunoști. Iar cunoașterea depinde de adâncimea fiecăruia. Astfel, în funcție de personalitate, redarea unei partituri este mai bogată sau nu. De exemplu, cel mai prost mod de a interpreta ”Rapsodia I” de Enescu este să o faci cu o orchestră românească. Cu totul altceva e dacă o interpretezi, de exemplu, cu London Symphony Orchestra.(Râdem.)

– De ce spuneți asta?

H.A.: – Românii o cântă mereu la fel. Poate, dacă lucrezi cu orchestre ca Filarmonica din Cluj sau cea din Iași e diferit, dar, altfel, iese cam la fel.

– Spuneați că descoperirea adevărului din muzică depinde de cine ascultă și de ce pregătire are, pe lângă distanța la care ascultătorul se află de compozitor, în timp. Ce părere aveți despre felul în care este percepută muzica clasică de generațiile de acum?

H.A.: – În România este clar că e nevoie de mai multă pregătire, dar, în vest, publicul este mult mai avizat.

– Da și nu. David Grimal spunea că, în Franța, publicul de muzică clasică este, mai degrabă, publicul Louis Vuitton. Nu înțelege prea multe din muzică, dar vine la concerte din snobism.

H.A.: – E bine și așa. Mai bine decât deloc. Asta e ca și când m-am spovedit eu odată și i-am spus preotului că mi se pare că nu mă rog cum trebuie, iar el, în loc să mă certe, m-a încurajat: ”Nu-i nimic, rugați-vă cum puteți, numai rugați-vă.” Așa-i cu mersul la concerte. Important e să mergi, până la urmă ceva tot pricepi.

– În general, ”muzica frumoasă” e cea care e cel mai ușor de înțeles de către oricine. Strauss și, în general, programul prezentat de Anul Nou. Dar e interesant că, deși muzica este oarecum o expresie a timpului ei, totuși, muzica contemporană este cea mai neînțeleasă de oamenii timpului ei. Dumneavoastră ați fost premiat pentru interesul acordat muzicii contemporane de către criticii din Berlin, în 1981. Cum vedeți dumneavoastră acest tip de muzică?

H.A.: – Sunt compozitori care au succes și compozitori care nu reușesc să aibă. Acum, interesul publicului este mai scăzut pentru că publicul nu este pregătit. Dar, de pildă, în anii `60, era chiar o efervescență în acest sens. Oamenii erau foarte interesați de lucrări în primă audiție ale compozitorilor români. Erau spectatori care veneau efectiv pentru asta la concerte. Ascultau lucrările respective și apoi plecau. Mai mult, la sala Mică a Palatului, care ținea de Ateneu, se organizau discuții și dezbateri despre muzica contemporană. Muzica contemporană experimentală era susținută. Existau pentru acest domeniu și bani, și interes.

– Puteți să numiți un compozitor român contemporan despre care credeți că are succes?

H.A.: – Dan Dediu, de exemplu. Are lucrări care pot ridica în picioare sala. Dar, altfel, da, muzica contemporană actuală este greu de ascultat. Sunt lucrări formate mai degrabă din zgomote. Unele dintre ele nici nu mai pot fi ascultate a doua oară, sunt extrem de obositoare. Tocmai de aceea, ar trebui ca lucrările să fie scurte ca durată. La vremea lor, și lucrările de muzică clasică au fost considerate experimentale și au creat chiar scandaluri. În ceea ce mă privește, cred că sunt dirijorul care a dirijat cel mai mult muzică românească. Și am făcut și foarte multe concerte educative.

– Și ați schimbat perspective? Sau cum simțeați că reacționa publicul?

H.A.: – Să știți că un concert educativ poate să fie o experiență de neuitat și poate să schimbe total perspectiva sau relația cuiva cu muzica. Vă povestesc ceva interesant. Eram la Filarmonica din Ploiești și dirijam un concert educativ. Interacționam cu publicul, le spuneam tot felul. La final, s-a interpretat Marșul Radetzky. M-am prefăcut că obosesc și am întrebat cine poate să vină să mă ajute. A venit o fetiță care, după cum mișca mâinile, se vedea că are auz muzical. Pentru ea a fost o experiență de neuitat și apoi a tot venit cu bunica ei la toate concertele, chiar și la cele needucative. Apoi, după mai mulți ani, am dirijat un concert în Olanda. După concert, a venit la mine o domnișoară care mi-a spus că studiază pianul și că se află acolo cu o bursă. Mi-a spus că era exact fetița care a dirijat Marșul Radetzky și că acel moment i-a schimbat viața. Se întâmplă și astfel de lucruri. Muzica poate crea o impresie foarte puternică. Vedeți că, la orice popor, bucuria și tristețea se exprimă prin muzică. Bucuria prin țopăială, tristețea prin bocet, prin îngânarea tristeții. Apare, astfel, muzica.

– Cum ați ajuns dirijor?

H.A.: – Eu voiam să devin compozitor, de fapt. Dar cred că aș fi fost un compozitor prost.

– De ce spuneți asta?

H.A.: – Pentru că ascultam atât de multă muzică, încât nu reușeam să mă despart de ea și să fiu eu însumi.

– Ca să puteți compune…

H.A.: – Da. Eu intrasem la grupa lui Marin Constantin, dar el ne mai punea, pe rând, să dirijăm. Și mi-a spus odată că eu o să fac dirijat, nu compoziție. Apoi, mai târziu, l-am întrebat: Cum v-ați dat seama că eu voi dirija? Și mi-a spus: Când ridicai tu mâinile, se făcea liniște.

– Care a fost cel mai sublim moment din cariera dumneavoastră de dirijor? În care conexiunea cu muzica a fost cea mai profundă.

H.A.: – Nu sunt multe astfel de momente, dar nici nu este doar unul singur. Acum îmi vine în minte un moment în care dirijam Simfonia a 8-a de Șostakovici. Eram la București. Mi s-a părut atunci că avea cel mai trist Do major din istoria muzicii. Eram cu toții electrizați. Eu, ca dirijor, simt mereu ce se întâmplă în spatele meu. Când se creează o conexiune puternică prin muzică, între părți e, de fapt, liniște. Și îmi mai aduc aminte de un moment în care parcă am avut acest sentiment de conexiune foarte puternică. Aveam o căsuță pe malul lacului Pasărea. Era acolo și o mănăstire. Eu eram la slujbă și, când preotul a dat cu cădelnița, parcă am chiar simțit că acolo este Duhul Sfânt.

– Sunteți credincios.

H.A.: – Da, dar nu îndeajuns.

– Faptul că spuneți asta e o și mai mare dovadă că sunteți. Umilința este una dintre virtuțile creștine.

H.A.: – Dumnezeu m-a ajutat ca, în momentul potrivit, să întâlnesc omul potrivit care să mă ducă mai departe. Horia Andreescu este unul dintre oamenii cu care, dacă te întâlnești, ai acel sentiment că întâlnirea nu a fost întâmplătoare. Că discuția nu a fost degeaba. Și, dacă ar fi să alegeți un om potrivit care să vă ducă mai departe într-o experiență muzicală sau culturală, Horia Andreescu poate fi cel care vă va duce mai departe de partitura Concertului nr. 3 pentru pian de Beethoven sau de partitura Simfoniei nr. 3 de Brahms, descoperindu-vă noi sensuri în muzica pe care, veți vedea, nicicând nu pare că o știți îndeajuns.

#musicbeats cu Maestrul Horia Andreescu.