Scrisoare Pastorală

la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru

Isus Cristos

2021

† CLAUDIU

Prin harul și mila lui Dumnezeu

Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,

iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiți credincioși,

Celebrăm din nou Sărbătoarea Nașterii Domnului! În ritmul frenetic ce caracterizează vremurile pe care le trăim, timpul pare să se comprime, accentuând senzația că nu de mult am sărbătorit precedentul Crăciun. Știm, însă, că dincolo de curgerea implacabilă a timpului, viața trăită în unitate cu Dumnezeu și între noi nu mai este doar trecere, ci devenire și împlinire. Ciclul liturgic propus de Biserică de-a lungul anului e menit să ne ajute să structurăm încontinuu ritmul nostru interior și, chiar dacă pare repetitiv, el ne conduce de fapt, atunci când îl asumăm cu adevărat, înspre un orizont tot mai înalt al trăirii și al înțelegerii spirituale. Crăciunul nu este așadar simbolul reîntoarcerii periodice a lui Cristos în lumea noastră, ci constituie prilejul de a redescoperi persoana Lui mereu vie și prezentă.

Praznicul Nașterii Domnului este astfel ocazia solemnă în care Sfânta Biserică adresează întregii omeniri mesajul unei speranțe, care nu poate fi sufocată de nimeni și de nimic: Dumnezeu ne iubește atât de mult încât a devenit unul dintre noi, rămâne cu noi și ne însoțește pe calea vieții noastre.

Iubiți frați și surori în Cristos,

În aceste timpuri dificile, Isus, Fiul lui Dumnezeu, născându-se într-o familie, ne aduce aminte cu și mai multă putere de importanța ei, redescoperită de mulți dintre noi, chiar dacă într-o manieră forțată de contextul actual, ca spațiu sacru în care încercările și suferințele își găsesc un sprijin, atunci când totul în jurul nostru pare să se năruie. Redescoperim, în același timp, Biserica, o Familie pentru noi toți, răscumpărați de Cristos și înveșmântați cu demnitatea de fiii și fiicele lui Dumnezeu. Privind la Pruncul din Betleem ne regăsim pe noi înșine, învăluiți de iubirea Maicii Sfinte și a Sfântului Iosif, ocrotiți de harul lui Dumnezeu pe căile acestei lumi, unde Irozii mai vechi sau mai noi caută să distrugă Viața, înveninând-o cu frică, neîncredere și lipsă de sens.

Crăciunul ne propune din nou rațiunea speranței noastre: Isus, Fiul lui Dumnezeu. El vine să aducă bucuria acolo unde tristețea încearcă să creeze brazde adânci, pace acolo unde neliniștea vrea să-și facă sălaș, viață veșnică acolo unde moartea încearcă să ne convingă că totul s-a încheiat.

Oricât de complicată ni s-ar părea perioada prin care trecem, avem întotdeauna o Stea care ne conduce prin negura vremurilor înspre Cristos. Bucuria magilor devine bucuria noastră, atunci când ne lăsăm conduși de Maica Sfântă înspre Isus. Prezența ei duioasă este o lumină ce alungă întunericul, un balsam ce vindecă rănile, un zâmbet ce alungă lacrimile. 

Astăzi, când maternitatea este pusă sub semnul întrebării, avem în mod imperativ nevoie de o Mamă, care să ne aducă aminte că avem un Tată atunci când ni se spune că suntem ai nimănui, și un Frate atunci când lumea ne spune că avem în jurul nostru doar concurenți în loc de frați și surori. Avem nevoie ca Sfânta Familia să ne readucă aminte cine suntem cu adevărat: o familie, familia lui Dumnezeu.

O altă perioadă dificilă, cea a persecuției recente din România și felul în care Providența Divină ne-a eliberat din ghearele Irodului comunist, poate să inspire rugăciunea noastră de astăzi. Rugăciunea clasică, regăsită în Vechiul Testament, face apel la trecut pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu și în prezent, spunând de exemplu: Tu care ne-ai scos din robia Egiptului, Tu care ne-ai trecut prin Marea Roșie, Tu care ne-ai condus prin deșert, tot așa ajută-ne și pe noi acum! Similar, noi am putea spune: Tu care ai scos Biserica Greco-Catolică din persecuția comunistă și din mâna dușmanilor, Tu care ai transformat suferința și moartea Episcopilor martiri în fericire veșnică, ocrotește-ne și însoțește-ne acum cu harul Tău! Eliberează-ne de războiul cel dintre noi, de întunericul și frica ce ne împresoară!

Iubiți credincioși,

Sfântul Părinte Papa Francisc a invitat anul acesta Biserica Catolică la un parcurs sinodal, menit să ne ajute să descoperim feluritele daruri pe care Dumnezeu le-a lăsat în episcopiile din întreaga lume și maniera în care le putem pune împreună pentru a merge uniți, pe aceeași cale, pe urmele lui Cristos, însoțiți de Maica Sfântă, ocrotiți de Sfântul Iosif. 

Ce înseamnă acest drum sinodal pentru mine? Înseamnă să descopăr în preoți, eu ca episcop, frații și colaboratorii mei. În călugării și călugărițele de pe teritoriul episcopiei, prieteni dragi care să inspire tinerilor și tinerelor idealuri eroice de viață creștină. În familiile noastre, locuri de formare pentru generațiile viitoare, exemple de viață, adevărate laboratoare ale iubirii creștine. În tineri și copii, vise și profeții ale lui Dumnezeu, gata să se împlinească pentru viitorul Bisericii și al țării. În suferinzi și sărmani, chipul lui Cristos ce așteaptă un pahar cu apă, un codru de pâine, un zâmbet, o mângâiere, o alinare. În cei pe care nu-i știu încă, noi daruri și minuni pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru timpurile ce va să vină. Cum să facem ca toate acestea să se împlinească? Să cerem toți împreună ajutorul Sfântului Iosif, visător într-o lume în care visul e pe cale să devină coșmar; ajutorul Mariei, un zâmbet acolo unde totul este plâns și suferință; ajutorul Pruncului Isus, bucurie, speranță și Viață, acolo unde tristețea, disperarea și umbra morții e pe cale să acopere existența noastră.

Non prevalebunt. „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Sunt cuvintele Mântuitorului, este promisiunea făcută Bisericii Sale, deci nouă tuturor. Sărbătoarea Nașterii Pruncului Sfânt ne aduce aminte de acest legământ într-o maniera suavă, însă lupta spirituală este deja prezentă chiar acolo, în inima miracolului nașterii Fiului lui Dumnezeu. Ce speranță trebuie să inunde sufletele noastre însă, văzând că moartea este biruită de zâmbetul unui Prunc; ce pace, văzând iubirea Maicii Sfinte ce-l ocrotește pe Fiul lui Dumnezeu și pe fiecare dintre noi de puterea întunericului; ce liniște, atunci când contemplăm în Sfântul Iosif, ocrotitorul Eparhiei, păzitorul viselor noastre de coșmarul unei lumi ce se destramă.

Cu adevărat, bucuria pătrunde sufletele noastre, fiindcă suntem parte a familiei lui Dumnezeu: „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? […] sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom 8, 35.38-39). 

Vă asigur pe toți de apropierea mea sufletească, vă binecuvântez și vă încredințez ocrotirii Sfintei Fecioare Maria și a Sfântului Iosif. Pruncul Dumnezeiesc să se nască în sufletele noastre, în familiile noastre, în Episcopia noastră, aducând tuturor minunatele Sale daruri!

     † Claudiu

Episcop de Cluj-Gherla