MUZICA INSTANTELOR

Top Menu

  • Editorial
  • Cultura
  • Monden
  • Sport
  • Contact
  • REVISTA

Main Menu

  • Actualitate
  • Politica
  • Economic
  • Administratie
  • Social
  • Justitie
  • Educatie
  • Medicina
  • MICA PUBLICITATE
  • Editorial
  • Cultura
  • Monden
  • Sport
  • Contact
  • REVISTA

logo

Header Banner

MUZICA INSTANTELOR

  • Actualitate
  • Politica
  • Economic
  • Administratie
  • Social
  • Justitie
  • Educatie
  • Medicina
  • MICA PUBLICITATE
  • Fumoasa și bestia

  • Messiah

  • Duel pe autostradă

  • Am fost 16

  • Morocănoșii

Cultura
Home›Cultura›Filarmonica revine în 2023 cu Stradivarius și o cantată

Filarmonica revine în 2023 cu Stradivarius și o cantată

By muzicainstantelo
01/12/2023
742
0
Share:

Filarmonica de Stat „Transilvania” deschide seria concertelor din noul an cu un concert vocal-simfonic plin de profunzime, care va fi dirijat de Gabriel Bebeșelea, dirijorul nostru permanent. Vă așteptăm vineri, 13 ianuarie, de la ora 19, la Colegiul Academic pentru un program muzical ce inspiră la reflecție asupra eternității.

Concert vocal-simfonic – dirijor Gabriel Bebeşelea

Vineri, 13 ianuarie 2023, ora 19, Abonament 10

Colegiul Academic

Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Gabriel Bebeşelea dirijor

Alexandra Tîrşu pian

Melinda Duffner mezzosoprană

Tony Bardon tenor

Ştefan-Ioan Muţ bas

Cornel Groza dirijorul corului

Johann Sebastian Bach

Cantata O Ewigkeit, du Donnerwort, BWV 60

Alban Berg

Concertul pentru vioară (în memoria unui înger)

Paul Hindemith

Mathis der Maler

Filarmonica de Stat „Transilvania” deschide seria concertelor din noul an cu un concert vocal-simfonic plin de profunzime, care va fi dirijat de Gabriel Bebeșelea, dirijorul nostru permanent. Vă așteptăm vineri, 13 ianuarie, de la ora 19, la Colegiul Academic pentru un program muzical ce inspiră la reflecție asupra eternității.

Cu acest prilej, o avem invitată pentru prima dată la Cluj-Napoca pe tânăra violonistă din Republica Moldova, Alexandra Tîrșu, care va interpreta Concertul pentru vioară (în memoria unui înger), de Alban Berg. Solista invitată cântă pe vioara Stradivarius din 1699 pe care a primit-o cu titlul de împrumut din partea companiei J & A Beare din Londra. Pe această vioară a cântat şi celebra violonistă poloneză Ida Haendel.

Seara va începe cu Cantata O Ewigkeit, du Donnerwort, de Johann Sebastian Bach, care va fi interpretată de Orchestra și Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Dirijorul corului este Cornel Groza, iar pe scenă vor urca soliștii Melinda Duffner (mezzosoprană), Tony Bardon (tenor) și Ștefan-Ioan Muț (bas).

Din program face parte și Mathis der Maler, de Paul Hindemith, lucrare bazată pe viața și lucrările pictorului renascentist Matthias Grünewald.

Despre lucrări:

O Ewigkeit, du Donnerwort (BW60) este o cantată celebră compusă de Johann Sebastian Bach la începutul secolului al XVIII-lea. Este o interpretare a unui text din imnul german scris de Paul Gerhardt. Considerată o capodoperă a scrierii corale, cantata lui Bach este cunoscută pentru expresia puternică și emoțională a fricii și speranței eternității.

Compus între 1935 și 1936, Concertul pentru vioară (în memoria unui înger)de Alban Berg a fost dedicat violonistului Louis Krasner și a fost compus în memoria lui Manon Gropius, fiica lui Walter Gropius și Alma Mahler, care a murit la vârsta de 18 ani.             

Este o lucrare renumită pentru complexitatea sa structurală şi emoțiile profunde pe care le transmite. A fost interpretată de numeroși violoniști de renume, fiind considerată una dintre cele mai importante lucrări pentru vioară din secolul XX.

Mathis der Maler, compusă în 1934 de Paul Hindemith,este una dintre cele mai cunoscute simfonii ale sale. Lucrarea se bazează pe viața și lucrările lui Matthias Grünewald, un pictor renascentist german din secolul al XVI-lea. Opera este compusă în stilul său neoclasic și conține elemente ale muzicii populare și gregoriene.

Despre artiști:

  Gabriel Bebeșelea

Gabriel Bebeșelea este Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca și al Filarmonicii „George Enescu” din București. În 2023, pe perioada Capitalei Europeane a Culturii, Gabriel Bebeșelea va deține titlul de Dirijor in Rezidență al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara.

Pe lângă aceaste poziții, Bebeșelea este invitat al unor orchestra precum Royal Philharmonic Orchestra Londra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din Castilla și León, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Singapore Symphony Orchestra,             Tonkünstler-Orchester, Ulster Orchestra și Bochumer Symphoniker.

Printre momentele importante ale perioadei următoare se numără debutul său cu Orchestre Philharmonique de Marseille, un turneu alături de PKF-Prague Philharmonia, înregistrări cu Tonkünstler- Orchester, și înregistrări cu Bamberger Symphoniker.

Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeșelea a înregistrat în premieră mondială pe CD oratoriul „Strigoii” și „Pastorale – Fantaisie pour petit orchestre”(ediție editată de Gabriel Bebeșelea) de George Enescu.

Gabriel Bebeșelea a dirijat în săli de concerte importante, precum Musikverein din Viena, Konzerthaus din Berlin, Elbphilharmonie Hamburg, Cadogan Hall din Londra, Palace of Arts din Budapesta și Auditorium Parco della Musica din Roma.

Printre soliștii cu care Bebeșelea colaborează se numără Sarah Chang, Ray Chan, Sayaka Shoji, Leticia Moreno, Alexandru Tomescu, François Leleux, Sir Stephen Hough, Simon Trpčeski, Robert Levin, Lucas și Arthur Jussen, Alexandra Dariescu, Daniel Ciobanu, Ruxandra Donose, etc.

Gabriel Bebeșelea este cunoscut pentru dedicarea sa cercetării și redescoperirii muzicii, și este responsabil pentru descoperirea mai multor capodopere muzicale uitate sau neglijate. În 2017, pentru a aduce la lumină o astfel de muzică, a înființat ansamblul de muzică veche și nouă Musica Ricercata. În afară de faptul că este director artistic al ansamblului Musica Ricercata, începând cu anul 2019, este director artistic al Festivalului Musica Ricercata din orașul său natal, Sibiu.

Un dirijor notabil de operă, Bebeșelea a fost numit Dirijor Principal al Operei din Iaşi în 2011, devenind cel mai tânăr şef de orchestră într-o astfel de postură din România, ocupând aceeași poziție și la Opera Nationala Române din Cluj în 2015.

În 2011 Gabriel Bebeșelea a obţinut o bursă la renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, unde a avut posibilitatea să participe la repetiţii şi concerte şi să înveţe de la câţiva din cei mai importanţi dirijori ai zilelor noastre: Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Cristoph von Dohnanyi, Philippe Herreweghe, David Zinman și Eliahu Inbal.

Nascut in 1987, Gabriel Bebeșelea este câstigător al concursurilor de dirijat „Lovro von Matačić” (2015) şi „Jeunesses Musicales” (2010).

Absolvent al studiilor de licenţă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la clasa maestrului Petre Sbârcea, şi al celor de masterat cu maestrul Horia Andreescu la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Bebeșelea a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Viena, la clasa Prof. Mark Stringer.

Alexandra Tîrşu

Câștigătoare a premiului III și a premiului publicului la prestigiosul Concurs ARD 2021, tânăra violonistă din Republica Moldova Alexandra Tîrşu, care și-a finalizat studiile de licență cu Pavel Vernikov la Viena și mai târziu cu Janine Jansen la Sion, câștigă rapid recunoașterea ca una dintre cele mai importante violoniste ale generației sale.

Laureată Concursului Internațional de Muzică de la Seul în 2018 și a Concursului Internațional de la Osaka în 2014, interpretările sale au fost aclamate de critici foarte buni în întreaga lume în publicații precum The Strad, Classical Music Magazine sau Süddeutsche Zeitung, printre multe altele.

În spectacolele recente a colaborat cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra de Cameră din München, Filarmonica Arthur Rubinstein, unde a fost reinvitată, Orquesta Fimarmónica Marchigiana, Filarmonica Incheon și Orquesta Vigo 430.

Alexandra Tîrşu a concertat la Konzerthaus din Viena, Berliner Philharmonie, Herkules Saal și Prinzregententheater din München, Elbphilharmonie și Laeiszhalle din Hamburg, Ateneul Român din București, Seoul Arts Center, Shanghai Oriental Arts Center și Beijing Concert Hall.

Printre altele, tânăra solistă a cântat și la Festivalul de muzică clasică de la Crans Montana și la Festivalul de muzică de la Sion din Elveția.

Stagiunea 2022 include pentru Alexandra debuturi cu London Symphony Orchestra, Kiev Virtuosi Orchestra, o vede revenind la Festivalul de la Sion și o conduce spre colaborări cu Sol Gabetta, Ilian Gârneţ, Patricia Kopatchinskaja, Ioana Cristina Goicea, Richard Galliano.

A cântat sub bagheta lui Semyon Bychkov, Gabriel Bebeșelea, Jose Maria Moreno, Dmitri Jurowsky, Radoslaw Szulc și a colaborat cu muzicieni precum Ivry Gitlis, Michael Guttman, Daishin Kashimoto, Alexander Chaushian, Friedrich Thiele, Răzvan Popovici, Uto Ughi, Diemut Poppen, Boris Brovtsyn, Vladimir Landsmann, Svetlana Makarova, Levon Chilingirian și Kyril Zlotnikov.

Melinda Duffner

Născută  în Arad, Melinda Duffner a absolvit cursurile de licență și masterat ale specializării Canto, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, unde a lucrat cu Elena Andrieș Moldovan, Ramona Eremia  și Iulia Merca.

A participat la cursurile de măiestrie susținute de Mariana Nicolesco (Brăila). Mezzosoprana a colaborat cu Filarmonica din Arad, cu Camerata „Euroart”  din Baia Mare, Filarmonica din Oradea, Filarmonica  de Stat Târgu Mureş, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Filarmonica din Sibiu, și cu Filarmonica din Rîmnicul-Vîlcea.

Și-a înscris în repertoriu roluri din Traviata de G. Verdi (Flora), Liliacul de J. Strauss-fiul (Prințul Orlovski), Das  Rheingold (Floßhilde) și Die Walküre (Waltraute) de R. Wagner,  Căsătoria secretă  de D. Cimarosa (Fidalma), Cavalleria Rusticana de P. Mascagni  (Mamma Lucia), Scufița Roșie (Bunica), și Cînd dragostea triumfă (Maricica) de Nicolae Brânzeu.

Din repertoriul vocal-simfonic, cantata  Uns ist ein Kind geboren și Magnificat de J. S. Bach, Gloria de Vivaldi, Requiem de M. Haydn, Missa in Angustiis de J. Haydn, Missa Încoronării, Spatzen Messe și Requiem de W. A. Mozart, Die erste Walpurgisnacht și A midsummer night’s dream  de F. Mandelssohn, Oratorul bizantin de Crăciun de P. Constantinescu, Requiem Parastas de Marțian Negrea, Messa Votiva  de M. Salvi (premieră națională),  Stabat Mater de G. B. Pergolesi, Fantezia şi Missa in Do de Beethoven, Te Deum de M. A. Charpentier, Oratoriul de Crăciun de C. Saint-Saëns.

Melinda este membră a Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”.

Ştefan Ioan-Muţ

 

Născut la data de 8 decembrie 1995 în Arad, Ștefan Ioan-Muț  începe în 2011 cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Arad terminând ca șef de promoție, iar apoi Studiile Universitare în cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” absolvind tot ca șef de promoție. În anul 2021 absolvă și studiile masterale în cadrul aceleași facultăți.

Din anul 2018 devine student al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la clasa de canto a prof. Marius-Vlad Budoiu și Codruţa Ghenceanu.

În prezent este student în anul I de Master tot la această clasă și angajat ca artist liric în cadrul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca. Timp în care colaborează cu Opera Națională Română din Cluj-Napoca sub tutela Academiei Naționale de Muzică și a Filarmonicii „Transilvania”, colaborând cu dirijori de talie națională și internațională. Este câștigător al „Premiului Special” în cadrul Concursului Internațional „George Enescu”, Paris 2021.

Tony Bardon

 

Solist al Operei Maghiare Cluj Napoca, tenorul Tony Bardon îşi construieşte o carieră lirică solidă cu numeroase apariţii pe scenele din România şi Europa. Născut la Baia Mare, Tony Bardon şi-a început educaţia muzicală la Liceul de Artă „Aurel Popp” din Satu Mare. În 2004 a optat pentru continuarea studiilor la Academia de muzică „Gheorghe Dima”, la clasa de canto a tenorului Marius Budoiu sub a cărui îndrumare şi-a completat studiile la nivelul Master.

Pentru examenul de absolvire a realizat rolul contele Almaviva din opera Il barbiere di Siviglia în producţia operei Maghiare din Cluj-Napoca.

Pentru şlefuirea sa ca artist, Tony Bardon a participat la cursurile de perfecţionare susţinute de: Mariana Nicolesco (Brăila 2006), Alberto Zedda în cadrul Academiei Rossiniene din Pesaro (2010). Cu acest prilej la Teatro Rossini din Pesaro a interpretat rolul lui Belfiore din opera rossiniană Il viaggio a Reims.

În 2012 la Sibiu s-a aflat la cursurile ţinute de Rockwell Blake şi Liora Maurer.

Bine cotat şi apreciat, Tony Bardon a evoluat în cadrul unor festivaluri de anvergură internaţională: Festivalul Primăverii Budapesta 2010, unde a interpretat rolul lui István din opera Brankovics György de Erkel Ferenc şi festivalul Les Nuits d’Ete de Corte 2011 alături de soprana Leontina Văduva.

În anul 2013 înregistrează succese la Palatul Artelor din Budapesta „Palace Of Arts” cu lucrarea Rorate Coeli de Orbán György urmată de rolul titular al operei La Clemenza di Tito de W.A. Mozart la Teatro Verdi Trieste.

Biletele online se pot achiziţiona de pe site-urile www.entertix.ro şi www.myticket.ro.

Biletele se pot cumpăra şi de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756048318 sau 0264 43 00 60) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.

TagsAlexandra TîrşuCornel GrozaFilarmonica Transilvania ClujGabriel BebeșeleaŞtefan-Ioan Muţ
Previous Article

Politologul Alin Fumurescu îl îngroapă pe doctor ...

Next Article

Drusal obligată să colecteze deșeurile în Maramureș

0
Shares
  • 0
  • +
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Related articles More from author

  • CulturaMuzica

    Centenarul omagiat cu reconcilierea şi renaşterea din Recviemul de război

    06/28/2018
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Filarmonica pleacă în concediu mai devreme

    07/16/2020
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Repetiţie pentru Enescu. Filarmonica Transilvania susţine generala în faţa melomanilor clujeni

    09/13/2017
    By muzicainstantelo
  • Muzica

    Filarmonica reia concertul de succes din primăvara trecută

    03/21/2020
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Corul Filarmonicii susţine la Biserica Piaristă un concert de Rusalii cu muzică sacră

    05/23/2018
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Concert de vioară vineri la Filarmonica Transilvania

    10/29/2021
    By muzicainstantelo

Leave a reply Anulează răspunsul

  • Educatie

    Cel mai vânat animal a devenit mascota Olimpiadei de Matematică de la Cluj

  • ComemorariEducatie

    Doliu la Liceul de Muzică. Ne-a părăsit profesoara Elena Roşca, dascăl de legendă

  • ActualitateJustitie

    Cadou de ziua copilului. Scenă horor cu pedepsirea civismului din trafic, cu lovituri de cuţit

Publicitate

Alte Stiri

  • o săptămână ago

    Fumoasa și bestia

  • 2 săptămâni ago

    Messiah

  • 2 săptămâni ago

    Duel pe autostradă

  • 2 săptămâni ago

    Am fost 16

  • 2 săptămâni ago

    Morocănoșii

Facebook

  • Film

    Vânătorul de balene câștigă Trofeul Transilvania TIFF 20

    Vânătorul de balene/ The Whaler Boy câștigă Trofeul Transilvaniala cea de-a 20-a ediție TIFF Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară, pe 31 iulie, în aplauzele celor ...
  • Film

    TIFF Conferința de Educație Media și Cinematografică

    Live pe TIFF Unlimited: Conferința Națională de Educație Media și Cinematografică  Unul dintre cele mai importante evenimente de la această ediție TIFF este Conferința de Educație Media și Cinematografică, care vizează ...
  • Film

    Dama de cupă- Au şi avocaţii micile lor plăceri vinovate

    Queen of Hearts / Dama de cupă, o dramă daneză controversată, multipremiată internațional, va fi lansată de Transilvania Film în premieră în România pe TIFF Unlimited, începând cu 25 noiembrie. ...
  • Film

    Animest aduce filme de Oscar pentru animaţia românească

    #ScreeningHistory – cea de-a 15-a ediție Animest, dedicată aniversării celor 100 de ani de animație românească, își deschide porțile astăzi, pentru prima dată în mediul online. Invitați să ia parte ...
  • Film

    Festivitate nostalgică la TIFF cu Marina Voica şi Maria Ploae

    Babyteeth: Prima iubire câștigă Trofeul Transilvania la TIFF 2020Cele mai bune filme ale ediției și cineaștii momentului au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 8 august, la Gala de decernare a ...

RSS STIRI AGERPRES

Ads

Ads

Ads

  • Contact
© 2019 - Muzica Instantelor - Proiect confintat de Uniunea Europeana din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020.