Sebastian Vlădescu a preluat datoria lui Puiu Popovici
Fostul ministru liberal Sebastian Vlădescu a fost condamnat de Curtea Supremă, pentru luare de mită, la pedeapsa de 7 ani şi 4 luni de închisoare, în dosarul autostrăzii Bucureşti- Constanţa.
I. Admite apelurile declarate de inculpaţii Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea Ionuţ, Mititelu Mihaela, Dascălu Constantin şi Boureanu Cristian Alexandru împotriva sentinţei penale nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 2987/1/2019. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare: I.1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, în pedepsele componente, după cum urmează: – 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal; – 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 din Codul penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal anterior ?i art. 5 din Codul penal; – 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal; – 1 an ?i 6 luni închisoare, spor de pedeapsă. În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din Codul penal. Reduce cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 ?i art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare. În baza art. 67 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale. Reduce cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 ?i art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare. În baza art. 67 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 38 alin. (1) ?i art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, aplică inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca acesta să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (3) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal, aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale rezultante. I.2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului Costea Mircea Ionuţ, în pedepsele componente, după cum urmează: – 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 din Codul penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal; – 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal. În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din Codul penal. Reduce cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 ?i art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare. În baza art. 67 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale. I.3. În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, săvârşită de inculpata Mititelu Mihaela, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din Codul penal. Înlătură dispoziţiile art. 66 şi art. 65 din Codul penal. I.4. În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 6 ?i art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, săvârşită de inculpatul Dascălu Constantin, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. b) din Codul penal. Înlătură dispoziţiile art. 66 şi art. 65 din Codul penal. I.5. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare, aplicată inculpatului Boureanu Cristian Alexandru, în pedepsele componente, după cum urmează: – 3 ani ?i 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 din Codul penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal; – 1 an ?i 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 388 din 20 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucure?ti în dosarul nr. 24005/299/2017, definitivă prin decizia penală nr. 641 din 9 mai 2019 a Cur?ii de Apel Bucure?ti – Sec?ia a II-a penală. În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 ?i art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, săvârşită de inculpatul Boureanu Cristian Alexandru, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din Codul penal. Înlătură dispoziţiile art. 97 din Codul penal privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an ?i 9 luni închisoare, aplicată inculpatului Boureanu Cristian Alexandru prin sentinţa penală nr. 388 din 20 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucure?ti în dosarul nr. 24005/299/2017, definitivă prin decizia penală nr. 641 din 9 mai 2019 a Cur?ii de Apel Bucure?ti – Sec?ia a II-a penală. Înlătură dispoziţiile art. 45 alin. (2), (4) şi (5) din Codul penal. În baza art. 289 alin. (3) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumelor de 3.990.248,6 lei ?i 65.000 euro de la inculpatul Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe. În baza art. 291 alin. (2) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la acela?i inculpat. În baza art. 291 alin. (2) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumelor de 3.121.328,41 lei ?i 1.919.900 euro de la inculpatul Costea Mircea Ionu?. În baza art. 291 alin. (2) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumelor de 3.083.498,71 lei ?i 1.050.087 euro de la inculpata Mititelu Mihaela. În baza art. 289 alin. (3) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumei de 1.114.000 euro de la inculpatul Dascălu Constantin. În baza art. 291 alin. (2) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumei de 2.111.799,71 euro de la inculpatul Boureanu Cristian Alexandru. În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumei de 214.874,88 euro, virată în contul deschis pe numele SC Topanel Production Panels SA la A.N.A.B.I., dispozi?ie ce se va comunica Agen?iei Na?ionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, men?ine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor apar?inând inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, dispusă prin ordonanta nr. 89/P/2017 din 09.10.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infrac?iunilor asimilate infrac?iunilor de corup?ie, până la concuren?a valorii sumelor de bani supuse confiscării, după cum urmează: – imobil apartament cu nr. …, situat în Bucureşti …, compus din 2 camere ?i dependin?e cu suprafa?a utilă de 72,95 mp. Terenul aferent apartamentului este în suprafa?ă de 24 mp. Apartamentul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucure?ti; – imobil apartament sistem duplex cu nr. …, situat în Bucureşti …, compus din o cameră ?i dependin?e la mezanin, respectiv 2 camere ?i dependin?e la etaj, cu suprafa?a utilă de 71,30 mp la mezanin ?i 72,07 mp la etaj. Apartamentul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucure?ti; – imobil apartament cu nr. …, situat în Bucureşti …. Apartamentul este compus din 4 camere ?i dependin?e are o suprafa?ă de 150,63 mp, îi revine o cotă indiviză de 70,11 mp din păr?ile ?i dependin?ele comune, respectiv cota de 73,48 mp teren. Apartamentul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucure?ti; – imobil garaj cu nr. …, având suprafa?a de 20 mp, cotă indiviză de teren 6,85 mp, situat în Bucureşti …. Garajul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucure?ti; – imobil garaj cu nr. …, având suprafa?a de 18,73 mp, cotă indiviză de teren 6,85 mp situat în Bucureşti …. Garajul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucure?ti; – imobil garaj cu nr. …, având suprafa?a de 17,51 mp, cotă indiviză de teren 5,89 mp situat în Bucureşti …. Garajul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucure?ti; – imobil garaj cu nr. …, având suprafa?a de 14,76 mp, cotă indiviză de teren 5,03 mp, situat în Bucureşti …. Garajul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucure?ti; – imobil garaj cu nr. …, având suprafa?a de 16,36 mp, cotă indiviză de teren 5,67 mp situat în Bucureşti …. Garajul este identificat cu numărul cadastral …, fiind înscris în cartea funciară … a Sectorului 2 Bucure?ti; – imobil – teren extravilan cu suprafa?a de 45.490 mp (42.100 vie ?i 3.390 pă?une), identificat cu numărul cadastral …, număr cadastral vechi … situat în Valea Călugărească Judeţul Prahova …. Terenul este înscris în cartea funciară … (număr vechi …) a localită?ii Valea Călugărească Judeţul Prahova – imobil – teren cu suprafa?a de 4.510 mp (1423 mp cur?i construc?ii ?i 3087 mp pă?une), identificat cu numărul cadastral …, respectiv construc?ie P+1, cu suprafa?a construită la sol de 121 mp, cu destina?ia locuin?ă, situate în Valea Călugărească Judeţul Prahova …. Terenul ?i construc?ia sunt înscrise în cartea funciară … (număr vechi …) …. Clădirea este identificată cu numărul cadastral …, bunuri imobile ce au fost evaluate la valoarea de 438.640 euro; – 65 de păr?i sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 65%) la S.C. P.V.B. Euroconsulting SRL, …. , cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 1.000 lei (100 de păr?i sociale); – 4000 de păr?i sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 19,51%) la S.C. UTI Energy Distribution and Consulting SRL – societate în lichidare, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 410.000 lei (20.500 de păr?i sociale); – 20 de păr?i sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 50%) la S.C. V.K.T. Environment SRL, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 400 lei (40 de păr?i sociale); – 17.800 de păr?i sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 51%) la S.C. Leader Tour SRL, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 349.000 lei (34.900 de păr?i sociale); – 51 de păr?i sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 51%) la S.C. Aqua Financial Consulting SRL, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 10.000 lei (100 de păr?i sociale); – 39 de păr?i sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 39%) la S.C. Besmax Pharma Distribution SRL, …., cu sediul social în Bucureşti, …., cu un capital social subscris de 1.000 lei (100 de păr?i sociale); – 8 de păr?i sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 40%) la S.C. Blend Project SRL, …., cu sediul social în Bucure?ti, …., societate cu un capital social subscris de 200 lei (20 de păr?i sociale); – 47 de păr?i sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 47%) la S.C. Boss Constructii ?i Consultanta SRL, …., cu sediul social în Bucure?ti, …., societate cu un capital social subscris de 10.000 lei (100 de păr?i sociale); – 80 de păr?i sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 10%) la S.C. Ecologic All Pro SRL, …., cu sediul social în Bucure?ti, …., societate cu un capital social subscris de 80.000 lei (800 de păr?i sociale); – 49.376 de păr?i sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 24,9997%) la S.C. Eol Renewable Energy SRL – societate în faliment, …., cu sediul social în Bucureşti, …., societate cu un capital social subscris de 1.975.060 lei (197.506 de păr?i sociale); – sumele datorate de SC Lord Expert Consult SRL, SC Boss Construc?ii ?i Consultan?ă SRL, SC Besmax Pharma Distribution SRL, SC Rom-Offset Management & Production SRL ?i SC PVB Euroconsulting SRL inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, sumele de bani urmând a fi virate în contul unic A.N.A.B.I. deschis pe numele său la Unicredit Bank, având codul IBAN ….; – sumele de bani prezente ?i viitoare din conturile deschise de Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe la Banca Română pentru Dezvoltare ?i la C.E.C. Bank. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, men?ine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor apar?inând inculpatului Costea Mircea Ionuţ, dispusă prin ordonanţa din data de 09.10.2018 şi ordonanţa din data de 07.11.2019, emise în dosarul nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infrac?iunilor asimilate infrac?iunilor de corup?ie, până la concuren?a valorii sumelor de bani supuse confiscării, după cum urmează: – cota de 1/2 din imobilul situat în mun. Bucureşti, …. (teren şi casă) din care terenul are suprafaţa de 453,20 mp şi casa are suprafaţa totală desfăşurată de 429,45 mp, identificat cu număr cadastral …. şi înscris în cartea funciară …., rezultat din alipirea a 3 apartamente înscrise în CF nr. …., nr. cadastral ….; – cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. 11, situat în Năvodari, …., judeţul Constanţa, compus din trei camere şi dependinţe (hol, baie şi sas) cu suprafaţa utilă de 65,03 mp şi o terasă cu suprafaţa de 13,65 mp, identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară …. Năvodari, judeţul Constanţa; – cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. 6, situat în Năvodari, …., judeţul Constanţa, compus din trei camere de locuit şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 74,95 mp, identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. Năvodari, judeţul Constanţa; – cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. 5, situat în Năvodari, …., judeţul Constanţa, compus din două camere de locuit şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 65,03 mp, identificat cu numărul cadastral …. şi înscris în cartea funciară …. Năvodari, judeţul Constanţa; – cota de 1/2 din imobilul teren cu suprafaţa de 10.000 mp, reprezentând cota indiviză de 32,051% din terenul cu suprafaţa totală de 31.200 mp, situat în extravilanul comunei Dascălu, sat Creaţa, judeţul Ilfov, tarla …., parcela …., identificat cu numărul cadastral provizoriu …., fiind înscris în cartea funciară …. a localităţii Dascălu, jude?ul Ilfov; – cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. 14, situat în Bucure?ti, …., compus din 4 camere, dependinţe cu suprafaţa utilă de 97,88 mp, boxă nr. 2 – 2,27 mp, cameră de serviciu nr. …. – 8,86 mp şi garaj nr. …. – 15,24 mp, identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucure?ti; – 100 de păr?i sociale la SC SPV Management Advisory SRL, …., societate având sediu social în Bucureşti, …., de?inute de inculpat ca asociat unic; – sumele de bani prezente ?i viitoare din conturile bancare deschise de inculpatul Costea Mircea Ionu? la UniCredit Bank, Raiffeisen Bank, Raiffeisen Banca pentru Locuin?e ?i CEC Bank; – cota indiviză de?inută de inculpat asupra apartamentului cu nr. 6, situat în Bucureşti, …., având suprafaţa de 120,62 mp, identificat în cartea funciară …. a sectorului 1 Bucureşti; – suma de 100.000 de euro datorată inculpatului Costea Mircea Ionu? de către Costea Daniel. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, men?ine măsura sechestrului asigurător dispusă fa?ă de inculpata Mititelu Mihaela prin ordonanţa din data de 09.10.2018, astfel cum a fost menţinută prin ordonanţa din data de 07.11.2019, emise în dosarul nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infrac?iunilor asimilate infrac?iunilor de corup?ie, până la concuren?a valorii sumelor de bani supuse confiscării, asupra următoarelor bunuri: – apartament cu numărul …., compus din 3 camere, dependinţe, logie, garaj nr. …. şi boxă nr. …., având suprafaţa de 88,64 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti; – apartament cu numărul …., compus din 3 camere, bucătărie, baie, wc, cămară, sas, hol, vestibul, 2 balcoane, având suprafaţa de 75,79 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti; – apartament cu numărul …., compus din 3 camere, dependinţe, 2 balcoane şi 3 boxe, având suprafaţa de 100,89 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti; – camera cu nr. …., având suprafaţa de 9 mp şi cota de 4,64 mp din terenul aferent construcţie, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară ….a Sectorului 1 Bucureşti; – cameră serviciu notată cu nr. …. şi boxă notată cu nr. …. ?i cotă indiviză de 1 din boxă notată nr. …., având suprafaţa totală de 14,56 mp, situate în Bucureşti, …., identificate cu numărul cadastral …., fiind înscrise în cartea funciară …. a sectorului 1 Bucureşti; – apartament cu o cameră, având suprafaţa totală de 12,43 mp, situat în Bucure?ti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscrise în cartea funciară …. a sectorului 1 Bucureşti; – două boxe individualizate lot 2, având suprafaţa de 12,6 mp, situate în Bucureşti, …., identificate cu numărul ca cadastral …., fiind înscris în cartea funciară ….; – oficiu, având suprafaţa de 10,97 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti; – cotă de 1/2 din apartament cu numărul …., având suprafaţa de 72,82 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti; – apartament cu nr. …., compus din trei camere şi dependinţe, având suprafaţa totală de 68,25 mp, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., fiind înscrise în cartea funciară ….a sectorului 1 Bucureşti; – teren intravilan cu suprafaţa de 1.000 mp – lot 2, respectiv cota indiviză de 8,38% din terenul cu suprafaţa de 1.628 mp (cota de 136,44 mp), având destinaţia drum de acces – lot 18, situat în Bucureşti, …., identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti iar terenul cu suprafaţa de 1.628 mp este identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară …. a Sectorului 1 Bucureşti; – apartament cu nr. …. şi loc de parcare – teren intravilan cu suprafaţa de 12,5 mp, situate în oraşul Mangalia, localitatea Neptun, …., judeţul Constanţa, identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară …. Mangalia iar locul de parcare – teren este identificat cu numărul cadastral …. fiind înscris în cartea funciară …. Mangalia; – cotă de 1/2 din teren extravilan cu suprafaţa de 1.600 mp (tarla …., parcela ….), situat în sat Ghermăneşti, comuna Snagov, judeţul Ilfov, identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Snagov, judeţul Ilfov; – cotă de 1/2 teren extravilan cu suprafaţa măsurată de 4.490 mp şi suprafaţă din acte de 4.590 mp (tarla …., parcela ….), situat în sat Ghermăneşti, comuna Snagov, judeţul Ilfov, identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Snagov, judeţul Ilfov; – teren cu suprafaţa de 256 mp (suprafaţa din acte 214 mp) şi construcţie cu suprafaţa de 52 mp, situate în localitatea Telega nr. …., judeţul Prahova, identificat cu numărul cadastral …. iar construcţia cu numărul cadastral …., fiind înregistrate în cartea funciară …. a localităţii Telega, judeţul Prahova; – teren fâneaţă, cu suprafaţa de 3.738 mp, situat în localitatea Telega, punct …., judeţul Prahova, identificat cu numărul cadastral …., fiind înscris în cartea funciară …. a localităţii Telega, judeţul Prahova; – teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …. (număr cadastral vechi ….), înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – teren extravilan cu suprafaţa de 1.081 mp (suprafaţă în acte 1.100 mp), identificat cu numărul cadastral …. (număr cadastral vechi ….), tarla …., parcela …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – teren extravilan cu suprafaţa de 1.400 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 10.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa măsurată de 1.572 mp şi suprafaţa în acte de 1600 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.555 mp şi suprafaţa din acte de 2600 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 3.200 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 10.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 10.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.000 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară …. a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 1.599 mp şi suprafaţa din acte de 1600 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.457 mp şi suprafaţa din acte de 2500 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 1.200 mp (tarla …., parcela ….), identificat cu numărul cadastral …., număr cadastral vechi …., înscris în cartea funciară ….a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; – 100 părţi sociale (o cotă de participare de 100%) la S.C. Romdata Company SRL …., cu sediul social în Bucureşti …., societate cu un capital social în valoare de 1000 lei; – sumele de 95.800 de euro şi 700 de euro deţinute de inculpată în conturi deschise la CEC Bank. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, men?ine măsura sechestrului asigurător dispusă fa?ă de inculpatul Dascălu Constantin prin ordonanţa din data de 09.10.2018, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa din data de 13.06.2019 şi societatea Taylor Holdings Limited prin ordonanţa din data de 13.06.2019, emise în dosarul nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infrac?iunilor asimilate infrac?iunilor de corup?ie, până la concuren?a valorii sumelor de bani supuse confiscării, asupra următoarelor bunuri: – 360 părţi sociale (cota de participaţie fiind de 100%) la SC Romhadfield Consulting SRL, …., cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, …., jude? Cluj, societate cu un capital social de 3.600 lei; – sumele datorate de SC Romhadfield Consulting SRL inculpatului Dascălu Constantin, până la concurenţa sumei de 149.049,59 euro; – suma de 964.187,70 euro deţinută în contul bancar nr. …. deschis de Taylor Holding Limited la Banque Audi (Suisse) SA din Elve?ia. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, men?ine măsura sechestrului asigurător dispusă fa?ă de inculpatul Boureanu Cristian Alexandru prin ordonanţa din data de 09.10.2018, societatea Intermell Limited prin ordonanţa din data de 12.03.2019 ?i Boureanu Romeo Nicolae prin ordonanţa din data de 17.07.2019, astfel cum au fost menţinute prin ordonanţa din data de 07.11.2019, emise în dosarul nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infrac?iunilor asimilate infrac?iunilor de corup?ie, până la concuren?a valorii sumelor de bani supuse confiscării, asupra următoarelor bunuri: – suma de 1.636.946,97 euro deţinută în contul bancar nr. …. deschis la Bilderlings Pay Limited, Marea Britanie, pe numele societăţii Intermell Limited; – suma de 47.848,20 euro deţinută în contul bancar nr. …. deschis la Bilderlings Pay Limited, Marea Britanie de inculpatul Boureanu Cristian Alexandru; – sumele de bani deţinute în contul bancar nr. …., deschis la Raiffeisen Bank SA, pe numele Boureanu Romeo Nicolae. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, men?ine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 07.11.2019, emisă în dosarul nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infrac?iunilor asimilate infrac?iunilor de corup?ie asupra sumei de 214.874,88 euro (virată în contul …., deschis la A.N.A.B.I. pe numele SC Topanel Production Panels SA). Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii. II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justi?ie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de persoana interesată S.C. TOPANEL PRODUCTION PANELS S.A. împotriva sentinţei penale nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 2987/1/2019, precum şi de persoana interesată Costea Alina Violeta împotriva încheierii din 25 noiembrie 2021, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi dosar. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justi?ie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea Ionuţ, Mititelu Mihaela, Dascălu Constantin şi Boureanu Cristian Alexandru rămân în sarcina statului. Obligă apelantele persoane interesate S.C. TOPANEL PRODUCTION PANELS S.A. şi Costea Alina Violeta la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea Ionuţ, Dascălu Constantin şi Boureanu Cristian Alexandru ?i pentru apelanta intimată inculpată Mititelu Mihaela, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 340 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2023