Tribunalul Cluj a respins solicitarea profesorului Pompei Cocean, fostul decan de la Facultatea de Geografie a UBB, de a i se achita daune morale din partea profesorului Vasile Surd, în valoare de 100.000 de euro, pentru afirmaţiile de plagiat care-l vizau în cartea autobiografică a pârâtului.

Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Cocean Pompei în contradictoriu cu pârâtul Surd Vasile. Obligă reclamantul la plata sumei de 10000 lei către pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune morale de 100.000 euro pentru defăimarea, calomnia și insulta sa proprie și a familiei sale (a memoriei soției sale decedate și a durerii rezultate pentru calomnierea fiicei sale); obligarea pârâtului la publicarea unei retractări cu privire la referințele care îl incriminează, prin publicarea acesteia într-un ziar cu răspândire la nivel național; să i se interzică pârâtului să publice un tiraj suplimentar din volumul Călător pe șase continente, totodată, să i se interzică pârâtului republicarea volumului în cauză fără retractarea referințelor care îl insultă, calomniază, defăimează sau nu îi respectă viața privată.

Dialoguri imaginare între geografi reali

Depășind orice limită de libertate a exprimării, încălcând cu nonșalanță decența care ar trebui să caracterizeze un universitar, cartea pârâtului se constituie într-o veritabilă răfuială imaginară, lipsită de orice suport probator, prin care se întinează memoria soției sale decedate și maculează gratuit persoana și familia sa. Autorul nu se limitează să prezinte, fără nici un comentariu sau apreciere personală „obiectivă”, diverse activități ale reclamantului, monitorizate de-a lungul întregii sale vieți (din studenție și până la pensionare), ci descrie întâmplări sau situații nereale, ca și dialoguri imaginare.

Dialoguri imaginare, desfășurate cu ani și ani în urmă, care nu au cum să fie probate, dar care, dacă ar fi adevărate, ar arunca în lumina disprețului public pe cei vizați. Astfel, pârâtul afirmă că: „ Unii îl numeau, Cepeu, alții «Săltărețu», iar alții… pe scurt, Cepu!” că el nu îşi aduce aminte ca să fi avut vreodată astfel de porecle, care sunt pur și simplu nu doar inventate de pârât, ci și jignitoare în ceea ce îl privește. Inventarul batjocurilor nu se oprește însă aici, fiindu-i făcută o imagine insultătoare, caricaturală, prin ilustrația și expresia: „Vespucci… de Târlişua, alias Cocenaș C. P.” Totodată, pârâtul îl jignește profund atunci când scrie următoarele: „Durigău atins de morga fiorului poetic”.

Reclamantul susține nici mai mult, nici mai puțin faptul că încadrarea sa în mediul universitar îi este tributară. Astfel, pârâtul susține cu tărie faptul că… „Am învins un val înalt și agresiv al opoziției și l-am adus în facultate . . . lector ”. [Pagina 264] În realitate, este vorba de afirmații care nu au corespondent în realitate. Aceasta deoarece a fost transferat de la Institutul de Speologie

Ca și când nu ar fi fost îndeajuns în privința propriei sale persoane, pârâtul face susțineri la fel de denigratoare în legătură cu fiica sa (asociind-o cu o așa-zisă lipsă a sa de integritate, indirect), supunând-o astfel disprețului public prin discreditarea eforturilor sale proprii universitare: „Rugat fiind telefonic de către el, am divulgat subiectele pentru examenul de a doua zi a fiicei lui, cu subsemnatul şi i-am acordat nota… maximă”.

Inventarul defectelor și ridicolul la care este expusă persoana defunctei sale soții sunt asociate unui spectru de tare morale și psihice, calomnioase și insultătoare, deopotrivă: „într-una dintre seri, în jurul orelor 21, când am sosit acasă, soacra îmi spune că sunt căutat la telefon de către o doamnă doctor, Stela C. După câteva minute, în timp ce mă dezbrăcăm în hol, a sunat din nou telefonul. Era Stela C., soția lui îmi zice abrupt cam așa: «Vasile, caută-ți un scaun și te așază, să nu cazi! Uite despre ce e vorba! La noi la institut s-a prezentat o duduie, pe care noi am depistat-o care are SIDA. Printre altele i-a declarat pe toți, pe cei cu care a avut relații intime cu ea, printre care te numeri și tu. Așa că, te rog, mâine să te prezinți la mine la laborator, să-ți facem un test SIDA».

Doar o satiră

În motivare, pârâtul arată că este profesor universitar emerit în cadrul Facultății de Geografie a Universității Babeş-Bolyai, având o activitate prolifică prin publicațiile și cercetarea efectuată de-a lungul unei cariere desfășurate ireproșabil. În acest context, a publicat la o monografie care are atât un conținut autobiografic cât și satiric, detaliind întâmplări petrecute în viața și cariera proprie. Cartea a fost întâmpinată cu entuziasmul specific acestui gen literar, fiind vorba despre o creație artistică, iar nu una științifică.

Capitolul din Cartea Călător pe șase continente, intitulat „Copiați băieți….nu mai copiați” semnalizează și analizează formele directe și cele mai subtile ale fenomenului de plagiat astfel că, în contextul monografiei redactate, a ales să îl includă în faptele relatate. Recomandarea comisiei de etică a UBB cuprinsă în mesajul ce i-a fost adresat (via internet – în perioada stării de alertă Covid) i se pare de-a dreptul hilară, câtă vreme se încearcă a se justifica „greșelile comisei” prin adăugarea de „erate” la cărțile în cauză și scoaterea lor din bibliografia de studiu.

În privința asemănării reclamantului cu exploratorul Vespucci, aceasta este efectuată în contextul activității publicistice a acestuia, activitate la care este efectuată o referire anterior. În cuprinsul uneia dintre monografiile publicate de către reclamant este efectuată o analiză a continentului american, însă nu sunt redate materialele care au stat la baza elaborării acesteia. Termenul nu are un conținut peiorativ și, mai mult, nu înțelege cum ar aduce un prejudiciu la integritatea fizică și psihică a reclamantului, astfel cum acesta invocă. Termenul nu consideră că vine să aducă o atingere nici la propria imagine sau la viața privată. Asemănarea cu renumitul explorator nu este altceva decât contextualizarea activității de cercetare a reclamantului care a fost centrată pe studiul geografic al continentului a cărui descoperire îi este atribuită, terminologic, lui Amerigo Vespucci.

 Expresia care vizează activitatea în domeniul poeziei nu îl identifică pe reclamant. Pe de altă parte a menționa că o persoană este atinsă de „fiorul poetic” nu reprezintă o insultă, ci o analiză a activității literare a acesteia. Expresia nu are – cum de altfel nu au nici celelalte expresii invocate de către reclamant – puterea de a aduce insulte sau de a dăuna imaginii literare sau științifice a unei persoane.

Evenimentul relatat în monografie redă o experiență neplăcută și traumatizantă din viața sa, eveniment care l-a marcat profund ca urmare a consecințelor la care ar fi putut fi expus atât pe plan fizic, cât și familial. Oferirea unor atenții doctorului curant este des întâlnită, reprezintă o uzanță, cu atât mai mult dacă medicul este și un apropiat, astfel că referirile la cadoul oferit nu pot să constituie temeiul unui prejudiciu de imagine. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu a afirmat niciun moment că aceste cadouri i-au fost solicitate, ci le-a oferit de bunăvoie și cu larghețe.

Instanţa rămâne la autoironie

Fără a face o analiză literară a volumului depus la dosar, ci doar din perspectiva menţiunilor autorului care îşi denumeşte cartea ca fiind „Naraţiuni subiective … şi portrete universitare”, explicând motivele care l-au determinat să scrie în prefaţa volumului, dar şi din perspectiva opiniilor exprimate de către prof. dr. ing. Ioan Bold  în prefaţa cărţii, potrivit cărora autorul face o „prezentare hilară a unor «întâmplări»”, instanţa apreciază că acesta reprezintă o autobiografie, pe alocuri autoironică, portretele celorlalte personaje fiind creionate în mod subiectiv (după cum menţionează în mod expres), aşa cum le-a perceput pârâtul, în măsura în care acestea au avut un rol în viaţa sa sau au fost de natură să-l contrarieze, faptele acestora fiind considerate inadecvate sau intolerabile. Plecând de la aceste premise, respectiv contextul şi intenţia autorului volumului, respectarea atât a libertăţii de exprimare, cât şi a dreptului la propria imagine, faptul că părţile sunt foşti profesori universitari, care ar trebui să înţeleagă atât ironia, cât şi limitele acesteia, precum şi necesitatea devoalării unor practici neloiale, urmează ca instanţa să analizeze fiecare expresie în parte.

Tribunalul apreciază că denumirile Cepeu,  Cocenaş C.P. sau cocenesco-pompeiesc nu sunt de natură să leze demnitatea reclamantului în condiţiile în care reprezintă iniţialele numelui şi prenumelui vocalizate – ce, pe, diminutivul numelui – Cocenaş sau adverbierea numelui şi prenumelui – cocenesco-pompeiesc. Comparaţia cu Amerigo Vespucci (Vespucci de Tâlişua), considerat unul dintre cei mai mari navigatori, nu este de natură să-i aducă vreun prejudiciu de imagine reclamantului. Comparaţia reprezintă o ironie fină legat de faptul că activitatea reclamantului a fost centrată şi a scris mai multe articole despre America, făcându-se, probabil, referire la faptul că Vespucci a fost considerat mult timp ca fiind cel care a descoperit America.

Redarea pasajului din „Viaţa pastorală în Munţii Rodnei”, în carte regăsindu-se această trimitere (fila 264), după expunerea întâmplării ce viza un pretins scenariu al reclamantului şi soţiei acestuia privind o posibilă infectare a pârâtului cu virusul HIV, ceea ce conduce la ideea unei referiri indirecte la reclamant, reprezintă o metaforă, nefiind susceptibilă să creeze o afectare a demnităţii reclamantului. În condiţiile în care s-a făcut dovada că pârâtul şi-ar fi făcut o astfel de analiză (declaraţia martorului– fila 186) şi că a fost destul de afectat, este evident că nu este o chestiune inventată şi este puţin probabil ca acesta să inventeze o astfel de întâmplare pentru a-l denigra pe reclamant.

Este certă însă afectarea prestigiului şi probităţii profesionale în cazul acuzelor vizând existenţa unui posibil plagiat al reclamantului. Cu toate acestea, în raport de conţinutul răspunsului Comisiei de etică a UBB (filele 112 – 113), de conţinutul articolului din Evenimentul zilei din data de 20.02.2006 (fila 41 – vol. II), de deciziile de indexare a faptelor de plagiat întocmite de Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară GRAUR (filele 24, 25 din vol. II), de adresa profesorului emerit la Universitatea liberă din Bruxelles şi membru al Academiei din Belgia – Vandermotten Christian (filele 187 – 188), se constată că au existat astfel de acuzaţii şi suspiciuni la vremea respectivă.

Instanţa nu este în măsură să stabilească existenţa plagiatului, însă apreciază că inserarea acestor acuze în volumul scris de pârât, cu un tiraj de 350 de exemplare, care a circulat într-un cerc restrâns, nu are aptitudinea să-l lezeze pe reclamant mai mult decât au făcut-o articolele din presă, acuzaţiile fiind de notorietate publică. Întrucât revelarea unor astfel de practici reprezintă o chestiune de interes public, care trebuie adusă la cunostinţa publică, iar pârâtul a prezentat dovezi din care rezultă că afirmaţiile făcute nu sunt simple invenţii, fiind bazate pe anumite fapte, dovadă fiind şi răspunsul Comisiei de etică care recomandă „în mod ferm retragerea din bibliografiile de examen şi de cercetare a cărţilor care au deficienţe de citare”, nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite.

Reclamantul a invocat şi calomnierea soţiei decedate, dar şi a fiicei sale, prin prisma prejudiciului produs acestuia, cu referire la episodul povestit în carte privind posibila infectare cu virusul HIV, soţia reclamantului fiind medicul care i-a adus la cunoştinţă acest fapt, respectiv pretinsa divulgare a subiectelor la examenul la care participa fiica acestuia. Referitor la soţia reclamantului nu există menţiuni de natură să-i afecteze memoria şi implicit să-l lezeze pe reclamant, din modul în care este redat episodul vizând posibila infectare a pârâtului cu virusul HIV reieşind, fără echivoc, faptul că a fost o farsă între prieteni, care a avut impact mai mult asupra pârâtului, acesta fiind foarte speriat, după cum a declarat şi martorul audiat, fără ca acest incident să inducă, în mintea cititorului, vreo îndoială în ceea ce priveşte profesionalismul acesteia.

Afirmaţiile legate de fiica reclamantului sunt de natură să-l incrimineze mai degrabă pe pârât, decât pe reclamant sau pe fiica acestuia. În stabilirea caracterului denigrator, ofensator al respectivelor pasaje din cartea scrisă de pârât, instanţa a avut în vedere împrejurarea că acestea sunt cuprinse într-o „creaţie artistică”, limitele fiind mult mai largi în acest caz, deoarece autorul unei cărţi nu trebuie să se simtă îngrădit în exprimare şi nu i se poate imputa modul de redare sau perspectiva din care priveşte anumite întâmplări reale sau imaginare. Raportat la speţa de faţă, există o limita foarte fină între libertatea de exprimare şi încălcarea dreptului la demnitate şi imagine publică, elementul determinant fiind reprezentat de modul în care afirmaţiile considerate de reclamant ofensatoare au ajuns sau nu la cunostinţa publicului. Întrucât cartea a avut un tiraj foarte mic, fiind oferită cadou de către pârât colegilor şi prietenilor, fapt declarat de matorul audiat, astfel că a circulat într-un cerc restrâns şi nu a avut un impact mare.

Instanţa constată şi că reclamantul nu a făcut dovada intenţiei pârâtului de a-l denigra pe reclamant, în sensul că pârâtul nu a scris şi publicat acest volum în scopul de a-i aduce vreun prejudiciu de imagine sau de altă natură reclamantului, ci a vrut să contureze imaginea mediului universitar din perioada în care acesta a activat în cadrul facultăţii şi să devoaleze anumite practici, chiar cu preţul afectării imaginii sale. Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge acţiunea formulată ca neîntemeiată.

În afară de acuzaţia de plagiat a lui Pompei, autorul cărţii Călător pe şase continente: naraţiuni subiective… şi portrete universitare, Vasile Surd, zugrăveşte un întreg sistem de promovare prin pile şi relaţii din sistemul academic, pornind din anii 70, când a activat alături de fostul ministru şi rector UBB Andrei Marga, în conducerea Centrului Universitar Cluj.

Mihai Bacalu

(Grafică Patricia)