Magistraţii Curţii de Apel Cluj au ridicat daunele morale pe care trebuie să le achite Victor Lungu, jurnalistul de casă al lui Liviu Alexa, generalului Florian Caba, pentru articolul Generalul care s-a războit cu clujenii în decembrie 1989 că cereau libertate şi pâine s-ar vrea acum apărătorul libertăţii ucrainenilor.

Tribunalul Cluj a dispus în umă cu un an, achitarea de către Lungu a sumei de 3.000 de lei ca daune morale, pentru calomnierea generalului.

Admite în parte cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamantul Caba Florin,…., în contradictoriu cu pârâţii Lungu Victor, cu … şi Pagina Ciudatului SRL, . Obligă pârâţii la publicarea pe site-ul ziardecluj.ro a dreptului la replică al reclamantului intitulat „Riposta Generalului Florian Caba” cu privire la articolul „Generalul care s-a războit cu clujenii în Decembrie 1989, că cereau libertate şi pâine, s-ar vrea acum apărătorul libertăţii ucrainienilor”. Obligă pârâtul Lungu Victor să-i plătească reclamantului suma de 3.000 lei, cu titlu de daune morale. Respinge solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei Pagina Ciudatului SRL la repararea prejudiciului în solidar cu pârâtul Lungu Victor. Obligă pârâţii la publicarea prezentei sentinţe pe site-ul ziardecluj.ro, timp de o zi.

Curtea de Apel au crescut în această săptămână daunele morale la 6.000 de lei. Admnistratorul Paginii Ciudatului e obligat să publice în site-ul Ziar de Cluj soluţia instanţei de judecată şi dreptul la replică al generalului.

Admite în parte apelul declarat de reclamantul Caba Florian împotriva sentinţei civile nr. 86 din 17.02.2023 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 1965/117/2022, pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâtul Lungu Victor la plata către reclamant a sumei de 6000 lei cu titlu de daune morale. Menţine în rest sentinţa apelată. 

Motivarea instanţei de fond

În fapt, reclamantul a fost general de brigadă în cadrul Armatei ######, în prezent fiind în pensie. Dată fiind funcţia pe care reclamantul a îndeplinit-o în luna decembrie 1989 – şef al Secţiei pregătire de luptă din cadrul Armatei a IV-a (Armata de ####), având pe atunci gradul de locotenent-colonel -, acesta a fost anchetat de către procurorii miliari, începând cu anul 1990, în legătură cu implicarea sa în evenimentele din decembrie 1989. În data de 08.02.2022, în contextul izbucnirii conflictului dintre ##### şi #######, reclamantul a înaintat o cerere către Centru ####### ######## ##### (f. 49, vol. I), prin care solicita să se întreprindă demersurile necesare pentru ca, în caz de mobilizare, să poată servi ca voluntar în structurile militare ale Armatei ######. La scurt timp, această cerere a reclamantului a devenit subiect de presă, fiind postată în cadrul unui articol pe site-ul ####.24 şi, ulterior, citind această ştire pe site-ul menţionat, pârâtul ##### ###### a scris, la rândul său, articolul intitulat „######### care s-a războit cu clujenii în Decembrie 1989, că cereau libertate şi pâine, s-ar vrea acum apărătorul libertăţii ucrainienilor”, publicat la data de 14.02.2022 pe site-ul ziardecluj.ro (f. 15-16, vol. I), având următorul conţinut: „Aflu de la colegii de la cluj24.ro, că celebrul ####### ####, pe care justiția română nu l-a mai ajuns cu mânuța ei extrem de lungă să dea socoteală pentru rolul avut în represiunea manifestanților clujeni din 21 decembrie 1989, se cere acum, în caz de conflict armat în #######, reactivat și apărătorul drepturilor și libertăților civile ale ucrainenilor. Individul care a avut tupeul să-și amenințe, în 21 decembrie 1989, cu Curtea Marțială un subordonat, în cazul în care ”trece de el vreun manifestant”, susține acum că ”în caz de mobilizare”, ”dat fiind că tensiunea din ###### de Est ar putea afecta și #######, acesta accentuează fidelitatea față de jurământul depus țării în vederea acceptării cererii sale de a o servi în caz de război. ####### ####, fost ofițer de legătură între comandantul Armatei a patra și trupele trimise în stradă pentru a reprima revoluția de la ####, se oferă voluntar în caz de război, la vârsta de 75 de ani. Jurământul față de poporul român nu l-a împiedicat să acționeze în sensul reprimării și slujirii dictaturii. Vă lăsăm să citiți câteva mostre de ”fidelitate” din rechizitoriul Procuraturii militare ####: „###. #### ####### a făcut un instructaj cu toate cadrele (de la nivel de comandant de companie în sus) din cazarmă, având în vedere, inclusiv, «ordinul în 14 puncte» al ministrului apărării naţionale, aşa cum fusese amendat de către inc. general col. (r.) ########## ######. Potrivit planului prealabil, unul din detaşamentele de intervenţie al U.M. 01278 – Someşeni era comandat de către învinuitul cpt. (acum maior) #### ####, iar la nivelul U.M. 01369 Someşeni un singur detaşament comandat de martorul col. ing. ##### ########. Detaşamentul comandat de învinuitul cpt. #### #### avea la dispoziţie şi maşini de luptă pentru infanterie (M.L.I-uri). Instructajul a fost făcut pe fondul transmiterii şi difuzării radio-tv a cuvântării preşedintelui #########. În cursul acelei cuvântări au fost auzite huiduielile participanţilor la miting şi emisiunea a fost întreruptă. Incidentul a determinat pe col. #### ####### să ordone comandanţilor de detaşamente pregătirea şi plecarea în dispozitivele din oraş.” «… Înainte de plecarea în oraş, col. #### ####### … ne-a informat că muncitorii de la C.U.G. au intenţia de a ajunge în Piaţa ##### ########, unde să producă distrugeri şi destabilizare … am fost instruiţi să nu permitem trecerea pe stradă a unor grupuri de persoane mai mari de cinci, iar în asemenea situaţii să reţinem acele persoane spre a le preda organelor de miliţie» (declaraţiile înv. mr. #### ####). Instrucţiunile au ajuns până la nivelul militarilor în termen: «… la plecarea din unitate am fost instruiţi să nu permitem ca cetăţenii să circule pe stradă în grupuri mai mari de cinci, iar în asemenea situaţii să-i reţinem şi să-i predăm organelor de miliţie» (declaraţia înv. frt. (r.) ###### ######, fost militar în termen la U.M. 1369 Someşeni).” „Se impune precizarea că, înainte de părăsirea cazărmii, colonelul #### (învinuit în altă cauză) (nu vedem de ce pentru că indivizibilitatea şi conexitatea faptelor este indubitabilă; şi pentru a fi cât se poate de clari, reproducem din Codul de Procedură Penală Art. 33. Cazurile de indivizibilitate: „#### indivizibilitate: a) când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane; b) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin acelaşi act; c) în cazul infracţiunilor continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune.” şi Art. 34: Cazurile de conexitate: „#### conexitate: a) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite, de una sau mai multe persoane împreună, în acelaşi timp, în acelaşi loc; b) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înţelegere între infractori; c) când o infracţiune este săvârşită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni, ori este săvârşită pentru a înlesni sau asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni; d) când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei.” – n.n), a avertizat pe învinuitul mr. #### #### «că dacă cineva (se referea la demonstranţi) va trece prin dispozitivul meu, mă va face trădător de ţară. Tonul adoptat de acest ofiţer era deosebit de ferm şi serios. Mi-a precizat că în îndeplinirea acestui comandament să uzez cu fermitate de armament, respectiv somaţia verbală, foc de avertizare în plan vertical şi foc la picioare» (declaraţia înv. mr. #### ####)”. Șamd. Pe link: 21 Decembrie 1989 (XIV): “Voi sunteți pușcăriașii de la CUG” (Strada #####: zona hotel „#######” – restaurant „Metropol”), puteți citi toate faptele de armă ale bravului (pe atunci colonel, slugă a unui regim criminal). #### justiția nu a avut timp de faptele lui ####### ####, acesta și-a văzut de treabă, a devenit comandantul primei Forțe de Reacție Rapidă de la ###, comandantul Armatei a IV-a transilvania și prosper om de afaceri, după ce o firmă în spatele căreia s-a aflat ani de zile pe post de “consilier” s-a ocupat cu aprovizionarea Armatei. Ce-au fost și ce-au ajuns călăii revoluției? CITIȚI: Achitați-i, că nu-s oameni! Pentru rotunjimea faptelor, CITIȚI și Dreptul la ”LEPRICĂ” a individului care a profitat de slăbiciunea sistemului pentru a se da nevinovat”. Articolul redat mai sus, scris de pârâtul ##### ######, a fost preluat şi de alte publicaţii online: ziardesuceava.ro şi everydaynews.ro. În drept, potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. În speţă, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat, la petitele nr. 1 şi 2, obligarea pârâților să publice, în procedură de urgență, „Dreptul la replică. Riposta Generalului ####### ####”, care nu a fost publicat, deşi a adresat o astfel de cerere publicaţiei online ziardecluj, precum şi obligarea pârâților să șteargă toate articolele și comentariile de pe site-urile unde au fost publicate articolele. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâţii au solicitat respingerea petitului 1 al cererii de chemare în judecată modificată, ca fiind rămas fără obiect. În ceea ce priveşte această primă excepţie invocată de către pârâţi, instanţa o va respinge ca neîntemeiată, întrucât, contrar susţinerilor acestora, publicaţia online ziardecluj nu a dat curs solicitării reclamantului, conform e-mail-ului transmis de acesta redacţiei ziarului, la data de 02.03.2022, de a publica dreptul său la replică (f. 19, f. 20-22, vol. I). Într-adevăr, la sfârşitul articolului se face trimitere la un link, unde ar putea fi citit acest drept la replică, însă accesând linkul respectiv se deschide ziarul online „adevărul.ro”, unde este publicat „Drept la replică – ######### #### ####### contraatacă”, din data de 02.02.2015 (f. 23-26, vol. I). ## privire la petitul nr. 2, pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe care instanţa o va admite. Conform art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă). Or, în cauză, este adevărat că articolul în discuţie a fost preluat şi de alte publicaţii online, însă, atât timp cât pârâţii nu administrează aceste site-uri, ei nu pot fi obligați să efectueze demersul pretins de reclamant (să şteargă articolul şi comentariile), motiv pentru care va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte petitul 2 al cererii de chemare în judecată modificată, invocată de pârâţi prin întâmpinare şi, în consecinţă, va respinge ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă pretenţia dedusă judecăţii prin acest petit. Pe fondul cauzei, reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, apreciind că articolul scris de pârâtul ##### ###### conţine calomnii, afirmaţii false şi denaturate, fiindu-i vătămate, prin acest articol, drepturile personale nepatrimoniale: cinstea, onoarea, demnitatea, prestigiul şi imaginea publică. A mai susţinut că şi reputaţia membrilor familiei sale a fost distrusă prin acest articol. În drept, potrivit art. 70 Cod civil, orice persoană are dreptul la libera exprimare. Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75 din Codul civil. În virtutea art. 72 şi 73 din Codul civil, orice persoană are dreptul la propria imagine, dreptul la respectarea demnităţii sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75. Acest din urmă articol prevede că nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care ####### este parte. Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care ####### este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune. Potrivit art. 1.349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În conformitate cu prevederile art. 1.357 Cod civil: (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă. În ceea ce privește reglementarea libertății de exprimare și a condițiilor de exercitarea a acesteia, se constată că aceasta este cuprinsă atât în norme interne, cât și în norme internaționale, ratificate de statul român, norme care sunt incidente în cauza dedusă judecăţii şi care vor fi redate în cele ce urmează. Astfel, potrivit prevederilor art. 31 alin. (4) din Constituția României, ”mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (6), ”libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”. Art. 10 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede, în esență, că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept care cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Paragraful 2 al normei convenționale stipulează că exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru (…) protecția reputației sau a drepturilor altora. Astfel, libertatea de exprimare, ca drept esențial într-o societate democratică, nu poate fi exercitată dincolo de orice limite. Ca orice altă libertate socială, ea presupune luarea în considerare a unor interese de ordin general, cum sunt siguranța națională, integritatea teritorială a statelor contractante, siguranța publică, apărarea acesteia și prevenirea săvârșirii unor infracțiuni, protecția sănătății și a moralei publice, garantarea autorității și imparțialității puterii judiciare, precum și a unor interese de ordin personal, anume reputația și drepturile ce aparțin altor persoane, împiedicarea divulgării informațiilor confidențiale. Aceste limitări se concretizează în posibilitatea existenței unor ingerințe ale autorităților statale în exercițiul dreptului la libertatea de exprimare, spre a se realiza scopurile enunțate de art. 10 par. 2 din Convenție. Instanța europeană a subliniat în repetate rânduri că restricțiile la libertatea de exprimare, oricare ar fi contextul în discuție, nu sunt compatibile cu dispozițiile art. 10 par. 2 decât dacă îndeplinesc condițiile pe care textul le impune în privința lor. Din interpretarea acestor dispoziții convenționale, rezultă că exercițiul libertății de exprimare presupune ”îndatoriri și responsabilități” și el poate fi supus unor ”formalități, condiții, restricții sau sancțiuni”, ceea ce semnifică recunoașterea posibilității pentru stat de a exercita anumite ingerințe în exercițiul acestei libertăți fundamentale. Aceste ingerințe trebuie însă să îndeplinească anumite condiții, respectiv, să fie prevăzute de lege, care trebuie să întrunească cerințele previzibilității și accesibilității, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică. Acestor condiții li s-a adăugat și cerința proporționalității, ceea ce presupune un balans între scopul vizat și mijloacele folosite, între interesul general și protejarea dreptului individual. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat, cu valoare de principiu, că orice persoană fizică, inclusiv un ziarist, care exercită libertatea sa de expresie, își asumă ”îndatoriri și responsabilități”, a căror întindere depinde de situația concretă, particulară, în discuție și de procedeul tehnic utilizat. Recunoscând fără nicio rezervă rolul esențial ce revine presei într-o societate democratică, jurisdicția europeană a reamintit că par. 2 al art. 10 din Convenție prevede limitele exercițiului libertății de exprimare, urmând a se determina dacă, în circumstanțele particulare ale cauzei, interesul informării publicului poate prima ”îndatoririlor și responsabilităților” de care sunt ținuți ziariștii în exercitarea activității lor. În ceea ce privește dreptul la viața privată, Curtea Europeană a decis, în jurisprudența sa constantă, că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane, cum ar fi numele său, personalitatea, integritatea sa fizică și morală, garanția oferită de art. 8 din Convenție fiind destinată, în principal, să asigure dezvoltarea, fără ingerințe exterioare, a personalității fiecărui individ în relațiile cu semenii. Prin urmare, există o zonă de interacțiune între individ și terți, care, chiar și într-un context public, aparține ”vieții private” (a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei, par. 50). De asemenea, s-a statuat că ”dreptul la apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție” (a se vedea Chauvy și alții împotriva Franței, par.70). Totodată, s-a arătat că trebuie găsit un echilibru între libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, care cade sub incidența art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmațiilor denigratoare, dacă afirmațiile reprezintă situații factuale, lipsite de suport probator, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare și reiterate în public, cu rea-credință, prin mijloace de comunicare prin presă și mass-media (cauza ####### împotriva României, cauza ######### împotriva #######). Astfel, instanța europeană a statuat, în cauza ##### împotriva #######, că ”îi revine Curții sarcina de a stabili dacă statul, în contextul obligațiilor pozitive care decurg din art. 8 din Convenție, a păstrat un just echilibru între protecția dreptului reclamantei la reputația sa, element constituent al dreptului la protecția vieții private, și libertatea de exprimare protejată la art. 10”. Curtea a considerat că obligația pozitivă care decurge din art. 8 din Convenție trebuie să se aplice în cazul în care afirmațiile susceptibile să afecteze reputația unei persoane depășesc limitele criticilor acceptabile, din perspectiva art. 10 din Convenție (####### împotriva României, par. 39). Totodată, libertatea de exprimare este aplicabilă și informațiilor ori ideilor care ofensează, șochează sau deranjează, iar pentru a constitui o încălcare a art. 8 din Convenție, care protejează dreptul la reputație, un atac împotriva reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului acesteia la respectul vieții private (cauza A. c. Norvegiei, hotărârea din 9 aprilie 2009, par. 64). În acest sens, Curtea Europeană a subliniat că, dacă în virtutea rolului său, presa are datoria de a alerta publicul atunci când are informații de interes public, faptul de a pune în cauză, în mod direct, persoane determinate, indicând numele și funcția acestora, implică, pentru autor, obligația de a furniza o bază factuală suficientă. Legat de acest aspect, instanța europeană a reținut în repetate rânduri (în cauza ###### și Johnsen împotriva Norvegiei) că afirmații referitoare la fapte determinate făcute în absența oricăror dovezi care să le susțină nu se bucură de protecția art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, Curtea a subliniat că, datorită îndatoririlor și responsabilităților ce le incumbă, protecția oferită de art. 10 ziariștilor, în momentul în care comunică informații ce privesc chestiuni de interes public, este subordonată condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință, pe baza unor fapte exacte și să furnizeze informații fiabile și precise, demne de a fi considerate credibile, cu respectarea deontologiei profesionale. În consecință, elementele esențiale care trebuie luate în considerare în aprecierea respectării limitelor libertății de exprimare, din perspectiva jurisprudenței instanței de contencios european, sunt: calitatea și funcția persoanei criticate, forma/stilul și contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza ######### ######### contra României), interesul public pentru tema dezbătută (cauza ##### contra României), buna-credință a jurnalistului (cauza ###### ############## contra României), conceptele de judecată de valoare și situațiile faptice, precum și raportul dintre ele, doza de exagerare a limbajului folosit, natura și severitatea sancțiunii aplicate (####### și ###### contra României), și motivarea hotărârii (cauzele ##### contra României, ####### contra României). Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, regula este aceea că judecăţile de valoare nu trebuie dovedite, nefiind susceptibile de probă, iar faptele trebuie să fie supuse probei verităţii. Ca regulă generală, se poate preciza că, atunci când Curtea califică anumite exprimări ca vizând „fapte”, este vorba despre acuzaţii concrete, determinate, ce se cer a fi dovedite de către autorul lor. Judecăţile de valoare pot fi definite ca opinii personale, evaluări, descrieri cu privire la calităţile personale, profesionale sau morale ale unei persoane sau unui obiect, care, prin esenţa lor, sunt caracterizate de o doză inerentă de subiectivism. De asemenea, dacă se acordă o interpretare proprie unor fapte necontestate, calificarea interpretării va fi aceea a unei judecăţi de valoare. Din punct de vedere probatoriu, la modul general, judecăţile de valoare nu trebuie dovedite. Totuşi, trebuie precizat că, atunci când judecăţile de valoare tind spre lansarea unor acuzaţii determinate la adresa unei persoane, se impune dovada unei baze factuale rezonabile, dată fiind miza acestora şi aptitudinea foarte mare de lezare a reputaţiei persoanei Curtea a recunoscut că o distorsionare a realităţii, operată cu rea-credinţă, poate uneori să depăşească limitele criticii acceptabile: o afirmaţie veridică poate fi dublată de remarci suplimentare, de judecăţi de valoare, de supoziţii, ori de insinuări susceptibile să creeze o imagine eronată în ochii publicului (Vides Aizsardzības Klubs c. Letoniei). În speţă, examinând articolul incriminat în ansamblul său, contrar alegaţiilor pârâţilor, pentru raţiunile ce vor fi înfăţişate în continuare, instanţa constată că acesta cuprinde acuzaţii privindu-l pe reclamant, şi nu judecăţi de valoare. Astfel, deşi articolul are ca punct de plecare o informaţie adevărată – cererea reclamantului de mobilizare în cazul unui conflict armat şi cu toate că, potrivit jurisprudenţei ####, o anumită „doză de exagerare” este permisă în cadrul exercitării libertăţii jurnalistice, afirmaţia din titlul articolului „generalul care s-a războit cu clujenii”, urmată, în cadrul acestuia, de redarea celor câteva mostre de „fidelitate” a reclamantului faţă de poporul român – pasajele din Rechizitoriul Procuratorii militare #### şi trimiterea la linkul „21 Decembrie 1989 (XIV): „Voi sunteţi puşcăriaşii de la CUG” (Strada #####: #### hotel #######”-restaurant „Metropol”, sunt menite să inoculeze cititorilor ideea că reclamantul se face vinovat de învinuirile expuse în acest rechizitoriu, întrucât, prin ordinele date comandanţilor de detaşamente de intervenţie la plecarea din unitatea militară Someşeni, a avut un rol important în represiunea armată care s-a derulat în data de 21 decembrie 1989, prin utilizarea armelor de foc în zona #######-Metropol din ####-######. Or, în cauză, probele administrate la solicitarea reclamantului au făcut dovada contrară mesajului principal care se degajă din articolul litigios. Astfel, prin Rezoluţia din data de 30.10.2001 dată de procurorul militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare în dosarul nr. ##/P/1998, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului general de brigadă #### ####### pentru instigare la infracţiunea prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. e cu referire la art. 176 lit. b Cod penal, constatându-se că „generalul de brigadă #### ####### nu a comis nicio faptă cu caracter penal în legătură cu participarea sa la evenimentele ce au avut loc în ########## ####, în ziua de 21.12.1998” (f. 46-48, vol. I). Ulterior, ca urmare a plângerilor asociaţilor de revoluţionari „Asociaţia pentru Adevărul Revoluţiei din ####### ####” şi „Asociaţia 21 Decembrie 1989 din Bucureşti”, prin Ordonanţa Secţiei Parchetelor Militare nr. ##/P/2006, s-a dispus infirmarea rezoluţiei nr. ##/P/1998 faţă de generalul #### ####### şi continuarea urmăririi penale faţă de acesta pentru instigare la infracţiunea prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. e cu referire la art. 176 lit. b Cod penal şi a infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. 2 rap. la art. 174 alin. 1 şi art. 175 lit. e din acelaşi cod. Prin Rezoluţia din data de 16.09.2008 dată în dosarul nr. ###/P/2007, Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – Secţia Parchetelor Militare a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului #### ####### pentru instigare la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 25 raportat la art. 174 alin. 1, art. 175 lit. e cu referire la art. 176 lit. b din Codul penal şi participaţie improprie la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 31 alin. 2 raportat la art. 174 alin. 1, art. 175 lit. e din Codul penal, reţinându-se că „reluarea urmăririi penale, cu toate actele procesuale şi procedurale pe care le presupune, nu a condus la identificarea unor aspecte noi, de natură să modifice starea de fapt reţinută anterior şi, pe cale de consecinţă, să necesite modificarea esenţială a soluţiei de netrimitere în judecată, ci doar completarea acesteia prin extindere şi asupra participaţiei improprii la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 31 alin. 2 raportat la art. 174 alin. 1, art. 175 lit. e din Codul penal” (f. 27-35, vol. I). Rezoluţia mai sus menţionată a fost atacată de Asociaţia pentru Adevărul Revoluţiei din ####### ####, fiind menţinută prin Sentinţa nr. ###/16.02.2009 pronunţată de Î.C.C.J. – Secţia penală. Asociaţia pentru Adevărul Revoluţiei din ####### #### # ######## ###### ######### ######### ###### ##. ###/2009, care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. ###/07.12.2009, pronunţată în dosarul nr. ####/1/2009, Î.C.C.J. – Completul de 9 judecători reţinând că „în mod întemeiat s-a concluzionat că acţiunile învinuitului nu realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor anterior precizate în niciuna din formele participaţiei penale, dispunându-se în mod just soluţia scoaterii de sub urmărire penală” (f. 36-40, vol. I). Drept urmare, faţă de cele de mai sus, instanţa apreciază că în cauză nu poate fi reţinută buna-credinţă a pârâtului în exercitarea dreptului la liberă exprimare. Instanţa îşi fundamentează această concluzie având în vedere faptul că pârâtul este membru în cadrul unei asociaţii de revoluţionari din ####### #### ##, de asemenea, conform alegaţiilor sale expuse cu ocazia administrării probei cu interogatoriul, din 1990, de când este jurnalist, s-a preocupat îndeaproape de dosarul Revoluţiei de la ####, alături de magistraţii militari care au instrumentat acest dosar şi chiar a scris o carte împreună cu colonelul ###-##### ##### pe această temă (f. 149-153, vol. I); or, în aceste condiţii, nici nu se poate susţine că nu a avut cunoştinţă de rezoluţiile Secţiei Parchetelor militare/hotărârile judecătoreşti pronunţate cu privire la reclamant, relativ la învinuirile ce i s-au adus în ceea ce priveşte implicarea sa în reprimarea demonstraţiilor anticomuniste de la ####, nici nu se poate reţine că articolul scris conţine numai judecăţi de valoare, astfel cum s-a arătat în cuprinsul întâmpinării. Instanţa nu contestă faptul că „Dosarul Revoluţiei” a reprezentat un subiect de interes general care a suscitat ample dezbateri în societatea românească în ultimii ani, dar, în cazul de faţă, intenţia autorului articolului nu a fost aceea de prezenta publicului informaţii referitoare la acest subiect, ci de a readuce în discuţie fapte privitoare la persoana reclamantului legate de implicarea acestuia în evenimentele din decembrie 1989, care însă nu mai sunt de actualitate şi, în privinţa cărora, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţele de judecată au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive. Se cuvine a se puncta că procesul Revoluţiei de la #### a fost soluţionat definitiv prin Sentinţa penală nr. ###/20.03.2006 a Î.C.C.J. – Completul de 9 judecători, cinci din cei şase inculpaţi fiind condamnaţi definitiv la închisoare, iar în ceea ce-l priveşte pe reclamant, decizia definitivă de scoatere de sub urmărire penală datează din 07.12.2009. Oricare ar fi convingerea intimă a pârâtului legată de vinovăţia reclamantului, atât timp cât instanţele penale au apreciat că, în privinţa acestuia, „nu există indicii care să confirme că a dat vreun ordin de a se trage asupra demonstranţilor”, iar pârâtul avea cunoştinţă de hotărârile judecătoreşti mai sus menţionate, în calitate de jurnalist, avea obligaţia de a informa onest şi obiectiv opinia publică, dacă tot a readus în discuţie acest subiect, şi nu de a contura în ochii cititorilor un personaj care „se dă nevinovat” şi pe care „mâna extrem de lungă a justiţiei nu l-a mai ajuns să dea socoteală”. Totodată, nici în ceea ce priveşte afirmaţia conform căreia reclamantul „a devenit un prosper om de afaceri, după ce o firmă în spatele căreia s-a aflat ani de zile pe post de “consilier” s-a ocupat cu aprovizionarea Armatei”, pârâtul nu a făcut proba verităţii. Trimiterile acestuia din cuprinsul articolului, prin îndemnul adresat cititorilor de a se informa în acest sens accesând un link asociat unui articol publicat în anul 2003, legat de mafia furnizorilor din Armata ###### şi „Ce-au fost și ce-au ajuns călăii revoluției? CITIȚI: Achitați-i, că nu-s oameni!”, din 2004, nu constituie o bază factuală solidă pentru această aserţiune, care induce ideea că, după revoluţie, reclamantul s-ar fi îmbogăţit în urma derulării unor afaceri cu armata. Aşadar, în raport de cele arătate, aplicând în concret, la cauza pendinte, condiţiile necesare angajării răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1.357 Cod civil, instanţa constată că în speţă acestea au fost pe deplin dovedite. Astfel, este incontestabil că fapta ilicită există, afirmaţiile din cuprinsul articolului în discuţie neputând fi circumscrise unui material de presă de investigaţie sau unei dezvăluiri de interes public şi de maximă şi imediată actualitate, relatările din articol, chiar şi acele citate din Rechizitoriul Procuraturii militare din 1998, depăşind, pentru considerentele arătate, noţiunea de „judecăţi de valoare” şi intrând în sfera unor „afirmaţii factuale”. Inserând în corpul articolului acele citate din Rechizitoriul Procuratorii militare ####, cu bună ştiinţă, pârâtul a omis să informeze cititorii că învinuirile ce i s-au adus reclamantului în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 nu au fost confirmate de instanţa supremă, respectiv nu a făcut proba verităţii afirmaţiilor privitoare la afacerile prospere ale reclamantului cu armata, fiind astfel dovedită şi condiţia vinovăţiei. De asemenea, reclamantul a suferit un evident prejudiciu moral, prejudiciu constând în lezarea demnităţii sale. După cum s-a arătat în literatura de specialitate, demnitatea este dificil de definit pentru că are ca obiect noţiuni generice imposibil de lămurit. Finalitatea acestui concept este, în primul rând, de natură funcţională, în sensul că el aspiră la protejarea omului împotriva a tot ceea ce constituie negarea fiinţei sale. Tocmai pentru că este aproape imposibil de definit, legiuitorul Codului civil doar menţionează dreptul la demnitate şi încearcă să-i contureze conţinutul prin raportare la alte două noţiuni: onoarea şi reputaţia (art. 72 C.civil: (1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. (2) #### interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75). În doctrină, onoarea este definită ca fiind “acel sentiment complex, determinat de percepţia pe care fiecare om o are despre demnitatea sa, dar şi despre modul în care ceilalţi o percep sub acest aspect”, iar reputaţia reprezintă expresia socială a aceluiaşi întreg, dobândită prin modul în care persoana este percepută în viaţa privată sau socială, ca urmare a comportamentului său. Orice atingere adusă dreptului la demnitate provoacă victimei suferinţe morale (psihice) şi o expune riscului de excludere din sfera socială, profesională şi familială. Or, în speţă, faţă de cele reţinute în precedent, instanţa consideră că acest drept al reclamantului a fost încălcat. Totodată, nu este de ignorat, din punct de vedere al prejudiciului moral cauzat reclamantului, nici disconfortul psihic suferit de acesta, concretizat în producerea unor neliniști și suferințe interioare, în contextul în care, după atâţia ani de procese, s-a simţit din nou „luat în vizor” pentru acuzaţii care au fost infirmate de instanţele penale. Raportat la apărările pârâţilor cu privire la acest aspect, se impune a se arăta că Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie a statuat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. ### din 27 ianuarie 2016 pronunţată în recurs de Secţia I civilă) că în stabilirea existenţei unui prejudiciu moral trebuie luat în calcul caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social etc. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existenta prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei, privit prin prisma împrejurărilor anterior expuse. În ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, Înalta ##### a precizat că este suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă. Drept urmare, reţinând că reclamantul a suferit un prejudiciu, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de pârât, care folosind drept pretext acea ştire legată de dorinţa reclamantului de a-şi servi patria în caz de război exprimată prin cererea înaintată Centrului ####### ######## #####, a scris la adresa acestuia un articol al cărui singur scop a fost acela de a-l jigni şi de a-l creiona, în esenţă, ca fiind un fost general al armatei, care, raportat la „faptele sale de armă” din decembrie 1989, nu poate fi bănuit de sentimente de fidelitate faţă de ţară, instanța urmează să stabilească cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate acestuia. Instanța reține că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată. #### stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei. Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată. Pentru a-şi păstra caracterul de „satisfacţie echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Pe cale de consecință, în vederea realizării un just echilibru între funcția punitivă si cea reparatorie a daunelor morale, dar și pentru a evita crearea premiselor unei eventuale îmbogățiri fără justă cauză a reclamantului şi reținând că nu se pot corecta consecințele unei fapte ilicite printr-un abuz (suma de 1 milion euro, solicitată de reclamant, cu acest titlu, fiind excesivă), instanța va admite în parte acest capăt de cerere și va obliga pârâtul la plata sumei de 3.000 lei către reclamant, sumă pe care o consideră corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs. Relativ la solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei ###### ########## S.R.L. (deţinătoarea publicaţiei Ziar de cluj) la repararea prejudiciului în solidar cu pârâtul ##### ######, instanţa o va respinge, apreciind că nu sunt incidente prevederile art. 1373 alin. 1 Cod civil, raportat la prevederile art. 30 alin. 8 din Constituția României: „Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii”. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la publicarea hotărârii judecătorești într-un mijloc de comunicare în masă, instanța reţine prevederile art. 253 alin. 3 Cod civil: „Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat”. Prin urmare, în temeiul art. 253 alin. 3 lit. b şi a Cod civil, instanţa va obliga pârâţii la publicarea pe site-ul ziardecluj.ro a dreptului la replică al reclamantului intitulat „Riposta Generalului ####### ####” cu privire la articolul „######### care s-a războit cu clujenii în Decembrie 1989, că cereau libertate şi pâine, s-ar vrea acum apărătorul libertăţii ucrainienilor”, respectiv va obliga pârâţii la publicarea prezentei sentinţe pe site-ul ziardecluj.ro, timp de o zi. În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, reţinând culpa procesuală a pârâţilor, instanţa îi va obliga să plătească reclamantului suma de 522 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru – 140 lei – f. 62, vol. I (pentru petitul nr. 2, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, taxa de 20 lei nu se va acorda) şi cheltuieli deplasare la instanţă – 382 lei (f. 189, vol. I). Pe cale de consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa va admite în parte cererea modificată cu a cărei soluţionare a fost învestită, conform dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de obiect a petitului 1 al cererii de chemare în judecată modificată, invocată de pârâţi prin întâmpinare. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte petitul 2 al cererii de chemare în judecată modificată, invocată de pârâţi prin întâmpinare şi, în consecinţă, respinge ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă pretenţia dedusă judecăţii prin acest petit. Admite în parte cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamantul #### ######, CNP #############, cu domiciliul în #####, #### ############ ### ##, #### ####, în contradictoriu cu pârâţii ##### ######, cu domiciliul în ####-######, str. Arh. ### #####, nr. 18, jud. #### şi ###### ########## SRL, J12##########, CUI: 33399073, cu sediul în ####-######, #### ######## ### #, #### ####, ambii cu domiciliul/sediul procesual ales la SCPA ####### & Partners, în ####-######, #### ########### ##### ####### ### ##, #### ##### ######## ####### ## ########## ## ####### ##########.ro a dreptului la replică al reclamantului intitulat „Riposta Generalului ####### ####” cu privire la articolul „######### care s-a războit cu clujenii în Decembrie 1989, că cereau libertate şi pâine, s-ar vrea acum apărătorul libertăţii ucrainienilor”. Obligă pârâtul ##### ###### să-i plătească reclamantului suma de 3.000 lei, cu titlu de daune morale. Respinge solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei ###### ########## SRL la repararea prejudiciului în solidar cu pârâtul ##### ######. Obligă pârâţii la publicarea prezentei sentinţe pe site-ul ziardecluj.ro, timp de o zi. Respinge, în rest, celelalte pretenţii. Obligă pârâţii să plătească reclamantului suma de 522 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi cheltuieli deplasare la instanţă. ## drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se depun la Tribunalul ####-Secţia civilă. Pronunţată azi, 17.02.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Mihai Bacalu