Doliu la Curtea de Apel. In Memoriam Jud Ioan Tripon

Judecătorii şi personalul de specialitate din cadrul Curții de Apel Cluj anunță cu profundă durere trecerea în eternitate a iubitei noastre colege și prietene, judecător IOANA TRIPON.
Plecarea tragică și neașteptată a colegei noastre Ioana Tripon pune capăt, mult prea devreme, vieții și carierei marcate de profesionalism și atașament față de această nobilă profesie și valorile ei, zguduind de durere inima membrilor familiei, a colegilor, prietenilor și cunoscuților ce i-au intersectat destinul.
Doamna Ioana Tripon și-a dedicat energia și competența profesiei de judecător, parcurgând treptat toate gradele profesionale, începând cu data de 01 octombrie 1999, când și-a început cariera ca și auditor de justiție, ocupând, în ultimii ani ai carierei, funcția de președinte al Secției a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, experiența sa profesională fiind reprezentativă nu numai pentru secția pe care a condus-o, ci și pentru instanțele arondate acestei curți de apel.
În cadrul Curții de Apel Cluj, doamna judecător Ioana Tripon s-a remarcat ca o colegă pregătită să-şi folosească toată priceperea pentru a sprijini sistemul judiciar, dar și pentru a evidenția aspectele vulnerabile ale acestuia. Mai presus de orice, doamna judecător Ioana Tripon a fost iubită de familie, de prieteni, de colegi, dar mai ales a ştiut să iubească atât profesia pe care a ales-o, cât și pe semenii săi.
Doamna judecător Ioana Tripon va rămâne în memoria noastră și a celor care ne vor urma ca reper în definirea judecătorului de carieră, dar și ca un om minunat, o prietenă loială, plină de viață, de o bunătate, bunăvoință și generozitate extremă, o persoană blajină, gata oricând să se dăruiască familiei, prietenilor, colegilor și, în special, celor aflați în dificultate, fiind pentru noi un etalon de umanitate.
Dumnezeu să te odihnească în pace și să te primească în împărăția Lui, draga noastră Ioana!
COLEGII DE LA CURTEA DE APEL CLUJ








