Continuăm publicarea de fragmente literare din cărți care ne-au impresionat. Astăzi revenim la violoncelista Camelia Tulbaș, care povestește în Liceul de Muzică din Cluj, cu umor, despre aventurile generației, într-o perioadă de seisme pentru cultura comunistă.

Orchestra Liceului de Muzică a avut în deceniul 8 un turneu în Scoția, dar și unul în Apuseni. Aici avem o relatare din comuna Lupșa.

Capitolul 9 Orchestra la Lupșa

Dar a trecut şi clasa a IX-a şi ne-am mutat în alt cămin, lăsând în urmă vechii prieteni. Oricum, eram cu toţii mult prea tineri să ne gândim la ce va fi. Nici Clujul nu era atunci decât un municipiu mare, cu multe şcoli şi facultăţi, un centru universitar. Fără prea multe cartiere, fără prea multe obiceiuri. Doar noi: elevi, studenţi, profesori, aceeaşi viaţă, doar un centru, doar câteva statui, biserici, un aer vechi, medieval. Şi noi, în mănăstirea noastră, micii călugări muzicali.

Aveam acolo printre noi, printre colegii mei de clasă, un băiat blond şi liniştit, care cânta la corn şi căruia îi ziceam Alex, de la Alexandrescu. Aproape că nu l-am ştiut până când, într-o bună zi în clasa a X-a, s-a dus timid şi întrebător la Mişu şi l-a rugat cu insistenţă să dăm un mic spectacol în Munţii Apuseni, în Lupşa, comuna lui de baştină.

54

Ciudată invitaţie! Nu se mai întâmplase încă să ni se facă o astfel de favoare şi nici acum nu ştiu care-o fi fost misterul acelei invitaţii, dar bănuiam cu toţii că tatăl lui Alex, care-o fi fost om înstărit la el în sat, ţinea morţiş să le arate consătenilor ce mare artist ajunsese băiatul lui în Cluj. Nu ştiam cu ce se ocupa taică-său, pentru că nu ne interesa ce meserii aveau părinţii noştri, dar cu siguranţă că era vreun om de vază.

Cert este ca Mişu a primit bucuros invitaţia şi ne-a stabilit un mic repertoriu pentru orchestră redusă, ca să încăpem într-un autocar, dar care avea şi partida de suflători din alamă, ca să se poată Alex remarca, în toată splendoarea lui de cornist.

Bucuroşi nevoie mare, am studiat de zor piesele şi, într-o duminică, iată-ne cu toţii îmbarcaţi într-un autocar, în drum spre Lupşa. Am ajuns acolo pe la cinci după-masa şi tatăl lui Alex ne-a aşteptat emoţionat la căminul cultural. Ne-am aranjat frumos pe scenă, ne-am acordat instrumentele şi am cântat vreo doua-trei pasaje de probă, ca să studieze Mişu acustica sălii.

A început lumea să se adune ca la circ, aşa încât la ora şase, sala era plină ochi. Ne era absolut clar câtă muzică simfonică ştiau ţăranii din Lupşa, dar asta nu ne deranja. Conta că veniseră cu toţii pentru noi şi că trebuia să cântăm cât mai frumos posibil, aşa, din solidaritate pentru Alex, care radia de fericire acolo sus pe scenă, în compartimentul suflătorilor.

Am început să cântăm şi repertoriul ne-a ieşit superb. Comic era că bietul public nu ştia deloc când să aplaude, aşa încât tatăl lui Alex, şcolit dinainte de Mişu, stătea în primul rând în mijlocul sălii şi când se termina câte o piesă Mişu se intorcea spre el şi îi făcea semn cu bagheta. El se ridica-n picioare şi flutura o mână spre săteni, iar aceştia începeau să aplaude frenetic, fericiţi că pot să se

55

mişte în voie. La bagheta lui Mişu, el le făcea iar semn cu mâna să se liniştească şi se lăsa tăcerea peste sală, ca să începem altă piesă.

Spectacolul a durat cam o oră, că publicul nostru era ocupat, trebuia să-şi adune oamenii fânul şi să dea de mâncare la vite, dar ieşise ceva frumos şi Alex era felicitat lângă scenă de toţi consătenii prezenţi, care-l priveau plini de admiraţie, de ajunsese, incontestabil, vedeta comunei. Veneau înşiraţi cuminţi, ca la o cununie, şi îi felicitau pe rând pe Mişu, pe Alex şi pe tatăl acestuia, în timp ce noi îi priveam de pe scenă, amuzaţi. Era emoţionant spectacolul pe care ni-l dădeau acum ei nouă, defilând respectuos prin faţa noastră şi a celor trei din sală, mândri că Alex e unul de-al lor, aceşti înduioşători ţărani din Lupşa.

Dar momentul de felicitări a trecut, sătenii au plecat şi noi ne-am împachetat instrumentele. Şi-a început în curtea mare a lui Alex un chef monstruos, aşa cum scrie la carte, cu mese întinse ca la ospăţ, pline cu bunătăţi, cu sticle de sucuri şi canistre cu vin, ca la o nuntă împărătească.

Mişu, în capul mesei lângă tatăl lui Alex, se înfrupta radios din toate, mai vorbind cu vecinul de masă şi mai ciocnind câte-un pahar cu vin, bucuros de frumoasa primire. Ce să mai zic de noi, care eram veşnic flămânzi! Ne-am dedulcit la mâncare cu poftă, de parcă n-am mai văzut niciodată sarmale şi fripturi de porc şi ne-am ospătat pe îndelete, mai trăgând pe furiş şi câte-o duşcă de vin.

Cheful s-a prelungit până târziu şi Mişu ne-a lăsat în plata noastră, mergând să se întreţină cu tatăl lui Alex iar noi ne-am apucat de poveşti şi bancuri şi, la sfârşit, de cântece de voie bună, intonate timbrat pe patru voci, aşa cum ştiam noi din şcoală.

56

A ieşit o nebunie de toată pomina şi pe la ora zece seara mulţi erau ameţiţi binişor iar unii, obosiţi, au plecat să se culce pe la săteni, dar cea mai mare parte dintre noi ne-am adunat la căminul cultural, care ne-a fost lăsat pe mână până a doua zi.

Vreo două, trei femei au adus şi-acolo tăvi pline cu fripturi şi canistre cu vin, de-aveai impresia că fiecare sală avea arondată canistra personală. Neobişnuiţi cu alcoolul, eram mai mult sau mai puţini tehui de cap şi vorbeam toţi deodată, râzând din orice fleac. Ne priveam unii pe alţii şi ne distram de moacele noastre şi-apoi am început să-l acuzăm pe Tedi că e cel mai beat dintre toţi. Tedi protesta de zor, susţinând că alţii-s mai trăzniţi ca el. Şi ca să facem o departajare clară, am tras o linie dreaptă cu creta pe holul căminului cultural. Toţi trebuiau să meargă pe linie, ca să evaluăm noi cât sunt de trotilaţi şi să stabilim un clasament. Când strigam lento, protagonistul trebuia să păşească încet şi uşor, la andante să meargă-n pas normal şi la allegro să fugă până la uşă, unde se termina şi linia.

Când a venit şi rândul lui, Tedi, mai roşu în obraji ca de obicei, s-a dat un pas în spate să-şi ia avânt, a studiat linia cu ochii încrucişaţi şi, ignorând indicaţiile de tempo, s-a repezit cât a putut de presto cu capul către uşă. Dar dintr-odată uşa s-a tras în lături cu putere şi Tedi s-a trezit înfipt cu nasul, în burta primitoare a lui Mişu. Nedumerit de ce s-a întâmplat, Tedi s-a tras înapoi, l-a privit pe Mişu cu ochii bulbucaţi, după care s-a lăsat pe spate şi s-a rotit către noi uimit, arătând cu degetul spre uşă, în hohote isterice de râs:

-Mişu!!!

57

Acesta ne-a împrăştiat pe toţi, trimiţându-ne să dormim „dracului pe undeva, râmătorilor, da’ ce, a dat strechea-n voi!?” şi s-a dus liniştit la culcare. Dar ce să vezi? Drăcia naibii, acolo altă dandana! Un băiat şi o fată din orchestră, îndrăgostiţi nevoie mare, se sărutau de zor în camera lui, în aşternuturile curate şi apretate ce-l aşteptau pe Mişu. Acesta, zdruncinat deja de-atâta tămbălău, a mai avut doar atâta putere cât să se mire, stupefiat:

– Păi bine măi, zăbăloşilor, dar chiar în patul meu?

S-a făcut dimineaţă ca şi când noaptea n-ar fi fost şi, amorţiţi de cheful dinainte, nimeni nu mai avea puterea să mârîie ceva. Doar Tedi contrabasistul, cu Cruci şi încă vreo doi, trei, s-au apucat să-ncingă un taraf în pridvorul lui Alex de s-au strâns iar sătenii pe la porţi. Mai învioraţi oleacă, ne-am luat micul dejun şi ne-am suit în autocar, purtând cu noi ca pe nişte trofee pungile pline cu mâncare, pe care tatăl lui Alex, grijuliu, le pregătise pentru drum.

Înainte de plecare, Mişu şi-a intors către noi ochii mijiţi şi osteniţi şi ne-a avertizat cu voce moale:

-Să nu mai aud vreun sunet, că va dau jos pe toţi, cu instrumente cu tot!

Pe drumul catre Cluj, în moţăiala generală ce s-a lăsat peste orchestră, pe fundalul motorului care torcea monoton, s-a auzit deodată vocea lui Sandu trombonistul, care-şi studia cu scârbă degetele unsuroase, după ce mai scotocise în pungă după o halcă sănătoasă de carne:

– Îmi miros teribil mâinile a porc!

58

Mădălin fagotistul, aşezat lângă el, l-a privit plin de subânţelesuri şi i-a răspuns constatator şi cumva, plin de milă:

– Păi bine, mă’, dar a ce ai fi vrut să-ţi miroase?

Camelia Tulbaș

Cartea poate fi cumpărată pe internet.

Liceul de Muzică din Cluj