Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca anunță premiera ȚIGANIADA, după Ion Budai-Deleanu, scenariul de Cătălin Ștefănescu, care va avea loc în sala mare, duminică, 23 septembrie 2018, de la ora 19:00.

regia: Alexandru Dabija
decorul şi recuzita: Cristian Rusu
costumele: Dragoș Buhagiar
asistent de regie: Diana Mititelu
asistent de costume: Gabriela Bădină
maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia:
În ordine alfabetică: Adriana Băilescu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Diana Buluga, Ionuț Caras, Dan Chiorean, Adrian Cucu, Radu Dogaru, Cristian Grosu, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Elena Ivanca, Silvius Iorga, Ioan Isaiu, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Angelica Nicoară, Mihai-Florian Nițu, Dragoș Pop, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă, Alexandra Tarce, Sânziana Tarța

Țiganiada este o epopee eroi-comică în douăsprezece cânturi compusă de Ion Budai-Deleanu – personalitate plurivalentă/multilaterală: scriitor, filolog, istoric și jurist, fruntaș al „Școlii ardelene“ – după modelul epopeilor europene, în care autorul face trimiteri la Homer, Vergiliu, Ariosto, Tasso, Milton, Voltaire, Alessandro Tassoni, Giovanni Casti, Friedrich Klopstock. Ar fi dorit să compună o epopee eroică, dar a renunțat din cauza limbii române sărace la acea vreme. A rezultat astfel un poem epic eroi-comic în care eroismul se împletește cu satira și comicul. În scrierea lui, Budai-Deleanu uzează nu doar de tradiția cultă europeană, ci și de literatura populară orală. Pățaniile țiganilor înrolați în armata lui Vlad Țepeș pentru a scăpa țara de turci este un prilej pentru autor în etalarea erudiției dublată de un haz ieșit din comun.

Transpunerea scenică a scrierii, tocmai pe acest haz mizează. Regizorul Alexandru Dabija își motiva interesul pentru Budai-Deleanu „pentru că e un geniu, care a dat o operă rară pe care o cultură o obține rar, fiind unul dintre puținii mari autori români care are un haz uriaș, dar care nu are la dispoziție o limbă“. Spectacolul creat de Alexandru Dabija, care a fost secondat la transformarea textului în partitură de joc de Cătălin Ștefănescu, este o demostrație „pe viu“ a „facerii“ limbii române. Dar și a „tupeului“ de a o vorbi corect. „Deci o să vorbim. E frumos să spunem cuvintele corect, e frumos să ne bucurăm de ele și cred că s-ar putea să fie și spectaculos, dacă insistăm. Dacă o să-l facem pe spectator să înțeleagă exact ce vrem. Nu din ce spunem, ci din cum o spunem“. Va fi un spectacol despre cum vorbeau oamenii atunci, la 1800. Este o problemă pe care nu a urmărit-o nimeni până acum într-un spectacol. O „jucărie de vorbe“, gravă și veselă în același timp.

Despre acest spectacol, Ștefana Pop-Curșeu notează: „Ce ne mai poate spune oare, astăzi, Țiganiada, la mai bine de două sute de ani de când a scris-o rătăcitorul Ion Budai-Deleanu? Ce sensuri contemporane se pot ascunde sub alegoriile unui text a cărui prefaţă proclama că «prin ţigani să înţăleg şi alţii»? Prima epopee în limba română a intrat târziu în conştiinţa publică, fiind descoperită la Lemberg şi publicată de Gh. Asachi la multă vreme după ce autorul nu mai era printre cei vii. Cu toate acestea, Ţiganiada şi-a cucerit primele generaţii de cititori prin verva comică inepuizabilă, prin savoarea proverbială a limbajului, dar şi prin capacitatea de a ridica probleme serioase sub masca râsului. Există, la Budai-Deleanu, o punere sub semnul întrebării a inegalităţilor şi a prejudecăţilor, dar şi o reflecţie profundă privitoare la sistemele de guvernământ şi la faptul de a fi un bun cetăţean. Eroismul şi dragostea sunt, în acelaşi timp, ironizate şi glorificate, ca şi cum ni s-ar sugera să nu ne încredem pe deplin în ele.

Alexandru Dabija, aducând Ţiganiada pe scenă în formă fragmentară, dar concentrată, redescoperă puterea şi seducţia originalului, explorând cu atenţie toate straturile de sensuri suprapuse de-a lungul istoriei în faimoasa epopee. Fiecare spectator este invitat, în Anul Centenar, să se întoarcă asupra lui însuşi, să-şi pună întrebări despre istorie şi toleranţă, despre identitate şi alteritate. Ţiganiada pe scenă? O cascadă de versuri neaoșe, umor şi culoare autentică, care ne arată cum – din trecut şi prezent – putem şi trebuie să ne regândim viitorul“.