Foştii manageri ai festivalului UNTOLD condamnaţi pentru trafic şi consum de droguri
Magistraţii Tribunalului Cluj i-au condamnat în această săptămână pe Mircea Murariu, fost manager al festivalului UNTOLD, la pedeapsa de 2 ani şi 20 de zile de închisoare cu suspendare condiţionată şi pe Sorin Gadola, fost coacţionar al festivalului, la amenda penală de 12.000 de lei, pentru trafic şi respectiv consum de droguri.
Inculpaţii şi-au recunoscut faptele de care au fost acuzaţi de procurorii DIICOT, susţinând că le regretă.
I. Condamnă pe inculpaţii:
1. Mircea Murariu
trafic de droguri de risc în formă continuată şi efectuare de operaţiuni, fără autorizaţia necesară, cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive, în formă continuată, la pedeapsa de : – 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Interzice inculpatului pe o durată de 1 an, care începe la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod Penal.
2 două infracţiuni, şi anume trafic de droguri de risc în formă continuată şi efectuare de operaţiuni, fără autorizaţia necesară, cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive, în formă continuată, la pedeapsa de: – 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive, în formă continuată. infracţiunea de deţinere, fără drept, pentru propriul consum de droguri de risc în formă continuată şi în acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni, fără autorizaţia necesară, cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive, în formă continuată, acte materiale pentru care sunt incidente dispoziţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în privinţa procurării de către consumatorul final a unor substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive la pedeapsa de: – 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, în formă continuată.
constată că infracţiunile de mai sus au fost comise de către inculpat în condiţiile concursului real de infracţiuni, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 1 an şi 8 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, adică de 4 luni şi 20 de zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de: – 2 (doi) ani şi 20 (douăzeci) de zile închisoare
interzice inculpatului pe o durată de 1 an, care începe la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. în cazul revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod Penal.
dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 20 de zile închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Cluj Napoca sau a Asociaţiei Filantropice Medical Creştine Cluj Napoca pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, cu respectarea dispoziţiilor Legii 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.
scade din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului, timpul reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu începând cu data de 26.04.2018 şi până la data 05.10.2018.
menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul MMI.
dispune confiscarea specială de la inculpatul MMI a cantităţii de 1,5 grame fragmente de plante cannabis (proba nr. 2a); a cantităţii de 4,7 grame cannabis (proba nr. 2b); a cantităţii de 0,5 grame cannabis (proba nr. 3a), a cantităţii de 13,3 grame cannabis (proba nr. 3b); a cantităţii de 0,3 grame cannabis (proba nr. 4e), rămase în urma analizelor chimice de laborator, ambalate şi sigilate cu sigiliul MAI 18808, ulterior depozitate la camera de corpuri delicte a IGPR, cantităţi ridicate din locuinţa inculpatului, în timpul percheziţiei domiciliare.
dispune confiscarea specială de la inculpatul MMI a cantităţii de 3,6 grame de cannabis, rămasă din proba care a format obiectul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1819201/08.03.2018, întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, substanţă provenită din prima cumpărare autorizată, ce a fost predată lucrătorului de poliţie judiciară delegat în cauză, ambalată şi sigilată cu sigiliul MAI nr. 18808, ulterior depozitată la camera de corpuri delicte a IGPR. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea specială de la inculpatul MMI a cantităţii de 3,5 grame de cannabis, rămasă din proba care a format obiectul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1819271/03.04.2018, întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, provenită din a doua cumpărare autorizată, ce a fost predată lucrătorului de poliţie judiciară delegat în cauză, ambalată şi sigilată cu sigiliul MAI nr. 18808, ulterior depozitată la camera de corpuri delicte a IGPR.
dispune confiscarea specială de la inculpatul MMI a unui cântar electronic pe care s-a pus în evidenţă THC (proba nr. 1); a unui dispozitiv pentru mărunţit pe care s-a pus în evidenţă THC (grinder – proba nr. 4c); a unei pipe pe care s-a pus în evidenţă DMT, cannabidiol, THC şi cannabinol (proba nr. 4f) şi a unei pipe pe care s-a pus în evidenţă nicotină, THC şi cannabinol (proba nr. 4g), bunuri ambalate şi sigilate cu sigiliul MAI 18808, ulterior depozitate la camera de corpuri delicte a IGPR, care au fost folosite de către inculpat la comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.
dispune confiscarea specială, de la inculpatului MMI a sumei totale de 400 de lei, pe care acesta a obţinut-o ca urmare a vânzării de droguri de risc către colaboratorul autorizat; a sumei totale de 25.000 de lei pe care acesta a obţinut-o ca urmare a vânzării de droguri de riscă către inculpatul GS; a sumei de 50 de lei, pe care acesta a obţinut-o ca urmare a vânzării unui gram de cannabis către consumatorul CR.
2. Gadola Sorin
două infracţiuni şi anume de deţinere, fără drept, pentru propriul consum de droguri de risc în formă continuată şi de efectuare de operaţiuni, fără autorizaţia necesară, cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive, în formă continuată, la pedeapsa de: – 12.000 (douăsprezece mii) lei amendă penală cu executare, adică echivalentul a 120 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 100 lei (120 zile x 100 lei = 12.000 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu în formă continuată.
dispune confiscarea specială de la inculpatul GS a cantităţii de 4,5 grame cannabis (proba nr. 1), rămasă în urma analizelor chimice de laborator, ambalată şi sigilată cu sigiliul MAI 18808, ulterior depozitată la camera de corpuri delicte a IGPR.
dispune confiscarea specială de la inculpatul GS unui grinder metalic de culoare neagră, inscripţionat „Amsterdam” (proba nr. 2), folosit de către inculpat la comiterea faptei reţinute în sarcina sa, ambalat şi sigilat cu sigiliul MAI 18808, ulterior depozitat la camera de corpuri delicte a IGPR.
dispune confiscarea specială de la inculpatul GS a unui telefon mobil iPhone, pe care acesta l-a folosit la comiterea infracţiunii.
dispune restituirea către inculpatul GS a unui laptop împreună cu cablul de alimentare, introdus într-un sac de plastic de culoare neagră, sigilat cu sigiliul MAI nr. 18824, numerotat cu nr. 2, datat şi semnat de către inculpatul GS, ridicat de la inculpatul GS cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa acestuia deoarece laptopul mai sus identificat nu are legătură cu cauza.
II. achită pe inculpatul GS pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată (două acte materiale), deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală. obligă inculpatul MMI să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 5.000 lei, iar pe inculpatul GS îl obligă să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.500 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu reprezentanta Parchetului şi cu inculpaţii. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2019, în lipsa participanţilor.
Mihai Bacalu
E.V.O. , procuror în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj,
Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu numărul de mai sus, privind pe inculpaţii:
M.M.I. , cercetat în stare de arest la domiciliu pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, şi a infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, tară drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, fiecare cu aplic, art. 35 alin. 1 C.pen, împreună art. 38 alin. 1 C.pen.,
G.S. , cercetat sub control judiciar pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen.,
Prin procesul verbal încheiat în data de 10.01.2018, lucrători de poliţie judiciară din cadrul … s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, a infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din Lg. nr. 143/2000 şi a infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 2 din Lg. nr. 143/2000 de către o grupare de traficanţi şi consumatori de droguri de risc şi de mare risc care acţionează pe raza jud. … grupare din care face parte şi o persoană necunoscută de sex bărbătesc, care locuieşte în … şi care deţine cannabis, rezină de cannabis şi timbre LSD pentru consum propriu, fără drept, şi, totodată, oferă, distribuie şi comercializează astfel de droguri mai multor persoane care locuiesc tot pe raza municipiului … provenienţa drogurilor fiind necunoscută.
Sesizarea de mai sus s-a înregistrat în evidenţele noastre cu nr. 9 D/P/2018.
Faţă de cele de mai sus, prin ordonanţa din data de 11.01.2018, am dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, a infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din Lg. nr. 143/2000 şi a infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 2 din Lg. nr. 143/2000, fiecare cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., constând în următoarele:DMT
Începând cu anul 2017, pe raza jud. … acţionează o grupare de traficanţi şi consumatori de droguri de risc şi de mare risc, din care face parte şi o persoană necunoscută de sex bărbătesc, care locuieşte în … membrii acestei grupări procură, oferă şi distribuie cannabis, rezină de cannabis şi timbre LSD mai multor persoane care locuiesc tot pe raza municipiului …. şi, totodată, deţin astfel de droguri pentru consum propriu, fără drept, provenienţa drogurilor fiind necunoscută.
Prin ordonanţa din data de 12.01.2018, am dispus următoarele:
In baza investigaţiilor realizate de investigatorul sub acoperire, a fost identificată persoană necunoscută de sex bărbătesc care locuieşte în …. şi care face parte din gruparea infracţională cercetată în acest dosar, fiind vorba despre inculpatul M.M.I. , fiul lui …
2. inculpatul G.S. pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 din Lg. nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., constând în următoarele:
începând cu anul 2017, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul G.S. deţine droguri de risc – cannabis – pentru consum propriu, fără drept (activitatea de deţinere de droguri de risc realizându- se inclusiv la casa de vacanţă menţionată mai sus, unde locuieşte efectiv).
Prin încheierea penală nr. 11 l/C/P/24.04.2018, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a autorizat efectuarea de percheziţii domiciliare la următoarele adrese: …
Prin ordonanţa din data de 26.04.2018, am dispus următoarele:
-
extinderea urmăririi penale faţă de inculpatul M.M.I. pentru comiterea de noi acte materiale ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev de art 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., acte materiale noi constând în aceea că, în cursul lunii aprilie 2018, acesta a procurat cannabis de la o persoană neidentificată, contra-cost, cannabis pe care l-a deţinut în locuinţa sa, acte materiale comise în scopul comercializării (dar şi pentru consum propriu, fără drept), în data de 26.04.2018, în locuinţa acestuia fiind descoperită cantitatea de droguri rămasă, respectiv 19,9 grame cannabis, pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis, în urma analizelor chimice de laborator.
-
punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.M.I. , pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Lg. nr. 143/2000, şi a infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 din Lg. nr. 143/2000, fiecare cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen, împreună art. 38 alin. 1 C.pen..
Printr-o altă ordonanţă din data de 26.04.2018, am dispus următoarele:
-
extinderea urmăririi penale faţă de inculpatul G.S. pentru
comiterea, în luna aprilie 2018, a unor noi acte materiale ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev de art 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin, 1 C.pen., constând în aceea că, în cursul lunii aprilie 2018, acesta şi-a cumpărat cannabis de la „ C.D. ” cu suma de 50 de lei/gram, cannabis pe care l-a deţinut la locuinţa sa din localitatea … pentru consum propriu fără drept, în data de 26.04.2018 fiind descoperită în locuinţa sa cantitatea de droguri rămasă, respectiv 5,0 grame cannabis, pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis, în urma analizelor chimice de laborator,
-
punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul G.S.
pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art, 4 alin. 1 din Lg, nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen..
In contextul audierii în calitate de inculpat, M.M.I. si G.S. au precizat că îşi menţin declaraţia de suspect.
în data de 26.04.20178, am dispus reţinerea inculpatului M.M.I. pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 26 aprilie 2017, ora 20.57, până în data de 27 aprilie 2017, ora 20.57.
Prin încheierea penală nr. 268/C/27.04.2018, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul M.M.I. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 27.04.2018. Prin încheierea penală nr. 53/03.05.2018, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Cluj a admis contestaţia formulată de M.M.I. împotriva acestei încheieri, faţă de care s-a luat măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 24 de zile, respectiv până în data de 26.05.2018 inclusiv.
în data de 11.05.2018, a fost reaudiat inculpatul M.M.I. care a declarat următoarele: …
Prin încheierea penală nr. I19/C/P/02.05.2018, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a încuviinţat realizarea unei percheziţii în mediu informatic asupra următoarelor sisteme informatice şi medii de stocare a datelor informatice: …
In continuare, ne vom referi la o parte din conversaţiile (mesajele) inculpatului M.M.I. cu C.R.S., H.S. , G.S. , P.S.R. şi cu utilizatorul numărului 07 XXXXXXX, identificate în urma percheziţie în mediu informatic: …
Din istoricul mesajelor înregistrate între cei doi, transmise prin intermediul aplicaţiei “WhatsApp”, a rezultat faptul că acest număr este salvat în agenda telefonică sub numele ”A.M.”, M.M.I. adresându-i-se acestuia cu apelativul “G. ”. De asemenea, numele ” M.A. ” a fost regăsit ca şi destinatar al unor mesaje transmise de M.M.I. , prin intermediul platformei de socializare Facebook, persoanei având ID-ului ” … ”. în baza investigaţiilor, s-a stabilit că utilizatorul numărului … este M.A.A. , CNP … , având domiciliul în mun. … . Inculpatul M.M.I. este cel care îi propune lui „A.M.” întâlniri, într-una din discuţii menţionând … A doua zi, respectiv în data de 18.11.2017, „ A.M. ” este cel care îi scrie inculpatului M.M.I. următoarele: …
Din conţinutul mesajelor înregistrate între cei doi, transmise prin intermediul telefonului (SMS) sau prin intermediul aplicaţiei „WhatsApp”, rezultă că între ei există atât legături profesionale, cât şi personale.
Din istoricul mesajelor înregistrate între cei doi, salvat în agenda telefonică sub numele “S.G. “, respectiv a mesajelor tip iMessage, a rezultat faptul că între aceştia există atât o relaţie profesională, cât şi una personală; în acest sens, prezentăm un extras din mesajele din data de 12.06.2016, intervalul orar 09:55- 09:58: …
Datele analizate au evidenţiat faptul că între M.M.I. şi S.G. au avut loc întâlniri frecvente/vizite la domiciliu, inclusiv între ei şi alţi prieteni comuni, dar şi faptul că au fost implicaţi în organizarea unor activităţi în cadrul unor evenimente ( de exemplu, … ), dar şi în cadrul asociaţiei …
în urma percheziţiei în mediu informatic, au fost regăsite conversaţii purtate de M.M.I. cu alte persoane decât cele indicate mai sus, conversaţii care, cel mai probabil, se referă la procurarea de droguri; vom reda în continuare conversaţiile relevante în acest sens: …
In urma percheziţiei în mediu informatic, au fost identificate comunicaţii efectuate Online, prin intermediul unor aplicaţii dedicate (Facebook Messenger, WhatsApp, Imessage), stocate pe telefonul IPHONE, având … aparţinând inculpatului G.S. cele mai multe mesaje au fost primite de la nr. … salvat în agenda telefonică sub numele ” S.F. (1618 mesaje); numeroase mesaje au fost înregistrate şi de la nr. … prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, G.S. a purtat conversaţii şi cu nr. … , salvat sub numele „ C.D. “.
Din cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. … întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul … raportat la obiectele ridicate din locuinţa inculpatului M.M.I. , rezultă următoarele: …
Din cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. … întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul … raportat la obiectele ridicate din locuinţa inculpatului G.S. , rezultă următoarele: …
Având în vedere modificările aduse Codului penal şi Legii nr. 143/2000 în ipoteza săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu prev. de art. 4 alin.l din Legea nr. 143/2000, Prin ordonanţa din data de 03.04.2018, am dispus evaluarea inculpaţilor M.M.I. şi G.S. de către Centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog … , în scopul includerii lor în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.
Din cuprinsul raportului de evaluare nr. … , întocmit cu privire Ia inculpatul G.S. , rezultă următoarele:
In data de 25,05.2018, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul G.S. şi-a exprimat, în scris, acordul pentru a fi inclus în programul de asistenţă PIT 1. în consecinţă, având în vedere cuprinsul raportului de evaluare de mai sus, prin ordonanţa din data de 25.05.2018, am dispus includerea acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, la Centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog …
Din cuprinsul raportului de evaluare nr. 59/29.05.2018, întocmit cu privire la inculpatul M.M.I. rezultă următoarele:
In data de 12.06.2018, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul M.M.I. şi-a exprimat, în scris, acordul pentru a fi inclus în programul de asistenţă … . In consecinţă, având în vedere cuprinsul raportului de evaluare de mai sus, prin ordonanţa din data de 12.06.2018, am dispus includerea acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, la Centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog …
Pin probele administrate în cauză (prezentate mai sus), a rezultat că activitatea infracţionala derulată de M.M.I. constă, în esenţă, în următoarele:
-
1. în perioada primăvara anului 2015- aprilie 2018, de la persoane necunoscute, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, M.M.I. a procurat droguri de risc – cannabis – de multe ori, în scopul comercializării,
-
2. în perioada primăvara anului 2015- februarie 2018, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, M.M.I. a vândut/oferit droguri de risc şi de mare risc mai multor persoane, respectiv:
-
consumatorul G.S.
-
în perioada primăvara anului 2015- luna februarie 2018, M.M.I. i-a vândut droguri de risc – cannabis – lui G.S. , cu preţul de 50-60 de lei/gram, o dată/săptămână, câte 5 grame de fiecare dată, cu unele intermitenţe, care au durat în total cel mult 9 luni (în care intră şi perioada în care cei doi au urmat un tratament de dezintoxicare la o clinică din … ); în acest mod, M.M.I. a obţinut suma de 25.000 de lei (cel puţin; la calcularea acestei sume, am avut în vedere preţul minim, respectiv 50 de lei/gram, şi cantitatea minimă de 500 de grame de cannabis, vândută în total în minim 100 de săptămâni, 5 grame/săptămâna)’, aceste acte materiale au fost comise în diverse locaţii, printre care locuinţa lui M.M.I. , cabana lui G.S. din … pensiunea lui G.S. din localitatea …
-
în perioada sfârşitul anului 2017- februarie 2018, M.M.I. I-a vândut droguri de mare risc – timbre cu LSD – lui G.S. , de două ori, acte materiale comise la pensiunea acestuia din localitatea … (nu s-a putut stabili suma),
-
consumatorul C.R.C.
-
în perioada sfârşitul anului 2017- luna februarie 2018, M.M.I. i-a oferit droguri de risc – cannabis – lui C.R.C. de mai multe ori; aceste acte materiale au fost săvârşite fie în locuinţa lui M.M.I. fie în pensiunea lui G.S. din localitatea … în perioada ianuarie- februarie 2018, aceste acte materiale au fost comise cu o frecvenţă de 3-4 ori/săptămână,
-
în perioada sfârşitul anului 2017- luna februarie 2018, M.M.I. i-a vândut droguri de risc – cannabis – lui C.R.C. de mai multe ori,
cu preţul de 50 de lei/gram; aceste acte materiale au fost comise la locuinţa lui M.M.I. în perioada ianuarie- februarie 2018, M.M.I. i-a oferit droguri de mare risc – timbre cu LSD – lui C.R.C. , act material comis în timp ce se aflau la pensiunea lui G.S. 3. consumatorul H.S.
-
în perioada primăvara 2015 – luna februarie 2018, M.M.I. i-a oferit droguri de risc – cannabis – lui H.S. de mai multe ori, acte materiale care au fost săvârşite în locuinţa lui M.M.I. , cabana lui G.S. din … şi pensiunea lui G.S. din localitatea … (aşa cum se observa, H.S. a dat declaraţii necorespunzătoare adevărului; de altfel, însuşi inculpatul M.M.I. a declarat că i-a oferit acestuia cannabis de mai multe ori),
-
consumatorul H.I.T.
-
în perioada mai-decembrie 2017, M.M.I. i-a oferit droguri de risc – cannabis – lui H.I.T. , act material care a fost comis la pensiunea lui G.S.
-
consumatorul B.S.
-
în perioada primăvara 2015- ianuarie 2018, M.M.I. i-a oferit droguri de risc – cannabis – lui B.S. de mai multe ori, acte materiale care au fost comise la cabana lui G.S. şi la pensiunea lui G.S.
-
consumatorul B.I.B.
-
în perioada ianuarie-februarie 2018, M.M.I. i-a oferit droguri de risc – cannabis – lui B.I.B. , act material care a fost comis la pensiunea lui G.S.
-
consumatorul S.V.
-
în perioada iulie 2017- februarie 2018, M.M.I. i-a oferit droguri de risc – cannabis – lui S.V. în şase ocazii diferite, cele şase acte materiale fiind comise la locuinţa S.V. (şi S.I. , aceştia fiind căsătoriţi), la cabana lui G.S. şi la pensiunea lui G.S. ,
-
consumatorul S.I.
-
în perioada iulie 2017- februarie 2018, M.M.I. i-a oferit droguri de risc – cannabis – lui S.I. în şase ocazii diferite, cele şase acte materiale fiind comise la locuinţa S.I. (şi S.V. ), la cabana lui G.S. şi la pensiunea lui G.S.
-
consumatorul P.S.
-
în perioada primăvara 2015- noiembrie 2016, M.M.I. i-a oferit droguri de risc – cannabis – lui P.S. de mai multe ori, acte materiale care au fost comise la cabana lui G.S. ,
-
consumatorul M.B.V.
-
în luna februarie 2018, M.M.I. i-a oferit droguri de risc – cannabis – lui M.B.V. act material ce a fost comis la pensiunea … din localitatea … care îi aparţine lui G.S.
-
colaboratorul autorizat
-
în data de 06.03.2018, inculpatul M.M.I. i-a vândut colaboratorului autorizat, cu numele de cod „R.O. ”, cantitatea de 3,9 grame cannabis, cu suma de 200 de lei,
-
în data de 29.03.2018, inculpatul M.M.I. i-a vândut colaboratorului autorizat, cu numele de cod „ R.O. ”, cantitatea de 3,8 grame cannabis, cu suma de 200 de lei,
B. 1. în perioada primăvara anului 2015 -26.04.2018, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, M.M.I. a deţinut droguri de risc – cannabis – de multe ori, pentru consum propriu Iară drept (pe care le-a procurat de la persoane neidentificate şi pe care le-a consumat în diferite locaţii), activitate infracţională din care face parte şi actul material din data de 26.04.2018, când a deţinut la locuinţa sa cantitatea de 19,9 grame de cannabis, pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetlzată de planta cannabis, în urma analizelor chimice de laborator; în contextul percheziţiei domiciliare din data de 26.04.2018, în locuinţa acestuia, s-au descoperit şi …
B. 2. în perioada primăvara anului 2017 – 26.04.2018, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, M.M.I. a deţinut droguri de mare risc – timbre cu LSD, cocaină şi DMT, pentru consum propriu fără drept (pe care le-a procurat de la persoane neidentificate), acte materiale comise la locuinţa sa şi la pensiunea lui G.S.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că activitatea infracţională derulată de G.S. constă, în esenţă, în următoarele:
-
în perioada primăvara anului 2015 – februarie 2018, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul G.S. şi-a cumpărat droguri de risc – cannabis – de la inculpatul M.M.I. cu suma de 50-60 de lei/gram, o dată/săptămână, câte 5 grame de fiecare dată, cu unele intermitenţe, care au durat în total cel mult 9 luni (în care intră şi perioada în care cei doi au urmat un tratament de dezintoxicare la o clinică din … ), droguri de risc pe care le-a deţinut pentru consum propriu fără drept; această activitate infracţională a fost derulată în diverse locaţii, printre care cabana pe care o deţine în … şi pensiunea pe care o deţine în localitatea … ; pentru cannabis-ul cumpărat, G.S. i-a plătit lui M.M.I. suma de 25.000 de lei (cel puţin; la calcularea acestei sume, am avut în vedere preţul minim, respectiv 50 de lei/gr am, şi cantitatea minima de 500 de grame de cannabis, vândută în total în minim 100 de săptămâni, 5 grame/săptămânâ),
-
în perioada ianuarie-februarie 2018, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul G.S. şi-a cumpărat droguri de mare risc – timbre cu LSD – de la M.M.I. în două ocazii diferite, droguri pe care l-a deţinut în locuinţa sa din localitatea … pentru consum propriu iară drept,
-
în luna aprilie 2018, inculpatul G.S. şi-a cumpărat droguri de risc – cannabis, pe care le-a deţinut în locuinţa sa din localitatea … pentru consum propriu fără drept, în data de 26.04.2018 fiind descoperită în această locuinţă cantitatea de 5,0 grame cannabis, pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis, în urma analizelor chimice de laborator (în acelaşi context, în locuinţa acestuia, s-a descoperit şi un dispozitiv pentru mărunţit pe care s-a pus în evdenţă tetrahidrocannabinol).
Raportat la această stare de fapt, prin ordonanţa din data de 11.06.2018, am dispus următoarele:
-
extinderea urmăririi penale şi a acţiunii penale faţă de inculpaţii:
-
M.M.I. , fiul Iui … , născut în data de … domiciliat în municipiul … , CNP … , f.f.l. în …. fără antecedente penale, pentru comiterea de noi acte materiale ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Lg. nr. 143/2000 şi pentru comiterea de noi acte materiale ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 din Lg. nr, 143/2000, fiecare cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen, împreună art. 38 alin. 1 C.pen.,
-
G.S. , fiul lui … născut în data de … , domiciliat în … , CNP … ffl în satul … , pentru comiterea de noi acte materiale ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art, 4 alin. 1 din Lg. nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen.
-
schimbarea încadrării juridice
-
faţă de inculpatul M.M.I. , din infracţiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Lg. nr. 143/2000 şi infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 din Lg. nr. 143/2000, fiecare cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen, împreună art. 38 alin. 1 C.pen., în infracţiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, şi infracţiunea de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, iară drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, fiecare cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen, împreună art. 38 alin. 1 C.pen., – faţă de inculpatul G.S. , din infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 din Lg. nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen, în infracţiunea de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, fură drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen..
în data de 12.06.2016, l-am informat pe inculpatul G.S. despre dispoziţiile ordonanţei de mai sus şi starea de fapt reţinută în final faţă de el, context în care a declarat următoarele:
-
nu îi aparţine grinder-ul găsit în locuinţa sa; el îşi confecţiona ţigările zdrobind cannabis-ul cu mâinile; crede că acest grinder îi aparţine lui R.
-
recunoaşte că a comis fapta aşa cum s-a reţinut prin ordonanţa de extindere a urmăririi penale şi a acţiunii penale, plus de schimbare a încadrării juridice, din data de 11.06.2018,
-
de-a lungul timpului, i-a plătit lui M.M.I mulţi bani pentru cannabis-ul pe care l-a cumpărat de la el, respectiv peste 30.000 – 40,000 de lei; nu îşi aminteşte cât i-a plătit acestuia pentru bucăţile de timbre cu LSD, deoarece, în cele două ocazii, a cumpărat de la el şi alte produse care nu sunt interzise (creme, bucăţi de lemn mirositor, salvie mirositoare).
-
nu a cumpărat timbre cu LSD de la alte persoane; a cumpărat timbre cu LSD de la M.M.I. doar de 2 ori.
-
menţine declaraţiile pe care le-a dat anterior, în calitate de suspect şi de inculpat; regretă comiterea faptei.
-
ÎN DREPT:
A. Fapta inculpatului M.M.I. care:
-
în perioada primăvara anului 2015-aprilie 2018, de la persoane necunoscute, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a procurat droguri de risc – cannabis – de multe ori, în scopul comercializării.
-
în perioada primăvara anului 2015- februarie 2018, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a vândut/oferit droguri de risc şi de mare risc mai multor persoane, respectiv:
1. consumatorului G.S.
-
în perioada primăvara anului 2015- luna februarie 2018, i-a vândut droguri de risc – cannabis -, cu preţul de 50-60 de lei/gram, o dată/săptămână, câte 5 grame de fiecare dată, cu unele intermitenţe, care au durat în total cel mult 9 luni,
-
în perioada sfârşitul anului 2017- februarie 2018, i-a vândut droguri de mare risc – timbre cu LSD – de două ori,
-
consumatorului C.R.C.
-
în perioada sfârşitul anului 2017- luna februarie 2018, i-a oferit droguri de risc
-
cannabis – de mai multe ori, în perioada ianuarie-februarie 2018 aceste acte materiale fiind comise cu o frecvenţă de 3-4 ori/săptămână,
-
în perioada sfârşitul anului 2017- luna februarie 2018, i-a vândut droguri de risc
-
cannabis – lui C.R.C. , de mai multe ori, cu preţul de 50 de lei/gram,
-
în perioada ianuarie- februarie 2018, i-a oferit o dată droguri de mare risc – timbre cu LSD,
-
consumatorului H.S.
-
în perioada primăvara 2015 – luna februarie 2018, i-a oferit droguri de risc – cannabis ~ de mai multe ori,
-
consumatorului H.I.T.
-
în perioada mai-decembrie 2017, i-a oferit o dată droguri de risc – cannabis,
-
consumatorului B.S.
-
în perioada primăvara 2015- ianuarie 2018, i-a oferit droguri de risc – cannabis -de mai multe ori,
-
consumatorului B.I.B. în perioada ianuarie-februarie 2018, i-a oferit o dată droguri de risc – cannabis,
-
consumatorului S.V.
-
în perioada iulie 2017- februarie 2018, i-a oferit droguri de risc – cannabis – de şase ori,
-
consumatorului S.I.
-
în perioada iulie 2017- februarie 2018, i-a oferit droguri de risc – cannabis – de şase ori,
-
consumatorului P.S.
-
în perioada primăvara 2015 – noiembrie 2016, i-a oferit droguri de risc – cannabis
-
lui P.S. de mai multe ori,
-
consumatorului M.B.V.
-
în luna februarie 2018, i-a oferit o dată droguri de risc – cannabis,
-
colaboratorului autorizat cu numele de cod „R.O. ”
-
în data de 06.03.2018, i-a vândut cantitatea de 3,9 grame cannabis, cu suma de 200 de lei,
-
în data de 29.03.2018, i-a vândut cantitatea de 3,8 grame cannabis, cu suma de 200 de lei,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. I C.pen..
-
Fapta inculpatului M.M.I. care:
-
în perioada primăvara anului 2015 -26.04.2018, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a deţinut droguri de risc – cannabis — de multe ori, pentru consum propriu fără drept (pe care le-a procurat de la persoane ne identificate şi pe care le-a consumat în diferite locaţii), activitate infracţională din care face parte şi actul material din data de 26.04.2018, când a deţinut la locuinţa sa cantitatea de 19,9 grame de cannabis, pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis, în urma analizelor chimice de laborator (în contextul percheziţiei domiciliare din data de 26.04.2018, în locuinţa acestuia, descoperindu-se şi un cântar electronic, pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol, un recipient ceramic inscripţionat „Fleur de Sel”, cu urme de materie pe care s-a pus în evidenţă cocaină şi tetrahidrocannabinol, un recipient cu urme de materie pe care s-a pus în evdienţă tetrahidrocannabinol, un fragment de ţigaretă care conţinea tutun în amestec cu canabis, pe care s-a pus în evdienţă tetrahidrocannabinol, un dispozitiv pentru mărunţit, pe care s-a pus în evdeinţă tetrahidrocannabinol, 7 seminţe de cannabis, cu greutatea totală de 0,1 grame, pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol, o pipă pe care s-a pus în evidenţă DMT, respectiv, N,N- Dimethyltriptamine, şi tetrahidrocannabinol şi o pipă pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol),
-
în perioada primăvara anului 2017 – februarie 2018, a deţinut droguri de mare risc – timbre cu LSD pentru consum propriu fără drept (pe care le-a procurat de la persoane neidentificate),
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen..
Inculpatul M.M.I. a comis cele două infracţiuni în concurs real, astfel că este incident art, 38 alin. 1 C.pen,.
-
Fapta inculpatului G.S. care:
-
în perioada primăvara anului 2015 – februarie 2018, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, şi-a cumpărat droguri de risc – cannabis – de la inculpatul M.M.I. cu suma de 50-60 de lei/gram, o dată/săptămână, câte 5 grame de fiecare dată, cu unele intermitenţe, care au durat în total cel mult 9 luni, droguri de risc pe care le-a deţinut pentru consum propriu, fără drept,
-
în perioada ianuarie-februarie 2018, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, şi-a cumpărat droguri de mare risc – timbre cu LSD – de la M.M.I. de două ori, droguri pe care l-a deţinut pentru consum propriu, fără drept,
-
în luna aprilie 2018, şi-a cumpărat droguri de risc – cannabis , pe care le-a deţinut pentru consum propriu, fără drept, în locuinţa sa fiind descoperită, în data de 26.04.2018, cantitatea de 5,0 grame cannabis, pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (în acelaşi context ftind descoperit şi un dispozitiv pentru mărunţit pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol),
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc Şi de mare risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. I şi 2 din Lg. nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. I C.pen..
Cantităţile concrete de cannabis la care am făcut referire conţin tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă, biosintetizată de planta cannabis; cannabis-ul se regăseşte în cuprinsul Tabelului III anexă la Lg. nr. 143/2000.
LSD, respectiv N, N-diethyllysergamide (d-lysergic acid diethylamide) este drog de mare risc, regăsindu-se pe Tabelul – anexă I la Legea nr. 143/2000.
Având în vedere specificul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, precum şi modalitatea concretă în care au fost comise, se poate realiza doar o estimare a cantităţilor de droguri raportat la care inculpaţii au realizat operaţiuni interzise de lege; totodată, în urma administrării probatoriului, nu s-a putut stabili cu certitudine data săvârşirii primului act material şi nici a celorlalte acte care intră în conţinutul infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată, reţinută în sarcina inculpatului M.M.I. ; de asemenea, în urma administrării probatoriului, nu s-a putut stabili cu certitudine data săvârşirii primului act material şi nici a celorlalte acte materiale comise anterior zilei de 26.04.2018, care intră în conţinutul infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, reţinută în sarcina inculpaţilor.
În plus, având în vedere probelor administrate în cauză, s-a impus recalificarea „distribuirii”, ca modalitate de comitere a infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în „vânzare”.
…
-
MĂSURILE PREVENTIVE LUATE ÎN CAUZĂ
In datele de 26.04,2018 şi 27.04.2018, prin ordonanţe diferite, am dispus reţinerea inculpaţilor pe o durată de 24 de ore, după cum urmează:
-
faţă de M.M.I. începând cu data de 26 aprilie 2017, ora 20.57, până în data de 27 aprilie 2017, ora 20.57,
-
faţă de G.S. începând de la data 27 aprilie 2018, ora 00.42, până în data de 28 aprilie 2018, ora 00.42.
Prin încheierea penală nr. 268/C/27.04.2018, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul M.M.I. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 27.04.2018. Prin încheierea penală nr. 53/03.05.2018, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Cluj a admis contestaţia formulată de M.M.I. împotriva acestei încheieri, faţă de care s-a luat măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 24 de zile, respectiv până în data de 26.05.2018 inclusiv. Prin încheierea penală nr. 336/C/24.05.2018, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a dispus prelungirea acestei măsuri preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
In temeiul art. 72 C.pen., perioada în care inculpaţii au fost privaţi de libertate se va deduce din pedeapsa ce li se va aplica acestora.
Prin ordonanţa din data de 27.04.2018, am dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 28 aprilie 2017 ora 00.42, (când a expirat măsura reţinerii), până în data de 26 iunie 2018, faţă de inculpatul G.S.
-
DATE REFERITOARE LA URMĂRIREA PENALĂ
\
La rubrica „In fapt”, am făcut referire la toate actele de dispoziţie prin care am stabilit cadrul procesual, astfel că nu le vom reitera.
Pe parcursul urmăririi penale, au fost respectate drepturile procesuale şi procedurale ale inculpaţilor. Inculpaţii au fost asistaţi şi reprezentaţi de apărători, după cum urmează:
-
M.M.I. – iniţial, doamna avocat B.D.M. din cadrul Baroului … apărător desemnat din oficiu; ulterior, dl. avocat N.D. din cadrul Baroului Cluj, apărător ales,
-
G.S. – dl. avocat O.C. din cadrul Baroului … apărătorul ales.
-
MĂSURI SPECIALE PREVĂZUTE DE LG. NR. 143/2000 ŞI DE CODUL PENAL
-
în baza art. 16 alin. 1 din Lg. nr. 143/2000, instanţa de judecată urmează să dispună confiscarea specială, de la inculpatul M.M.I. . a următoarelor substanţe:
-
– cantităţile de 1,5 grame fragmente de plante cannabis (proba nr. 2a), 4,7
■ grame cannabis (proba nr. 2b), 0,5 grame cannabis (proba nr. 3a), 13,3 grame
-
cannabis (proba nr. 3b), 0,3 grame cannabis (proba nr. 4e), rămase în urma analizelor chimice de laborator, ambalate şi sigilate cu sigiliul … , ulterior depozitate la camera de corpuri delicte a IGPR; aceste substanţe au fost ridicate din locuinţa inculpatului, în timpul percheziţiei domiciliare,
-
cantitatea de 3,6 grame de cannabis, rămasă din proba care a format obiectul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. … întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul … (prima cumpărare autorizată), ce a fost predată lucrătorului de poliţie judiciară delegat în cauză, ambalată şi sigilată cu sigiliul MAI nr. … , ulterior depozitată la camera de corpuri delicte a IGPR
-
cantitatea de 3,5 grame de cannabis, rămasă din proba care a format obiectul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. … , întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul … (a doua cumpărare autorizată), ce a fost predată lucrătorului de poliţie judiciară delegat în cauză, ambalată şi sigilată cu sigiliul MAI nr. … , ulterior depozitată la camera de corpuri delicte a IGPR.
-
în baza art. 16 alin. 1 din Lg. nr. 143/2000, instanţa de judecată urmează să dispună confiscarea specială, de la inculpatul G.S. a
cantităţii de 4,5 grame rămasă în urma analizelor chimice de laborator, ambalată şi sigilată cu sigiliul … , ulterior depozitată la camera de corpuri delicte a IGPR.
-
în baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen., instanţa de judecată urmează să dispună confiscarea specială, de la inculpatul M.M.I. a următoarelor obiecte (folosite la comiterea faptelor reţinute în sarcina sa): cântarul electronic pe care s-a pus în evidenţă THC (proba nr. 1), un dispozitiv pentru mărunţit pe care s-a pus în evidenţă THC (grinder; proba nr. 4c), pipa pe care s-a pus în evidenţă DMT, cannabidiol, THC şi cannabinol (proba nr. 4f) şi pipa pe care s-a pus în evidenţă nicotină, THC şi cannabinol (proba nr. 4g), bunuri ambalate şi sigilate cu sigiliul MAI 18808, ulterior depozitate la camera de corpuri delicte a IGPR.
A
-
In baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen., instanţa de judecată urmează să dispună confiscarea specială, de Ia inculpatul G.S. , un grinder metalic
î de culoare neagră, inscripţionat „Amsterdam” (proba nr. 2), folosit la comiterea
– faptei reţinute în sarcina sa, ambalat şi sigilat cu sigiliul … ulterior
; depozitat la camera de corpuri delicte a IGPR.
A
-
In baza art. 112 alin. 1 lit. e C.pen., instanţa de judecată urmează să dispună confiscarea specială., de la inculpatului M.M.I.
-
a sumei totale de 400 de lei, pe care acesta a obţinut-o ca urmare a vânzării de droguri colaboratorului autorizat,
-
a sumei totale de 25.000 de lei pe care acesta a obţinut-o ca urmare a vânzării de droguri inculpatul G.S.
-
a sumei de 50 de lei, pe care acesta a obţinut-o ca urmare a vânzării unui gram de cannabis consumatorului C.R.
A
D. In baza art, 112 afin. 1 lit. b C.pen., instanţa de judecată urmează să dispună confiscarea specială a telefonului mobil iPhone, cu seria … aparţinând inculpatului G.S. , pe care acesta l-a folosit în derularea activităţii infracţionale (pentru a lua legătura cu M.M.I. , în scopul cumpărării de cannabis pentru consum propriu, fără drept).
-
PROPUNERI FORMULATE CĂTRE INSTANŢA DE JUDECATĂ
-
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, rezultă că există probe temeinice în sensul că inculpatul M.M.I. a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., reţinută în sarcina sa, în raport de care nu există nicio cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, probe care justifică incidenţa art. 223 alin. 2 C.pr.pen., *
măsura preventivă a arestului la domiciliu fiind proporţională cu gravitatea \ acuzaţiei ce i se aduce şi necesară, conform art. 202 alin. 1, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni de aceeaşi natură şi al înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică. Prin urmare, în temeiul art. 330 C.pr.pen., a art. 202 C.pr.pen. rap la art. 207 C.pr.pen., a art. 223 alin. 2 C.pr.pen. şi a art. 218 C.pr.pen.,
PROPUN:
Menţinerea măsurii preventive a arestului la domiciliu luate faţă de inculpatul M.M.I.
-
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, rezultă probe temeinice în sensul că inculpatul G.S. a săvârşit infracţiunea de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, fără drept, în forma continuată, prev. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen.,
prevenirii săvârşirii unei noi infracţiuni de aceeaşi natură, se impune ca inculpatul G.S. să nu comunice cu persoana de la care şi-a procurat droguri – inculpatul M.M.I. şi nici cu persoanele consumatoare de droguri care au făcut parte din anturajul său, anterior finalizării cercetării judecătoreşti; pentru aceste motive, considerăm că este necesară menţinerea măsurii controlului judiciar luate faţă de acesta, măsură proporţională cu gravitatea acuzaţiei.
Prin urmare, în temeiul art. 330 C.pr.pen., a art. 202 şi a art. 2151 şi urm. C. pr.pen.,
PROPUN:
Menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar luate faţă de inculpatul G.S.
C. Fiind îndeplinite condiţiile prev, de art. 249 C.pr.pen., apreciem că se impune menţinerea măsurilor asigurătorii pe care le-am dispus prin ordonanţele emise în datele de 03.05.2018 şi 12.06.2018, constând în:
-
instituirea sechestrului asupra sumei de 3.200 lei, aparţinând inculpatului M.M.I. ( … ),
-
instituirea sechestrului asupra laptop-ului marca … şi asupra telefonului mobil … aparţinând inculpatului M.M.I. ( … )
-
instituirea sechestrului, până la concurenta sumei de 1.340 de lei, asupra laptop-ului marca …. aparţinând inculpatului G.S. ( … ).
în consecinţă, în temeiul art. 330 C.pr.pen. rap. la art. 249 şi următoarele C.pr.pen.,
PROPUN:
Menţinerea măsurilor asigurătorii de mai sus.
***
Din toate aspectele prezentate mai sus, rezultă că:
-
au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului,
-
urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate,
-
prin actele de urmărire penală realizate, s-a probat existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, faptul că au fost săvârşite de aceştia şi împrejurarea că răspund penal.
Faţă de cele de mai sus,
DISPUN:
în temeiul art. 327 lit. a C.pr.pen., trimiterea în judecată a inculpaţilor:
M.M.I. , fiul lui … născut în data de … , domiciliat în municipiul … , posesor al CI, … , f,f.l. în … , tară antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, şi a infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Lg. nr. 143/2000, fiecare cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen, împreună art. 38 alin. 1 C.pen.,
-
G.S. , fiul lui … , născut în data … , domiciliat în … posesor al CI, seria … ffl în satul … , pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen..
In temeiul art, 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., solicităm obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează:
-
inculpatul M.M.I. în cuantum de 4.840 de lei (din care suma de 3.840 de lei reprezintă costurile cauzate de realizarea celor trei constatări tehnico- ştiinţifîce de către Laboratorul de analiză şi profil al drogurilor din cadrul … , în raport cu acesta),
-
inculpatul G.S. în cuantum de 1.340 de lei (din care suma de 480 de lei reprezintă costurile cauzate de realizarea constatării tehnico-ştiinţifice de către Laboratorul de analiză şi profil al drogurilor din cadrul …
In temeiul art. 274 alin. 1 teza finală C.pr.pen., rămâne în sarcina statului suma de 520 de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în beneficiul inculpatului M.M.I. – doamna avocat B.D.M.
Procuror,
E.V.O.