Ziua Mondială a Libertăţii Presei libere să stea acasă
Comisarul european Josep Borrell a exprimat opinia, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că autorităţile au profitat de pandemie pentru a limita drepturile jurnaliştilor. (Citiţi aici mesajul complet). Cred că excelenţa sa făcea referire şi la România, şi am să arăt de ce cred acest fapt.
Lucrez în presă de aproape 29 de ani, iar ultimul deceniu l-am petrecut printre justiţiabilii din Curtea de Apel Cluj. Am început chiar să strâng poveşti mai deosebite cu aceştia, într-o revistă trimestrială timpărită, petrecute în sălile paşilor pierduţi.
Am fost surprins să constat interdicţia de a intra în Palatul de Justiţie din Cluj, după declararea stării de urgenţă. Nu mi-a adus la cunoştinţă domnişoara care conduce instituţia, cu bagajul la uşă pentru pensia specială. Nu a avut acest curaj. L-a trimis pe şeful de dispozitiv al jandarmilor, să-mi arate poarta instituţiei. Care şef şi-a chemat mai mulţi subalterni să execute ordinul, să nu cumva să manifest indisciplină.
Oare ce-or fi făcând toţii oamenii aceia, judecători şi procurori, cu activitatea suspendată, de aproape două luni, cu aceleaşi salarii imense, doar ei ştiu, că nimeni nu are acces în sanctuarul lor din plebe.
În noaptea de Înviere, o dubă cu jandarmi m-a localizat pe drumul dinspre aeroport şi m-a urmărit până la Catedrala Ortodoxă, din Piaţa clujeană Avram Iancu. Duşmanii poporului deveniseră cei 3 jurnalişti, care şi-au luat misiunea de informare în serios. La petrecerile breslei, se adună sute de posesori de legitimaţii de presă. La evenimente cu grad înalt de risc, o mână de oameni. Nici măcar veteranii cu stagiul militar, nu mai au curajul să iasă din casă.
În urmă cu aproape 29 de ani, după ce am avut neinspiraţia să îmbrăţişez cariera de cronicar, am avut ocazia să discut cu câţiva jurnalişti de la un canal de televiziune belgian. Le-am povestit despre dificultatea anchetelor în perioada mineriadelor lui Iliescu. Mi-au spus direct, de la obraz. Până nu aveţi sacrificii, nu veţi fi recunoscuţi de breasla occidentală, care ştia cum vine treaba cu dictatorii pseudoemanaţi.
Acei ziarişti mi-au spus că pe la ei, legitimaţia de presă se numeşte coup fil, taie cordonul, adică le permite să treacă peste orice baraj al forţelor de ordine, indiferent de genul evenimentului. M-a pufnit râsul. La noi era opresiune maximă, mai ales faţă de cele câteva publicaţii care relatau altfel decât poftea emanatul de peste 70 la sută.
A urmat fenomenul Caritas. Nu doar amicii care depuseseră bani la Stoica mă apostrofau pentru relatările privind escrocheria financiară. Eram vânat de gorilele lui la conferinţele de presă. Un prieten îmi sugera să aştept să-şi ia el banii, şi apoi să îmi fac liniştit datoria. Nu şi i-a mai luat.
Mă simt acum, în această pseudopandemie de panică de urgenţă, (noroc cu capşunarii şi directorii politici din spitale şi direcţii, că ne făceam de râs fără victime), ca la lovitura de stat şi Caritas la un loc. Degeaba am făcut cursul de corespondenţi de război cu Ministerul Apărării. Militarii lor au ieşit să apere regimul Iohanis- Orban-Ciolacu, de bătrânii ieşiţi la cumpărături. O vreme s-au mulţumit cu legitimaţia de presă. Dar au apărut poliţistele locale ale lui Boc, care au cerut mai multe acte doveditoare. Pentru Primăria clujeană, jurnaliştii nu mai sunt o prioritate, ci mai degrabă, vorba marinarului, o vulnerabilitate.
Ba au început şi colegii de breaslă să mă certe. Ei, care preiau, de sub canapea, cu conştiinciozitate, toate statisticile morbide, punând umărul la creşterea panicii în populaţie, nu înţeleg ce caut eu să ies pe stradă, să tropăi printre covizi, în loc să iau cuminţel medicamentele acasă. Când ei stau aliniaţi şi ascultători la televizor, ca nişte profesionişti adevăraţi. Au ajuns televiziunile cele mai bune comunicatoare ale oficinei de stat. Presa locala a dispărut.
Îmi pare bine s-o spun, eu nu rezonez cu oficialităţile, nici cu breasla care aniversează, nu ştiu exact ce. Nu am reuşit nici în epoca de aur, nici după. E drept că nu am pupat atunci turnee în străinătate din cauza indisciplinei. Vreo 13 ani.
Nu se poate, să se plângă lumea că au fost încălcate drepturile civile inutil, iar ziariştii să petreacă pe sub canapele, pentru libertatea de a avea o vacanţă prelungită, oferită cu generozitate, de genialul nou conducător. În condiţiile în care ţările care contează, îşi relaxează restricţiile şi deschid şcolile, presa noastră are, în continuare, sumarul făcut din palate şi cere prelungirea blocadei, până la vacabţa de vară, a stării de urgenţă.
Mihai Bacalu