Părinţi revoltaţi. Măsuri de protecţie scumpe şi inutile
Reprezentanţii părinţilor şi ai unor asociaţii de protecţie a consumatorilor atrag atenţia asupra costurilor mari şi a eficienţei reduse a măştilor sanitare obligatorii pentru elevi.
Stimată doamnă Ministru,
Stimate domnule Ministru,
Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică, cu o activitate neîntreruptă de peste 30 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, împreună cu Asociația Alianța Părinților vă solicită cu privire la Ordinul pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19, să luați act de următoarele:
Cerem ca semnatarii acestui act normativ să-și asume în mod EXPLICIT responsabilitatea pentru toate consecinţele pe care măsurile prevăzute le pot avea asupra sănătăţii fizice și psihice a elevilor și a personalului didactic și nedidactic, precum și pentru irosirea de fonduri pe care aceste măsuri le implică.
Toate datele știinţifice din surse medicale prestigioase indică faptul că în rândul copiilor cazurile grave sau fatale de Covid-19 sunt extrem de rare, ele s-au semnalat la copiii imunodeprimaţi, cu grave afecţiuni preexistente, iar “întoarcerea la școală nu-i expune pe copii unui pericol direct” (Prof Malcom Semple- British Medical Journal).
Este imperativ ca decidenţii români să folosească informaţiile existente rezultate din experienţa altor state.
Epidemia se stinge treptat în Suedia și Belarus, singurele ţări europene în care copiii au mers la școală și la grădiniţă fără mască, iar adulţii au mers la serviciu și viaţa s-a desfășurat aproape normal (cu respectarea unor reguli). În Finlanda, care are o populaţie similară și a fost în lockdown total, s-a înregistrat același număr de îmbolnăviri în rândul elevilor și profesorilor ca și în Suedia. Chief Medical Officers (cei mai importanţi consilieri în domeniul sănătăţii în guvernele Angliei, Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord) au formulat o declaraţie comună în care se afirmă că „foarte puţini copii sau adolescenţi, dacă nu chiar niciunul, vor avea de suferit pe termen lung din cauza COVID-19 exclusiv ca urmare a mersului la şcoală”,
Măsurile pe careMinisterul Sănătăţii și Ministerul Educaţiei doresc să le impună în unităţile de învăţământ sunt disproporţionate, inaplicabile, costisitoare și implică riscuri majore.
Consorțiul asociativ format din Aspociația Pro Consumatori și Alianţa Părinţilor solicită ca semnatarii Ordinului pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19 să comunice în scris soluţiile pentru următoarele probleme:
- Conform unui raport al Asociației Pro Consumatori, 80% dintre măștile care se vând în România sunt neconforme, deci inutile. Aţi pregătit și pus la dispoziţia școlilor lista tipurilor de măști conforme, din cele 10% de pe piaţă ? Cum vă veţi asigura că măștile folosite îndeplinesc cerinţele privind performanţele din standardul SR EN 14683 și nu sunt niște cârpe care irosesc banii familiilor?
- Dacă dezinfecţia se va face în modul și la intervalele recomandate, cu substanţe care – de regulă – se pulverizează, elevii și profesorii vor fi obligaţi să desfășoare orele într-un mediu suprasaturat de aerosoli conţinând surfactanţi agresivi, ftalaţi, triclosan și multe alte substanţe chimice pe care n-ar trebui să le inhaleze (lucru care se va întamplă în ciuda purtării măștii). Ca urmare, starea de sănătate a copiilor care suferă de astm și alte afecţiuni non-covid ale căilor respiratorii se va agrava.
- Cine va controla fiecare copil în parte (și cum anume) pentru a constata dacă masca s-a umezit, dacă a fost schimbată la timp, dacă este purtată corect, dacă n-a fost atinsă într-un mod care face utilizarea ei mai periculoasă decât lipsa ei?
- Dacă o familie are doi copii școlari care trebuie să poarte cel puţin câte 2 maști pe zi (și respectă interdicţia privind refolosirea măștii), iar părinţii lor și-au pierdut locurile de muncă în timpul pandemiei, evident ei nu vor putea respecta cerinţele. Li se va interzice dreptul la educaţie?
- „Când ies în pauză, elevii se vor dezinfecta pe mâini, când intră înapoi, la fel”(dr Nelu Tătaru). În perioada 17 aprilie 2020-14 august 2020 au fost notificate de țările membre ale Uniunii Europene, pe platforma Safety Gate, 6 mărci de dezinfectanți pentru mâini sub formă de gel, neconforme. În compoziția unora dintre ele s-a găsit metanol, până la un procent de 11,6%, substanță deosebit de toxică pentru sistemul nervos central și pentru ochi. Altele conţin o cantitate insuficientă de etanol pentru a fi utilizate ca dezinfectanţi. Au trimis cele două ministere către școli aceste informaţii împreună cu lista produselor periculoase?
- De cele mai multe ori emoțiile și sentimentele sunt comunicate nu prin cuvinte, ci prin expresiile faciale. Aproape instinctiv omul utilizează expresiile faciale ca pe un barometru pentru a aprecia sentimentele, motivațiile, dispoziția, gradul de disponibilitate al unei alte persoane.Imposibilitatea elevilor de a vedea expresia feţei interlocutorului (cadru didactic/coleg) provoacă sentimente de anxietate, nesiguranţă, alienare, neîncredere, instabilitate emoțională, cu consecinţe grave pe termen lung.
- Hipoacuzicii nu vor putea vedea mișcarea buzelor.
- Elevii care nu stau în primele bănci nu vor auzi sau nu vor înţelege ce spune profesorul.
- Cum se va preda muzica cu masca pe faţă?
- Unde-și pun elevii masca atunci când beau apă sau mănâncă?
- Folosesc aceeași mască după ce iau gustarea?
- Dacă un elev scapă masca pe jos și nu are alta de schimb:
- își pune pe faţă masca luată de pe jos;
- este trimis acasă și pierde restul orelor;
- sunt chemaţi părinţii să-i aducă altă mască;
- stă fără mască până la sfârșitul programului;
- alte soluţii ?
13. Desaturarea hemoglobinei prin lipsa oxigenării corecte cauzate de purtarea prelungită a măștii determină scăderea capacității de concentrare, amețeală, confuzie, tahicardie. Dacă unui elev sau unui profesor i se face rău, i se dă masca jos ca să respire? După ce-și revine trebuie să-și pună masca din nou?
14. Care sunt mijloacele concrete prin care profesorul cu masca pe faţă ar putea face orele atrăgătoare, antrenante, distractive, pentru a stimula plăcerea de a învăţa a copiilor?
15. Unele persoane manifestă reacții cutanate provocate de purtatul măștii: acnee, prurit facial, exantem, dermatită de contact. Printre substanțele raportate drept cauza unor dermatite de contact se numără substanțe ca: thiuram (prezent în elasticul cu care se fixează masca de urechi), dibromodicyanobutan (C6H6Br2N) (bromină-larg folosită în diverse ramuri ale industriei) sau chiar formaldehidă (care s-a găsit în componentele unui lot de măști N95). Persoanele care manifestă reacţii cutanate au voie să-și scoată masca, sau nu?
În absenţa unor răspunsuri adecvate la aceste întrebări, considerăm că purtarea măștii în școală, departe de a oferi siguranţă, aduce serioase prejudicii sănătăţii tuturor celor care își desfășoară activitatea în unitatea de învăţământ precum și procesului instructiv-educativ.
Considerăm, de asemenea, că pentru copiii cu afecţiuni cronice, imunodeprimaţi, se justifică măsuri de protecţie bine gândite, aplicabile și eficiente pe care cele două ministere trebuie să le găsească în timp util și nu prin delegarea responsabilităţilor.
Informații detaliate despre măști și dezinfectanții de mâini găsiți aici :
Așteptăm soluţii realiste, aplicabile și responsabile pentru toate problemele menţionate, înainte de începerea anului școlar.
Cu consideraţie,
Asociația Pro Consumatori
conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte
Alianţa Părinţilor
ing. Cristian Filip, președinte