Proteste după adoptarea ordonanţei privind graţierea
Câteva mii de tineri au protestat marţi seara în Bucureşti şi marile oraşe, după ce Florin Iordache, ministrul Justiţiei a anunţat la ora 22, adoptarea ordonanţelor de urgenţă prin care au fost adoptate graţierea şi modificările aduse Codului Penal. În paralel, preşedintele şi şefii parchetelor au exprimat critici aspre faţă de actele emise pe sub masă de Guvern.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au reacţionat şi ei prompt, acuzând Guvernul de dezinformare, prin solicitarea unui punct de vedere formal în cursul serii de marţi, deşi ordonanţele au fost adoptate.
Poziţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de adoptarea, de către Guvernul României, a proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea codurilor penale
Având în vedere adoptarea, în şedinţa Guvernului din seara zilei de 31.01.2017, a Proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, anterior consultării corpului profesional şi avizării de către Consiliul Superior al Magistraturii, confom dispoziţiilor art.38 alin. (3) din Legea nr.317/2004,
Consiliul Superior al Magistraturii
Apreciază că solicitarea Ministerului Justiţiei, transmisă Consiliului la data de 31.01.2017, în jurul orelor 17.00, de avizare a Proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, nu reprezintă o intenţie reală în obţinerea avizului prevăzut de lege.
Anterior şedinţei Guvernului din seara zilei de 31.01.2017, ministrul justiţiei a fost personal înştiinţat şi invitat să participe, în calitate de membru de drept al CSM, la şedinţa Plenului convocată de urgenţă pentru data de 01.02.2017, ora 9.00, tocmai pentru analizarea şi dezbaterea solicitării de avizare.
Consiliul Superior al Magistraturii consideră că adoptarea proiectului în condiţiile menţionate reprezintă o nesocotire gravă a dispoziţiilor legale în materia avizării şi a punctului de vedere pe care Plenul CSM avea abilitarea legală de a-l exprima.
DNA a sintetizat efectele imediate ale graţierii şi dezincriminării abuzului în funcţie
COMUNICAT
Direcția Națională Anticorupție a întocmit o analiză a impactului pe care adoptarea – prin ordonanță de urgență, a modificărilor Codului penal și Codul de procedură penală – o va avea asupra dosarelor penale aflate în curs de instrumentare și în proces de judecare.
Această analiză a fost făcută în condițiile în care, după transmiterea, la Ministerul Justiției, la data de 20 ianuarie 2017, a unui punct de vedere argumentat referitor la modificările propuse la Codul penal și la Codul de Procedură penală, până astăzi nu s-a conturat o perspectivă și o formă, alta decât cea inițială, în care ar urma să fie modificate cele două proiecte care, între altele, ar favoriza persoanele care de acum înainte vor săvârși fapte de abuz în serviciu – fapte asimilate infracțiunilor de corupție.
În plus, de aceste modificări vor avea de profitat și persoane deja acuzate/trimise în judecată pentru abuz în serviciu. Având în vedere că aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile, intrarea lor în vigoare, chiar și pentru scurt timp, îi va avantaja pe cei deja anchetați sau trimiși în judecată.
1. Astfel, orice faptă care ar cauza un prejudiciu de sub 200.000 lei nu va mai fi investigată și pedepsită; în cauzele trimise la instanță procesul penal încetează, iar cauzele aflate în lucru la DNA se vor clasa. Limita de 200.000 lei nu are nicio legătura cu decizia Curții Constituționale a României în ceea ce privește această infracțiune, cu toate că, în nota de fundamentare se invocă acest aspect. Această limită este stabilită în mod arbitrar, fără a fi justificată în vreun fel, existând posibilitatea să fie favorizate anumite persoane determinate.
2. Orice faptă pentru care nu există plângere prealabilă depusă de partea vătămată nu va mai putea fi investigată. Dacă autorul faptei este însuși conducătorul instituției, ar trebui să formuleze plângere împotriva propriei persoane. Mai mult, plângerea prealabilă poate fi introdusă doar în termen de trei luni de când partea vătămată a cunoscut existența faptei. Spre exemplu, controalele Curții de Conturi, ale ANAF sau ale altor organisme cu atribuții de control, care vizează activitatea unei instituții din anul anterior nu mai pot determina formularea unei plângeri prealabile.
Toate dosarele aflate deja pe rolul instanțelor, având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu, vor fi condiționate de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată. Dacă o asemenea instituție va refuza formularea plângerii, se va dispune încetarea procesului penal.
3. Pedeapsa pentru infracțiunea de abuz în serviciu scade nejustificat de mult, de la maximum 7 ani la maximum 3 ani, fără a se preciza care este justificarea. În consecință scade termenul de prescripție la 5 ani. Prin urmare, o serie de procese și anchete vor înceta din cauza împlinirii termenului de prescripție.
Reducerea pedepsei nu este justificată, ba mai mult, aduce în derizoriu orice efort de a descuraja conduita abuzivă a funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
De exemplu, în perioada 2014-2016, au fost trimise în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu 1.171 persoane fizice și 34 de persoane juridice, iar prejudiciile cauzate prin comiterea faptelor este de peste un miliard euro (1.048.341.902 euro).
În prezent se află în lucru la DNA 2.151 dosare având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu.
În fața acestei realități, pedeapsa trebuie să fie adecvată în momentul legiferării, în momentul individualizării prin aplicarea ei de către instanță, cât si în momentul executării efective a pedepsei.
Or, prin noua reglementare va fi încurajată conduita abuzivă a funcționarilor, incorectitudinea, imoralitatea, lipsa de onestitate și de probitatea a acestora în soluționarea unor drepturi și interese ale persoanelor fizice sau juridice.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Parchetul General a arătat efectele graţierii şi modificării Codului Penal
COMUNICAT
În completarea comunicatului anterior referitor la proiectul de modificare a Codului Penal și a Codului de procedură penală, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Ministerul Public avertizează asupra faptului că este imperios necesar să se realizeze punerea în acord a prevederilor Codului penal și a Codului de procedură penală cu dispozițiile cuprinse în deciziile Curții Constituționale a României, însă, în actuala redactare, proiectul de modificare a celor două coduri depășește limitele stabilite de către instanța de contencios constituțional.
Deși în preambulul notei de fundamantare se invocă existența deciziilor Curții Constituționale nr. 603/2015 și nr. 405/2016, modificările ce se doresc a fi operate exced cele statuate de instanță.
Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 603/2015 se constată că sintagma ”raporturi comerciale” din cuprinsul art. 301 alin.1 din Codul penal este neconstituțională. Însă prin proiectul de ordonanță de urgență se înlătură din norma de incriminare și variantele alternative ”pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat de foloase de orice natură”. Modificarea adusă acestui text de lege prin proiectul de ordonanță de urgență este una substanțială, ce ține de însăși esența infracțiunii de conflict de interese și scoate în afara legii conduita imorală, imparțială a funcționarului, fiind afectate relațiile de serviciu și crearea unei stări de pericol pentru îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu.
Sintagma introdusă în text, aceea de ”foloase materiale necuvenite”, ține de specificul elementelor altor încălcări de lege (respectiv infracțiuni de corupție, de abuz în serviciu).
În consecință, prin propunerea de modificare a textului art. 301 Cod penal, nu numai că se restrânge sfera de aplicare, dar se și denaturează intenția inițială a legiuitorului, aceea de a sancționa conduita imorală a funcționarului.
În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 Cod penal, pentru identitate de raţiune, modificarea propusă prin proiectul de ordonanţă este de substanţă și nu are în vedere transpunerea deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. 1 din Codul penal actual sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.
Astfel, textul propus condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unei pagube într-un cuantum arbitrar ales (condiţie ce nu îşi găseşte aplicabilitatea în niciun alt text de lege, cuantum extrem de ridicat de altfel, fără a se preciza dacă faptele comise sub acest prag mai sunt sancţionate în vreun fel (contravenţie, abatere etc.) lăsându-le în afara ilicitului penal, situaţie deosebit de periculoasă având în vedere posibilitatea fracţionării activităţii infracţionale în fapte distincte, cu prejudicii sub limita textului incriminator.
O asemenea modalitate de incriminare ar constitui o veritabilă încurajare pentru comiterea repetată de către funcționari, cu intenție, a unor fapte de abuz în serviciu, care ar provoca prejudicii apropiate valoric de plafonul respectiv, dar care nu l-ar depăși, în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase materiale, în condițiile în care asemenea exercitări ilegale ale funcției ar putea atrage cel mult răspunderea disciplinară și civilă. De altfel, apreciem că, în contextul socio-economic actual, un prejudiciu (suportat de către persoana vătămată) și respectiv un folos (obținut de către funcționar sau de către altul) de 200.000 lei nu reprezintă o chestiune deloc neglijabilă ori cu o gravitate atât de redusă încât să excludă antrenarea răspunderii penale.
La fel de criticabilă și fără nicio legătură cu vreo decizie a Curții Constituționale este și dezincriminarea infracțiunii de neglijență în serviciu.
Rațiunea incriminării acestei infracțiuni este similitudinea cu infracțiunea de abuz în serviciu, singura diferență fiind sub aspectul laturii subiective, respectiv culpa, și nu intenția inculpatului.
Dezincriminarea acestei infracțiuni nu face decât să încurajeze o conduită subiectivă din partea funcționarului, care nu acționează cu intenție, ce-i drept însă, în afara oricărei responsabilități, oricărei diligențe, pus la adăpostul unei lipse de răspundere penală.
Această conduită va avea consecințe nedorite prin producerea unor pagube materiale grave sau încălcări ale drepturilor persoanelor.
Pentru a exemplifica cele expuse anterior, prezentăm date statistice la nivelul Ministerului Public privind infracțiunile la care ne-am referit, pentru intervalul 2014 – 2016:
Nr. crt. |
Infracțiunea |
Persoane trimise în judecată |
Prejudicii lei/euro |
1) |
Abuz în serviciu |
1960 |
3.987.930.404 lei 196.002.878 euro |
2) |
Neglijența în serviciu |
202 |
5.381.726 lei 1.000.000 euro |
3) |
Conflict de interese |
215 |
Totodată, numai pentru anul 2016, ilustrăm cu o serie de date referitoare la calitatea persoanelor trimise în judecată pentru infracțiunea de conflict de interese, după cum urmează: 2 parlamentari, 17 primari, 4 viceprimari și 5 directori, reținându-se, în esență:
- 2 parlamentari/deputați și-au angajat rudele (fiul și nora) la biroul parlamentar;
- 12 primari de oraș/comună au achiziționat bunuri de la societăți comerciale al căror asociat unic și administrator erau rude și afini de gradul I;
- 5 primari de comună au încheiat contracte de concesiune/închiriere pășună comunală cu societăți administrate de soț sau rude de gradul I (tată/fiu);
- 7 consilieri județeni/locali au luat decizii în beneficiul unor asociații/societăți comerciale administrative de soț, rude și afini de gradul I;
- 7 conducători de instituții publice (directori și primari) și-au angajat rudele și afinii de gradul I;
- 6 conducători de instituții publice (directori) au achiziționat bunuri de la societăți al căror asociat și administrator erau rude de gradul I.
Tinerii au blocat căile de acces în clădirea din Piaţa Victoriei şi au cerut demisia Guvernului. Protestul a ţinut până în jurul orei 3 dimineaţa.
Potrivit presei, ordonanţele de urgenţă nu au fost trecute pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, nici măcar pe lista suplimentară şi au fost publicate în Monitorul Oficial imediat după miezul nopţii.
Câteva mii de protestatari s-au strâns şi la Cluj şi au mărşăluit din nou prin oraş, după anunţul adoptării ordonanţelor, începând de la ora 23, până după miezul nopţii.
Filmare din cursul nopţii realizată de Nicu Cherciu
MITING SPONTAN – CLUJ-NAPOCA – 31.01.2017
Posted by Nicu Cherciu on 31 Ianuarie 2017
Magistratul Cristi Danileţ, fost membru CSM a notat pe pagina sa de socializare, că modificările aduse Codului Penal prin OUG (dezincriminarea abuzului in serviciu si a neglijentei in serviciu) vor intra în vigoare peste 10 zile de la publicarea OUG.
“Astfel că CCR are timp suficient să se pronunțe dacă: Avocatul Poporului atacă OUG cum că nu există urgență sau dacă președintele CSM sesizează conflictul constituțional între autoritățile statului. Sau poate Guvernul abrogă OUG, e posibil și asta…”
Mai multe personalităţi au luat poziţie în cursul nopţii împotriva ordonanţelor guvernului, printre care preşedintele Iohannis, şefa DNA sau procurorul general.
Preşedintele Klaus Iohannis
“Este zi de doliu pentru democraţie în România”
Procurorul general Augustin Lazăr
“OUG sunt o sfidare la adresa Justiţiei. Trebuie atacate la Curtea Constituţională”
Procurorul DNA Codruţa KOvesi
“OUG nu au ţinut cont de observaţiile noastre. Lupta anticorupţie devine irelevantă.”
Fostul premier Dacian Cioloş
“Dispreţ îngrozitor la adresa cetăţenilor cinstiţi. Preţul pe care-l vom plăti este incalculabil”.
Presa străină a reacţionat cu promptitudine
Washington Post
“Guvernul dă o lovitură luptei cu corupţia”
Protest spontan Cluj 31.01.2017 #coruptiaucide
Posted by Matei Florin on 31 Ianuarie 2017