din ciclul ”Povești de trezit orășenii” : Scrisoarea unui extraterestru

Dragi pământeni,

            În urmă cu zeci de mii de ani am aterizat pe planeta voastră într-o frumoasă pădure de pe un deal situat lângă o apă curgătoare limpede ca cristalul.

O vreme m-am cam plictisit fiindcă vietățile ce locuiau în ea erau iraționale și nu ne înțelegeam dar cu timpul la marginea pădurii au apărut, nu știu cum, niște bipede care dădeau semne de inteligență. Unii confrați se lăudau pe space-look că erau rezultatul experiențelor lor genetice, alții mă trimiteau la space-pedia să-l citesc pe unul Darwin dar cert este faptul că bipezii autointitulați oameni au evoluat încet-încet ajungând la o tehnologie rudimentară pentru noi dar extraordinară pentru ei.

Și când indivizii au ajuns la o brumă de rațiune am putut în sfârșit să interacționăm, la început ludic jucându-mă ascunsa cu ei prin pădure apoi dându-le de înțeles prin tot felul de semne – portaluri către lumea mea, făcând artă vegetală din copacii pădurii, ba chiar arâtându-mă sub diferite forme – că sunt și eu pe aici. Și au aflat de mine oameni de pe tot globul pământesc fiind tot mai mulți curioși să mă întâlnească.

Ciudat este faptul că deși unii păreau foarte interesați să mă descopere, cunoască și accepte alții făceau tot posibilul să mă alunge, cei din urmă organizați foarte bine în două triburi: clujeni și floreșteni. La început au tăiat din materia primă pentru arta mea vegetală apoi au început să construiască ceea ce ei numeau drumuri pe care se târau cu tot felul de vehicule ciudate zgomotoase și urât mirositoare.

Mi-am arătat nedumerirea acestor acțiuni luând pe planeta mea câteva specimene ca să le arăt cum conviețuim noi armonios cu tot ceea ce ne înconjoară, cu gândul ca la întoarcerea lor pe pământ să le povestească și celorlalți indivizi ce au văzut. Experimentul meu a dat greș fiindcă cei pe care i-am dus la noi au refuzat vehement să se mai întoarcă bânguind ceva de neînțeles pentru mine despre investitori de bună credință, autorizații cu dedicație, șpagă, interese personale, poluare, etc…

Colac peste inelul lui Saturn cei din tribul floreștenilor au început să înalțe mai jos de pădure mușuroaie mari din beton unde se ascundeau peste noapte (și uneori ziua întreagă) ca să privească hipnotizați la idolii lor ce se manifestau în niște sticle colorate de diferite dimensiuni. Mușuroaiele erau ocupate mai ales de cei din tribul clujenilor care încet încet au uitat să mai vină prin pădure să interacționăm. Unii chiar priveau pădurea cu ostilitate fiindcă nu pot pătrunde prin toată cu vehiculele lor primitive.

            Am crezut că le va trece cu timpul și se vor întoarce la natură dar m-am înșelat. Într-o, numai bună nu, zi m-am trezit chiar la marginea pădurii cu un monstru din fier ce mânca pământul și am aflat despre intenția tribului floreștenilor de a înălța acolo 2 piramide din beton ce vor fi cadrul portalului prin care dealul se va umple de betoane.

Și cum liniștea pădurii în care am stat atâta amar de vreme va dispare ca într-o gaură neagră am hotărât cu mare părere de rău să părăsesc această planetă lăsând-o în plata oamenilor ce dau semne evidente că își pierd rațiunea.

Un extraterestru

Arhitect Mircea Purdea