Iată-ne ajunși, din nou, a 105 oară, la celebrarea Marii Uniri. Ziua în care toți românii, dar mai ales cei angajați politic, redevin mari patrioṭi.

Ziua în care serbăm, deșănțat, nici noi nu mai știm ce, în care ne lăudăm cu tehnica militară, de împrumut, în cel mai bun caz, în loc să ne lăudăm cu reușitele conaționalilor noștri, atâți câți am mai rămas pe aceste meleaguri.

Nu are importanṭă faptul că Statul Român este falimentar, că nu își poate îndeplini angajamentele asumate față de proprii cetățeni – noi serbăm. Și nu ajung 3 minute de artificii, trebuie 15. Și nu ajunge o singură manifestare, trebuie câteva sute, că să se simtă fiecare administrator vremelnic de UAT jupân.

Deși am avut un an deosebit de greu, în care ne-am lovit de nenumărate ori de un stat şi o țară care nu prea mai rezonează cu termenul de meritocrație, parcă, totuși în momentul în care urci pe podium în fața altor țări, mult mai evoluate și care știu să își aprecieze reprezentanții din diferitele ramuri ale vieții, aceste frustrări și neîmpliniri dispar.

Și, zici din nou – sunt mândru că sunt român, mă descurc eu cumva, nu am nevoie de mila altor țări/federații străine care m-ar dori în ograda lor. Dar, după reintrarea lucrurilor în normal și trecerea euforiei, atunci când te reîntorci acasă, îți dai seama cât mai avem de muncit cu toții pentru a ne ridica la nivelul înaintașilor noștri care au înfăptuit Marea Unire.

La mulți ani, România!

Pilot WRC Horaţiu Savu