Sima Vampirul va sta după gratii 27 de ani. A împuşcat un taximetrist şi un poliţist
Magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins apelul lui Sima Dorin Grigore, foto bistriteanul.ro împotriva sentinţei Tribunalului din Bistriţa, care l-au condamnat la o pedeapsă de 26 de ani şi 8 luni de închisoare, pentru ultraj şi tâlhărie. Condamnatul trebuie să achite poliţistului pe care l-a împuşcat în timpul capturării, suma de 100.000 de euro, daune morale.
Sima a intrat în iulie anu trecut în sediul Raiffeisen din Bistriţa şi sub ameninţarea unui pistol a obinut de la o casieră suma de 19.000 de lei, făcându-se nevăzut în mai puţin de un minut.
Identificat rapid, Sima a fost reţinut după doar 2 săptămâni, în casa sa din Subcetate, unde însă a reuşit să-l împuşte pe şeful de la Servicii Criminale în braţ. Pentru acest gest a primit 21 de ani de închisoare, iar pentru jaful de la bancă 11 ani.
Judecătorii bistriţeni îl condamnaseră în luna iulie la pedeapsa de 21 de ani, pentru ultraj, după ce acesta împuşcase un poliţist şi la pedeapsa de 11 ani, pentru jaful de la Raiffeisen Bank. A mai primit 3 ani pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi alţi 3 pentru uzul de armă fără drept.
În compunerea pedepsei, judecătorii au luat în considerare şi restul neexecutat de 1137 de zile, din pedeapsa de 12 ani şi jumătate, când abia devenit major, a împuşcat un taximetrist în Satu Mare.
Minuta Curţii de Apel Cluj
Solutia pe scurt: În baza art. 421 pct. 1 lit. b CPP respinge, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul S.D.G. împotriva sentinţei penale nr. 73/27.07.2017 a Tribunalului Bistriţa Năsăud. Menţine starea de arest a inculpatului S.D.G.. În baza art. 72 CP deduce din pedeapsă reţinerea şi arestul începând cu 12.07.2016 la zi. Obligă inculpatul să achite părţii civile A.P.L. suma de 2000 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocaţial în apel. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 130 lei, onorariu parţial avocat din oficiu pentru d-na avocat C.I., ce se va avansa din FMJ. Obligă inculpatul să achite în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu cheltuieli judiciare. Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2017.
Judecătorii cujeni au menţinut sentinţa colegilor din Bistriţa din luna iulie
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de ultraj prev. de art. 257 alin.1,4 C.p. rap. la art. 32 C.p. şi art. 189 alin.1 lit.c C.p. cu aplic. art. 41 C.p. în infracţiunea de ultraj prev. de art. 257 alin.1,4 C.p. rap. la art. 194 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 41 C.p. formulată de inculpatul S.D.-G. prin avocat. Condamnă pe inculpatul S. D.-G., recidivist, aflat în PNT Gherla, la pedeapsa principală de 21 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin.1,4 C.p. rap. la art. 32 C.p. şi art. 189 alin.1 lit.c C.p. cu aplic. art. 41 C.p.. În temeiul art. 67 al. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,h C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta, folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Condamnă pe inculpatul S. D.-G. la pedeapsa principală de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C.p., art. 234 alin.1 lit.a C.p.cu aplic. art. 41 alin.1 C.p.. În temeiul art. 67 al. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,h C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta, folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Condamnă pe inculpatul S.D.-G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin.1 C.p. cu aplic. art. 41 alin.1 C.p. Condamnă pe inculpatul S.D.-G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept prev. de art. 343 alin.1 C.p. cu aplic. art. 41 alin.1 C.p. Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în stare de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 12 ani şi 6 luni aplicată prin S.p. 635/2004 a Tribunalului Satu Mare definitivă prin D.p. nr. 6866/2005 a ÎCCJ din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat cu un rest neexecutat de 1137 zile închisoare. Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în concurs real prev. de art. 38 alin.1 C.p. şi în temeiul art. 39 alin.1 lit.b C.p. contopeşte pedepsele principale aplicate prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea de 21 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse ( 5 ani şi 8 luni închisoare ), rezultând pedeapsa principală finală de 26 de ani şi 8 luni închisoare, alături de care, în temeiul art. 45 alin.3 lit.a C.p. aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,h C.pen. şi anume, de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta, folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,h C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta, folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 399 alin.1 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 72 C.pen. deduce din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 12.07.2016 la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 112 al.1 lit. b, f C.pen. dispune confiscarea specială de la inculpat a pistolului letal cu glonţ marca Colt de calibru 11,43 şi a celor 5 tuburi cartuş de calibru 11,43 mm depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul IPJ B-N şi a celor două tuburi cartuş aflate în plicul nr.14 depus în Camera corpuri delicte a Tribunalului B-N. În temeiul art. 397 alin.3 rap. la art. 404 alin.4 lit.f C.p.p. dispune restituirea către inculpatul S.D.G. a următoarelor bunuri:balsam de buze Larello (aflat în plicul nr. 3 la Camera corpuri delicte a Tribunalului B-N), unghieră, forfecuţă de unghii (ridicate la percheziţia din data de 8.07.2017 şi depuse în 2,4 la Camera corpuri delicte IPJ B-N nefiind înaintate Tribunalului B-N), ochelari de soare ( aflaţi în plicul nr.7 la Camera corpuri delicte a Tribunalului B-N), înscrisurile aflate în plicurile nr.9,10, ţigarete din plicul nr. 17, pantofi aflaţi în plicul nr. 15 şi coletul nr.6, ceas de mână aflat în plicul nr. 16, obiecte îmbrăcăminte din colet nr. 2,3,4,5, laptop marca Aer Aspire cu seria 5542G7554275242 model NS 2277, geantă laptop şi încărcător aferent, modem Huawei, cartelă telefonică SIM, dispozitiv MP3, acumulator auxiliar Power Bank marca Taudia, trei încărcătoare, trei telefoane mobile, unul marca Nokia Microsoft Mobile seria IMEI 357140067418163 cu cartelă SIM Orange, unul marca Alcatel One touch, cu seria IMEI 3591600657549468, cu cartelă SIM Orange, unul marca Samsung cu seria IMEI 354609077275071 cu cartelă SIM Lycamobile(depuse în plicurile 19,20 aflate la Camera corpuri delicte a Tribunalului B-N), În temeiul art. 397 alin.3 rap. la art. 404 alin.4 lit.f C.p.p. dispune restituirea către numita B. I. L. a celor două telefoane aflate în plicul nr.18 la Camera corpuri delicte a Tribunalului B-N ( unul marca FREE MAN dual SIM seria IMEI 1 359354070026990, IMEI 2 3593744070027006 cu cartelă SIM Orange, celălalt marca Orange Dive 30 cu seria IMEI 867239020940439). În temeiul art. 397 alin.3 rap. la art. 404 alin.4 lit.f C.p.p. dispune restituirea către persoana vătămată A.P. a cămăşii aflate în coletul nr.1 la Camera corpuri delicte a Tribunalului B-N. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă A. P. L. şi obligă pe inculpatul S.D. G. la plata sumei de 12.152,32 lei cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Raiffeisen Bank S.A. şi obligă pe inculpatul S. D. G. la plata sumei de 6.605,42 lei. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş şi obligă pe inculpatul S.D.G. la plata sumei de 4.759,22 lei cu dobânzile legale aferente calculate de la data de 22.07.2016 până la data plăţii efective. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean B-N şi obligă pe inculpatul S.D. G. la plata sumei de 492,25 lei. Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud. Constată că I.S.U. B-N, H.D. L., M. L. nu s-au constituit părţi civile în cauză. Menţine sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa procurorului din data de 29.07.2016 asupra sumelor de 1.713 lei şi 2.850 Euro consemnate la CEC Bank. În baza art. 276 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul S. D. G. la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea părţii civile A. P.L. În baza art.274 al. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpatul S. D. G. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 9.000 lei, cuantum ce include şi contravaloarea cartuşelor utilizate cu ocazia acţiunii operative din data de 12.07.2016, de către organele de poliţie respectiv 2,55 lei. Stabileşte în favoarea Baroului Bistriţa Năsăud suma de 780 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av. Ceuca Corina la urmărire penală, cameră preliminară şi judecată, şi suma de 100 lei onorariu parţial oficiu urmărire penală pentru av. Cîrceie Fabiola, sume ce se vor suporta din fondurile M.J. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.07.2017.