Episcopul greco catolic Florentin Crihălmeanu s-a referit duminică la parabola biblică Întoarcerea fiului risipitor. Invitat în cadrul litughiei săptămânale, neurochirurgul Ştefan Florian a oferit credincioşilor, cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, o perspectivă filosofică a doctorului implicat în actul medical.

Medicul Ştefan Florian a oferit publicului o perspectivă personală a actului medical, cu prilejul Zilei Mondiale a Bolnavului.

Doctorul a oferit o perspectivă personală a actului medical, insistând pe implicaţiile filosofice ale specialistului, aflat în preajma unor bolnavi incurabili. S-a referit la dilemele şi limite create de implicarea afectivă în rezolvarea unor cazuri grave, aparent fără soluţie.

“Am învăţat de la cei bolnavi sensul fericirii fără margini şi ale speranţei care moare ultima”.

Medicul s-a referit şi la prevenţie, dar şi la părăsirea ţării de către medici, asistenţi şi pacienţi.

“În faţa suferinţei suntem egali, de la oraş, sat, cu carte sau fără”, a mai spus profesorul universitar.

Episcopul Florentin Crihălmeanu a descris pilda biblică a Fiului risipitor. În predica sa, episcopul a făcut referire şi la protestele antiguvernamentale din ţară.

Fiul risipitor din lecţia evanghelică de astăzi a fost cinstit cu sine însuşi, cu o cinste sinceră şi neîndurătoare. Acest lucru s-a întâmplat atunci când a recunoscut în sinea lui greşeala şi a spus: “Am păcătuit”. Chiar în acea zi a început un nou capitol din viaţa sa. Un nou capitol poate să înceapă pentru noi dacă, spunând adio auto-justificării, auto-compătimirii, auto-apărării, vom înfrunta adevărurile despre noi înşine şi vom spune: “Da, o astfel de persoană sunt eu; puţine lucruri pot să le fac sau le-am făcut, însă, cu harul lui Dumnezeu, pot fi diferit, voi fi diferit.” (pr. Coniaris)

http://www.cristofori.ro/tata-am-pacatuit/

Parabola tatălui îndurător. Fiul risipitor

Apoi le-a spus: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine». Iar el le-a împărţit averea. Şi, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat de acasă într-o ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu. După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Atunci, venindu-şi în fire, a spus: «Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău». Într-adevăr, s-a ridicat şi a mers la tatăl său.
Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău». Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit». Şi au început să sărbătorească.

Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Atunci a chemat pe unul dintre servitori şi l-a întrebat ce este aceasta. El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat». Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit şi-l ruga stăruitor. El i-a răspuns tatălui său: «Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă distrez cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care şi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat». Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu eşti cu mine totdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să sărbătorim şi să ne bucurăm pentru că acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!»” (Luca 15,11-32 / Duminica 34 după Rusalii)