Serviciul public de transport persoane alternativ Uber a primit săptămâna trecută permisiunea de a funcţiona în Cluj, până la judecarea fondului litigiului cu serviciul de taximetrie clasic, după o decizie a Curţii de Apel.

Taximetriştii au cerut interzicerea serviciilor oferite de platforma alternativă Uber, (Foto voom.ro) au primit înţelegere la Tribunalul Comercial, dar în apel s-a acceptat o excepţie a lipsei de interes şi Uber are dreptul de a funcţiona temporar, până la soluţionarea procesului pe fond.

Vă oferim motivarea primei instanţe, care a explicat de ce nu ar avea voie Uber să activeze, aflându-se în aparentă concurenţă neloială.

ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT CLUJ ORDONANŢA PREŞEDINŢIALĂ

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2016

Instanţa este constituită din:

PREŞEDINTE: NICOLETA KOŞA GREFIER: MIHAELA MUREŞAN

S-a luat spre examinare cererea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE MONITORIZARE TAXI TRANSILVANIA în contradictoriu cu pârâtele SC UBER SYSTEMS ROMANIA SRL şi RASIER OPERATIONS B.V., având ca obiect ordonanţă preşedinţială.

La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2016, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L,

Deliberând, reţine că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 9

noiembrie 2016, reclamanta ASOCIAŢIA DE MONITORIZARE TAXI TRANSILVANIA

le-a chemat în judecată pe pârâtele SC UBER SYSTEMS ROMANIA SRL şi RASIER

OPERATIONS B.V., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună,

fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, încetarea, respectiv interzicerea practicilor de

concurenţă neloială constând în furnizarea de servicii de transport public, contra cost, de

persoane cu un autoturism, fără a deţine autorizaţiile prevăzute de lege, în principal pe

teritoriul României şi, în subsidiar, pe raza municipiului Cluj-Napoca, până la soluţionarea

definitivă a cauzei având ca obiect acţiune în concurenţă neloială din dosarul nr.

984/1285/2016, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin acţiunea în concurenţă neloială ce face

obiectul dosarului nr. 984/1285/2016 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj a solicitat

obligarea pârâţilor la încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială constând în

furnizarea de servicii de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a

deţine autorizaţiile prevăzute de lege, în principal pe teritoriul României şi în subsidiar pe raza

municipiului Cluj-Napoca, în temeiul art. 7 alin (1) din Legea nr. 11/1991, precum şi

obligarea acestora la plata unor daune. Reclamanta a susţinut că are ca scop protejarea,

promovarea intereselor economice, sociale şi profesionale ale taximetriştilor şi ale

operatorilor de transport în regim de taxi din Transilvania precum şi din restul ţării şi de a

reprezenta aceste interese în relaţiile cu autorităţile de stat şi locale.

S-a arătat că începând cu luna august 2016, pârâţii au debutat cu furnizarea serviciilor

Uber şi în Cluj-Napoca, al doilea oraş din ţară, după Bucureşti în care sunt prestate aceste

servicii. Acestea constau în posibilitatea dată clienţilor de a comanda prin intermediul unei

aplicaţii maşini cu şoferi pentru a fi transportaţi la destinaţia dorită, contra cost. Contractarea

serviciului şi plata se desfăşoară exclusiv prin intermediul Uber şi nu personal cu şoferul.

Tariful este calculat de programul Uber în funcţie de distanţă, viteză şi condiţiile de trafic.

Contravaloarea călătoriei este reţinută în mod automat de pe cârdul clientului prin intermediul

contului de client iar şoferii îşi primesc banii într-un depozit şi au dreptul la o anumită cotă

din nota de plată, restul rămânând companiei. Bineînţeles, prestarea acestor servicii se face la

un tarif mult inferior celui practicat de către operatorii de taxi, tarif care rezultă din lipsa

respectării legislaţiei privind transportul de persoane de către Uber şi colaboratorii săi. în

condiţiile legii, pentru ca o persoană să poată efectua transport de persoane trebuie sa obţină

de la atestate, licenţa, autorizări, vizite medicale periodice până ia asigurări pentru persoanele

transportate. Însă, şoferii care colaborează cu Uber nu au nevoie decât de o vârstă minimă şi o

maşină care să îndeplinească anumite condiţii de vechime şi istoric. Prin urmare, efectuarea

de servicii de transport de persoane se face prin eludarea totală a condiţiilor necesare

desfăşurării de transport public de persoane, aspect interzis de altfel în mod expres de art. 7

alin. 2 din Legea nr. 38/2003 şi sancţionat de prevederile art. 55 şi următoarele din aceeaşi

lege.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, reclamanta a arătat că, pe de o

parte, potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 11/1991 în vederea prevenirii unei pagube iminente,

instanţele judecătoreşti competente pot dispune, în procedură de urgenţă, în cazul în care

constată, la o primă evaluare, existenţa unor practici comerciale neloiale, încetarea, respectiv

interzicerea acestora până la soluţionarea cauzei. Pe de altă parte, conform dispoziţiilor

Codului de procedură civilă, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există

aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea

unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu

s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Din acest text reies condiţiile care trebuie îndeplinite pentru admisibilitatea cererii.

Astfel, reclamanta a arătat că, după cum s-a reţinut şi în literatura de specialitate,

condiţia urgenţei se apreciază de către Instanţă în concret, în raport de circumstanţele

obiective ale cauzei. Categoria de situaţii caracterizate prin urgenţă în care ne încadrăm este

indicată prin însuşi textul legal din Legea nr. 11/1991, respectiv în vederea prevenirii unei

pagube iminente. În cauză, paguba iminentă este caracterizată de caracterul continuu al

practicilor comerciale neloiale şi ilegale săvârşite de pârâţi. După cum reiese din înscrisurile

anexate cererii (articole din media), serviciile Uber sunt furnizate şi promovate în continuu,

inclusiv prin personalizare şi oferte adresate persoanelor în vederea extinderii serviciilor, în

concret, în cadrul evenimentului din data de 12 noiembrie 2016 (concertul Zucchero) Uber

anunţă faptul că îţi oferă transportul gratuit la Sala Polivalentă în seara concertului. Prin

urmare, are loc o continua producere a prejudiciului în raport de operatorii autorizaţi pentru

transportul de persoane. Astfel, pârâţii furnizează servicii pe aceeaşi piaţă la un preţ mult

inferior, ceea ce creează un prejudiciu cert în raport de persoanele, operatorii autorizaţi în

prestarea serviciilor de transport persoane în regim de taxi. în situaţia de faţă există şi un

prejudiciu viitor care deşi nu s-a produs încă, este sigur că se va produce care derivă tocmai

din efectuarea în mod continuu a practicilor comerciale neloiale (ilegale) şi a căror interzicere

se solicită. Mai mult decât atât, există un risc real de producere treptată a monopolului

serviciilor Uber daca se permite legitimarea acestui comportament care eludează normele de

transport de persoane.

În concret, s-a arătat că la nivelul municipiului Cluj-Napoca, prin Hotărârea

Consiliului Local nr. 597 din 2013 s-a modificat tariful maximal de distanţă pe timp de zi şi

de noapte la suma de 2,25 lei/km, respectiv 3 lei/km. Pe de altă parte, serviciile Uber sunt

furnizate pe acelaşi teritoriu (în raza municipiului Cluj-Napoca) la următoarele tarife: 1,7 lei –

de bază, 0,20 lei – pe minut şi 1,7 lei – pe kilometru. Plata cursei se face electronic, prin

aplicaţie, fără numerar. Mai mult decât atât, la diferite evenimente oferă curse gratis, după

cum rezultă şi din materialele anexate prezentei cereri, lucru pe care operatorii de taxi nu şi-1

permit tocmai pentru că aceştia desfăşoară o activitate cu respectarea condiţiilor şi restricţiilor

prevăzute de lege. O cursă cu taxiul în Cluj costă de regulă 2,25 lei pe kilometru, plus

pornirea de 2,25 lei.

Totodată, reclamanta a arătat că vremelnicia măsurii dispuse pe cale de ordonanţă

preşedinţială rezultă fie din natura acesteia, fie din cuprinsul hotărârii în care se arată durata

ei, de exemplu, pe durata procesului de divorţ sau, până la soluţionarea cauzei, astfel cum este

prevăzut în cuprinsul art. 7 alin. 3 din Legea nr. 11/1991 pentru situaţia de faţa. Deşi există

discuţii cu privire la obiectul ordonanţei preşedinţiale atunci când acesta este reprezentat de o

obligaţie de a face, în situaţia de faţă luarea acestei măsuri provizorii împreună cu obiectul

acesteia încetarea, respectiv interzicerea practicilor de concurenţa neloială este predeterminat

de textul legal şi se aplică în prezenta cerere.

În ceea ce priveşte neprejudecarea fondului, reclamanta a arătat că în analiza

îndeplinirii acestei condiţii, instanţa va stabili daca în favoarea reclamantului există aparenţa

de drept. De asemenea, prin cerere nu se solicita prejudecarea fondului. Consacrata prin art.

996 alin.5 C.p.c., această condiţie se deduce din cea a caracterului provizoriu, având în vedere

că ordonanţa presupune urgenţa şi adoptarea unor măsuri vremelnice, instanţa nu are căderea

să prejudece fondul dreptului, dar – pentru ca totuşi soluţia să nu fie arbitrară – este datoare să

cerceteze aparenţa dreptului, “să pipăie” fondul. În raport de îndeplinirea acestei condiţii, s-a

arătat că potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 11/1991, dispoziţiile acestei legi se aplică

persoanelor fizice sau juridice, române sau străine, care săvârşesc practici de concurenţă

neloială. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 din aceeaşi lege, constituie concurenţă

neloială, în sensul prezentei legi, practicile comerciale ale întreprinderii care contravin

uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce

pagube oricăror participanţi la piaţă. Sunt interzise practicile de concurenţă neloială: c) orice

alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al buneicredinţe

şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă.

În speţă, dispoziţiile legale în materie (art. 7 alin. 2 şi art. 581 din Legea nr. 38/2003

sunt clare, precizând că este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un

autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă

valabilă, potrivit prevederilor alin. (1), respectiv, în cazul utilizării unui autoturism pentru

transportul public de persoane fără ca acesta să deţină autorizaţie taxi sau, după caz, copie

conformă ori dacă aceste documente au valabilitatea depăşită sau nu sunt conforme cu

transportul efectuat ori cu prevederile prezentei legi, precum şi în cazurile prevăzute la art. 20

alin. (7) şi art. 36 alin. (3), odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale, prevăzută de

prezenta lege, se suspendă dreptul de utilizare a autoturismului respectiv pentru 6 luni.

De altfel, autorităţile competente au sancţionat şoferii Uber pe baza dispoziţiilor legale

indicate în paragraful anterior, aspect care confirmă nelegalitatea furnizării acestor servicii,

după cum reiese şi din documentele anexate cererii (răspunsul Inspectoratului de Poliţie

judeţean Cluj la sesizarea formulată, articolele de presă şi extras de pe portal privind plângeri

contravenţionale înregistrate).

Astfel, din aceste dispoziţii reiese că orice formă de transport public de persoane

trebuie să se încadreze în parametrii fixaţi de Legea nr. 38/2003 care impun o procedură de

urmat în cazul în care vrei să efectuezi un astfel de serviciu.

Mai mult decât atât, legea impune aceste condiţii pentru desfăşurarea transportului

public de persoane, tocmai pentru a asigura transportul în condiţii de siguranţă a clienţilor, iar

desfăşurarea unor astfel de activităţi neautorizate nu face decât să crească pericolul în rândul

utilizatorilor/consumatorilor şi să determine un impact negativ în rândul persoanelor juridice

care desfăşoară aceeaşi activitate cu respectarea normelor legale în materie. Pentru a putea

practica transportul de persoane în regim de taxi, conducătorul auto trebuie să îndeplinească

anumite condiţii, enunţate în legea 265/2007, care a modificat şi completat legea 38/2003

privind transportul în regim de taxi şi de închiriere. Astfel, o persoană care doreşte să aibă

drept de practica are nevoie de o vechime de cel puţin doi ani de condus, de un certificat de

atestare profesională, dovada că este apt din punct de vedere medical şi psihologic şi vârsta de

peste 21 de ani. Certificatul de atestare se eliberează de agenţia Autorităţii Rutiere Române

(ARR) pe raza căreia conducătorul auto activează, în urma promovării unui test-grilă. Pentru a

susţine examenul, viitorul taximetrist trebuie să aibă dovada absolvirii unui curs de pregătire

profesională pentru practicarea transportului de persoane în regim de taxi, cu o durată maximă

de până la trei luni. De asemenea, este nevoie de o autorizaţie de transport, care se eliberează

de autoritatea de autorizare din cadrul primăriei localităţii de pe raza în care transportatorul îşi

are sediul sau domiciliul. în principal, documentaţia necesară pentru autorizaţie trebuie să

cuprindă cererea transportatorului pentru eliberarea tipului de autorizaţie de transport, copie

de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului ca transportator, respectiv persoană

fizică autorizată, dovada îndeplinirii condiţiei de capacitate profesională şi onorabilitate, cât şi

a capacităţii financiare.

Pe cale de consecinţă, aparenţa în drept există şi este cel mai bine ilustrată de

sancţiunile aplicate de către autorităţile competente şoferilor Uber. Totodată, în cazul

serviciilor Uber, comanda se face prin intermediul aplicaţiei şi prin alegerea destinaţiei. în

consecinţă, serviciul Uber nu este unul de tip ride-sharing in condiţiile în care şoferii nu

împart costurile sau nu şi le diminuează în scopul de a ajunge la destinaţia personală a

şoferului. Teoria inovaţiei nereglementate nu funcţionează în acest caz, activitatea desfăşurată

de Uber reprezentând în fapt o activitate clasică de taximetrie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 11/1991, art. 997 şi

următoarele din C. proc. civ.

Analizând cererea de ordonanţă preşedinţială, prin prisma actelor depuse la dosarul

cauzei, instanţa reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, instanţa reţine că dreptul părţii care a formulat o acţiune în

concurenţă neloială de a formula o cerere de încetare, respectiv interzicere a practicilor

comerciale neloiale este reglementată de dispoziţiile art. 7 alin. 3 din Lega nr. 11/1991,

potrivit cărora în vederea prevenirii unei pagube iminente, instanţele judecătoreşti competente

pot dispune, în procedură de urgenţă, în cazul în care constată, la o primă evaluare, existenţa

unor practici comerciale neloiale, încetarea, respectiv interzicerea acestora până la

soluţionarea cauzei. Analiza textului sugerează, prin utilizarea sintagmei „în procedură de

urgenţă”, că forma pe care trebuie să o îmbrace cererea într-o atare situaţie este cea a

ordonanţei preşedinţiale reglementată de dispoziţiile art. 997 şi următoarele NCPC.

Astfel, potrivit art. 997 alin.1 NCPC, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea

reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii, în cazuri

grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei

pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi

cu prilejul unei executări.

Analiza celor două texte, respectiv norma generală reglementată de Codul de

procedură civilă şi norma specială conţinută în Legea nr. 11/1991, conduc la concluzia că

pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială este necesară verificarea aparenţei

dreptului, pe care norma specială o impune prin utilizarea sintagmei „la o primă evaluare”,

precum şi existenţa unei pagube iminente, care este, în fapt, o modalitate de justificare a

urgenţei, condiţia neprejudecării fondului şi a caracterului vremelnic rezultând din faptul că

textul impune limitarea efectelor unei eventuale măsuri dispuse pe această cale până la

soluţionarea fondului cauzei.

În speţă, obiectul cererii reclamantei îl reprezintă încetarea, respectiv interzicerea

practicilor de concurenţă neloială constând în furnizarea de servicii de transport public contra

cost de persoane cu un autoturism fără a deţine autorizaţiile prevăzute de lege, aspect care

impune instanţei evaluarea aparentă a existenţei sau inexistenţei unor pretinse practici

comerciale neloiale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 11/1991. Cu alte

cuvinte, textul de lege impune obligaţia de a se proceda la o minimă cercetare a aparenţei

dreptului pretins de reclamantă, respectiv a săvârşirii de către pârâte a actelor şi faptelor de

concurenţă neloială invocate, pentru care este necesară şi suficientă pipăirea fondului, fără a

se pronunţa asupra acestuia. În acest context, instanţa reţine că condiţia negativă a

neprejudecării fondului este determinată atât de examinarea doar sumară şi în aparenţă a

fondului, cât şi de caracterul vremelnic şi provizoriu al măsurilor ce pot fi ordonate de către

instanţă, acest examen sumar răspunzând, în consecinţă, dezideratului textului de a nu se

prejudeca fondul şi, în acelaşi timp, obligaţiei instanţei de a evalua sumar situaţia din speţă

pentru a stabili de partea cui este aparenţa dreptului.

În contextul acestei abordări, în cauză este necesară examinarea sumară a serviciilor pe

care pârâtele le pun la dispoziţia consumatorilor, întrucât Legea nr. 11/1991 este menită să

asigure, aşa cum prevede art. 1 alin. 1, o “concurenţă loială, cu respectarea uzanţelor cinstite

şi a principiului general al bunei-credinţe, în interesul celor implicaţi, inclusiv respectarea

intereselor consumatorilor”.

Astfel, examinând contractul de prestări servicii pe care pârâtele îl pun la dispoziţia

utilizatorilor, în concret a „furnizorilor independenţi de servicii de transport” (f. 23-38),

servicii de care beneficiază consumatorii, prin intermediul unei aplicaţii on-line, rezultă, cel

puţin aparent, că pârâtele prestează prin intermediul aşa-numiţilor furnizori independenţi de

servicii, ea însăşi servicii de transport public specifice celor de taximetrie sau închiriere.

Împrejurarea că încheierea contractului de transport între consumator şi furnizorul efectiv al

serviciului este facilitată de o aplicaţie on-line este nerelevantă, atâta timp cât aceasta este

menită doar să gestioneze cererea şi oferta pentru serviciul de transport pus la dispoziţie de

către pârâte, pentru care acestea încasează contravaloarea tarifului de transport, plata către

furnizorul efectiv al serviciului urmând a fi efectuată prin virarea „cu o frecvenţă cel puţin

săptămânală” a sumelor cuvenite furnizorului, astfel cum rezultă din clauzele cuprinse în art.

4 din contract. Este adevărat că art. 4.4 din contract prevede că furnizorul de servicii este

obligat să achite către societate o taxă de servicii pentru fiecare serviciu de transport, însă

acest text este menit doar să acopere activitatea de transport pe care pârâtele o desfăşoară. De

altfel, din cuprinsul art. 4.1 rezultă că tariful este încasat în totalitate de către societate, care se

desemnează drept „agent al furnizorului”, acestuia din urmă virându-i-se o parte a tarifului

„cu o frecvenţă cel puţin săptămânală”.

De altfel, această realitate, respectiv stabilirea tarifului transportului de către societate,

precum şi încasarea acestuia, este probată de însăşi modalitatea în care pârâtele au înţeles să-şi

promoveze activitatea, acestea punând la dispoziţia consumatorilor chiar servicii gratuite de

transport (f. 10), astfel încât ipoteza prestării unor simple servicii de administrare a unei

aplicaţii on-line nu poate fi primită, întrucât, cel puţin aparent, pârâtele realizează servicii de

transport, beneficiază de venituri din activitatea prestată, fără însă a impune colaboratorilor

săi prin intermediul cărora prestează în aparenţă aceste servicii, obligativitatea obţinerii

autorizaţiilor prevăzute de reglementările în vigoare, respectiv de Legea nr. 38/2003,

serviciile de transport public local în regim de taxi sau în regim de închiriere fiind, în

conformitate cu art. 3 alin. 1 din actul normativ anterior arătat, servicii din sfera celor

comunitare de utilitate publică, care se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea

autorităţilor administraţiei publice locale şi se efectuează numai de către transportatori

autorizaţi de către autoritatea de autorizare, astfel cum este definită în prezenta lege.

Prin urmare, activitatea de transport de persoane similară celei în speţă este specifică

unei activităţi strict reglementate, încălcarea dispoziţiilor legale privind funcţionarea pe piaţă

fiind de natură să aducă atingere atât principiului concurenţei loiale, astfel cum aceasta este

definită de art. 11 lit. a din Legea nr. 11/1991, cât şi drepturilor consumatorilor, care au

dreptul de a beneficia de protecţia stabilită de norma legală în ceea ce priveşte prestarea

serviciilor de transport public, precum cele din speţă.

În consecinţă, reţinând concurenţa neloială ca fiind acea formă de concurenţă ilicită

care constă în săvârşirea de către comerciant, în scopul atragerii clientelei, a unor acte şi fapte

care contravin legii, bunelor moravuri în activitatea comercială desfăşurată, instanţa

concluzionează că, cel puţin aparent, pârâtele pun la dispoziţia consumatorilor servicii de

transport de persoane în regim de taxi fără respectarea dispoziţiilor legale care impun

autorizarea acestui serviciu, aducându-se atingere nu numai drepturilor reclamantei de a

beneficia de o concurenţă loială, dar şi drepturilor consumatorilor vizând siguranţa care sunt,

în aparenţă, nesocotite. În acest context, deşi, din perspectiva condiţiilor de admisibilitate ale

ordonanţei preşedinţiale, nu se impune o analiză a drepturilor de care consumatorii ar trebui să

beneficieze în considerarea prestării acestui serviciu, însă specificul acestei activităţi menite

să deservească publicul larg, este de natură să extindă sfera de analiză dincolo de drepturile

reclamantei, analiză care este impusă de necesitatea prestării serviciului de transport către

populaţie între-un climat de siguranţă.

Astfel, antamând fondul cauzei, instanţa constată că există în cauză aparenţa dreptului

pretins de reclamantă, astfel încât în cazul în care nu s-ar dispune de urgenţă măsuri privind

activităţile pârâtelor, similare cu activităţile desfăşurate de reclamantă, i s-ar aduce acesteia

din urmă grave prejudicii generate, în principal, de aparenta deturnare a clientelei, atrasă fie

de punerea la dispoziţie a unor servicii de transport gratuite (f. 10), cât şi de posibilitatea

practicării unor tarife inferioare celor reglementate de autoritatea administrativă publică locală

(f. 16), lipsa autorizaţiilor prevăzute de lege, a căror eliberare presupune, desigur, achitarea

contravalorii acestora, făcând posibilă practicarea unor asemenea tarife. În plus, gravitatea

acuzaţiei aduse pârâtelor, acuzaţie care aparent transpare în contextul probatoriului

administrat în cauză, dar mai cu seamă implicaţiile pe care perpetuarea conduitei pârâtelor lear

putea aduce în plan economic pe piaţa serviciilor de transport reglementate, justifică

aplicarea remediului conferit de dispoziţiile art. 997 NCPC coroborate cu dispoziţiile art. 7

alin. 3 din Legea nr. 11/1991, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care ar apărea greu

de reparat. Sub acest din urmă aspect, instanţa subliniază, din nou, şi necesitatea asigurării

serviciilor de transport în regim de serviciu public, într-un climat de deplină siguranţă,

beneficiarii finali ai serviciului pus la dispoziţie în condiţiile conturate de probatoriul

administrat, fiind consumatorii.

De altfel, toate considerentele reţinute în cele ce preced justifică şi condiţia urgenţei, în

considerarea căreia, în mod suplimentar, instanţa reţine existenţa riscului iminent al prestării

în continuare a unor servicii de transport către populaţie, aparent neautorizate.

Referitor la vremelnicia măsurii dispoziţiei de încetare, respectiv de interzicere a

practicilor constând în furnizarea serviciilor de transport fără a deţine autorizaţiile prevăzute

de lege, în cauză s-a probat faptul că reclamanta a iniţiat o acţiune în concurenţă neloială în

cauza care formează obiectul dosarului nr.984/1285/2016, aflat pe rolul Tribunalului

Specializat Cluj.

Nu în ultimul rând, instanţa reţine că măsuri similare au fost adoptate şi de alte

instanţe naţionale din Spania, Germania, Franţa etc., aceste măsuri fiind de notorietate.

În consecinţă, considerentele reţinute pe baza examinării sumare efectuate în cauză,

pledează pentru existenţa, cel puţin în aparenţă, a unui drept care operează în favoarea

reclamantei, ceea ce conduce la concluzia temeiniciei cererii reclamantei.

Pentru considerentele expuse, instanţa, în temeiul art. 11 alin. 3 din Legea nr. 11/1991

coroborat art. 997 NCPC, va admite, în parte, cererea de ordonanţă preşedinţială şi va dispune

încetarea furnizării de către pârâte a serviciilor de transport public, contra cost, pe raza

municipiului Cluj Napoca, până la soluţionarea dosarului nr.984/1285/2016, având ca obiect

acţiune în concurenţă neloială, respingând cererea de menţinere a efectelor acestei hotărâri

până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa în dosarul arătat, în acest sens fiind

dispoziţiile art. 11 alin.3 din Legea nr.11/1991 care, în teza finală, limitează expres efectele

măsurii „până la soluţionarea cauzei”.

În temeiul art. 997 alin. 3 NCPC, instanţa va dispune executarea hotărârii fără somaţie

şi fără trecerea vreunui termen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

O R D O N Ă :

Admite, în parte, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta

ASOCIAŢIA DE MONITORIZARE TAXI TRANSILVANIA, …, cu sediul procesual ales la

…, în contradictoriu cu pârâtele SC UBER SYSTEMS ROMANIA SRL, …, cu sediul în

Bucureşti, B-dul Primăverii, nr. 19-21 şi RASIER OPERATIONS B.V., cu sediul în

Vijzelstraat 68-78, etaj 4, 1017 HL, Amsterdam, Olanda şi în consecinţă:

Dispune încetarea furnizării de către pârâte a serviciilor de transport public, contra

cost, pe raza municipiului Cluj Napoca, până la soluţionarea dosarului nr. 984/1285/2016 al

Tribunalului Specializat Cluj, având ca obiect acţiune în concurenţă neloială.

Respinge cererea de menţinere a efectelor acestei hotărâri până la rămânerea definitivă

a hotărârii ce se va pronunţa în dosarul nr. 984/1285/2016 al Tribunalului Specializat Cluj.

Executorie fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, apel care se va depune la

Tribunalul Specializat Cluj.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2016.

PREŞEDINTE, GREFIER,

NICOLETA KOŞA MIHAELA MUREŞAN